07/08/2025
Nu-mi place că avem un număr atât de mare de urși la noi în țară, nu-mi plac multe care se întâmplă aici...dar sunt și o groază de alte aspecte pe care le iubesc aici.
Ieri, într-o evadare din București, cu dorul de ducă în bagaj, am plecat spre Transfăgărășan. 10 urși ne-au apărut în drum, pe asfalt (nu ne-am aruncat noi în vreo drumeție). 10 urși, unii mai vioi, alții mai amărâți și leșinați...stăteau pe marginea drumului așteptând să primească mâncare de la oamenii curioși și darnici (😅) Nu am surprins nicio mâna întinsă spre urși să le ofere mâncare, doar viteză redusă pentru a-i surprinde în poze/filmări, dar nu cu apropieri prea mari...asta mi-a fost norocul și m-am bucurat să-i văd pe oameni fiind conștienți de pericol.
Dar mie mi-a crescut anxietatea...mi-a întărit teama de a pleca în drumeție, de a ne pierde pe poteci de munte. Iar pentru că amândoi suntem doi introverți, care iubim mult oamenii, dar îi preferăm în doze mici, cu lingurița, nu cu polonicul...alegem de cele mai multe ori plimbări în doi sau cu un grup restrâns. Acum... căutăm zone de munte pe la noi prin țară, unde să ne simțim în siguranță, fără să le invadăm teritoriul și fără să ne punem în pericol...doar să ne bucurăm de plimbare... Și recunosc că pe potecile astea asfaltate nu simt că le învadez teritoriul, ba din potrivă.
