Ghid de Suflet

Ghid de Suflet Te ghidez prin numerologie spre autocunoaștere și echilibru interior. Descoperă mesajele numerelor tale, tiparele karmice și direcția potrivită pentru tine.

Ofer ședințe personalizate pentru claritate, armonie și transformare. Această pagină are scopul de a readuce în conștiința colectivă nevoia de integrare armonioasă a spiritului, sufletului și trupului. Viața trebuie privită ca un tot unitar, nu ca o succesiune de evenimente fragmentate, așa cm o înfățișează societatea de consum. Suferințele fizice dispar doar în momentul în care înțelegem cauza l

or emoțională, care, cel mai adesea, este lipsa iubirii. Niciun medicament nu vindecă emoțiile — ele doar ajută corpul fizic să supraviețuiască până când alegem să ne vindecăm sufletul. Terapiile alternative s-au dovedit eficiente în procesul de vindecare și în înțelegerea sensului profund al vieții. Ele facilitează accesul la informațiile din supraconștient și subconștient, ancorându-le în conștient. În această stare de echilibru, pot avea loc transformări autentice, profunde, cu adevărat divine. Destinul există, dar nu așa cm este prezentat adesea în tradițiile populare. Destinul poate fi îmbunătățit. Succesul începe odată cu descoperirea și înțelegerea acestuia. Încă de la concepție, Universul împreună cu spiritul nostru stabilesc un drum. Prin naștere, aducem împreună două energii universale întrupate în materie, motiv pentru care este esențial să ne construim viața pe valori solide și aliniate cu promisiunile asumate înainte de întrupare. Numerologia
Numerologia este o știință străveche care analizează viața prin prisma numerelor. Ne dezvăluie punctele forte și vulnerabilitățile, oferindu-ne informații valoroase despre noi și despre ceilalți. Numărul destinului indică predispozițiile noastre, karma reflectă moștenirea spirituală din alte vieți și lecțiile nerezolvate, iar analiza numelui scoate la iveală potențialul nativ și capacitatea de manifestare în această viață. Fiecare literă are o corespondență numerică, iar cifrele vorbesc despre esența noastră interioară. Tot ce există pe Pământ, în Cer și în om poate fi raportat la un număr. Numerologia ne face conștienți de punctele slabe, dar și de resursele creative, ajutându-ne să intervenim eficient pentru a ne transforma destinul. Studiul complet al matricei psiho-energo-informative arată că drumul vieții este trasat încă de la naștere. Deși nu putem evita acest drum, putem schimba modul în care îl parcurgem. Atitudinea noastră poate transforma orice limitare într-un atu. O analiză numerologică aduce lumină asupra tuturor aspectelor destinului dumneavoastră — merită să o încercați!

Într-o sesiune de numerologie descoperim:
• Vibrația interioară (nevoile, dorințele și instinctele fundamentale)
• Vibrația exterioară (comportamentele sociale și percepția celorlalți)
• Drumul către destin, cifra destinului
• Provocările karmice și matricea psiho-energo-informațională
• Compatibilități relaționale

Toate acestea sunt aplicate în contextul vieții personale, cu soluții practice și personalizate, menite să susțină împlinirea scopului propriu. Theta Healing
Theta Healing este o tehnică profundă de reprogramare a subconștientului. Prin inducerea stării cerebrale Theta — o stare de relaxare profundă, aflată între somn și veghe — accesăm niveluri subtile ale minții și ne conectăm cu sursa Creației, fie că o numim Dumnezeu, Univers, Atotcreator, Allah sau Buddha.

În această stare, undele cerebrale scad la 4,8 Hz, iar mintea devine calmă, clară, deschisă. Apar revelații, viziuni, idei originale, soluții neașteptate, trăiri profunde și momente de vindecare spontană. În starea Theta, putem crea orice și ne putem transforma realitatea. Această tehnică permite identificarea și schimbarea gândurilor, convingerilor și tiparelor negative, înlocuindu-le cu unele benefice, aliniate cu sinele nostru superior. Vindecarea poate avea loc instantaneu, la toate nivelurile ființei, inclusiv în ADN. Theta Healing unifică mintea, trupul și spiritul, eliberându-ne de limitări și deschizându-ne către toate posibilitățile vieții. Hipnoza
Hipnoza este o metodă prin care accesăm potențialul interior și realizăm transformări pozitive. Zilnic trăim stări naturale de hipnoză — atunci când visăm cu ochii deschiși, medităm, suntem relaxați înainte de somn sau imediat după trezire.

În hipnoză, mintea conștientă se retrage, iar subconștientul devine receptiv la sugestii. Astfel, se ocolește filtrul critic și se lucrează direct cu tiparele adânc înrădăcinate. Cei care apelează la hipnoză pentru dezvoltare personală, vindecare sau echilibru spiritual dobândesc noi perspective, depășesc obstacole și obțin rezultate semnificative. Hipnoterapia prin Regresie
Hipnoterapia prin regresie presupune întoarcerea în trecut — fie în această viață, în perioada prenatală sau în vieți anterioare — pentru a identifica cauzele profunde ale problemelor actuale și a le vindeca. Se poate lucra pe:
• Blocaje emoționale vechi și rescrierea poveștii personale
• Explorarea vieților anterioare: locuri, suflete pereche, tipare repetitive
• Eliberarea de contracte, jurăminte sau promisiuni făcute în alte existențe
• Vindecarea traumelor din viața intrauterină și a emoțiilor moștenite de la părinți

Simt o profundă onoare să pot ghida oameni în redescoperirea sinelui lor autentic și în depășirea fricilor, limitărilor și convingerilor limitative. Lucrez cu bucurie alături de cei care își doresc să se transforme. Îmi place să citesc, să călătoresc, să particip la evenimente și ateliere, să petrec timp în natură, să mă rog și să meditez. Caut să învăț ceva nou în fiecare an. Cred cu tărie că exemplul personal este cea mai puternică formă de învățătură — și astfel, am reușit să le ofer celor din jur încrederea că pot deveni ceea ce au fost meniți să fie.

Dacă rămâi în trecut, ratezi punctul în care viața se întâmplă și nu-I permiți lui Dumnezeu să-ți înfrumusețeze viața: m...
23/04/2026

Dacă rămâi în trecut, ratezi punctul în care viața se întâmplă și nu-I permiți lui Dumnezeu să-ți înfrumusețeze viața: momentul prezent.

Săptămâna a șaptesprezecea, aflată în luna aprilie, are energie rezultantă 3 – energia comunicării, a creativității, a e...
20/04/2026

Săptămâna a șaptesprezecea, aflată în luna aprilie, are energie rezultantă 3 – energia comunicării, a creativității, a expresivității și a bucuriei.

După o perioadă de sensibilitate și echilibrare, acum suntem invitați să ne exprimăm, să aducem mai multă ușurință în viața noastră și să ne conectăm prin cuvânt și creativitate. Este o săptămână bună pentru idei, conversații, învățare și activități care ne aduc bucurie.

Influența lunii ne ajută să nu rămânem doar la nivel de inspirație, ci să organizăm și să concretizăm ceea ce exprimăm. Creativitatea capătă formă.

Totul este bine să fie făcut cu entuziasm, claritate și autenticitate.
La final de zi, avem nevoie de relaxare prin exprimare: muzică, dans, scris, rugăciune sau timp petrecut cu oameni dragi.

Mesajul săptămânii pentru fiecare an energetic personal:

* Anul energetic personal 1 – Exprimă-ți ideile liber
* Anul energetic personal 2 – Comunică cu blândețe
* Anul energetic personal 3 – Bucură-te și creează
* Anul energetic personal 4 – Pune în practică ideile tale
* Anul energetic personal 5 – Fii spontan și deschis
* Anul energetic personal 6 – Adu armonie prin cuvinte
* Anul energetic personal 7 – Scrie și reflectează
* Anul energetic personal 8 – Prezintă-te cu încredere
* Anul energetic personal 9 – Inspiră-i pe ceilalți

Vă doresc o săptămână plină de bucurie, creativitate și conexiuni frumoase!

Să nu ne mai obosim căutând tinerețea veșnică, ci să căutăm fericirea — ea este singura care risipește bătrânețea trecăt...
17/04/2026

Să nu ne mai obosim căutând tinerețea veșnică, ci să căutăm fericirea — ea este singura care risipește bătrânețea trecătoare.
Fiți fericiți pentru a-i face și pe ceilalți fericiți!

Ne pregătim să primim lumină, dar evităm să vedem întunericul din noi.Lumina candelei nu poate lumina sufletul, dacă nu ...
10/04/2026

Ne pregătim să primim lumină, dar evităm să vedem întunericul din noi.

Lumina candelei nu poate lumina sufletul, dacă nu aprindem mai întâi lumina în inimă.

Iubește.Este cel mai frumos dar pe care îl poți oferi — ție și celor din jur.Prin iubire, sufletul se înalță, iar tu răm...
09/04/2026

Iubește.

Este cel mai frumos dar pe care îl poți oferi — ție și celor din jur.
Prin iubire, sufletul se înalță, iar tu rămâi prezent chiar și atunci când nu ești. 🤍

Săptămâna a cincisprezecea din anul 2026, aflată în luna aprilie, are energie rezultantă – energia începuturilor, a cura...
06/04/2026

Săptămâna a cincisprezecea din anul 2026, aflată în luna aprilie, are energie rezultantă – energia începuturilor, a curajului, a inițiativei și a asumării personale.

După intensitatea și încheierile aduse de energia lui 9 din săptămâna anterioară, acum intrăm într-un nou ciclu. Este momentul să pornim ceva nou, să luăm decizii clare și să ne afirmăm direcția.

Influența lunii 4 aduce însă structură și realism. Nu este un început impulsiv, ci unul construit pe bază solidă. Este important să avem plan, disciplină și consecvență.

Totul este bine să fie făcut cu claritate, hotărâre și responsabilitate.
La final de zi, avem nevoie de recentrate și echilibru: mișcare, organizare, rugăciune, respirație conștientă sau timp de reflecție.

Mesajul săptămânii pentru fiecare an energetic personal:
• Anul energetic personal 1 – Începe cu încredere
• Anul energetic personal 2 – Ai curajul să te afirmi
• Anul energetic personal 3 – Lansează o idee nouă
• Anul energetic personal 4 – Pune bazele unui proiect important
• Anul energetic personal 5 – Schimbă direcția dacă simți chemarea
• Anul energetic personal 6 – Alege pentru tine
• Anul energetic personal 7 – Pornește pe un drum interior nou
• Anul energetic personal 8 – Inițiază o mișcare strategică
• Anul energetic personal 9 – Deschide un capitol complet nou

Vă doresc o săptămână a începuturilor curajoase și a deciziilor clare!

Luna aprilie 20262 + 0 + 2 + 6 = 101 + 0 = 1Aprilie = 41 + 4 = 5Vibrația lunii aprilie: 5Luna aprilie aduce o energie de...
03/04/2026

Luna aprilie 2026

2 + 0 + 2 + 6 = 10
1 + 0 = 1
Aprilie = 4
1 + 4 = 5

Vibrația lunii aprilie: 5
Luna aprilie aduce o energie de schimbare, mișcare și libertate.
După stabilizarea și responsabilitatea din martie (vibrația 4), aprilie ne invită să respirăm, să privim relațiile dintr-o altă perspectivă și să eliberăm ceea ce a devenit rigid.

Este o lună în care:
• relațiile cer spațiu și flexibilitate,
• apar schimbări neașteptate,
• suntem invitați să ne adaptăm fără frică.

Relațiile care sunt prea strânse pot avea nevoie de aer, iar cele autentice se pot reinventa.

Calculul este simplu:
Ziua + luna dumneavoastră de naștere + suma anului curent = vibrația personală în 2026.

Vibrația personală în 2026 + luna curentă = vibrația personală pentru luna în curs.

1) Înseamnă că este momentul să îți redefinești rolul în relații. Luna te susține să faci schimbări curajoase și să îți afirmi libertatea personală.

2) Înseamnă că relațiile au nevoie de mai mult spațiu și flexibilitate. Luna te învață să nu te agăți, ci să lași lucrurile să curgă natural.

3) Înseamnă că este important să comunici deschis despre nevoia ta de libertate. Relațiile se pot vindeca prin dialog sincer și deschidere.

4) Înseamnă că ești provocat să ieși din rigiditate. Luna te ajută să vezi că stabilitatea adevărată nu înseamnă control, ci adaptare.

5) Înseamnă că energia schimbării este foarte puternică pentru tine. Este o lună de transformare, explorare și repoziționare în relații.

6) Înseamnă că relațiile de familie și cele apropiate cer mai multă flexibilitate. Luna te învață să iubești fără a controla și să oferi libertate emoțională.

7) Înseamnă că ai nevoie de spațiu interior. Luna te invită să te retragi puțin pentru a înțelege ce schimbări sunt necesare în relațiile tale.

8) Înseamnă că relațiile pot trece prin schimbări de dinamică. Luna te ajută să renunți la luptele de putere și să creezi echilibru prin adaptare.

9) Înseamnă că unele relații se pot încheia brusc sau se pot transforma profund. Luna te susține să accepți schimbarea ca parte firească a evoluției.

Transformarea începe în tine.Tot ceea ce proiectezise naște din interiorul tău.Ești un univers în mișcare,mai vast decât...
01/04/2026

Transformarea începe în tine.
Tot ceea ce proiectezi
se naște din interiorul tău.

Ești un univers în mișcare,
mai vast decât orice aparență.
Porți în tine infinite versiuni ale sinelui.

Alege, cu intenție,
ce lași lumii să vadă.

Săptămâna a paisprezecea din anul 2026, ne invită să revenim în plan practic și să acționăm cu maturitate. Este o perioa...
30/03/2026

Săptămâna a paisprezecea din anul 2026, ne invită să revenim în plan practic și să acționăm cu maturitate. Este o perioadă în care putem lua decizii importante, putem stabiliza direcții profesionale sau financiare și putem manifesta ceea ce am clarificat anterior.

Energia lui 8 ne cere fermitate, responsabilitate și echilibru între material și spiritual. Comunicarea (susținută de luna 3) devine strategică – spunem exact ce trebuie, clar și asumat.

Totul este bine să fie făcut cu încredere, disciplină și claritate.
La final de zi, avem nevoie de echilibrare și descărcare de tensiune: mișcare, respirație conștientă, rugăciune, muzică sau timp de liniște.

Mesajul săptămânii pentru fiecare an energetic personal:
• Anul energetic personal 1 – Condu cu încredere
• Anul energetic personal 2 – Fii ferm, dar echilibrat
• Anul energetic personal 3 – Folosește-ți vocea cu autoritate
• Anul energetic personal 4 – Structurează-ți obiectivele financiare
• Anul energetic personal 5 – Direcționează schimbarea strategic
• Anul energetic personal 6 – Asumă-ți rolul tău
• Anul energetic personal 7 – Aplică în practică ceea ce ai înțeles
• Anul energetic personal 8 – Este momentul tău de afirmare
• Anul energetic personal 9 – Finalizează cu responsabilitate

Vă doresc o săptămână puternică, clară și plină de realizări!

Săptămâna a treisprezecea din anul 2026, ne invită să ne retragem puțin din agitație și să privim mai atent în interior....
23/03/2026

Săptămâna a treisprezecea din anul 2026, ne invită să ne retragem puțin din agitație și să privim mai atent în interior. Este o perioadă potrivită pentru reflecție, studiu, clarificări și înțelegerea lecțiilor recente.

Energia lui 7 ne cere răbdare, discernământ și sinceritate față de noi înșine. Comunicarea (susținută de luna 3) devine mai profundă – nu mai vorbim mult, ci vorbim cu sens.

Totul este bine să fie făcut cu liniște, atenție și claritate interioară.
La final de zi, avem nevoie de retragere și reconectare: meditație, rugăciune, jurnal, lectură sau plimbări în natură.

Mesajul săptămânii pentru fiecare an energetic personal:
• Anul energetic personal 1 – Reflectează înainte de a acționa
• Anul energetic personal 2 – Ascultă-ți intuiția
• Anul energetic personal 3 – Caută sensul din spatele cuvintelor
• Anul energetic personal 4 – Analizează-ți direcția
• Anul energetic personal 5 – Încetinește și observă
• Anul energetic personal 6 – Înțelege lecția relațiilor tale
• Anul energetic personal 7 – Ai încredere în procesul interior
• Anul energetic personal 8 – Ia decizii după o analiză profundă
• Anul energetic personal 9 – Închide un capitol cu înțelepciune

Vă doresc o săptămână profundă, clară și plină de revelații interioare!

Săptămâna a douăsprezecea din anul 2026, ne invită să stabilizăm lucrurile, să aducem liniște și să ne concentrăm pe rel...
16/03/2026

Săptămâna a douăsprezecea din anul 2026, ne invită să stabilizăm lucrurile, să aducem liniște și să ne concentrăm pe relații, familie și angajamente asumate. Este un moment bun pentru a reechilibra ceea ce a fost agitat.

Energia lui 6 ne cere maturitate emoțională, asumare și blândețe. Comunicarea rămâne importantă (susținută de luna 3), dar acum este nevoie de cuvinte care vindecă și unesc.

Totul este bine să fie făcut cu calm, responsabilitate și inimă deschisă.
La final de zi, avem nevoie de armonizare: muzică liniștitoare, timp cu cei dragi, rugăciune, ordine în casă sau momente de recunoștință.

Mesajul săptămânii pentru fiecare an energetic personal:
• Anul energetic personal 1 – Asumă-ți deciziile luate
• Anul energetic personal 2 – Adu pace în relații
• Anul energetic personal 3 – Folosește cuvintele pentru a vindeca
• Anul energetic personal 4 – Consolidează ceea ce ai construit
• Anul energetic personal 5 – Găsește echilibrul în mijlocul schimbării
• Anul energetic personal 6 – Ai grijă de tine fără vinovăție
• Anul energetic personal 7 – Deschide-ți sufletul cu încredere
• Anul energetic personal 8 – Acționează cu responsabilitate
• Anul energetic personal 9 – Închide lucrurile cu blândețe

Vă doresc o săptămână armonioasă, echilibrată și plină de căldură!

Address

Bucharest
052034

Opening Hours

Monday 08:00 - 20:00
Tuesday 08:00 - 20:00
Wednesday 08:00 - 20:00
Thursday 08:00 - 20:00

Telephone

+40761776776

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ghid de Suflet posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Ghid de Suflet:

Share

Category