17/11/2025
Nu ți-am spus asta niciodata!
Am crescut printre oameni, nu printre lucruri.
În Drumul Taberei, îngrijeam florile din fața blocului, vorbeam cu bătrânii, îi protejam pe copiii mai mici. Nu știam atunci dar acolo începea drumul meu: spre oameni, spre meseria pe care o trăiesc astăzi cu tot sufletul.
Părinții mei au fost primii mei mentori. Nu mi-au vorbit despre valori, le-au trăit.
M-au învățat să fiu corectă, punctuală, responsabilă, liberă în exprimare. M-au trimis la pian, la opționale, în locuri unde să-mi descopăr vocea. Mi-au arătat că binele se face, nu se spune.
Apoi voluntariatul m-a modelat cu adevărat.
La 19 ani ajutam mame vulnerabile, pentru ca rata abandonului să scadă.
La 20, sprijineam persoane cu boli terminale acolo am înțeles fragilitatea vieții.
La 21, lucram cu copii cu autism și cu familiile lor iar acolo s-a conturat direcția mea profesională.
Toate aceste experiențe mi-au format felul în care văd omul, copilul, familia.
Mi-au antrenat empatia, reziliența, scopul.
Și astăzi, ca psiholog și ca mamă, știu ceva cu certitudine:
Valorile nu se predau. Se trăiesc.
Copiii devin ceea ce văd: modul în care lucrăm, simțim, ajutăm, reacționăm, iubim.
Dar devin și ceea ce trăiesc în afara casei, atunci când le deschidem lumea, nu doar ușa.
Echilibrul între job și familie nu înseamnă perfecțiune.
Înseamnă să folosești timpul pe care îl ai cu sens.
Să fii acolo. Cu adevărat.
Pentru că atunci când un părinte este prezent chiar și obosit, copilul aude un mesaj care îl va însoți toată viața:
Tu contezi!
Iar din acest „tu contezi” se poate naște un adult care schimbă viețile altora.
Așa cm voluntariatul și părinții mei au schimbat-o pe a mea.
Când tu ești acolo, chiar și pentru câteva minute, copilul tău simte că are o lume întreagă!
❤️Citește articolul complet pe site www.carmengrigorescu.ro
