Psiholog & Logoped Carmen Grigorescu

12/04/2026

Hristos a inviat!

11/04/2026

04/04/2026

Sunt specialisti care isi fac treaba corect si sunt specialisti care lasa ceva in copil, vizibil, concret, de durata.

Geanina Studencu este unul dintre acei oameni.

A contribuit in formarea Marei si ii sunt recunoscatoare, pentru ca ceea ce aduce ea nu este doar o metoda, este o organizare profunda a copilului prin ritm.

Ritmul nu este un concept abstract. Este baza functionarii noastre. Pulsul are ritm. Bataile inimii au ritm. Respiratia are ritm. Mersul, vorbirea, atentia, toate se construiesc pe ritm.

Cand ritmul este bine integrat, copilul se organizeaza mai usor. Este mai atent in sarcina. Isi poate regla mai bine emotiile. Corpul devine mai stabil, miscarile mai coordonate, iar limbajul mai fluent.

Asta fac atelierele de neuroritmic.

Nu sunt doar ore de muzica sau miscare. Sunt interventii care lucreaza simultan pe coordonare, atentie, autoreglare si conectare.

Am citit ce au spus participantii d**a workshop-ul din Bucuresti si este relevant:
“Doamne, ce energie faina”
“Cat de frumos ne-am conectat”
“A meritat din plin sa lipsesc o zi de acasa”
“Noi nu ne cunoastem intre noi, dar ai reusit sa ne unesti energiile prin ritm”

Pentru ca nu este un curs in care doar asculti. Lucrezi. Simti. Intelegi cu corpul tau ce vei transmite mai departe copilului.

Si poate cel mai important, Geanina duce aceasta metoda si catre cadrele didactice, ceea ce inseamna ca beneficiile ajung la si mai multi copii, zi de zi, in mediul lor real.

Daca lucrezi cu copii sau esti parinte si vrei sa intelegi cm poti sustine dezvoltarea lor prin ritm, o poti intalni la:

Constanta – 19 aprilie
Bacau – 26 aprilie
Sibiu – 3 mai
Buzau – 17 mai

Unele lucruri se explica. Altele se simt si se inteleg doar cand le traiesti.

03/04/2026

Copilul nu are nevoie sa nu simta disconfort. Are nevoie sa invete sa il duca.

Observ frecvent in lucrul cu parintii tendinta de a interveni imediat atunci cand copilul se frustreaza, plange sau protesteaza, din grija, din dorinta de a-l proteja sau, uneori, pentru ca este greu de dus emotional acest moment, insa atunci cand eliminam constant disconfortul din experienta copilului, eliminam si exact contextul in care el invata sa astepte, sa incerce din nou, sa tolereze ca nu ii iese din prima sau sa faca fata unei pierderi.

Nu orice disconfort este periculos. Exista un disconfort util, care apare in contexte sigure si il ajuta pe copil sa isi construiasca toleranta la frustrare, autoreglarea si increderea in sine, si exista un disconfort nociv, care il depaseste si are nevoie de interventie. Problema este ca, de multe ori, le tratam pe toate la fel.

Cand adultul intervine prea repede, copilul nu mai are timp sa caute solutii, nu mai exerseaza, nu mai simte ca poate singur, iar in timp apare dependenta si scade capacitatea de a gestiona situatii simple.

Rolul parintelui nu este sa elimine dificultatea, ci sa ramana langa copil in timp ce acesta invata sa o duca, sa valideze, dar sa nu rezolve in locul lui, sa ghideze, dar sa nu preia contrlul.

Un copil nu devine mai puternic pentru ca nu se confrunta cu nimic greu, ci pentru ca invata, treptat, ca poate face fata.

02/04/2026

Scopul meu nu este sa ma tina un copil de mana pentru totdeauna, ci sa ajunga sa reuseasca sa mearga singur.

Cand incepem terapia, sunt acolo sa ghidez, sa sustin, sa traduc pentru el lucruri pe care inca nu le poate face sau intelege. Pas cu pas, ceva se schimba. Devine mai sigur, mai prezent, mai capabil. Si vine momentul in care nu mai are nevoie de mine.

Este momentul pe care il astept si pentru care muncesc.

Si totusi, de fiecare data, ma emotioneaza.

Pentru ca nu este doar finalul terapiei. Este finalul unei etape grele, in care a fost nevoie de rabdare, incredere si multa munca, din partea mea, a copilului si a familiei lui.

Iar faptul ca pleaca bine, mai stabil, mai autonom, este cea mai clara dovada ca munca noastra a avut sens.

31/03/2026

Copilul cuminte este, de cele mai multe ori, copilul despre care aud prima data asa: „nu face probleme”, „sta linistit”, „se joaca singur”, „nu cere nimic”. Si, de fiecare data cand aud asta, nu ma grabesc sa ma linistesc odata cu parintele, pentru ca in cabinet am vazut de prea multe ori ce se ascunde in spatele acestui „e foarte cuminte”.

Vorbim despre copilul care nu deranjeaza, dar nici nu initiaza. Care nu plange, dar nici nu cere ajutor. Care se adapteaza mereu la ce i se ofera, dar nu vine el cu o nevoie, cu o dorinta, cu un „vreau”. Este copilul care pare usor de crescut, dar care, de fapt, invata foarte devreme ca locul lui este sa se plieze, nu sa se exprime.

In multe dintre aceste situatii nu este vrba despre un copil „echilibrat”, ci despre un copil care si-a redus expresia. Uneori pentru ca nu a primit raspuns la nevoi atunci cand a incercat sa le exprime, alteori pentru ca mediul a fost prea intens, prea imprevizibil sau prea corectiv, iar el a invatat ca e mai sigur sa se retraga decat sa insiste.

Am intalnit copii care nu cereau apa desi le era sete, care nu spuneau ca nu inteleg o sarcina, dar stateau blocati in fata ei, copii care asteptau sa fie ghidati in permanenta pentru ca nu aveau incredere ca pot initia singuri ceva. Si toate acestea nu pentru ca nu ar fi putut, ci pentru ca nu au exersat suficient sentimentul ca au voie.

Un copil care nu cere nu este neaparat un copil independent, ci poate fi un copil care nu si-a construit inca siguranta de a fi vazut si auzit. Iar pe termen lung, asta se vede in relatii, in scoala, in capacitatea de a lua decizii si de a-si sustine propriile nevoi.

De fiecare data cand aud „nu cere nimic”, intreb parintii: „dar are spatiu sa ceara?”, „are ocazii in care este incurajat sa aleaga?”, „simte ca ceea ce spune conteaza cu adevarat sau doar atunci cand este convenabil pentru adult?”

Pentru ca dezvoltarea nu inseamna doar sa nu ai comportamente dificile. Inseamna sa poti sa te exprimi, sa poti sa ceri, sa poti sa refuzi si sa poti sa te simti in siguranta facand asta.

Copiii nu au nevoie doar sa fie linistiti. Au nevoie sa fie vii in relatie.

26/03/2026

Copilul tau intelege, dar nu reuseste sa stea pe scaun, sa astepte sau sa duca sarcina pana la capat?

De multe ori, este modul in care corpul lui functioneaza si asta are o explicatie.Un copil nu functioneaza doar din „minte”. Functioneaza printr-un sistem integrat: corp, senzorial, emotii, control, comportament.
Cand corpul nu este bine organizat, creierul consuma multa energie pentru lucruri care, in mod normal, ar trebui sa fie automate.

Un copil poate sti ce are de facut si totusi sa nu reuseasca sa faca constant. Pentru ca intre „stiu” si „fac” exista ceva esential: controlul corpului.

Cand corpul nu este suficient organizat:
– copilul se misca mult
– oboseste repede
– pierde firul
– raspunde impulsiv

Toate astea pentru ca nu poate sustine acel control suficient de mult. De aceea, regulile si explicatiile nu sunt suficiente.

Schimbarea reala apare atunci cand incepi sa lucrezi si pe corp:
– miscare organizata zilnic
– pauze scurte intre sarcini
– jocuri care antreneaza oprirea si controlul
– activitati pentru maini, gura si coordonare

Nu trebuie sa astepti sa se agite ca sa intervii. Interventia eficienta apare inainte, ca preventie. Daca iti schimbi perspectiva, se schimba si felul in care il ajuti.

Am explicat pe larg in articolul de pe site:
ce este homunculul, cm influenteaza comportamentul copilului si ce poti face concret acasa, pas cu pas.

Citeste articolul complet pe site:
www.carmengrigorescu.ro

19/03/2026

Viața mea este dedicată copiilor.
Propriului meu copil și celor pe care îi ajut.

13/03/2026

Am primit aceasta cana de la o mama cu care am parcurs un drum lung. Cand ne-am cunoscut, copilul ei avea dificultati serioase de dezvoltare. Au fost ani de munca, exercitii repetate, intrebari, emotii, momente grele, fericirea vazuta in pasi mici si multe ore in cabinet.

Recuperarea unui copil nu este niciodata munca unui singur om. Este un efort de echipa intre parinte, copil si specialist. Iar cand un parinte iti spune multumesc in felul acesta, intelegi inca o data de ce ai ales meseria aceasta.

In spatele fiecarei evaluari, fiecarei sedinte si fiecarei recomandari exista o poveste a unor parinti care incearca sa gaseasca solutii si luminita aceea pentru copilul lor ☀️
Multumesc pentru ca m-ati ales!

12/03/2026

Parintii observa de obicei primii ca ceva nu merge bine in dezvoltarea limbajului. Copilul spune putine cuvinte, pronunta greu sau evita sa vorbeasca. Primul specialist cautat este logopedul. Este firesc. Limbajul este semnul cel mai vizibil.

In tulburari precum apraxia sau dispraxia, problema nu este doar la nivelul cuvintelor. Vorbirea este o actiune motorie foarte complexa. Pentru a spune un cuvant, creierul trebuie sa organizeze o secventa precisa de miscari ale limbii, buzelor, mandibulei si respiratiei.

In aceste tulburari, copilul stie ce vrea sa spuna, dar sistemul nervos nu reuseste sa organizeze corect miscarile necesare pentru vorbire. De aceea apar dificultati de pronuntie, vocabular foarte redus sau imposibilitatea de a imita sunete.

De multe ori, aceiasi copii au si alte semne: coordonare slaba, dificultati de suflat, miscari stangace, atentie instabila sau probleme de imitatie. Toate tin de organizarea neurologica a corpului.

Limbajul nu este o functie izolata. El este strans legat de motricitate, respiratie, coordonare si dezvoltarea cognitiva.

De aceea, atunci cand exista suspiciune de apraxie sau dispraxie, este importanta o evaluare psihologica complexa. Aceasta analizeaza dezvoltarea copilului in ansamblu: limbaj, motricitate, atentie, planificare motorie si interactiune sociala.

Terapia logopedica ramane esentiala, dar uneori nu este suficienta daca lucram doar pe sunete. Copilul are nevoie de interventii care sustin organizarea intregului sistem neuromotor.

Un copil nu vorbeste doar cu limba. Vorbeste cu intregul corp.

Cu cat evaluarea corecta si interventia apar mai devreme, cu atat sansele de progres sunt mai mari.

www.carmengrigorescu.ro

09/03/2026

În ultima perioadă primesc frecvent mesaje de la părinți care îmi trimit „evaluări psihologice” și îmi cer o a doua opinie.
Documentele sunt, de multe ori, simple fișiere Word, fără parafă, fără timbru profesional și fără semnătura unui psiholog clinician.

Unele dintre ele sunt scrise de psihoterapeuți, educatoare sau chiar de directori de școli, iar în document apare formulat un psihodiagnostic sau se menționează aplicarea unor „teste psihologice”.

Este important ca părinții să știe un lucru foarte clar.
Psihodiagnosticul și aplicarea testelor psihologice clinice pot fi realizate doar de psihologi clinicieni care au drept de liberă practică în Colegiul Psihologilor din România și competență în evaluare și psihodiagnostic.

Un raport de evaluare psihologică este un document profesional asumat. Conține parafa specialistului, codul profesional și timbrul Colegiului Psihologilor. Acest raport poate fi folosit oficial în relația cu școala, medicii, DGASPC sau alte instituții.

De aceea, un „second opinion” real nu se poate face pe baza unui document Word primit pe WhatsApp sau email.
O a doua opinie înseamnă o evaluare psihologică realizată direct de un specialist, cu observația copilului și aplicarea instrumentelor standardizate.

Pentru părinți, diferența aceasta este esențială.
Nu orice document care vorbește despre copil este o evaluare psihologică.

01/03/2026

Incepe anotimpul meu preferat, anotimpul in care apar floricelele mele dragi si in care serbez cele mai importante persoane din viata mea. Primavara asta vine si cu uimitoarea varsta de 40 de ani 🙈

Primavara in viata si in suflet sa aveti! 🌸