11/12/2025
Ca psiholog și ca mamă, m-am surprins de multe ori întrebându-mă: „Ce îmi doresc, de fapt, pentru copilul meu? Să fie cuminte sau să fie pregătit pentru viață?”
Ani de zile am crezut că idealul este copilul „ușor de dus”: ascultă, nu comentează, nu deranjează. Apoi, văzând atât clienți în cabinet, cât și propriul copil crescând, am realizat ceva important: lumea în care vor trăi copiii noștri nu mai răsplătește docilitatea, ci capacitatea de a gândi, de a pune întrebări și de a se adapta.
1. Când îți dorești un copil „ascultător”
Ca părinte, e foarte tentant să interpretezi „de ce?”-urile și opoziția copilului ca lipsă de respect. Eu însămi am avut reflexul să opresc discuția cu „așa trebuie”. Profesionist vorbind, știu că exact acele întrebări sunt semnul unui creier curios, care începe să gândească pe cont propriu.
De fiecare dată când pedepsim un copil pentru că își exprimă opinia, îl învățăm, fără să vrem, că vocea lui nu contează. Și riscăm să tăiem din rădăcină curajul, inițiativa, creativitatea – adică exact calitățile de care va avea nevoie ca adult.
2. A fugi de conflicte sau a învăța să le gestionezi
Și eu am crescut cu „nu răspunde”, „lasă, nu te certa”. Mult timp am avut impulsul să dau același sfat copilului meu. Ca psiholog, însă, văd zilnic adulți care nu știu să spună „nu”, nu știu să pună limite, nu știu să se apere fără agresivitate, pentru că în copilărie au fost învățați doar să evite tensiunile.
Copiii noștri au nevoie să învețe:
• cm să spună „stop, nu îmi place”;
• cm să ceară ajutorul unui adult când situația îi depășește;
• cm să își susțină punctul de vedere fără a jigni.
Nu vorbim doar despre „psihologie fină”, ci despre o competență de bază pentru relațiile lor de mai târziu, la muncă și în viața personală.
3. Copilăria ta nu mai este manualul lor de viață
Ca mamă, am simțit nevoia să ofer copilului „ce a funcționat la mine”: învață bine, ia o meserie bună, găsește un job stabil. Ca psiholog, știu că traseul acesta devine tot mai rar. Copiii noștri vor schimba domenii, roluri, poate țări. Vor trebui să se reinventeze la fiecare câțiva ani.
În acest context, nu doar notele sau „cum se poartă” contează, ci:
• flexibilitatea de a învăța din mers;
• felul în care își gestionează emoțiile;
• puterea de a se ridica după eșec.
Dacă îl cresc doar ca să fie „cum trebuie”, îl echipez pentru o lume care nu mai există.
4. Dincolo de „normal”: un copil echipat pentru viitor
Când spunem „vreau doar să fie un copil normal”, de fapt ne dorim să fie în siguranță. Dar siguranța lui, în anii care vin, nu va veni din faptul că nu deranjează pe nimeni, ci din faptul că este echipat: gândește, simte, întreabă, spune „nu”, negociază, se adaptează.
Ca psiholog îți pot spune ce ar fi sănătos. Ca mamă îți pot spune că nu e ușor deloc. E nevoie să tolerăm mai multe întrebări, mai multe „nu sunt de acord”, mai multe discuții dificile. Dar între un copil „cuminte” și un copil pregătit pentru realitate, știu acum pe cine aleg.
