08/01/2026
Știu ca mulți dintre voi probabil vă întrebați unde am dispărut și de ce…însă despre asta într-o altă postare…
Acum as vrea sa vă vorbesc despre un subiect pe care mulți îl evită - singurătatea. Acum ca a trecut toată vria de sărbători parcă lucrurile se aseaza ușor ușor..în zumzetul orașului, dar și în gălăgia din mine. Nu ne mai urăm toate cele bune și fiecare e la casa lui. Așa cm poate :) Si pentru mulți dintre noi ce ne așteaptă acasă…când zgomotul se oprește…este bubuitul asurzitor al singurătății, al tăcerii care te înconjoară și îți rănește timpanele.
De foarte mulți ani îmi doresc să am o familie a mea, un soț iubitor și bun, un copil sănătos si poate și un cățel. Someone to call mine…Si pana acum la 35 ani, aproape 36, nu s-a întâmplat. Si mereu in adâncul sufletului mi-a fost rușine de asta, mă simțeam defectă ca nu reușesc și eu să am o familie. Mă simțeam stricată, ca jumătate de femeie. Întrebându-mă constant de ce în pântecul meu nu crește viața, de ce nu mă pot trezi lângă omul iubit, de ce atunci când ajung acasă vorbesc cu plantele, prietenele mele. Și viața m-a forțat, ca așa e viața să nu am toate astea. Ca na, poate aveam ceva de învățat totuși. Și cu cat viața îmi spunea NU cu atât eu incercam mai mult și mai tare. De la ani de zile de încercări pe bumble până la rămas prea mult în relații care evident nu mergeau…însă nemesisul singurătatea ma speria prea tare. Mă gândeam, nu, nu din nou, să nu fie nimeni care să mă întrebe cm mi-a fost ziua sau să se bucure când ajung acasă. Însă anul acesta mi-a arătat mai mult decât orice alt an ca nu mai pot să fug de singurătate, ca nu mai am de ales decât să o accept până învăț ce a venit ea să îmi arate. Și anume să nu îmi mai fie frică. Frica de golul interior, frica de tăcerea din casă, frica de mine însămi. A venit să îmi arate ca nu mai unde să fug. Și ca trebuie să mă maturizez în final și să accept ca singurătatea e parte din viața, ca nu e nimic greșit la mine și ca în final în călătoria asta numită viață toți suntem singuri până într-un punct. Așa ca în 2026 am decis să îmbrățișez singurătatea, fiindcă acolo în acea tăcere este glasul inimii mele, care niciodată nu ma va părăsi.
