Cabinet individual de psihologie-Nicoleta Rantes

14/05/2026

Scrisul care vindecă

În cadrul specializării mele în psiho-oncologie, am discutat recent despre eficiența scrisului expresiv în procesarea experiențelor dificile și a traumelor.

Mi-am amintit atunci de un articol pe care l-am scris în urmă cu ceva timp și de cât de valoros poate fi, uneori, simplul gest de a așterne pe hârtie ceea ce trăim.

Scrisul expresiv nu este despre literatură, talent sau formulări frumoase. Nu trebuie să sune bine. Nu trebuie să fie corect. Nu trebuie să fie citit de altcineva.

Este, mai degrabă, o formă de întâlnire sinceră cu propria lume interioară.

Atunci când punem în cuvinte emoțiile, fricile, gândurile sau amintirile care ne apasă, ele capătă o formă. Iar ceea ce capătă formă poate deveni, treptat, mai ușor de înțeles, de integrat și de purtat.

Câteva minute de scris sincer pot deveni un spațiu sigur pentru emoții — un loc în care ceea ce nu a putut fi spus poate începe să fie exprimat.

📖 Am scris pe blog despre cm funcționează acest proces și de ce scrisul poate avea un efect terapeutic chiar și în afara cabinetului.

👉 Citește articolul complet aici: https://www.psiholognicoletarantes.ro/scrisul-care-vindeca-despre-scrisul-expresiv-ca-forma-de-terapie/

💬 Uneori, vindecarea începe cu un singur cuvânt așternut pe hârtie.

06/05/2026

🧠 Practica în cabinet – locul unde teoria devine experiență

Studenții la psihologie care au trecut pragul cabinetului meu au avut ocazia să observe cm cunoștințele din facultate prind contur în activitatea zilnică a unui psiholog. Am discutat despre teste, emoții, empatie și despre importanța eticii în lucrul cu oamenii.

Pentru mine, a fi parte din începutul drumului lor profesional e o bucurie și o mare responsabilitate. 💚

📚 Citește articolul complet aici 👉 https://www.psiholognicoletarantes.ro/cum-te-ajuta-practica-in-cabinet-sa-intelegi-psihologia-aplicata/

📍 Un pas mic în formare, dar unul important spre înțelegerea psihologiei aplicate.

23/03/2026

Narcisismul: între imagine și rană

O perspectivă psihologică asupra originilor și manifestărilor narcisismului

De multe ori, în spatele structurii narcisice se află o rană timpurie. Aceasta poate proveni din lipsa unei oglindiri emoționale autentice, din iubire condiționată – unde afecțiunea era legată strict de performanțe academice sau comportamentale – din exigențe foarte mari sau din contexte în care copilul a fost valorizat mai ales pentru ceea ce făcea, nu pentru ceea ce era.

În astfel de situații, persoana poate învăța să construiască nu un sine stabil și viu, ci o imagine de sine care trebuie menținută permanent. Această imagine are nevoie constantă de confirmare, admirație și recunoaștere. Prin urmare, critica, refuzul sau indiferența pot fi resimțite foarte dureros, amenințând fragilitatea acestei construcții.

Uneori, în spatele nevoii de a părea special, se află o întrebare veche și dureroasă, care rezonează profund în interior:

„Sunt valoros și atunci când nu impresionez pe nimeni?”

Înțelegerea acestor dinamici poate fi un prim pas către vindecare și construirea unui sine autentic, eliberat de povara unei imagini ce trebuie permanent validată.

— Nicoleta Ranteș
Psiholog clinician & Psihoterapeut analist jungian

Ce părere aveți despre această perspectivă? Vă regăsiți în aceste descrieri sau cunoașteți pe cineva care ar putea beneficia de o astfel de înțelegere? Vă invit să explorăm împreună aceste aspecte în cadrul unei ședințe de psihoterapie.
Pentru mai multe articole pe această temă sau pentru a programa o ședință, vizitați site-ul meu https://www.psiholognicoletarantes.ro/

20/03/2026

Ce este, de fapt, narcisismul?

Când auzim cuvântul narcisism, ne gândim repede la aroganță, superioritate, nevoia de admirație sau lipsa de empatie. În limbajul de zi cu zi, eticheta apare ușor: „este narcisic”.

Dar, din punct de vedere psihologic, lucrurile sunt mai nuanțate.

nu înseamnă doar iubire exagerată de sine. Uneori, în spatele imaginii de forță și autosuficiență, se poate ascunde o fragilitate profundă a sinelui, o stimă de sine instabilă și o nevoie continuă de confirmare din exterior.

Cu alte cuvinte, omul care pare foarte sigur pe el nu se simte întotdeauna valoros în interiorul său.

Ceea ce se vede nu este întotdeauna ceea ce este.

Poate că, uneori, sub masca superiorității, nu găsim putere, ci vulnerabilitate.

Nicoleta Ranteș
Psiholog clinician & Psihoterapeut analist jungian

06/03/2026

Când oamenii caută terapie, primul lucru pe care îl caută este siguranța.
Un spațiu în care pot vorbi liber despre ceea ce trăiesc, fără teamă de a fi judecați.

De aceea, recenziile pacienților au o valoare specială pentru mine.
Le mulțumesc celor care găsesc curajul să împărtășească experiența lor – pentru că, uneori, aceste cuvinte îi ajută și pe alții să facă primul pas către terapie.

— Nicoleta Ranteș
Psiholog clinician & Psihoterapeut analist jungian

30/01/2026

29/01/2026

Modelele interne de lucru (Partea a II-a)
Cum se văd în viața adultului și cm pot fi transformate

Modelele interne de lucru nu rămân în trecut.
Ele se exprimă zilnic, mai ales în relațiile apropiate.

Le vedem în momentele mici, aparent banale:
– când cer și nu primesc răspuns
– când celălalt se apropie sau se îndepărtează
– când simt că relația devine nesigură

🔹 Cum apar în viața adultului?

Modelele interne se pot observa în:

-felul în care cer – direct, cu rușine sau deloc

-felul în care interpretez – tăcerea, apropierea, distanța

-felul în care mă protejez – apropiere excesivă, retragere, control, oscilație

Așa cm subliniază Jean Knox, nu contează doar „cine sunt eu” sau „cine e celălalt”, ci relația dintre noi și emoția care se activează acolo.

🔹 Modelul intern include și emoția
Modelele interne nu sunt doar convingeri sau gânduri.
Ele includ triada sine – celălalt – afect.

De aceea:
– pentru unii, apropierea aduce liniște
– pentru alții, apropierea aduce alarmă, rușine sau îngheț

🔹 Se pot schimba aceste hărți?
Da — dar nu doar prin înțelegere.
Se schimbă prin experiențe relaționale repetate care contrazic vechea hartă.

Dacă harta spune „apropierea e periculoasă”, voi evita apropierea — iar harta nu primește date noi.

Terapia poate deveni un spațiu în care:
– observ harta în acțiune
– numesc patternul
– fac loc, pas cu pas, unor experiențe diferite

Ruptura nu distruge. Repararea transformă.

❓ Întrebare pentru tine:
Când simți că relația e amenințată, ce se activează prima dată în tine?
👉 apropierea | retragerea | controlul | înghețul

28/01/2026

Modelele interne de lucru
Harta invizibilă după care iubim, ne temem și ne apărăm

În teoria atașamentului, una dintre ideile centrale nu este despre „stiluri”, ci despre modelele interne de lucru.

Ele sunt felul în care mintea noastră își construiește, în timp, o hartă invizibilă a relațiilor: ce să aștept de la ceilalți, ce pot cere, cât de sigur este să fiu vulnerabil.

La seminarul susținut de Jean Knox, mi-a rămas foarte clar un lucru: modelele interne nu sunt simple amintiri din trecut, ci patternuri relaționale care organizează prezentul fără să ne dăm seama.

🔹 Un model intern de lucru:

-reglează cm mă liniștesc

-interpretează ce înseamnă gesturile celuilalt

-anticipează ce cred că urmează să se întâmple

De aceea, două persoane pot trăi aceeași situație — o tăcere, o pauză, o distanță — dar în interior să simtă lucruri complet diferite.

🔹 De ce spun că e o „hartă invizibilă”?
Pentru că funcționează implicit.
Nu e „știu că voi fi respins”, ci simt asta și mă apăr: mă apropii prea mult, mă retrag, controlez sau oscilez.

Asta explică un paradox frecvent în terapie: „Știu rațional că nu e pericol, dar corpul meu reacționează ca și cm ar fi.”

🔹 Modelele interne includ și emoția
Ele nu sunt doar convingeri, ci includ relația dintre mine și celălalt + afectul.
De aceea, pentru unii apropierea aduce liniște, iar pentru alții aduce alarmă, rușine sau îngheț.

🔹 Se pot schimba aceste hărți?
Da — dar nu doar prin înțelegere.
Se schimbă prin experiențe relaționale diferite, repetate, care contrazic vechea hartă.

Terapia poate deveni un spațiu în care:
– observ ce se repetă
– numesc patternul
– fac loc, pas cu pas, unor experiențe noi

Întrebare pentru tine:
Când simți că relația e amenințată, ce se activează prima dată în tine?
👉 apropierea | retragerea | controlul | înghețul

26/01/2026

Atașamentul nu e un test. E o funcție a minții

În ultima perioadă, tot mai mulți oameni spun: „am atașament anxios” sau „cred că sunt dezorganizat”.
Uneori e o revelație. Alteori e o etichetă care încearcă să țină în loc o durere mare.
În urma seminariilor la care am participat (Mario Marrone, Jean Knox, Jeremy Holmes), mi-a devenit și mai clar că atașamentul nu e un test de personalitate și nici o identitate fixă.
Atașamentul este un sistem de reglare: felul în care mintea și corpul nostru încearcă să păstreze o legătură importantă atunci când apare stresul, distanța, incertitudinea.
Mai profund decât atât: din relațiile timpurii nu învățăm doar „cum e celălalt”, ci învățăm cm sunt eu în relație — ce merit, ce pot cere, ce se întâmplă dacă am nevoie.
În această serie o să traduc teoria atașamentului într-un limbaj simplu, dar fidel:
de la baza de siguranță și modelele interne până la ceea ce numim „cunoaștere relațională implicită” și capacitatea de a avea o poveste coerentă despre noi.

Întrebare pentru tine:
Când simți că pierzi legătura cu cineva important, tu ce faci prima dată: te apropii, te retragi sau îngheți?

20/01/2026

Care este motivul pentru care ne-am cunoscut?

În prima ședință de terapie,
întreb întotdeauna: „Care este motivul pentru care ne-am cunoscut?”

Nu întreb ce simptom aduce persoana.
Și nici ce vrea să „rezolve”.
Simptomele sunt vizibile.
Motivul întâlnirii, de multe ori, nu.
Această întrebare deschide adesea o poveste mai veche decât problema actuală.
O poveste care aștepta un context potrivit pentru a putea fi spusă.
Uneori, răspunsurile sunt surprinzător de simple:
„Nu pot să renunț la relații, chiar dacă nu merg.
Vreau să le fac să meargă.”
La prima vedere, pare o dificultate relațională.
În profunzime, este însă mai mult decât atât.
Pentru unii oameni, a renunța nu este doar o despărțire, ci o pierdere de sens, o confirmare a unui eșec interior, o repetare a ceva mai vechi.
În astfel de situații, nu este vorba doar despre relații.
Este vorba despre o nevoie profundă de a repara, de a ține, de a nu pierde ceea ce, cândva, nu a putut fi ținut.
Psihoterapia nu începe cu desprinderea.
Nu grăbește deciziile și nu forțează schimbarea.
Începe cu înțelegerea sensului a ceea ce nu poate fi lăsat încă.
Iar abia de aici, uneori, devine posibilă transformarea.