01/01/2026
Nu m-am născut sportivă, dar m-am construit, desigur că nu singură, ci cu experți în jurul meu. Asta și pentru că de-abia la 40 ani spre 41 ani începusem să practic fitnessul de performanță.
Sunt recunoscătoare că și în 2025, forma mea fizică și psihică este mai bună decât în oricare dintre anii anteriori.
Nu a fost ușor, dar am fost conștientă de asta și sunt în continuare.
Nu am fost copilul care a început sportul de performanță de mic.
Nu am făcut gimnastică, nu am făcut atletism, nu am crescut cu cantonamente, antrenori sau podiumuri, deși acum mă aflu în această lume și nu știu de ce nu am fost aici de mult, pentru că aici mă regăsesc.
Tot ce am avut au fost orele de educație fizică, care de multe ori nici nu se făceau, baschet jucat cu vecinii de la blocuri, dar bineînțeles la nivel amator.
Nu știam reguli, nu știam tactici de joc, dar aveam ceva curios și nu stăteam să înțeleg de ce, doar aplicam și mă amuzam în mintea mea: nimeream coșul din orice unghi, de la distanță, pe întuneric, cu spatele, fără să mă concentrez prea mult la mișcări, la detalii, pentru că ieșea mereu 9 din 10 , ceea ce pentru cei care chiar jucau li se părea irealist. Cum mă puneam lângă coș sau sub coș nu mai era același lucru.
Mișcările îmi intrau în reflex și aveam mereu siguranță.
Mai târziu, jucam badminton ore întregi fără să cadă fluturașul, fără nicio competiție, chiar și fără scor uneori. Era pur și simplu liniște în minte, modul meu de relaxare și al celei cu care jucam și așa trecea timpul fără să-l simt.
Pe la 30–35 de ani alergam prin parc. Așa credeam eu atunci că îmi întrețin corpul. Da și nu. E de vorbit.
Eu atunci credeam că fac bine, dar nu știam că fără strategie și fără alimentație adaptată, voi pierde și masa musculară. Cine să se gândească la asta la aceea vârstă?
După 35 ani mai făceam uneori aerobic la sală. Normal, mai transpiram, mă mișcam, dar tot observam că nu e ce trebuie: corpul meu nu se transforma, prindea o formă, dar nu era formă fizică cea de acum pe care o simt potrivită corpului și în care mă simt bine și în echilibru.
Abia spre 40–41 de ani am început fitnessul de performanță.
Apoi nutriția. Iar de aici a început analiza alături de profesorii mei, am început să-mi văd greșelile, să le corectez, să învăț an de an, dar mai repede decât aș fi făcut-o la 25-30 de ani. Timpul de acum e mai comprimat. 😊 Am făcut cursuri an de an, apoi ajustări.
La 42 de ani am urcat pentru prima dată pe scenă, la primul meu concurs de fitness și am fost Vicecampioană Națională la Bikini Fitness.
Dar mai important decât medalia a fost confirmarea mea și anume că, atunci când e înțeles, corpul răspunde.
De atunci, forma mea s-a îmbunătățit în fiecare an, la fel și experiența mea, atât cu mine, cât și cu elevii pe care îi antrenez.
La finalul acestui an, vorbeam cu una dintre elevele mele, fostă balerină de performanță.
Îi povesteam că, din primul meu an de fitness, la 41 ani făceam exerciții complexe, lucram cu bara liberă, aveam mobilitate, forță, rezistență.
Genuflexiuni libere cu 80 kg în primul an.
Și ea mi-a spus, firesc:
„Da, dar noi am făcut sport de mici, de asta tu puteai în primul tău an de fitness de performanță, comparativ cu alții care nu pot nici după 2 ani de fitness amator.”
I-am răspuns:
„Dar eu nu am făcut sport de mică”
S-a uitat la mine surprinsă:
„Serios? Eu credeam că ai făcut gimnastică. Tu știi că ai corp de atlet?”
Și dacă eu am putut începe la 40 plus , atunci povestea nu e despre vârstă.
Desigur că e și despre genetic, la care se adaugă efortul, acțiunile.
Dar mai întâi de toate este despre decizie.
Iar eu mi-am ales doar Profesori și Antrenori de elită.
Am căutat oameni care au trecut deja prin ce voiam eu să devin.
Le sunt recunoscătoare fiecăruia în parte pentru felul în care m-au învățat să execut, dar și să gândesc acest sport, le sunt recunoscătoare pentru că nu mi-au oferit scurtături și m-au determinat să muncesc și să obțin, m-au format ca profesionist, dar și ca om, pentru exigența care, la momentul respectiv, a fost inconfortabilă, dar esențială, pentru că au ridicat ștacheta exact acolo unde eu încă nu vedeam la acel timp, pentru standardele înalte pe care mi le-au cerut pentru că au văzut în mine potențial, pentru că m-au învățat respectul față de proces, pentru că m-au format pe termen lung, (m-au format și pentru aplauze scurte pe scenă, dar asta nu e totul în lumea fitness-ului), m-au învățat să am răbdare cu mine, au și au avut încredere în mine.
Am respect pentru toți și sunt recunoscătoare acestui parcurs 2020-2025.
Din acest Nou An începe un Nou Parcurs, atât timp cât este legat de fitness, nutriție, stare de bine, sănătate, educație, inspirație.
Mulțumesc celor din social media care deși nu (toți) mă cunosc personal, m-au susținut în tot acest timp!
01 ianuarie 2026
Pentru Un An Nou plin cu acțiuni, dar de calitate!
Un an în care să nu te întrebi “ce-ar fi fost dacă” și să spui „am făcut TOT ce a depins de mine.”
La mulți ani, cu direcție.
Aura Iordan
