What are the opening hours?

Monday 10:00 - 18:00 Tuesday 10:00 - 13:00 Wednesday 10:00 - 18:00 Thursday 09:00 - 18:00 Friday 10:00 - 18:00

Psihoterapeut Diana Sorescu, Bucharest (2025)

29/10/2025

Corpul trăiește doliul înainte ca mintea să poată înțelege ce s-a întâmplat.
Când pierdem pe cineva — sau ceva — sistemul nervos se contractă, respirația se blochează, iar pieptul devine greu.
Uneori simțim o durere surdă în stomac, o apăsare în umeri sau o oboseală care pare fără sfârșit.

Sunt reacții firești.
Ele arată că organismul procesează stresul pierderii, că încearcă să se readapteze la o lume în care lipsește ceva esențial.
Cortizolul și adrenalina cresc, somnul se schimbă, pofta de mâncare se modifică.
Inima bate altfel, pentru că și lumea dinăuntru s-a schimbat.

În corp, doliul nu se vindecă prin uitare, ci prin integrare.
Prin lacrimi, prin tremurat, prin respirație profundă — corpul caută echilibrul pierdut.
Când ne permitem să simțim, sistemul nervos începe să se autoregleze, iar durerea se transformă treptat în sens.

Doliul nu este o boală, dar are efecte medicale reale: slăbirea imunității, tulburări de somn, tensiune musculară, senzații de gol sau greutate.
De aceea, în perioadele de pierdere, corpul are nevoie de odihnă, hrană simplă, hidratare și blândețe — pentru ca viața să poată reveni, încet, în țesuturile noastre.

În profunzime, doliul este iubire care învață să trăiască fără obiectul ei.
Și, cu timpul, acea iubire începe să se așeze altfel: nu în absență, ci în recunoștință.

30/09/2025

Când ne spunem că „nu doare”…

Disocierea este unul dintre cele mai fine mecanisme de apărare.
Nu înseamnă doar să „pleci din corp” sau să simți că realitatea devine ireală. Uneori, disocierea se ascunde în fraze aparent banale:
– „Nu m-a atins chiar atât de tare.”
– „Sunt bine, merg mai departe.”
– „N-a fost mare lucru.”

În spate, corpul știe adevărul: strânge, amorțește, îngheață.
E modul lui de a proteja psihicul de un prea-plin de durere.

Ne spunem că „nu doare” ca să putem continua.
Dar adevărul este că doare.
Doare profund.
Și doar când recunoaștem această durere, ea încetează să ne conducă din umbră.

30/08/2025

De ce rămânem într-o relație abuzivă?

Pentru că este familiarul pe care îl cunoaștem. Psihicul nostru știe drumul: o frică ici, o fugă în altă parte, un strop de bucurie care ne face să credem, pentru o clipă, că „merge totuși”.

Și totuși, chiar dacă reușim să ieșim, de multe ori căutăm ceva asemănător. Inconștient, ne întoarcem la aceleași tipare până când începem să săpăm adânc, acolo unde s-au format primele răni: în copilărie. În relația dintre mama și tata. În felul în care s-au raportat la noi și în felul în care am învățat, atunci, ce înseamnă iubirea.

Fiecare relație abuzivă are, pentru psihicul nostru, iluzia unei șanse: „poate de data asta rescriu scenariul”. Ca și cm am fi autorii isteți ai propriei povești, doar că încă nu avem hârtia și cerneala potrivite.

Vindecarea nu se face în mirajul unei conectări profunde aici și acum. Ci la rădăcini – acolo unde s-au pus temeliile psihicului, unde s-au învârtit primele rotițe ale deconectării.

24/08/2025

Cum spunem copiilor ca oamenii sunt buni sau rai?

Cum le explicăm copiilor natura umană fără să le răpim inocența, dar nici fără să-i lăsăm nepregătiți?

De obicei, copiii pun întrebări despre „rău” și „bine” atunci când întâlnesc pentru prima dată o nedreptate, o respingere, o violență sau chiar o minciună.

Câteva repere:
1. Evităm etichetele absolute („oamenii sunt răi” / „oamenii sunt buni”). Copiii gândesc mult în alb și negru, dar lumea e mai complexă. Putem spune:
– „Unii oameni aleg să facă lucruri care rănesc.”
– „Unii oameni aleg să facă lucruri care ajută și aduc bucurie.”
2. Separăm persoana de comportament.
– „El nu e rău ca om, dar a ales să facă ceva care te-a durut.”
Asta îi ajută pe copii să înțeleagă că fiecare om are atât potențial de bine, cât și de rău, și că faptele contează.
3. Încurajăm discernământul, nu frica.
– „E important să observi cm te simți lângă cineva: dacă îți e bine sau nu. Asta îți spune dacă e în regulă să rămâi aproape sau să te îndepărtezi.”
4. Introducem nuanțele.
Pe măsură ce cresc, le putem explica că oamenii fac rău adesea pentru că ei înșiși sunt răniți, nu pentru că ar fi „monștri”.
– „Uneori, oamenii se poartă urât pentru că le este greu, pentru că sunt triști sau furioși. Dar asta nu scuză ce fac.”
5. Îi învățăm limite sănătoase.
– „Nu putem schimba ce face cineva, dar putem alege cm ne protejăm și cu cine rămânem aproape.”

Într-un limbaj simplu pentru copil:
– „Oamenii nu sunt doar buni sau doar răi. Fiecare om are în el și lumină, și umbre. Contează ce alege să facă. Dacă un om te face să te simți în siguranță și iubit, e bine să stai aproape. Dacă un om te rănește, e bine să te îndepărtezi și să ceri ajutor.”

13/08/2025

Empatia este puntea invizibilă dintre două lumi interioare – a ta și a celuilalt. Înseamnă să poți percepe ce simte și gândește o altă persoană, să îi recunoști experiența fără să o confunzi cu a ta. Este baza relațiilor sănătoase și a comportamentului prosocial. Nu apare brusc și complet formată, ci se dezvoltă treptat, în etape, pe măsură ce crește și psihicul uman.

La începutul vieții, în primele luni, nu putem vorbi despre empatie propriu-zisă, ci despre contagiune emoțională: bebelușul plânge când aude alt bebeluș plângând sau se liniștește dacă aude o voce caldă. Este un răspuns reflex, corp la corp, emoție la emoție.

Între 1 și 2 ani apare empatia afectivă – copilul începe să simtă în propriul corp emoțiile celuilalt și, uneori, să răspundă prin gesturi simple: mângâie pe cineva care plânge sau îi oferă jucăria preferată.

Între 4 și 6 ani se dezvoltă empatia cognitivă, odată cu apariția teoriei minții – capacitatea de a înțelege că ceilalți au gânduri, dorințe și emoții diferite de ale noastre. Copilul nu doar simte, ci poate explica de ce cineva este trist sau supărat.

În jurul vârstei de 7–12 ani apare empatia compasională – forma matură care combină înțelegerea rațională și simțirea emoțională cu dorința de a acționa concret pentru a ajuta. Copilul nu doar observă suferința, ci caută o soluție și intervine: consolează, ajută, protejează.

În adolescență și maturitate, empatia continuă să se rafineze prin experiență de viață, autoreflecție și contact conștient cu propriile emoții. Este momentul în care putem distinge clar între ce simțim noi și ce aparține celuilalt, alegând să fim alături de cineva fără a ne pierde în povestea lui.

Astfel, empatia nu este un dar fix, ci o capacitate vie, care crește odată cu noi și se hrănește din experiențele noastre de relaționare.

12/08/2025

Intuiția – vocea corpului tău înainte ca mintea să găsească cuvintele

În psihologie, intuiția nu este magie, ci un proces rapid de procesare a informațiilor, pe baza experiențelor trecute și a indiciilor subtile pe care creierul nostru le colectează în fiecare moment.
Creierul emoțional (amigdala) și centrele din creier responsabile de memorie stochează aceste experiențe. Apoi, în situații noi, ele „verifică” în câteva milisecunde dacă există asemănări cu ceea ce ai mai trăit.

De aceea:
• Când intri într-o încăpere și simți imediat că „ceva nu e în regulă”, corpul tău poate fi deja în alertă din cauza microexpresiilor, tonului vocii sau mirosurilor subtile pe care le-ai asociat în trecut cu pericolul.
• Când întâlnești pe cineva și „simți” că poți avea încredere, de fapt mintea ta a recunoscut repede tipare familiare de siguranță.

Intuiția e limbajul prin care corpul îți vorbește înainte să-ți explice mintea.
Problema este că, dacă am trecut prin traume, acest „sistem de alarmă” poate fi dereglat: fie devine prea sensibil (vede pericol peste tot), fie se închide (nu mai semnalează nimic).

Ce ajută să-ți rafinezi intuiția:
• Ascultarea corpului: ce simți fizic în prezența unei persoane sau situații?
• Observarea tiparelor: când intuiția ta a fost corectă în trecut?
• Distanța de zgomotul emoțional: o emoție intensă (teamă, dorință) poate masca semnalul real al intuiției.
• Exersarea în contexte mici: alege un drum, un răspuns sau o acțiune doar pe baza senzației din corp, apoi vezi ce rezultat are.

Intuiția nu e nici vrăjitorie, nici 100% infailibilă. Este o busolă internă care se antrenează, iar atunci când o asculți cu discernământ, te poate ajuta să iei decizii mai rapide și mai potrivite pentru tine.

11/08/2025

Triunghiul dramatic – cm ne prindem în roluri și cm ieșim din ele

Stephen Karpman a descris trei roluri pe care le jucăm, adesea fără să ne dăm seama, în relații tensionate:
• Victima – se simte lipsită de putere, neajutorată, caută salvare sau validare.
• Salvatorul – se simte responsabil să ajute, să repare, chiar și atunci când nu i se cere.
• Persecutorul – critică, acuză, pedepsește sau se distanțează pentru a se proteja.

În realitate, toți putem trece prin aceste roluri chiar în cadrul aceleiași conversații.

Cum arată dinamica
1. Cineva începe din rolul de Victimă („Sunt rănit, am nevoie să fiu înțeles”).
2. Celălalt intră ca Salvator („Te înțeleg, vreau să te ajut”).
3. Când tensiunea crește sau apar nevoi neîmplinite, unul dintre ei poate deveni Persecutor („Nu apreciezi ce fac” / „Nu ești corect cu mine”).
4. Rolurile se pot schimba rapid – Salvatorul poate deveni Victimă („Eu îți dau și tu mă rănești”), Victima poate deveni Persecutor („Tu ești problema”) și tot așa.

Ce menține triunghiul
• Lipsa exprimării clare a nevoilor.
• Comunicarea bazată pe presupuneri și interpretări.
• Evitarea asumării responsabilității pentru propriile emoții.

Cum ieșim din triunghi
• Trecem la poziția Adult–Adult: recunoaștem ce simțim, ce vrem și ce putem oferi fără să intrăm în critică sau salvare excesivă.
• Învățăm să spunem „am nevoie de…” sau „nu pot să…” în loc de reproșuri.
• Acceptăm că fiecare e responsabil de propria vindecare, chiar dacă ne sprijinim reciproc.

10/08/2025

Alegerea unui psihoterapeut e un pic ca alegerea unui ghid pentru o călătorie interioară: contează și harta, dar mai ales felul în care te simți alături de el.
Câteva repere clare:
1. Calificarea și formarea – Verifică dacă are studii acreditate în psihoterapie și aparține unei asociații profesionale.
2. Specializarea – Dacă știi deja ce dificultăți vrei să explorezi (traumă, anxietate, relații, parenting), caută un terapeut cu formare și experiență în acea arie.
3. Compatibilitatea personală – Poți simți din primele ședințe dacă te simți ascultat, respectat și în siguranță. Chimia contează enorm.
4. Stilul terapeutic – Unii lucrează mai structurat și orientat pe soluții, alții mai explorator și reflexiv. Vezi ce ți se potrivește mai mult.
5. Confidențialitatea și limitele etice – Terapeutul trebuie să respecte un cod etic și să păstreze spațiul sigur.
6. Felul în care te simți după ședințe – Nu trebuie să fie mereu „plăcut”, dar ar fi bine să existe o senzație de progres sau claritate, nu doar confuzie și apăsare.

În final, e bine să știi că poți schimba terapeutul dacă simți că relația nu funcționează – e o alegere personală, nu un contract pe viață.

26/07/2025

Multe se spun despre constelațiile familiale.
Uneori prea multe. Alteori, complet rupte de realitate.

Ani la rând am crezut și eu că e vorba doar de misticism amestecat cu un strop de scrânteală. Ceva neclar, greu de cuprins în reperele unui psihic rațional. Așa că am stat departe.

Până când nevoia de vindecare a devenit mai puternică decât prejudecățile.
Până când am ajuns la acel moment în care mi-am zis:
„Încerc orice, doar să mă pot aduna pe dinăuntru.”

Așa a început călătoria mea.
Am fost la un prim workshop de constelații, cu scepticismul la mine. Ce m-a făcut să merg? Încrederea în facilitator – un psihoterapeut cu etică, cu prezență, cu capacitatea de a ține un grup în siguranță.

Și m-am lăsat.
Iar ceea ce am trăit acolo a fost… altceva.
O infuzie profundă de emoție, clarificare, eliberare.
Un spațiu în care ceea ce nu se poate rosti… se poate simți.
Un spațiu în care corpul își amintește ce mintea a uitat sau a îngropat.

De atunci, am participat la multe astfel de grupuri, susținute exclusiv de psihoterapeuți. Fiecare experiență a deschis o ușă către o altă înțelegere a sufletului meu.

Astăzi, cu aceeași bucurie și cu multă smerenie, facilitez și eu astfel de grupuri.
Nu pentru că am toate răspunsurile, ci pentru că am învățat să țin spațiul.
Să simt când inima se închide.
Să însoțesc sufletul până la punctul în care spune:
„Aici mă doare. Și aici aleg să mă vindec.”

Și da, e important de spus clar:
Constelațiile familiale nu au nicio legătură cu astrologia.
Nu sunt despre zodii, ci despre loialități.
Despre modul în care trauma se transmite transgenerațional, până când, într-un lanț lung de supraviețuire, cineva din familie spune: „Gata.”

Gata cu durerea dusă în tăcere.
Gata cu vinovăția de a trăi altfel.
Gata cu fuga de simțire.

Atunci începe procesul.
Când un suflet spune:
„Vreau să trăiesc. Vreau să simt. Vreau să accept.
Vreau să mă eliberez.
Și da… vreau să mă iert că am dus atâta.”

Psihoterapeut Diana Sorescu

29/10/2025

30/09/2025

30/08/2025

24/08/2025

13/08/2025

12/08/2025

11/08/2025

10/08/2025

26/07/2025

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	10:00 - 18:00
Tuesday	10:00 - 13:00
Wednesday	10:00 - 18:00
Thursday	09:00 - 18:00
Friday	10:00 - 18:00