25/03/2024
Astăzi aleg să vorbesc despre etapele acceptării unei boli cronice, în special a epilepsiei.
Procesul de acceptare a diagnosticului poate varia considerabil de la o persoană la alta, în funcție de diferiți factori precum caracterul tău, suportul social, cunoștințele anterioare despre boală și alte experiențe individuale. În general, acestea sunt câteva etape pe care mulți oameni le parcurg în acest proces:
1. Negare
După primirea diagnosticului, unele persoane pot trece printr-o perioadă de negare sau refuz în a accepta realitatea. Pot avea dificultăți în a accepta faptul că au o afecțiune medicală și pot nega semnificația sau impactul acesteia asupra vieții lor.
De exemplu : Ai simțit vreodată că ești șocat că ai acest diagnostic și că nu crezi că ți s-a putut întâmpla ție? Te-ai gândit vreodată că este o greșeală sau o exagerare ceea ce scrie pe fișa ta medicală, că nu poate fi real?
Negarea este o modalitate de a evita realitatea, de a te întoarce la pacea anterioară.
2. Furie și frustrare
Odată ce negarea începe să se estompeze, persoana poate să simtă furie și frustrare față de situația în care se află. Aceste emoții pot fi îndreptate spre medici, Dumnezeu, sau chiar spre propria persoană. Este important ca aceste emoții să fie gestionate și exprimate într-un mod sănătos.
De exemplu: Te-ai gândit vreodată că medicul nu te înțelege, că cineva este vinovat pentru ce ți se întâmplă? Te-ai întrebat vreodată de ce tocmai ție ți se întâmplă așa ceva?
3. Negociere
În această etapă, persoana poate începe să își negocieze situația. Poate că va încerca diverse tratamente, își va schimba stilul de viață sau va căuta soluții alternative pentru a face față bolii.
În etapa negocierii se pune problema de genul “Da, eu, dar…” și exprimă acceptarea ideii bolii cronice dar negocierea pentru a mai trăi pe placul său. Negocierile pot avea loc între pacient şi membrii personalului medical, luând forma unui schimb cu aceștia.
Ai discutat vreodată cu medicul tău sau cu familia despre cm ai putea să menții unele din activitățile plăcute ție? Iar în schimbul unor permisiuni date de specialist, ai fost dispus să faci și tu anumite compromisuri?
4. Depresie și tristețe
Mulți oameni se confruntă cu stări de tristețe și depresie în timpul procesului de acceptare. Poate fi dificil să faci față schimbărilor pe care le aduce diagnosticul și să te adaptezi la noile realități.
Este etapa în care se pune problema de genul ”Da, eu....” .
E o reacţie obişnuită şi de înţeles, şi este însoţitǎ de recunoaşterea faptului că procesul negocierii s-a încheiat şi urmeazǎ adaptarea. Pacienţii sunt cuprinşi de sentimente de deznădejde şi disperare şi devin adesea retraşi, izolaţi. Aceste trăiri îi despart de toţi ceilalţi şi de realităţile vieţii. În această etapă este importantă distincția dintre depresia normală și depresia clinică gravă.
Te-ai gândit vreodată că ești un caz mai aparte, și nu prea mai există soluții pentru tine, de aceea preferi să eviți prietenii, să stai în camera ta ?
5. Acceptare
Aceasta este etapa în care persoana începe să accepte faptul că are epilepsie și să își găsească modalități de a trăi cu ea. Poate implica ajustarea stilului de viață, participarea la grupuri de suport, terapie individuală și căutarea informațiilor relevante despre afecțiune.
Etapa acceptării este perioada în care persoana în cauză spune ”Da. Asta e.”
E o etapă a resemnării. Odată ce acceptarea are loc, persoana învață să se adapteze la viața cu epilepsie și să gestioneze aspectele practice, emoționale și sociale ale bolii. Acest lucru poate implica educarea altora despre epilepsie, dezvoltarea unui plan de tratament eficient și găsirea unor modalități sănătoase de a face față stresului.
În care descriere te regăsești tu acum? În orice etapă ai fi te înțeleg, ești acceptat/ă, ai dreptul să fii vulnerabil/ă. Iar eu sunt aici tocmai pentru a te susține.
, ,