Psiholog Roxana-Anca Simionescu

26/02/2026

"Dacă un copil nu poate învață în modul în care îi predam, trebuie sa îi predăm în modul în care poate învăța".
Ignacio Estrada

26/02/2026

De fiecare dată când spui DA solicitărilor celorlalți, când de fapt îți dorești altceva, nu faci decât să îți spui NU ție. Și așa îți creezi resentimente față de persoana sau persoanele cărora nu ai puterea să le spui NU. Îți faci rău și te trădezi pe tine.

De cele mai multe ori, în spatele acestei neputințe de a spune NU stă teama că ai putea fi concediată, teama că celălalt s-ar supăra, teama că ai înceta să mai fii considerată o persoană plăcută și amabilă. Atunci când nu reușești să refuzi o solicitare care nu este pe placul tău, te supui exagerat nevoilor sau dorințelor celorlalți și te desconsideri pe tine. Crezi că așa vei “salva relația”, însă tensiunile și nemulțumirile ascunse o vor sabota pe termen lung. De aceea e important să înveți să spui deschis ceea ce vrei, cu onestitate și integritate, fără să-i rănești pe ceilalți.

Cel mai important angajament pe care trebuie să-l respecți este cel față de ține însuți. Trădarea față de tine, pentru a nu-i trăda pe alții, este tot trădare.
Este cea mai gravă trădare.

Neale Donald Walsch

26/02/2026

Cand corpul actioneaza spontan, asta se numeste instinct.

Cand sufletul actioneaza spontan, asta se numeste intuitie.

Ele seamana si totusi sunt departe una de cealalta. Instinctul e al corpului – grosierul. Intuitia e a sufletului – subtilul.

Iar intre cele doua se afla mintea – expertul care nu functioneaza niciodata spontan. Mintea inseamna cunoastere.

Cunoasterea nu poate fi niciodata spontana. Instinctul este mai jos decat intelectul. Intuitia este superioara intelectului. Amandoua sunt dincolo de intelect si amandoua sunt bune.

Simtirea e aproape de intuitie.

Dar, pentru a fi aproape de intuitie, trebuie sa te indepartezi de gandire. Distanta dintre gandire si intuitie este foarte mare.

Simtirea e chiar la mijloc. Daca o iei intr-un sens, ajungi la gandire. Daca o iei in celalalt sens, ajungi la intuitie.

– Osho –

26/02/2026

Relațiile noastre (indiferent de ce tip) sunt niște interacțiuni/schimburi energetice. Și este de dorit să înțelegeți foarte clar acest lucru și să începeți să priviți toate relațiile pe care le aveți cu alții ca pe niște schimburi energetice. Să vă amintiți tot timpul că fiecare are un anumit nivel de vibrație/conștiință și se manifestă așa cm știe/poate el, de la nivelul său de vibrație/conștiință.

Când faceți asta sunteți capabili să îi tratați cu compasiune și empatie pe ceilalți, permițându-le să fie așa cm sunt, să se manifeste/facă alegeri așa cm știu ei, de la nivelul lor de vibrație/conștiință.
De asemenea, să conștientizați că nu aveți dreptul să le judecați alegerile, să judecați ceea ce rezonează cu ei.

Când înțelegi că fiecare acționează/alege așa cm știe el, de la nivelul său de vibrație/conștiință, nu mai spui lucruri precum „Ești nebun”, „Ți s-a spălat creierul”, etc.

Dacă nu știi nimic despre energii și te raportezi numai la planul fizic, dacă faci o analiză/evaluare 3D, cel mai probabil ți se pare că o altă persoană face niște alegeri „aberante”/„prostești”/„nebunești”/„fără sens”.

Dacă știi că totul este energie, lucrurile sunt simple: acel om are un anumit nivel de vibrație/conștiință și face alegeri așa cm știe/poate el, de la nivelul său; tu ai un alt nivel de vibrație/conștiință și în această situație ai face cu totul alte alegeri, pentru că așa știi tu de la nivelul tău. Fiecare face alegeri așa cm știe/poate de la nivelul său de vibrație/conștiință și este dreptul său să-și facă propriile alegeri așa cm crede el de cuviință.

Dacă știi că totul este energie înveți să privești lucrurile din postura Observatorului neutru și nu mai ai pretenția ca toți ceilalți să creadă ce crezi tu, să facă ce faci tu, să aleagă ce alegi tu, pentru că știi că ceilalți au niveluri diferite de vibrație/conștiință, deci vor gândi altfel decât tine și vor alege altceva decât tine.

Lorie Ladd

26/02/2026

25/02/2026

Nu de puține ori, părintele spune la telefon:
„El are problema.”
„Cu el nu mă mai înțeleg.”
„Pe el trebuie să-l ajutați.”

Și aproape niciodată nu aud:
„Noi avem o dificultate.”

Cuvintele par mici.
Dar copilul le simte mari.

Pentru că, în momentul în care este adus să fie „îndreptat”, el înțelege că relația este bună… doar el este greșit.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

25/02/2026

👶𝐂𝐄 𝐈𝐍𝐕𝐀𝐓𝐀 𝐂𝐎𝐏𝐈𝐋𝐔𝐋 𝐂𝐀𝐍𝐃...

(Serie de reflecții psihologice despre relația părinte–copil și formarea emoțională)

Episodul 34: Ce învață copilul când... este adus la terapie ca să fie „îndreptat”?

Am primit un telefon de la o mămică.
Avea vocea obosită.

„Nu mă mai înțeleg cu el. Are 9 ani. Mă contrazice, nu mă ascultă, e încăpățânat.
Am urmărit postările dumneavoastră și m-am gândit să-l aduc la terapie… poate îl îndreptați.”

M-am oprit puțin.

Și am întrebat-o:
„Ce anume din comportamentul lui vă doare cel mai tare?”

A urmat liniște.

Apoi a început să vorbească despre presiunea de la serviciu, despre oboseală, despre faptul că simte că pierde controlul.

Copilul nu era centrul poveștii.
Relația era.

La 9 ani, copilul nu „se strică”.
El reacționează.

Când devine opozant, rigid sau „încăpățânat”, de multe ori exprimă:

- nevoie de autonomie
- nevoie de conectare
- nevoie de validare
- tensiunea acumulată în relație

Dacă este adus în terapie pentru a-l „repara”, copilul poate învăța un lucru dureros:

- „Eu sunt problema.”
- „Ceva este în neregulă cu mine.”
- „Iubirea vine dacă mă schimb.”

Iar acest mesaj devine fundația stimei de sine.

Există situații în care copilul are nevoie de terapie directă: pierdere, traumă, evenimente majore care depășesc capacitatea lui de procesare.

Dar când dificultatea este relațională, nu lucrez cu simptomul.

Lucrez cu adultul.

Pentru că:
- Copilul este ecoul.
- Adultul este sursa.

În astfel de situații lucrăm pe:

- reglarea emoțională a părintelui
- așteptări realiste raportate la vârstă
- diferența dintre autoritate și control
- repararea relației, nu corectarea copilului

Schimbarea părintelui produce, aproape întotdeauna, schimbarea copilului.

Copiii nu trebuie "îndreptați".
Trebuie înțeleși.

Iar responsabilitatea maturității emoționale aparține adultului!

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

(Episodul 33 — în primul comentariu 👇)

25/02/2026

👶𝐂𝐄 𝐈𝐍𝐕𝐀𝐓𝐀 𝐂𝐎𝐏𝐈𝐋𝐔𝐋 𝐂𝐀𝐍𝐃...

Această serie a mea de postari a generat multe mesaje și solicitări pentru terapie cu copii.
Și mă bucur că a generat conștientizare.

Dar vreau să clarific un lucru important.

Terapia pentru copii este un domeniu delicat.
Lucrezi direct cu copilul atunci când el a trecut direct prin experiențe cu adevărat traumatice: pierderea unui părinte, a unui bunic, a animalului de companie, o boală, un accident, etc. Atunci copilul are nevoie de un spațiu sigur în care să-și proceseze durerea.

Însă…

Nu faci terapie cu copilul atunci când problema este presiunea părintelui, așteptările nerealiste, perfecționismul, critica constantă sau lipsa reglajului emoțional al adultului.

În astfel de situații, copilul nu este problema.
El este simptomul.

Sursa este relația.

Ce ai putea să-i spui copilului în cabinet?
„Știi, mama/tata nu a vrut să spună asta, nu avrut să se poarte așa...”?
Nu. Pentru că schimbarea reală nu începe cu copilul.

În astfel de cazuri, lucrezi cu părintele.
Cu el este nevoie să lucrăm la comportament, la gândire, la percepție, la felul în care se raportează la copilul său.

Abordarea mea, în această serie de postări este din două perspective:

• Ești un părinte care vrea să învețe cm să se comporte astfel încât să nu rănească emoțional copilul?
• Sau ești un adult care a crescut într-un astfel de mediu și vrea să vindece ce a rămas nerezolvat în interior?

Copiii nu trebuie reparați.
Relațiile trebuie înțelese și transformate.

Iar responsabilitatea emoțională începe cu adultul.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

În episodul de azi vorbesc despre asta:
Ce învață copilul când… este adus la terapie ca să fie „îndreptat”?
(https://www.facebook.com/share/p/1CoQx8QK5g/)

25/02/2026

Acest scurt dialog, aparent simplu, ascunde o înțelepciune profundă. Mulți se întreabă dacă valoarea vieții stă în drumul pe care îl parcurgem sau în obiectivele pe care le atingem. Dar, adevărata valoare nu stă nici în călătorie, nici în destinație, ci în compania pe care o avem.

Fiecare drum, indiferent cât de lung sau provocator, devine mai ușor și mai frumos atunci când este împărtășit cu cineva care ne înțelege, ne susține și ne bucură. O destinație magnifică poate părea goală dacă suntem singuri; o călătorie plină de obstacole devine suportabilă, chiar memorabilă, când avem alături oameni sau ființe care contează pentru noi.

Prin urmare, relațiile și conexiunile sunt cele care dau sens experiențelor noastre. Destinațiile și călătoriile nu sunt simple puncte pe hartă – ele capătă valoare atunci când sunt trăite împreună, în compania celor care ne fac viața mai plină și mai autentică.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

25/02/2026

Omul se preface cel mai mult atunci când vorbeşte de el însuşi, oferă-i o mască şi îţi va spune adevărul.

Oscar Wilde

25/02/2026

Despre boală și durere

Când nu există atenție îndreptată asupra ei, nu există nici durere. Durerea nu se află în corp, ci în atenție.

Dacă ești bolnav și zaci în pat, ce faci? Îți îndrepți continuu atenția către boala ta. O hrănești. Și aici trebuie să înțelegem ceva important, pentru că aceasta a devenit o mare problemă în întreaga lume.

Doctorii recomandă ca atunci când ești bolnav să te întinzi și să te odihnești. Dar ce faci când te odihnești? Aștepți și te concentrezi asupra durerii și, astfel, o hrănești. Atenția hrănește durerea. Îți repeți în gând: „Sunt bolnav, sunt bolnav. Asta și aia nu merg.” Tanguieli, căutări în tot corpul, încercări de a găsi ce nu e în regulă – și astfel ajungi să ai gânduri negre, care pot permanentiza boala. Ajungi să fii hipnotizat de boală.

Dacă acorzi prea multă atenție bolii, devii o victimă hipnotizată. Dacă te plângi continuu, creezi un cerc vicios: prin plângere, inviti boala, pentru că îi acorzi mereu atenție. Devine un tipar repetitiv.

Am auzit – și s-a întâmplat de multe ori – de un om paralizat de cincisprezece ani. Apoi, într-o noapte, casa i-a luat foc. Era incendiu, toată lumea a fugit afară. Omul a uitat că era paralizat și a fugit și el. Abia afară, familia, uluită, a spus: „Imposibil! Tu ești paralizat!”

Dacă poți uita de boală, ea va dispărea mai repede decât cu orice medicament. Dacă nu poți uita, dacă te gândești mereu la ea, te joci cu rana. Cu cât te joci mai mult cu rana, cu atât ea se adâncește.

— Osho