Psiholog Roxana-Anca Simionescu

Psiholog Roxana-Anca Simionescu Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Psiholog Roxana-Anca Simionescu, Psychotherapist, B-dul Timișoara nr 32 sector 6, Bucharest.
(1)

Psiholog clinician ● Psihoterapie individuală, de cuplu și familie ● Evaluare & avizare psihologică
Spațiu sigur pentru înțelegere, schimbare și echilibru Te susțin să înțelegi, să vindeci și să reconstruiești relația cu tine

📝𝐏𝐎𝐕𝐄𝐒𝐓𝐄 cu tâlc!(metafore despre minte, frică, libertate, alegeri și umanitate)Un tată avea un fiu impulsiv, care se en...
28/05/2026

📝𝐏𝐎𝐕𝐄𝐒𝐓𝐄 cu tâlc!

(metafore despre minte, frică, libertate, alegeri și umanitate)

Un tată avea un fiu impulsiv, care se enerva repede și, în momentele de furie, spunea vorbe grele celor din jur.

Văzând acest lucru, într-o zi i-a dat o pungă cu cuie și i-a spus:

– „De fiecare dată când te enervezi și rănești pe cineva, bate un cui în poarta din spatele casei.”

În prima zi, băiatul a bătut 15 cuie.

Cu timpul însă, pe măsură ce începea să-și controleze furia, numărul lor a început să scadă.

A venit, într-un final, și ziua în care nu a mai bătut niciun cui.

Atunci, tatăl i-a spus:

– „De acum, pentru fiecare zi în care reușești să-ți stăpânești cuvintele și să te porți frumos, scoate câte un cui din poartă.”

Zilele au trecut, iar băiatul a scos, rând pe rând, toate cuiele.

Mândru de reușita lui, și-a chemat tatăl să-i arate.

Tatăl a privit atent poarta și i-a spus, cu blândețe:

– „Ai făcut un lucru foarte bun. Dar privește câte găuri au rămas în lemn…

Așa rămân și sufletele oamenilor atunci când sunt rănite. Poți să-ți ceri iertare, dar urmele nu dispar niciodată cu adevărat.”

Tâlcul:

Cuvintele dor, uneori, mai mult decât loviturile. Odată rostite, ele lasă urme greu de șters.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

"Indiferent ceea ce ți-ai planificat să faci, fie că e vorba să călătoreşti în jurul lumii anul viitor, să te înscrii la...
28/05/2026

"Indiferent ceea ce ți-ai planificat să faci, fie că e vorba să călătoreşti în jurul lumii anul viitor, să te înscrii la nişte cursuri, să te angajezi sau să îți faci timp să reflectezi, nu îți asculta doar mintea. Ascultă-ți inima. Este cel mai bun consilier pe probleme de carieră. Fă ceea ce-ți place cel mai mult să faci, iar dacă nu știi încă ce anume, ei bine, continuă să cauți, fiindcă, odată ce ți-ai dat seama, vei conferi muncii tale acel ceva în plus care te va ajuta să nu te transformi într-un robot. Te va face să devii un radiolog de excepție, un inginer de renume sau un profesor extrem de iubit."

Cele 15 legi supreme ale dezvoltarii personale - John C. Maxwell

Sentimentul de gol interior, de deșertăciune, de lipsă a ceva ce nu poate fi rostit, devine din ce în ce mai puternic, a...
28/05/2026

Sentimentul de gol interior, de deșertăciune, de lipsă a ceva ce nu poate fi rostit, devine din ce în ce mai puternic, aruncând în tristețe din ce în ce mai multe momente ale vieții, vopsind în gri orice bucurie, orice întâlnire, orice experiență. Viața pare să treacă, mereu la fel, uscată pe lângă tine. La început ai crezut că acest gol interior vine din lipsa a ceva.

Ai încercat să-l umpli cu o activitate poate, cu muncă, cu o nouă iubire, cu goana după bani, ai crezut poate că ai nevoie de o vacanță, dar ajungând sub palmieri ai redescoperit aceeași amărăciune discretă inserându-se printre crăpăturile dorințelor tale.

Ai avut poate intuiția fină la un moment dat, că nimic și nimeni nu va putea umple această impresie stranie a singurătății interioare, a lipsei de sens, dar ai dat-o repede la o parte și ai găsit o nouă cale de bun-simț, pentru a o înlătura. Și asta nu s-a întâmplat.

Apoi, într-o bună zi, ai făcut descoperirea că o băutură bună la timpul potrivit poate ușura puțin sentimentul acesta al inutilității, al greutății, al melancoliei, sau poate ai descoperit că o gură de alcool are darul magic de a opri puțin mașinăria gândurilor compulsive care-ți absoarbe întreaga energie.

Și dacă n-a fost alcool, poate a fost o țigară cu ma*****na sau altceva. Apoi încă una și încă una. Senzația de mai bine dispărea din ce în ce mai repede, astfel că ai ales să plusezi puțin. Nici nu știi când anume ai descoperit că este acolo o oarecare dependență, mai mult sau mai puțin gravă.

Cine nu cunoaște împrejurul său, în familia sa, printre prietenii și vecinii săi un alcoolic, sau un dependent de ceva?

Ba, de cele mai multe ori dependențele sunt atât de subtile încât nu par dependențe. De pildă dependența de muncă, de o relație, de o situație în menținerea căreia am turnat întreaga energie a vieții noastre, pentru ca, găsindu-ne un scop oarecare, să îngropăm în adâncuri acel sentiment blestemat de gol interior.

Unii oameni devin dependenți de alcool, alții de adrenalină, alții de iubirea copilului lor, alții de propria afacere, alții străbat lumea în lung și în lat încercând să fugă de ei înșiși. Inevitabil, în cele din urmă vine descoperirea tragică: golul interior nu poate fi umplut cu nimic.

Alcoolul, drogurile, persoanele, situațiile, orice dependență nu face în cele din urmă decât să descopere cu și mai multă forță deșertăciunea interioară.

Horia & Elena Francisc - Țurcanu, în prefața cărții "Setea de întregire"

Despre „conflicte”„Ce ne tot înnebuniți cu conflictele astea? Dacă vrei să ajuți omul, îl ajuți, nu-l bați la cap cu tra...
28/05/2026

Despre „conflicte”

„Ce ne tot înnebuniți cu conflictele astea? Dacă vrei să ajuți omul, îl ajuți, nu-l bați la cap cu traume și conflicte. Păi eu mai știu ce-am făcut și ce-am pățit? Ați citit și voi ceva prin cărți și acum tot asta spuneți: conflict, conflict, conflict...”

Bine. Nu-i conflict. Nu-i traumă.

Atunci de ce te doare capul?
De ce simți că nu poți să respiri?
De ce îți bate inima haotic?
De ce îți apar eczeme, bube, umflături?
De ce corpul tău parcă țipă ceva ce tu nu poți încă să spui?

Poate s-a stropit din avion cu nefericire.
Poate ai căzut într-o groapă cu eczeme.
Poate mănânci bolduri, nu mâncare.
Sau poate hainele tale sunt făcute din azbest.

Nu?
Mănânci corect.
Faci și sport.
Analizele „ies bine”.

Și atunci?

„E drept că m-am mai certat cu soțul / soția… dar cine nu se ceartă?”
„M-a supărat copilul.”
„Mama e bolnavă.”
„Nu mai suport serviciul.”
„Mi-e frică să nu-mi pierd locul de muncă.”
„Au râs colegii de mine.”
„Doamna m-a certat.”
„M-am mutat într-o clasă nouă și mă simt singur.”
„Trag de mine în fiecare zi și simt că nu mai pot.”

Și toate astea unde credeți că se duc?

Dispar?
Se evaporă?

Nu.
De multe ori se duc în corp.

În dureri.
În insomnii.
În astm.
În probleme digestive.
În piele.
În atacuri de panică.
În oboseala aceea care nu trece nici după somn.

Corpul nostru este incredibil de creativ când vine vorba să exprime ceea ce noi nu reușim să exprimăm în cuvinte.

Și atunci oamenii spun:
„Nu sunt conflicte.”

Bine.
Spune-le cm vrei.
Stres.
Suferință.
Presiune.
Frică.
Neputință.
Otravă emoțională.

Numele contează mai puțin.
Efectele există oricum.

Și apoi apare inevitabil întrebarea:
„Hai să discutăm în privat? Da’ ce, dom’ne, e secret? De ce nu poți să scrii aici?”

Uite de ce.

Când mergi la medic și spui:
„Mă doare aici. Am un junghi când respir.”

Ce urmează?

Te întreabă:
Ce vârstă ai?
Ce mănânci?
Ce lucrezi?
Cum dormi?
Ce alte boli ai?
Ce medicamente iei?
Ai trecut printr-o perioadă grea?
Ai făcut analize?
Ai avut operații?

Se numește anamneză.
Și fără ea nu se poate.

Pentru că omul nu este doar simptomul lui.
Omul este viața lui întreagă.

La fel și aici.

Uneori, ca să înțelegi de ce doare corpul, trebuie să ai curajul să te uiți puțin și la ce doare în suflet.
Iar asta nu se face întotdeauna în comentarii, pe un grup cu sute de mii de oameni.

Poate nu vrei să-ți expui viața, fricile, rușinile, durerile în public.
Poate ai nevoie de un spațiu în care să poți vorbi liniștit, fără să fii judecat.

Și încă ceva important:
Ce funcționează pentru tine poate să nu funcționeze pentru altcineva.
De aceea întreb.
Nu ca să fac colecție de povești.
Ci ca să înțeleg omul din fața mea și să-l pot ajuta cu adevărat.

Da, știu.
Pentru unii sunt incomodă.

Nu-i nimic.
Înțeleg.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

„Fă-ți bine ție, fără să faci rău altora și fă bine altora, fără să-ți faci rău ție.”Câtă înțelepciune simplă într-o sin...
27/05/2026

„Fă-ți bine ție, fără să faci rău altora și fă bine altora, fără să-ți faci rău ție.”

Câtă înțelepciune simplă într-o singură frază...

Trăim într-o lume în care mulți oameni oscilează între două extreme: ori se sacrifică pe ei înșiși pentru ceilalți, ori îi rănesc pe ceilalți încercând să-și salveze propria liniște.

Acest proverb ne amintește că adevăratul echilibru nu se află nici în sacrificiul total, nici în egoism, ci în acea graniță sănătoasă în care ai grijă de tine fără să calci peste ceilalți și îi ajuți pe ceilalți fără să te abandonezi pe tine.

Să-ți faci bine ție înseamnă să te odihnești fără vinovăție, să pui limite, să alegi ce îți face bine, să pleci din locurile care te distrug și să nu te mai lași consumat de relații toxice. Dar toate acestea fără manipulare, fără răzbunare și fără să construiești propria liniște pe suferința altcuiva.

Iar a face bine altora este un lucru minunat, atât timp cât nu te pierzi pe tine în acest proces.

Mulți oameni au fost învățați că iubirea înseamnă sacrificiu total, că trebuie să taci, să duci, să rabzi, să salvezi pe toată lumea, să fii mereu disponibil și să continui să oferi chiar și atunci când sufletul tău este deja obosit.

Dar binele făcut cu prețul propriei distrugeri nu mai este echilibru. Este auto-abandon.

Nu poți turna dintr-un vas gol.
Nu poți salva pe toată lumea pierzându-te pe tine.

Poate că maturitatea emoțională începe exact aici: în momentul în care înveți să fii bun și cu ceilalți, și cu tine.

Iar uneori, cea mai sănătoasă formă de iubire este aceasta:
să nu rănești ca să fii bine și să nu te rănești ca să îi faci bine altcuiva.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

📝𝐏𝐎𝐕𝐄𝐒𝐓𝐄 cu tâlc!(metafore despre minte, frică, libertate, alegeri și umanitate)„Porumbul gratis”Un student și-a întreba...
27/05/2026

📝𝐏𝐎𝐕𝐄𝐒𝐓𝐄 cu tâlc!

(metafore despre minte, frică, libertate, alegeri și umanitate)

„Porumbul gratis”

Un student și-a întrebat profesorul:

— Știți cm sunt capturați porcii sălbatici?

Profesorul a zâmbit, crezând că urmează o glumă.

Dar studentul a continuat foarte serios:

— Mai întâi, în locul unde vin de obicei porcii sălbatici, se pune zilnic puțin porumb pe pământ.
Vin, mănâncă și pleacă.

Zi după zi.

După o vreme, se construiește câte o parte de gard în jurul acelui loc.
Puțin câte puțin.
Fără grabă.

Porcii se obișnuiesc cu gardul.
Se obișnuiesc cu porumbul.
Se obișnuiesc cu faptul că nu mai trebuie să caute hrană singuri.

Iar într-o zi, poarta se închide.

Și atunci înțeleg prea târziu că libertatea nu le-a fost luată într-o clipă…
Ci puțin câte puțin.
În schimbul confortului.

Studentul a privit spre profesor și a spus:

— Exact asta se întâmplă și cu oamenii.
Rareori renunțăm la libertate dintr-odată.
De cele mai multe ori o schimbăm, încet, pe comoditate, siguranță sau dependență.

Pentru că atunci când primești constant fără efort, există riscul să uiți că poți construi singur.

Și poate că adevărata întrebare nu este:
„Ce ni se oferă?”

Este:
„Ce pierdem în timp ce acceptăm?”

Uneori, cele mai periculoase lanțuri sunt cele pe care ajungem să le iubim.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

Astăzi, 27 mai, celebrăm Ziua Națională a Psihologului.O zi cu o semnificație aparte pentru toți cei care au ales să luc...
27/05/2026

Astăzi, 27 mai, celebrăm Ziua Națională a Psihologului.

O zi cu o semnificație aparte pentru toți cei care au ales să lucreze cu sufletul omenesc, cu emoțiile, cu durerile nevăzute și cu procesele de vindecare ale oamenilor.

În urmă cu 15 ani, Parlamentul României a emis legea privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică și a fost înființat Colegiul Psihologilor din România — momentul în care profesia noastră a fost reglementată oficial.

Dincolo de acte, legi și reglementări, profesia de psiholog înseamnă însă mult mai mult:
înseamnă prezență,
ascultare,
empatie,
responsabilitate,
răbdare,
încredere
și, de multe ori, capacitatea de a rămâne lângă omul aflat în suferință atunci când el nu mai poate rămâne lângă sine însuși.

Este o profesie care se practică nu doar cu mintea, ci și cu sufletul.

La mulți ani tuturor colegilor psihologi!
Să avem puterea de a continua să aducem sens, echilibru și lumină în viețile oamenilor care ne aleg să le fim alături.

Cu recunoștință pentru această profesie,
Psiholog Roxana-Anca Simionescu

TOT MAI MULȚI COPII AJUNG LA NEUROLOG… DIN CAUZA PRESIUNII PE CARE O TRĂIESC„Trebuie să fie cel mai bun.”„Trebuie să aib...
27/05/2026

TOT MAI MULȚI COPII AJUNG LA NEUROLOG… DIN CAUZA PRESIUNII PE CARE O TRĂIESC

„Trebuie să fie cel mai bun.”
„Trebuie să aibă rezultate.”
„Trebuie să facă engleză, dans, înot, pian.”
„Trebuie să reușească în viață.”

Și, fără să ne dăm seama, copilăria începe să semene tot mai mult cu o cursă.

Tot mai mulți copii ajung astăzi în cabinetele specialiștilor cu:
– dureri de cap,
– anxietate,
– tulburări de somn,
– oboseală cronică,
– atacuri de panică,
– simptome depresive.

Nu pentru că sunt „slabi”.
Nu pentru că „nu pot face față”.
Ci pentru că sunt copii.

Copiii obosesc.
Copiii se suprasolicită.
Copiii simt presiunea.
Doar că, de multe ori, nu știu să spună:
„Mama… eu nu mai pot.”

Și atunci corpul spune în locul lor.

Prin insomnii.
Prin cefalee.
Prin iritabilitate.
Prin lipsă de energie.
Prin anxietate.
Prin boală.

Un copil nu are nevoie să fie perfect.
Are nevoie să fie văzut.
Înțeles.
Acceptat.
Iubit și atunci când nu este primul.

Fiecare copil are ritmul lui.
Abilitățile lui.
Sensibilitatea lui.
Nu toți sunt făcuți pentru competiție continuă.
Și nu toți copiii care iau 10 vor deveni adulți fericiți.

Poate că, înainte să investim atât de mult în performanță, ar trebui să investim mai mult în echilibrul lor emoțional.

Pentru că un copil care știe:
– să își înțeleagă emoțiile,
– să pună limite,
– să ceară ajutor,
– să empatizeze,
– să se simtă valoros fără să demonstreze permanent ceva…

are șanse mult mai mari să devină un adult împlinit.

Inteligența emoțională nu apare în catalog.
Dar se vede în viață.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

Mersul pe jos ajută la calmarea creieruluiUn grup de neurologi de la Universitatea Princeton a declarat că mersul regula...
27/05/2026

Mersul pe jos ajută la calmarea creierului

Un grup de neurologi de la Universitatea Princeton a declarat că mersul regulat poate regenera creierul. Acest lucru se datorează faptului că mersul pe jos contribuie la producerea momentană a unor neurotransmițători.

Prin urmare, experții atrag atenția că efectele sale ar putea fi extinse și pot contribui la reducerea stresului în fața problemelor de zi cu zi.

Pentru a testa această teorie au fost analizate două loturi de cobai, unul inactiv și sedentar și celălalt cu activitate fizică. După mers, oamenii de știință au analizat creierul animalelor pentru a observa efectul mersului asupra lor.

Rezultatele au arătat în grupul care a efectuat activitate fizică activarea unor neuroni care au inhibat activitatea celulelor nervoase prea excitate.

Ulterior, prin adăugarea stresului de mediu la animale, a fost demonstrată activarea neuronilor excitabili în hipocamp. Cu toate acestea, doar animalele care au fost motivate să meargă au reușit să se ocupe de respectiva activare a creierului, datorită prezenței unor „neuroni calmanți”.

Acțiunea acestor neuroni a permis un control mai bun asupra situațiilor de intensitate emoțională, prin evitarea efectelor secundare excesive menținând în același timp nivelul de stres sub control.

Oamenii în neuroștiință au explicat că rezultatele sunt aplicabile oamenilor, deoarece pot explica de ce mersul pe jos ajută la uitarea grijilor, deoarece activitatea fizică duce la activarea „neuronilor calmanți”, care inhibă și țin sub control stresul, anxietatea și chiar tristețea.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră. Şi niciunul nu îţi poate oferi garanţia că va rămâne până la sfârşit. Uneori ...
27/05/2026

Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră.
Şi niciunul nu îţi poate oferi garanţia că va rămâne până la sfârşit.

Uneori pleacă încet.
Alteori pleacă brusc.
Pleacă indiferent dacă suntem pregătiţi sau nu…iar uneori pleacă exact atunci când aveam mai mare nevoie de ei.
Atunci când sufletul nostru se sprijinea de prezenţa lor.

Şi doare, doare să accepţi absenţa unui om cu care îţi imaginai viitorul. Doare să continui fără vocea, fără obişnuinţa, fără siguranţa pe care credeai că o vei avea mereu.

Pentru că nu pierzi doar un om. Pierzi planuri rutine, visuri.
O versiune a vieţii tale în care el exista.

Dar, poate una dintre cele mai grele lecţii ale maturizării emoţionale este aceasta:
oamenii nu ne aparţin.

Nu îi putem ţine lângă noi cu forţa.
Nu îi putem lega de teamă, de sacrificiu sau de iubire.
Iar iubirea adevărată nu înseamnă posesie.

Uneori, iubirea înseamnă să accepţi că un om are dreptul să plece.
Chiar dacă asta îţi frânge sufletul.

Şi poate că libertatea este cea mai sinceră formă de iubire:
să nu transformi omul pe care îl iubeşti într-o colivie pentru propriile tale nevoi.

Iar dacă cineva este menit să rămână în viaţa ta, va rămâne pentru că alege asta…
nu pentru că l-ai obligat, convins sau legat de tine.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

📝𝐏𝐎𝐕𝐄𝐒𝐓𝐄 cu tâlc!(metafore despre minte, frică, libertate, alegeri și umanitate)TESTUL CELOR 3 SITEÎn Grecia antică, Soc...
26/05/2026

📝𝐏𝐎𝐕𝐄𝐒𝐓𝐄 cu tâlc!

(metafore despre minte, frică, libertate, alegeri și umanitate)

TESTUL CELOR 3 SITE

În Grecia antică, Socrate avea o mare reputație de înțelepciune.

Într-o zi, cineva a venit la el și i-a spus:
— Știi ce am auzit despre prietenul tău?

— Un moment, a răspuns Socrate. Înainte să-mi spui, aș vrea să facem testul celor trei site.

— Cele trei site?

— Da, a continuat Socrate. Înainte să vorbim despre ceilalți, este bine să filtrăm ceea ce vrem să spunem.

Prima sită este adevărul.
Ai verificat dacă ceea ce îmi spui este adevărat?

— Nu… doar am auzit.

— Deci nu știi dacă este adevărat. Să mergem mai departe. A doua sită este bunătatea. Ceea ce vrei să-mi spui despre prietenul meu este ceva bun?

— Nu, dimpotrivă…

— Așadar, vrei să-mi spui ceva rău despre el și nici măcar nu ești sigur că este adevărat. Să vedem și ultima sită: utilitatea. Este util pentru mine să știu acest lucru?

— Nu, nu cred.

Atunci Socrate a zâmbit și a spus:
— Dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici adevărat, nici bun, nici util… atunci de ce să-mi mai spui?

Tâlcul:

Într-o lume în care vorbim mult și ascultăm puțin, povestea lui Socrate rămâne incredibil de actuală.

Poate că înainte să spunem ceva despre cineva… ar merita să ne întrebăm:

Este adevărat?
Este bun?
Este util?

Pentru că nu tot ce auzim trebuie transmis mai departe.
Nu orice informație merită purtată din om în om.
Nu orice adevăr trebuie spus în orice fel.

Uneori, cuvintele pot răni mai mult decât ne imaginăm. Pot distruge relații. Pot crea neîncredere. Pot lăsa urme adânci în sufletul unui om.

Și poate că maturitatea emoțională începe exact aici: în capacitatea de a filtra ceea ce alegem să rostim.

Poate lumea ar fi mai blândă…dacă am trece vorbele prin cele trei site:
- adevăr,
- bunătate,
- utilitate.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

Address

B-dul Timișoara Nr 32 Sector 6
Bucharest
061135

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Roxana-Anca Simionescu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog Roxana-Anca Simionescu:

Shortcuts

Share

Category