Psiholog Roxana-Anca Simionescu, B-dul Timișoara nr 32 sector 6, Bucharest (2025)

Q: What is the address?

B-dul Timișoara Nr 32 Sector 6

16/11/2025

𝐃𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐚 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐭𝐚𝐮!

(Serie de postări despre adolescenți și alegeri vocaționale)

Episodul 2 - „Eu știu ce e mai bine pentru tine.”

A intrat în cabinet o doamnă de 35 de ani. Frumoasă, grațioasă, cu o eleganță discretă.
O priveai și ceva în felul ei de a se mișca, de a-și alege cuvintele, de a respira chiar, îți amintea de lumea artei.
O prezență fină, caldă, rafinată.

Era mama unui copil de patru anișori.
Contabilă.
Lucra remote.
Și, dincolo de zâmbetul politicos, era obosită și tristă. O tristețe din aceea care nu vine din lipsa somnului, ci din lipsa… sinelui.

Am întrebat-o cm a ajuns în contabilitate.

A zâmbit amar.

Mi-a povestit că a făcut școala gimnazială într-un liceu de artă.
Spunea că muzica era locul ei preferat din lume.
Că acolo respira cel mai natural.

Dar în clasa a VIII-a, tatăl ei i-a spus cu voce sigură, categorică, aceea care nu lasă loc de replică:
„Cariera de artist te va ține în sărăcie. Eu știu ce e mai bine pentru tine.”

Și atunci a schimbat totul.
A renunțat la artă.
A renunțat la muzică.
A renunțat la ea.

A mers la un liceu economic.
Apoi la ASE.
Apoi a intrat într-o firmă unde, în prezent, o vor promova șef de departament.

Și mi-a spus, cu o sinceritate dureroasă:
„Nu mai pot.”

Da, salariul ar crește.
Da, ar însemna validare, prestigiu, apreciere.

Dar ar veni și cu mai multe ore de muncă, cu mai puțin timp pentru copil, cu și mai puțin spațiu pentru… ea.

I-am aplicat un test vocațional.
Nu pentru mine. Eu știam deja ce va ieși.
Pentru ea. Ca să vadă cu ochii ei.

Rezultatul?
Artistic–Realist.
Exact ce trăia în ea.

I-am explicat:
„În adolescență erai doar artistică. Apoi ai abandonat arta și ți-ai dezvoltat partea realistă. Acum ești ruptă pentru că latura artistică nu mai are oxigen. Ai nevoie de o direcție care să îmbine ambele părți din tine.”

S-a uitat la mine curioasă, surprinsă, aproape copilăroasă.

I-am propus ceva simplu, firesc, în acord cu ea:

„Te-ai gândit vreodată să fii organizator de evenimente artistice?”

Știi cm răsare soarele?
Cum luminează totul, dintr-o dată?
Așa s-a luminat fața ei.

Mi-a spus, cu un entuziasm care i-a aprins ochii, că are o prietenă care face asta.
Și că de ani de zile o invită să devină partener.

A plecat din cabinet plutind, ca o balerină care iese din scenă după un spectacol reușit.

Și atunci am simțit din nou cât adevăr se ascunde în spatele unei singure fraze:

„Eu știu ce e mai bine pentru tine.”

Uneori, fraza asta nu doar schimbă un drum.
Îl frânge.

Povestea ei nu este o excepție.
Este una dintre cele mai întâlnite forme de rătăcire vocațională: când alegerea nu vine din interior, ci din presiunea unui adult bine intenționat.

Din acest motiv, în ianuarie voi lansa un workshop dedicat adolescenților – despre tiparul de personalitate și descoperirea drumului profesional potrivit.
Până atunci voi continua aceasta serie de postări în care voi povesti ce am observat de-a lungul timpului, care sunt blocajele adolescenților și cm îi putem sprijini mai bine.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

Episodul 1: https://www.facebook.com/share/p/1FVivVgTrh/

16/11/2025

„Ce învață copilul când…”
Episodul 19

(Serie de reflecții psihologice despre relația părinte–copil și formarea emoțională)

Ce învață copilul când ... părintele spune doar „NU, pentru că așa zic eu”

Ieri am lucrat cu o fetiță minunată de 12 ani. O vârstă în care lumea începe să capete contur, în care nevoile devin mai clare, iar întrebările mai profunde.

Dar la fiecare întrebare, ea primește același răspuns:
„NU. Pentru că așa zic eu.”

„Vreau și eu un telefon nou, model X.”
— Nu, este prea mult pentru tine.

„Vreau să merg la mall cu prietenele mele.”
— Nu, nu e bine.

„Îmi plac cizmele astea.”
— Nu, nu sunt pentru tine.

Nu e refuzul care o doare, ci lipsa sensului.
Și atunci, cu o maturitate mult prea grea pentru vârsta ei și cu resemnare, îmi spune:
„Nu înțeleg de ce… și nici nu mai întreb.”

Ce învață copilul dintr-un astfel de răspuns?

1. Că dorințele lui nu contează.
Nu telefonul, mall-ul sau cizmele sunt problema.
Ci mesajul: „Nu are rost să îți exprimi nevoile.”

2. Că întrebările lui deranjează.
Un „nu” fără explicații închide dialogul.
Îl face să creadă că e nepotrivit să ceară, să întrebe, să simtă.

3. Că autoritatea vine fără logică.
„Pentru că așa zic eu” nu setează limite, ci putere.
Nu educă responsabilitate, ci frică.

4. Că lumea adulților e imprevizibilă.
Dacă nu înțelege motivul interdicției, cm va învăța să decidă singur?

5. Că nu merită lucruri frumoase.
Pentru că fără explicații, copilul umple golul cu ce știe el:
„Nu merit, nu sunt suficient de bun.”

Ce i-ar ajuta cu adevărat pe copii?

Nu un „da” la orice.
Nu satisfacerea tuturor dorințelor.

Ci sens, context, dialog.

Exemple simple:

„Nu luăm telefonul acum, e peste buget. Dar putem căuta o variantă potrivita cu bugetul nostru sau putem aștepta până când strângem banii.”

„E tarziu să mergi la Mall-ul azi. Dar mâine, dacă vă organizati la timp, poți merge.”

„Cizmele astea nu sunt potrivite pentru această vreme. Hai să vedem alt model care să răspundă nevoilor tale.”

O explicație nu răsfață.
O explicație conectează.
Oferă siguranță.
Construiește încredere.

Pentru că atunci când spui doar „Nu, pentru că așa zic eu”…

Copilul nu învață o limită.
Învață să nu mai întrebe.
Să nu mai ceară.
Să nu mai simtă.
Și cel mai trist… să nu se mai asculte pe sine.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

(Episodul 18 în primul comentariu 👇)

15/11/2025

𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫 𝐥𝐚 𝐢𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚– Introducere în biasurile (erorile cognitive) care ne sabotează relațiile

(Articolul 9 din seria „De la singur la împreună” — o serie despre singurătate, transformare și curajul de a trăi din nou)

În psihologie, cuvântul bias înseamnă tendință automată de gândire sau eroare de interpretare.
Pe românește: o scurtătură mentală care ne păcălește.

În fiecare zi luăm decizii, tragem concluzii, interpretăm gesturi, tonuri, priviri.
Și ne place să credem că suntem obiectivi.
Doar că nu suntem.

Mintea noastră funcționează cu scurtături mentale numite biasuri cognitive.
Nu sunt greșeli intenționate — sunt mecanisme automate, construite ca să ne protejeze, dar care, în relații, pot face exact opusul.

Astăzi îți las aici o listă cu cele mai frecvente biasuri pe care le văd în terapie.

🔹 1. Biasul de confirmare

Căutăm doar informațiile care confirmă ce credem deja.
„Știam eu că nu îți pasă. Uite cm ai închis telefonul.”

🔹 2. Eroarea fundamentală de atribuire

Când noi greșim → au fost circumstanțe.
Când celălalt greșește → „așa e el”.

🔹 3. Citirea gândurilor (iluzia transparenței)

Credem că celălalt ar trebui să ne știe nevoile fără să le spunem.

🔹 4. Biasul negativității

Observăm de 10 ori mai repede ce e rău decât ce e bun.
Relațiile nu rezistă la asta.

🔹 5. Efectul Pygmalion

Așteptările noastre îl transformă pe celălalt în bine… sau în rău.

🔹 6. Efectul Halo / Horn

Un singur comportament colorează tot portretul.
„A țipat o dată → e agresiv.”
„A fost atent azi → e perfect.”

🔹 7. Biasul autoservirii

Ne luăm meritele și externalizăm vinovăția.
„Eu am făcut tot. Tu ai stricat tot.”

🔹 8. Biasul retrospectiv („știam eu”)

După ce ceva se întâmplă, ni se pare că era evident.
Și pedepsim partenerul pentru ceva ce nici noi n-am anticipat.

🔹 9. Efectul de ancorare

Primul lucru aflat devine „adevărul absolut”, chiar dacă ulterior apar informații noi.

🔹 10. Efectul de familiaritate

Ce e cunoscut ni se pare sigur.
Din cauza asta rămânem ani în relații care nu funcționează — pentru că sunt „familiare”.

🔹 11. Eroarea de disponibilitate

Judecăm pe baza a ce ne vine rapid în minte, nu pe baza realității.
„Ai ridicat tonul. deci ne certăm mereu.”

🔹 12. Efectul de proiecție

Îi atribuim celuilalt ce simțim sau gândim noi.

Deci, relațiile nu sunt doar despre compatibilitate, iubire sau efort.
Sunt și despre cm funcționează mintea ta când te uiți la celălalt.

În următoarele episoade din „De la singur la împreună”, vom explora fiecare bias pe rând: cm apare, cm sabotează apropierea și, mai ales, cm îl putem corecta.

Dacă înțelegi aceste mecanisme, poți îmbunătăți orice relație — cu tine, cu partenerul și cu lumea.

Episodul 8: https://www.facebook.com/share/p/18tzJcuqgT/

14/11/2025

Fiecare copil are ritmul lui, important este rezultatul final...

14/11/2025

"Filozofia mea este: ceea ce spun oamenii despre mine nu este treaba mea.
Sunt cine sunt și fac ceea ce fac.
Nu aștept nimic și accept totul.
Și asta face viața mai ușoară.
Trăim într-o lume în care înmormântările sunt mai importante decât decedatul, căsătoria este mai importantă decât dragostea, aspectul este mai important decât sufletul tău.
Trăim într-o cultură de ambalaje care disprețuiește conținutul."

Anthony Hopkins

14/11/2025

𝐃𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐚 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐭𝐚𝐮!

(Serie de postări despre adolescenți și alegeri vocaționale)

Episodul 1- Când părintele crede că știe mai bine

De-a lungul anilor, am lucrat cu mulți adolescenți și părinți aflați în fața aceleiași dileme: „Ce facultate să alegem?”
Printre ei, îmi amintesc un tânăr foarte inteligent, aflat în clasa a XI-a, care mi-a spus cu încredere că vrea să facă ASE – Finanțe-Bănci.
Îi plăceau cifrele, analiza, logica. Mama era bucuroasă că știe ce vrea și că are timp să se pregătească.

Doar că, pe nesimțite, tatăl lui, inginer și antreprenor, avea alte planuri, își dorea să-l aibă alături în firmă.
L-a convins treptat că un drum „sigur” ar fi Politehnica.
Băiatul a intrat. A început cursurile. Și după un semestru, le-a spus părinților: „Nu mă regăsesc aici.”

Mama lui s-a temut că va abandona de tot. Tatăl a trăit momentul ca pe un eșec.
Iar tânărul, prins între a-și urma propria voce și a nu-i dezamăgi, a ales altceva — o facultate dintr-un domeniu complet diferit șicare nu-l reprezenta: Kinetoterapia.

A terminat studiile, a lucrat o vreme, dar nu părea mulțumit.
A încercat mai multe domenii, mereu căutând ceva ce să i se potrivească.
Iar astăzi, după 7 ani de căutări, lucrează... într-o Bancă.
Exact acolo unde ar fi lucrat dacă ar fi mers pe drumul lui de la început.

Această poveste (ca multe altele asemănătoare) mi-a amintit că uneori, dorința părinților de „a ști mai bine” îi poate abate pe copii de la drumul lor autentic.
Iar drumul potrivit e cel în care ei se regăsesc, nu cel în care îi proiectăm noi.

De aceea cred atât de mult în importanța descoperirii tiparului de personalitate – pentru ca adolescenții să afle ce li se potrivește înainte ca viața să-i oblige să învețe din eșecuri. Iar în ianuarie voi lansa un workshop dedicat adolescenților – despre tiparul de personalitate și descoperirea drumului profesional potrivit.

Până atunci, voi continua seria de postări în care voi povesti ce am observat de-a lungul timpului, care sunt blocajele adolescenților și cm îi putem sprijini mai bine.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

Episodul anterior: https://www.facebook.com/share/p/1EmyFAy7Fv/

14/11/2025

„Ce învață copilul când…”
Episodul 18

(Serie de reflecții psihologice despre relația părinte–copil și formarea emoțională)

Ce învață copilul când...mama este un spațiu deschis

Aseară, veneam de la piață. În fața mea mergeau două preadolescente de 12–13 ani, întorcându-se de la școală. Țineau în mâini câte o machetă pe care construiseră o căsuță din carton — o tema de la școală.
La un moment dat, una dintre ele, cu entuziasm, spune:
„Abia aștept să ajung acasă să-i povestesc mamei…”

Mersul ei era degajat. Gesticula amplu, își arunca părul pe spate, corpul ei curgea liber în spațiu. Căsuța ei era în culori calde și luminoase, ocupând jumătate din spațiul machetei, pe partea stângă care, simbolic, este asociată relației cu mama: aproape, mare, vie, sigură.

Lângă ea, colega ei pășea încordată, cu umeri strânși, cu mișcări mici, controlate. Părul prins, privirea orientată spre jos, de parcă ar fi verificat fiecare pas înainte să-l facă.
Căsuța de pe macheta ei era mică, în culori stinse, neutră, așezată undeva în mijloc, fără să atingă niciun contur clar.

Două fete. Două machete. Două lumi emoționale complet diferite.

Una abia așteaptă să împărtășească.
Cealaltă pare că a învățat să se strângă în ea înainte să deschidă gura.

Ce învață copilul când mama este un spațiu deschis?
Că vocea lui contează.
Că bucuria lui are loc.
Că lumea e un loc în care poți să vii cu ce trăiești fără să fii judecat.
Că nu e nevoie să-ți micșorezi povestea ca să încapă în celălalt.

Și ce învață copilul când mama e prezentă doar în funcțional, în reguli, în „fă și taci”?
Că emoțiile se țin sub control.
Că spontaneitatea e riscantă.
Că bucuriile se spun în șoaptă, poate doar prietenilor… sau poate nimănui.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

(Episodul 17 — în primul comentariu 👇)

13/11/2025

POVESTE TERAPEUTICĂ

,, A FOST ODATA o pasăre care trăia în deșert, foarte bolnavă, fără pene, fără nimic cu care să se hrănească, fără picătură de apa cu care să-și potolească setea, fără un loc în care să se poată adăposti de arșiță; blestemându-și viața zi și noapte.
Într-o zi un înger traversează acel pustiu și pasărea îl oprește și îl întreabă:
- Unde te duci?
- Merg la o întâlnire cu Dumnezeu, îi răspunde.
Atunci, pasărea îl roagă să-l întrebe pe Dumnezeu când se va termina suferința ei.
- Sigur că da, îl voi întreba, o asigură Îngerul!
Apoi își ia rămas-bun.
La întâlnirea cu Dumnezeu, Îngerul îi transmite mesajul păsării.
Îi povestește despre starea jalnică în care se află și întreabă când se va termina acea cruntă suferință pentru acea plăpîndă ființă.
- Pentru cât îi mai rămâne din viață, pasărea nu va avea fericire, zice Dumnezeu...
- Când pasărea va auzi aceasta se va descuraja de tot.
Poți sugera, totuși, o soluție pentru asta, întreabă Îngerul?
Dumnezeu îi răspunde:
- Spune-i să repete, ca pe o sacră rugăciune, iar și iar și iar, până cuvintele învață să iasă singure:
" Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Îngerul se întoarce la pasăre și îi transmite mesajul lui Dumnezeu.
O săptămână mai târziu, Îngerul coboară din nou pe același drum, întâlnește iarăși pasărea și o vede foarte fericită.
Corpul îi era acoperit cu pene, în apropiere apăruse un mic lac și o plantă crescuse pe mal, iar pasărea cânta și dansa veselă din cale-afară.
Îngerul era uimit de ce vedea. Își amintea ce i-a zis Dumnezeu - că pentru ce i-a mai rămas din viață, nu va exista fericire pentru pasăre.
Și plin de curiozotate, merge în vizită la Dumnezeu.
Îngerul întreabă, Dumnezeu răspunde:
- Da, nu există fericire pentru pasăre. Totul s-a schimbat când în fața oricarei situații, pasărea mulțumea. Orice i se întâmpla, repeta "Mulțumesc Doamne, pentru tot!", o "rugăciune" sacră în care mintea ei a învățat să creadă. Și dacă așa a crezut, așa a primit.
Când cădea pe nisipul fierbine, spunea "Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Când nu putea să zboare, repeta, "Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Oricare era situația prin care trecea, pasărea continua să repete "Mulțumesc Doamne, pentru tot!", iar aceasta a facut ca mintea ei sa creadă, să aiba speranță și recunoștință și astfel, a schimbat ce i-a mai rămas din viață...
Câteva simple cuvinte, un simplu gând, care ne învață să avem încredere și să fim recunoscători, are puterea să dizolve orice situație "nefericită" pe care o cărăm după noi de-o viață!.,,
______________________
Juliette Moon

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

16/11/2025

16/11/2025

15/11/2025

14/11/2025

14/11/2025

14/11/2025

14/11/2025

13/11/2025

Address

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category