Psiholog Roxana-Anca Simionescu, B-dul Timișoara nr 32 sector 6, Bucharest (2025)

Q: What is the address?

B-dul Timișoara Nr 32 Sector 6

30/09/2025

CATARSIS (din gr. katharsis – „purificare”, „curățire”)

Catarsisul reprezintă un proces psihologic profund de eliberare emoțională și clarificare interioară, declanșat prin exprimarea sau retrăirea conștientă a unor experiențe afective reprimate. Termenul își are originea în filosofia și estetica greacă antică, unde Aristotel îl folosea pentru a descrie efectul tragediei asupra spectatorului – acela de a-i purifica emoțiile de teamă și milă prin participarea empatică la destinul personajelor.

În psihologie și psihoterapie, catarsisul desemnează procesul prin care o persoană reușește să aducă la suprafață conținuturi emoționale reprimate (frică, furie, tristețe, vinovăție etc.) și să le exprime într-un mod conștient și integrat. Această descărcare emoțională are un efect vindecător, deoarece eliberează energia blocată în inconștient și creează spațiu pentru înțelegere, transformare și dezvoltare personală.

Catarsisul poate apărea:

În terapie, prin tehnici specifice (rememorare ghidată, asocieri libere, psihodramă, lucrul cu corpul etc.), când clientul retrăiește și exprimă emoțiile legate de evenimente traumatice sau conflicte nerezolvate.

În artă, prin contactul cu opere care provoacă rezonanță emoțională profundă – muzică, teatru, film, literatură sau pictură – permițând individului să se conecteze, să proceseze și să clarifice propriile trăiri.

În viața cotidiană, prin activități simbolice (scris, dans, ritualuri personale) ce facilitează exprimarea și transformarea emoțiilor.

Mai mult decât o simplă „descărcare” emoțională, catarsisul implică și o clarificare intelectuală și existențială: după momentul intens al eliberării, persoana dobândește o nouă perspectivă asupra experienței sale, o mai mare coerență internă și adesea un sentiment de ușurare, pace și reînnoire interioară.

👉 În esență, catarsisul este podul dintre emoție și conștiență, dintre suferința trecutului și libertatea interioară din prezent.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

30/09/2025

𝗜𝗮𝘁ă 𝗰𝘂𝗺 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗺𝘂𝘁𝗶𝗹𝗮𝘁ă 𝗰𝗿𝗲𝗮𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗰𝗼𝗽𝗶ilor

Povestea băiețelului

Intr-o zi un baietel s-a dus la scoala.
Baietelul era mic,
Iar scoala era mare.
Dar cand baietelul a vazut
Ca intrarea in clasa lui
Se facea printr-o usa direct din curte,
A fost foarte fericit,
Iar scoala nu i s-a mai parut
Atat de mare ca la inceput.

Intr-o dimineata
Cand baietelul se afla in clasa,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Astazi o sa facem un desen.”
„Grozav”, s-a gandit baietelul,
caci ii placea mult sa deseneze.
Stia sa deseneze o multime de lucruri:
Lei si tigri,
Pui si vaci,
Trenuri si vapoare …
Si si-a scos cutia cu creioane colorate
Si a inceput sa deseneze.

Dar profesoara a spus: „Asteptati !
Nu incepeti inca !”
Si a asteptat pana i s-a parut ca toti copiii sunt pregatiti.
„Acum o sa desenam flori”,
a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gandit baietelul,
caci ii placea sa deseneze flori.
Si a inceput sa deseneze flori frumoase,
Si le-a colorat in rosu, portocaliu si albastru.

Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Asteptati ! Va voi arata eu cm sa colorati.”
Si a desenat o floare rosie cu tulpina verde.
„Acum puteti incepe”, a zis profesoara.
Baietelul s-a uitat la floarea profesoarei,
Apoi s-a uitat la floarea lui.
A lui era mai frumoasa decat a profesoarei,
Dar n-a mai spus nimic.
A intors doar foaia
Si a desenat o floare ca a profesoarei,
Era rosie cu tulpina verde.

Intr-o alta zi,
Cand baietelul intrase in clasa prin
Usa din curte,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Azi o sa facem ceva din argila.”
„Grozav”, a spus baietelul,
Caci ii placea sa lucreze cu argila:
Serpi si oameni de zapada,
Elefanti si camioane, …
Si a inceput sa framante bucata de argila.
Dar profesoara a zis:
„Stati ! Nu sunteti gata sa incepeti …”
Si a asteptat pana cand toti copiii au fost gata.

„Acum o sa facem o farfurie”,
a zis profesoara.
„Grozav”, s-a gandit baietelul,
caci ii placea sa faca farfurii.
Si a inceput sa faca farfurii de toate formele si marimile.
Dar profesoara le-a spus copiilor:
„Asteptati, va arat eu cm sa faceti !”
si le-a aratat cm sa faca o farfurie adanca.
„Asa, acum puteti incepe”, a zis profesoara.

Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei,
Si apoi la ale sale.
Ii placeau mai mult farfuriile lui,
Decat farfuria adanca facuta de profesoara,
Dar n-a spus un cuvant. Si-a transformat farfuriile lui intr-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adanca si mare
Ca si cea facuta de profesoara .
Si foarte curand, baietelul a invatat sa astepte si sa priveasca
Si sa faca lucruri ca si cele facute de profesoara.
Si foarte curand
n-a mai facut nimic de unul singur.

Si s-a intamplat intr-o zi
Ca baietelul si familia lui
s-au mutat intr-o alta casa,
intr-un alt oras.
Si baietelul a trebuit sa mearga la alta scoala.
Scoala noua era si mai mare,
Si nu avea nici o usa
Prin care sa intre direct din curte in clasa lui.
Trebuia sa urce niste trepte inalte
Si sa mearga de-a lungul unui coridor lung
Pana ajungea la clasa lui.

In prima zi de scoala,
Profesoara le-a spus copiilor:
„Astazi o sa facem un desen”.
„Grozav”, si-a zis baietelul,
si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca.
Dar ea n-a spus nimic.
s-a plimbat doar prin clasa.

Cand a ajuns langa baietel, i-a spus:
„Tu nu stii sa desenezi ?”
„Ba da”, a zis baietelul, „ce desen sa facem ?”
„Nu stiu pana nu-l faci”, a zis profesoara.
„Cum sa-l fac ?”, zise baietelul.
„Cum vrei tu”, a fost raspunsul ei.
„Daca toti ati face acelasi desen,
si l-ati colora la fel,
cum sa stiu cine l-a facut ?”
„Nu stiu”, zise baietelul
si a inceput sa deseneze o floare rosie
cu tulpina verde …

Autor: Jack Canfield

30/09/2025

Despre impactul reclamelor, pe scurt:

În 1978, doi cercetători au făcut un experiment simplu, dar revelator. Au împărțit copii de 4 și 5 ani în două grupuri: primului grup nu i s-au arătat deloc reclame, iar celui de-al doilea i s-au prezentat două reclame la o anumită jucărie.

Ulterior, tuturor copiilor li s-a oferit aceeași alegere: să se joace fie cu un copil „cam rău”, dar care avea jucăria din reclamă, fie cu un copil „foarte bun”, dar fără jucăria respectivă.
Rezultatul? Copiii care văzuseră reclamele alegeau aproape invariabil să se joace cu copilul rău – pentru că avea jucăria. Cei care nu văzuseră reclamele îl alegeau pe copilul bun, chiar dacă nu avea jucăria.

Cu alte cuvinte, simpla expunere la reclame i-a determinat pe copii să acorde prioritate unui obiect și unei relații inferioare, în detrimentul unei conexiuni umane autentice și benefice.

Iar dacă un mesaj publicitar de câteva secunde poate face asta în mintea unui copil… te-ai întrebat vreodată ce impact au influencerii, vloggerii și reclamele continue de pe YouTube sau TV asupra noastră și asupra copiilor noștri?

Ce fel de alegeri vom face, cm va arăta viața noastră dacă vom ajunge să schimbăm o relație profundă și autentică pentru o bucată de plastic sau de metal?
Poate că ne bifăm nevoile fizice.
Dar pe cele psihologice – pe cele care ne hrănesc sufletul și ne construiesc umanitatea – le mai vedem?

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

30/09/2025

Auto-portret despre cădere: cm să faci doliul după moartea mamei

Lucrările lui Kerry Skarbakka trimit la concepţia filosofică a lui Martin Heidegger care considera existanţa umană un proces de cădere continuă. Personal, aceste fotografii m-au dus cu gândul la unul dintre conceptele pediatrului şi psihanalistului britanic Donald W. Winnicott - spaima de prăbuşire. Această spaimă vine din angoasa bebeluşului în urma procesului de dezintegrare de care el se simte ameninţat. Pentru a tolera sentimentul dezintegrării e nevoie de prezenţa conţinătoare şi liniştitoare a figurii materne.

Există numeroase modalităţi prin care cineva reuşeşte să parcurgă procesul doliului în urma morţii cuiva apropiat. Felul în care artistul american Kerry Skarbakka a ales să împlinească acest proces, după ce s-a confruntat cu experienţa morţii mamei sale, este însă unul inedit: el a captat prin fotografie momente periculoase în jurul unor situaţii riscante pe care Kerry însuşi le premedita şi al căror protagonist era el.

Opera sa constă în imortalizarea unor clipe în care se arunca de pe poduri, stânci, castele, pomi – acţiuni extrem de perioculoase în sine. Ceea ce îl proteja pe artist erau hamurile care îl susţineau în permanenţă

30/09/2025

Anunț important!

La noi, sănătatea e în pericol… dacă nu primești o rețetă.
Ai intrat la medic și ai ieșit doar cu liniștea că ești sănătos?
Grav!
Înseamnă că n-a fost consult bun.
Unde sunt pastilele?
Unde e cutia de medicamente care să valideze vizita?!

Trăim paradoxul:
– omul vine convins că are infarct, dar e doar arsura de la shaorma → „dați-mi ceva, că altfel nu cred!”🙄
– altul se plânge de inima „slăbită”, dar de fapt nu a dormit două nopți → „nu scrieți nimic, doctore? să vadă și vecinii că m-am tratat!”☹️
– anxietatea cu amețeli → obligatoriu să fie „tensiune”, că altfel nu se pune.🙃

E clar: pentru unii, medicul NU e bun dacă nu livrează cutii.
Ce să mai vorbim de prevenție, de explicații, de schimbat stilul de viață? Prea simplu, prea ieftin, prea… sănătos.

Dar adevărul rămâne același: există încă oameni sănătoși!
Și rolul medicului NU e să inventeze boli, ci să confirme sănătatea atunci când ea există.
Chiar dacă asta înseamnă că pacientul pleacă fără „trofeul” de pe rețetă.

Medicina adevărată NU se măsoară în numărul de pastile, ci în încrederea că ești pe drumul cel bun.
Și da, uneori cea mai importantă rețetă e:
„Nu ai nevoie de nimic. Ești bine.”❤️

29/09/2025

"Liniștea – este mai puternică decât emoțiile.
Tăcerea – este mai puternică decât strigătul.
Indiferența – este mai groaznică decât războiul"

28/09/2025

Pilda zilei
Un rege a pus o piatră mare în mijlocul drumului și s-a ascuns să vadă ce fac trecătorii. Cei bogați și puternici au trecut bombănind, dând vina pe alții că nu au curățat drumul. Un țăran sărac a venit, și după mult efort a reușit să dea piatra la o parte. Sub ea a găsit o pungă plină cu aur și un bilețel:
„Aceasta este răsplata pentru cel care s-a ostenit să facă drumul mai bun pentru ceilalți.”

Morala:

În fiecare obstacol se ascunde o oportunitate pentru cel care are curajul și bunătatea să acționeze.

28/09/2025

POVESTE TERAPEUTICĂ

Latif era cel mai sărac cerșetor din oraș, dormea pe holul unei alte case. Cu toate acestea, Latif a fost considerat cel mai înțelept om din oraș. Într-o dimineață, regele a apărut în piață, până a dat peste Latif și supușii lui i-au spus despre el.

Regele, amuzat, s-a apropiat de cerșetor și a spus:
- Dacă răspunzi la o întrebare, îți voi da această monedă de aur.
Care este intrebarea ta?
Și regele s-a simțit provocat, apoi a pus o întrebare care îl tulburase de zile întregi și pe care nu a putut să o rezolve.
Răspunsul Latif a fost corect și creativ.
Regele a fost surprins, și-a lăsat moneda la picioarele cerșetorului.

A doua zi, regele s-a întors și i-a pus o altă întrebare și Latif a răspuns din nou rapid și înțelept.
„Latif, am nevoie de tine” - a spus regele. - Vă rog să veniți la palat și să fiți sfătuitorul meu ".
Vă promit că nu vă va lipsi nimic, jură regele.
Lafit a acceptat propunerea regelui.
În următoarele săptămâni, anchetele regelui au devenit obișnuite.

Evident, acest lucru a declanșat gelozia tuturor curtenilor.
Într-o zi, toți ceilalți consilieri i-au cerut regelui audiență și i-au spus.
"Prietenul tău Latif, așa cm îi spui, intenționează să te răstoarne."
„Nu se poate, nu cred” - a spus regele.
„Îl poți confirma cu ochii tăi”

Regele a fost dezamăgit și rănit.
A trebuit să confirme acele versiuni. În acea după-amiază, la cinci, aștepta ascuns la colțul unei scări.
De acolo a văzut cum, într-adevăr, Latif a venit la ușă, s-a uitat lateral și cu cheia care îi atârna de gât, a deschis ușa de lemn și s-a strecurat tăcut în cameră.

"Ai vazut?" - au strigat curtenii.
Urmat de garda sa personală, monarhul a bătut la ușă.
"Cine e?" - a spus Latif din interior.
„Eu sunt, regele” - a spus suveranul ... - „deschide pentru mine”.
Latif deschise ușa.
Nu era nimeni în afară de Latif. Nicio ușă sau fereastră, nicio ușă secretă, nicio piesă de mobilier care să permită cuiva să se ascundă.

Pe podea era doar o farfurie de lemn uzată, într-un colț un baston, iar în centrul camerei o tunică zdrențuită atârnată de un cârlig din tavan.
-" Complotezi împotriva mea Latif?"
„Cum te poți gândi la asta, Majestate” - Latif a răspuns - „În niciun caz, de ce aș face-o?”
- „Ei bine, vii aici în fiecare după-amiază în secret.
Ce cauți dacă nu vezi pe nimeni?
De ce vii pe ascuns la această clădire?"

Latif zâmbi și se îndreptă spre haina ruptă care atârna de tavan. A mângâiat-o și i-a spus regelui: „Acum șase luni, când am ajuns la castelul tău, tot ce aveam erau această haină, această farfurie și această tijă de lemn” - a spus Latif.
„Acum mă simt atât de confortabil în hainele pe care le port, patul în care dorm este atât de confortabil, respectul pe care mi-l oferi este atât de măgulitor și puterea pe care mi-o oferă locul meu lângă tine este atât de fascinantă ... încât vin în fiecare zi să fiu sigur de un singur lucru ...
SĂ NU UIT NICIODATĂ CINE SUNT ȘI DE UNDE AM VENIT!...

28/09/2025

Unul dintre cele mai nocive comportamente perpetuate în societatea noastră este critica și umilirea femeilor de către alte femei. Fie că vorbim despre trăsături fizice, greutate, intervenții estetice sau procesul natural de îmbătrânire, aproape nicio alegere nu scapă de evaluare. Dacă îți accepți corpul ești „neîngrijită”, dacă alegi schimbarea devii „falsă”. Dacă îmbătrânești natural e „rău”, dacă intervii e „și mai rău”.

Această dinamică nu este doar socială, ci profund psihologică. În spatele judecății celorlalte se ascunde, de cele mai multe ori, propria nesiguranță. Ne proiectăm temerile și sentimentul de „insuficiență” asupra altora, sperând inconștient că, micșorându-le pe ele, ne vom simți noi mai valoroase. În realitate, fiecare critică adresată altei femei adâncește propriile noastre răni și limitează potențialul nostru de creștere.

Mai mult, societatea acordă un statut nejustificat trăsăturilor „naturale” – aspecte genetice asupra cărora nu avem niciun control. Frumusețea nu este un merit personal, ci un accident biologic. Merităm apreciere nu pentru ceea ce ni s-a oferit la naștere, ci pentru ceea ce alegem să construim: inteligență, empatie, creativitate, contribuții reale.

Focalizarea pe aparență alimentează o ierarhie falsă și o anxietate colectivă, transformând criterii superficiale în măsuri de valoare personală. În realitate, disprețul față de alegerile altora nu spune nimic despre ele, dar spune foarte mult despre relația noastră cu noi înșine.

Poate că e momentul să schimbăm discursul. În loc să ne comparăm constant, am putea să ne susținem reciproc. Să vedem în celelalte femei ființe care, asemenea nouă, se confruntă cu propriile frici și vulnerabilități. Compasiunea față de sine e primul pas spre compasiunea față de celelalte.

Psiholog Roxana-Anca Simionescu
https://cabinet-psiho.ro

28/09/2025

Mi-a căzut în mână un articol de Octavian Paler

Și m-a oprit o frază:
„Omul are iluzia că vorbește cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur.”

Am închis ecranul și am rămas cu gândul: parcă descria exact sala de așteptare de azi, plină de telefoane aprinse și de oameni conectați la toată planeta, dar singuri cu adevărat…

Paler scria literar ceea ce medicina confirmă rece, în grafice și ghiduri: SINGURĂTATEA UCIDE!
Nu e doar o metaforă – este un factor de risc cardiovascular comparabil cu hipertensiunea sau fumatul.
Arterele se închid atunci când viața se închide între pereți.

Și totuși, există locuri unde inima bate altfel.
În Blue Zones – Sardinia, Okinawa, Ikaria – oamenii trăiesc 90 de ani nu pentru că au farmacii mai pline, ci pentru că au mese împărtășite, vecini care trec pragul, prieteni cu care merg la pas.
Inima lor rezistă pentru că nu bate singură.

„Ceea ce nu trăim la timp, nu trăim niciodată”, avertiza Paler.
Iar ceea ce nu trăim în comunitate, în apropiere, nu se mai recuperează mâine dintr-o rețetă.
Pastilele scad colesterolul, dar nu vindecă golul lăsat de lipsa oamenilor din jur.

„Orice paradis nu poate fi decât o mare simplitate.”
Poate că adevărata prevenție nu se scrie pe rețetă, ci se trăiește:
– la o cină în familie,
– la pas cu un prieten,
– într-o conversație fără ecrane.

Pentru că niciun infarct nu se previne cu like-uri.
Dar multe se evită cu oameni aproape.❤️

Psiholog Roxana-Anca Simionescu

30/09/2025

30/09/2025

30/09/2025

30/09/2025

30/09/2025

29/09/2025

28/09/2025

28/09/2025

28/09/2025

28/09/2025

Address

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category