Prin sunet, prin cuvânt, Dumnezeu a creat lumea. Tot prin sunet ea poate fi reparată și vindecată. Am descoperit cu câțiva ani în urmă forța vindecătoare a sunetelor și m-am îndrăgostit de această artă terapeutică străveche. Sunt Claudia Ioniță și vă invit în fiecare săptămână la o baie de gong, pentru a vă reechilibra și curăța celulele, pentru a alunga oboseala, stresul și anxietatea și pentru a
vă regăsi bucuria de a trăi și de a râde. După 18 ani de practică în spitale, ca asistentă, am decis să învăț o formă nouă de terapie, una care ajunge instantaneu în celulele și în sufletele noastre. Am studiat terapia cu gong și boluri tibetane cu maestra Elisabeta Ghelber, care s-a format, la rândul ei, cu
Massimo Piazza, cel care a adus gongul în Italia. Massimo a fost discipolul lui Don Conreaux (Baba Don i se spune în cercurile noastre), unul din cei 5 discipoli ai lui Yoga Bhajan, cel care a făcut cunoscută Kundalini Yoga în lume. Dacă în Kundalini Yoga se folosește un singur gong, Dan Conreaux și Dany Rudyar, astrolog, filozof, compozitor, muzician cu creat gongurile planetare: fiecare dintre ele intră în rezonanță cu frecvența unei planete. „Concerte” ce implică mai multe astfel de gonguri
și alte instrumente fac trupul și mintea umană să rezoneze armonic cu universul și astfel să se vindece de tot ce le poate afecta claritatea și sănătatea. Aceste principii sunt străvechi și se regăsesc la maeștri antici ai sunetului din Grecia, cm este Pitagora, precum și din Egiptul Antic. Sunt autori care susțin că și Zamolxis practica același tip de vindecare prin sunet. Ce se întâmplă prin baia de gong? Se activează chakrele corpului și vibrațiile purifică întregul corp de blocaje – se reglează problemele funcționale ale diferitelor sisteme și aparate, se diminuează durerea, se obține o stare de relaxare și se reglează somnul. Sunetul „mătură” corpul și se pot elibera emoții cristalizate în corp. Undele cerebrale intră și ele în rezonanță, se obțin stări de meditație și relaxare profundă care pot prilejui a-ha-uri afective și conștientizări.
Îmi place să lucrez cu gongul pentru că știu că este o terapie eficientă. Observ la fiecare ședință cm oamenii, inițial reținuți, poate uneori reticenți, se apropie de gong. Îi las să se familiarizeze cu instrumentele mele de lucru și văd cm le apare bucuria de copii în ochi când aud prima oară sunetele vindecătoare. Și eu mă transform când lovesc gongul și bolurile. Este puterea sacră a sunetului, care alungă din noi rutina, stresul, plictiseala, amorțeala și supărarea. Ne reîntoarcem, prin sunetele miraculoase, într-o stare de bine. Suntem compleți și ne reamintim asta de fiecare dată când bate gongul. Te invit să experimentezi masajul sonor cu boluri cântătoare!
În ce constă: bolurile cântătoare sunt instrumente muzicale străvechi care emit sunete sacre, fiind utilizate de sute de ani în ritualuri și rugăciuni în Asia, India; aceste boluri vor fi plasate pe corpul tău, abdomen, piept, spate, picioare și în jurul corpului. Prin lovirea lor cu o maletă (băț special) vor produce sunete și vibrații, realizând un masaj sonor până la nivel celular. Bolurile însoțite de sunetul suav al clopoțeilor de vânt Koshi te vor transporta într-o stare profundă de relaxare și meditație. Principalele beneficii ale terapiei cu boluri cântătoare sunt:
- relaxarea profundă și rapida
- stimularea sistemului limfatic și circulator
- armonizarea centrilor energetici
- sincronizarea celor două emisfere cerebrale
- curățare energetică
- deblocarea meridianelor energetice
- diminuarea stărilor de nervozitate
- reducerea stresului și scăderea nivelului de cortizol
- ajutor în cazul insomniei, atacurilor de panică şi anxietăţii
- îmbunătăţirea concentrării și a randamentului la birou
Redescopera starea de bine cu ajutorul sunetelor si a vibratiilor.