04/12/2025
Update la povestea cu rezidentul. Epopeea continuă
Când am început eu rezidențiatul, învățarea părea ceva desprins din Vestul Sălbatic – nu găseam nicio resursă la îndemână de nivelul meu. Ba erau tratate ba fițuici, iar dacă voiai ceva video, găseai maxim un indian pe Youtube care să explice ceva. Colegii mă înțeleg perfect
Crescând, am decis să schimb asta pentru rezidenți. La un moment dat am rugat un cameraman (mulțumesc, Mircea Vali) care mi-a devenit și bun prieten, să filmez un curs despre examenul neurologic într-un decor luxuriant al unui spital privat care a rămas un etalon al exigenței. Vali lucrase în echipa unui super director de imagine premiat cu Gopo și ne-a sprijinit cu aceeași aparatură să scoatem un curs de o calitate video și audio splendide. Am filmat tri zile legate dar am editat vreo cinci nopți. Și l-am făcut! Aveți un link mai jos, iar rezidenții care lucrează cu mine au acces gratuit:
https://www.udemy.com/course/examenul-neurologic/?referralCode=B93AD6351DC8C6BA37DA
Apoi, vedeam că RMN-ul cerebral nu ți-l explică nimeni corect, așa că mi-am suflecat mânecile. Mi-am cumpărat tutoriale și abonamente de Adobe After Effects, Adobe Premiere, Adobe Audition și am făcut un curs de RMN așa cm mi-ar fi plăcut mie să găsesc. Link mai jos și aceeași gratuitate pentru rezidenții mei, prin cupon. Oricine mi-a cerut să îl ajut vreodată cu aceste cursuri, l-am ajutat dacă avea cu adevărat nevoie:
https://www.udemy.com/course/curs-irm-cerebral-fiziologic-partea-intai/?referralCode=C475D901F02A2B1BC981
În 2018 ajung întâmplător la un curs de SEEG la profesorul Francesco Cardinale, în Milano. Dumnealui era în altă ligă: își făcuse singur un script prin care se creau automat reconstrucții ale creierului foarte precise, ca parte din planul preoperator. 1300 de euro au costat 4 zile doar ca să văd rezultatul final al scriptului. Nu m-a învățat efectiv cm să fac ceva. Așa că m-am apucat de citit documentația programului, că pe atunci tutorialele online erau cvasiinexistente. Și pentru că nu găseam ce voiam, am plecat în Boston o săptămână și am adus de acolo în România o metodă de a transforma acel program într-unul de diagnostic și, mai mult decât atât, într-unul de planning preoperator și de verificare a navigației intraoperatorie. Și am vrut ca rezidenții să nu treacă prin asta, așa că am făcut eu un set de tutoriale. Gratis pt toată lumea:
https://www.youtube.com/watch?v=v3EnKWr2ock&list=PLNJWGbvDFsrhWtL4sT7cth3YCyRJX-h-o
La ce folosește? Cu acest program se poate face un plan preoperator astfel încât rezidenții să fie pregătiți pentru fiecare pas al operației, să nu cumva să fie vreo surpriză pentru ei prezența vreunui nerv, venă sau arteră. Iar planul acesta îl discut în fiecare zi de dinaintea operațiilor cu rezidenții până nu mai au întrebări și totul e clar. Și se poate folosi de către orice specialitate chirurgicală care se bazează pe imagistică avansată.
Un ultim lucru nu făcusem: nu aveam un loc unde ei să se poată antrena fizic, sub microscop. Așa că atunci când am fost în Olanda și am văzut un microscop mai vechi prin laborator, cu aceleași lentile ca cele mai scumpe microscoape din ziua de azi, m-am rugat de dumnealor să ni-l doneze și le mulțumesc Manjei și lui Victor și acum. Dar cm să îl iau?
L-am desfăcut singur într-o seară din toate cele 250 de kg câte are, folosind un set de imbusuri de tip breloc, că doar atât aveau. Dar cm să îl aduc în România? Vorbesc cu mama, care vbeste cu un vecin de la țară care făcea transport internațional cu mașina lui. Două zile mai târziu încărcăm microscopul într-un Ford, iar aproape un an mai târziu (adică astăzi) am reușit să obținem avizele necesare și să îl montăm.
De ce e așa de important să îi fie confortabil să stea la microscop? Ca și eu și rezidentul (că întotdeauna intru doar cu o singură persoană, aproape întotdeauna rezident) să vedem aceeași imagine, să înțelegem aceeași operație și să fie confortabil sub magnificație. Și stăm 6-8 ore și vorbim și îi răspund la orice întrebare să mă asigur că a înțeles totul, corect și complet. Că iese chirurg.
Și vine apoi scrierea epicrizei, unde există cel puțin 500 de modele din diferiți ani. Iar scrierea ei trebuie să fie impecabilă, pentru că eu cred cu tărie că un bilet corect e exemplul maxim de respect față de pacient și față de colegi, fie ei chirurgi care trebuie să opereze după mine, fie medici de familie care trebuie să înțeleagă cazul, pentru că ei duc greul urmăririi pacienților. Mie mi-a luat mai mult să învăț să scriu o epicriză corect decât să învăț să scot o tumoră. Chiar cred că un rezident trebuie să își facă absolut toate externările și apoi mentorul să le verifice la sânge, susținându-și și explicându-și punctul de vedere, nu doar spunând că/ce e greșit. Uneori, verificarea poate lua mult mai mult decât scrierea dacă erorile sunt fundamentale și seniorul chiar e interesat ca cel tânăr să înțeleagă.
Acum vă întreb: oare e chiar atât de impardonabil să fiu exigent? Oare e atât de rău să cer unui rezident să îmi demonstreze în scris că a înțeles tot cazul scriind externarea DOAR la pacienții la care am discutat cazul înainte, în timpul și după operație? Oare e atât de mult un pacient pe zi ținând cont că rezidenții noștri trăiesc într-o bulă în care nu fac gărzi (există o singură linie de gardă, ei vin doar la urgențe și atunci doar în anumite zile din lună) și nu pleacă de la spital peste program decât în cazul exceptional în care se prelungește o intervenție? Oare chiar ar trebui să scriu eu externările în loc să îl învăț pe el cm să le gândească corect?
Apoi…credeam că nu suntem în America să trebuiască să scriem pe sticla de lapte: “a nu se mânca sticla” sau pe cea de șampon “a nu se bea”. Credeam că veți înțelege tonul ironic măcar din poza cu gladiatorul, că doar nu omor pe cineva că nu a făcut o externare! Doamne apără și păzește! Credeam că veți fi creativi cu “pedepsele” în sensul spre exemplu de a-i pune un biletel în adidașii de plecat acasă cu “Ai făcut externările azi?” sau a-I lipi în foaia de evoluție un bilet cu “scrie-mă frumos!”. Am scris cu litere mari să FIȚI CREATIVI cu un motiv!!! Că nu mă interesau sancțiunile! Că nu mi-am pedepsit rezidentul! Ba chiar unii au luat în serios povestea cu bătaia! What the flying f**k? Voi chiar credeți că în 2025 mai bate cineva pe cineva la muncă? Da, eu am fost bătut ca student, dar am făcut pace cu trecutul. Erau cu totul alte vremuri acum 15 ani. E ușor să le judecăm cu mintea de acum.
În afara de o mână de oameni din Iași care au organizat o conferință pe Zoom să le povestesc contextul si o colega din Timisoara, nimeni nu m-a întrebat nimic, dar mulți, foarte mulți au comentat!
Se pare că umorul negru nu mai trăiește prin rândul doctorilor și că aceștia preferă să își proiecteze traumele lor decât să afle adevărul: “bietii rezidenți, munciti ca niște sclavi!”. Nu a zis nimeni nimic de rezidenți! Viața de rezident chiar e grea și neplăcută în majoritatea spitalelor! Eu doar am povestit un caz ca multe alte cazuri povestite de mine pe pagina mea, în același stil sarcastic.
Nu scriu de ieri, cm nu încerc să schimb sistemul de ieri. Dar e prima dată când văd atâta ură și atâta autosuficiență, atâta dorință de a sări la gâtul cuiva și atât de puțină dorință de a cunoaște realitatea. Ba mai mult, s-au mai trezit câțiva colegi mai mici, să jignească fix ca la usa cortului. În public. Dragilor, renunțați la obiceiurile astea! Comentariile acelea rămân veșnic pe internet și nu cred că vorbiți așa cuiva la congrese. Fiți tot voi, și pe internet!
Cât despre a face ce spune primul comentariu, suntem pe social media. Tot aici era un trend fix cu asta, prin care tinerii erau îndemnați într-un comentariu să meargă într-o călătorie inițiatică în care să devină mai buni. Voi face eu ce scrie în comentariul cu cele mai multe like-uri și îmi voi cere scuze acum în fața rezidentului pentru cele prezentate. A fost cu intenția de a primi comentarii creative sau amuzante pentru o problemă măruntă, nu să transform o zi grea într-o luptă de clasă. În special că el chiar e un om bun la suflet și tăcut spre deosebire de mine (ambele), singura lui problemă a fost că a ajuns să lucreze cu mine.
Voi profita și îmi voi cere scuze și publicului pentru că l-am făcut să creadă că mi-am schimbat, dintr-o dată, întreg setul de valori.
Din păcate, nu voi renunța însă la ironie, pentru că prin lumea asta nu cred că putem trece altfel decât luând lucrurile peste picior. Cum sper că și dumneavoastră veți continua să fiți exigenți cu dumneavoastră, cerând însă explicații pentru orice pare de neînțeles.
Oare oamenii vor duce postarea aceasta mai departe la toți cei care și-au făcut deja o anumită părere?
