Dr Ciobotaru Georgian . Medic neurochirurg

18/04/2026

Voi fi lector pentru cei mai buni rezidenți din Europa!

Pe scurt, am fost invitat să fiu lector pentru un curs, unde toate locurile au fost ocupate de rezidenți neurochirurgi din toată Europa în primele 6 ore de la deschiderea înscrierilor. Cursul e organizat de EANS, care este Asociația Europeană a Societăților de Neurochirurgie. De ce este ea atât de faimoasă? Pentru că reunește toate societățile naționale de neurochirurgie, din care fac parte mai toți neurochirurgii care operează în țările respective. Altfel spus, dacă organizarea neurochirurgiei europene ar fi sub forma unui munte, EANS este locul unde stă înfipt steagul.

În general, un astfel de curs în CV valorează mult. La vremea mea nu mi-am permis să particip: ba nu mă sincronizam cu înscrierea, ba nu aveam timp sau bani, ba pur și simplu nu credeam că sunt suficient de bun. Adevărul e că e greșit să gândești așa – fix de prost trebuie să mergi la cursuri, oricare ar fi nivelul lor.

Acum însă, lucrurile s-au schimbat. După ce am mers să învăț în Spania și în Olanda, am demonstrat în România că se poate face cel mai înalt nivel de neurochirurgie și la stat și la o „vârstă fragedă” ca neurochirurg. Iar evaluarea asta nu e a mea, personală, ci e dovedită de invitația să fiu lector la cursul EANS de aborduri ale craniului pentru rezidenți. Anul acesta, sunt singurul lector invitat care practică neurochirurgia în România și mă bucur enorm să știu că pot schimba lucrurile, că pot oferi oamenilor certitudinea că România chiar e o pepinieră de medici cu care pacienții se pot mândri și că… pot arăta tuturor că încă există o speranță.

Și ca să vedeți cât de acră e țara asta, cât timp voi fi acolo (20-22 aprilie), se va „judeca” în lipsa mea, la Colegiul Medicilor din București, plângerea depusă împotriva mea că mi-am permis să scriu pe Facebook despre un rezident căruia i s-a părut firesc să nu își termine externările. Iar asta, în timp ce sunt chemat la cel mai cunoscut curs european să predau… rezidenților lor! Aici sunt tratat ca o cârpă, în timp ce acolo sunt invitat la masă.

Îmi zicea bunicul: „Dacă nu le place ce aduci la masă, nu trebuie să mănânci cu ei” ...și totuși, rămân medic în România. Și fac asta pentru că bolile pe care eu le tratez aduc și așa destulă durere. Nu vreau să pun și eu paie pe foc lăsând locul meu liber.

Și să știți că nu e ușor. Lucrez zilnic cu oameni care mai de care: de la rezidenți care își închid telefoanele noaptea sau în weekend ca să nu îi deranjezi la asistenți care nu vor să rămână peste program. S-a terminat programul? Își dau mănușile jos și pleacă. Te lasă cu pacientul pe masă! Știu că eu sunt cel absurd, că a cere cuiva să răspundă în timpul liber la telefon sau a cere cuiva să rămână peste program e ilegal. Dar dacă pentru ilegalitatea asta va trebui vreodată să plătesc, ar fi bani și libertate pierdute cu un motiv bun. Pentru că nu mă lasă sufletul să renunț la binele pacienților mei, cm nu mă lasă sufletul să nu muncesc cot la cot cu rezidenții care stau până dimineața să vadă că un pacient se trezește din comă, cu asistenții care fac și ce nu e în fișa postului ca să salveze o viață, cu colegii care dau o mână de ajutor chiar dacă nu li se cere și câte și mai câte. Rămân în România pentru oamenii buni care mă înconjoară și pentru pacienții care suferă fără nicio vină.

Cu ocazia asta, le mulțumesc tuturor celor care îmi sunt alături, organizatorilor cursului că mi-au oferit acest vot de încredere și dumneavoastră că mă ascultați și nu mă judecați prea aspru.

Vă las mai jos câteva poze din curs – sunt toate făcute de mine din CT-ul unuia dintre pacienții operați în Olanda. Sper să vă placă suficient încât să dați mai departe această postare, să afle și alții că în România încă există speranță și încă se mai face performanță în sistemul de stat.

12/04/2026

Despre Înviere

Oul din poză este ciocnit. Abia sesizabil. Pentru că doar atâta forță mai rămâne unei doamne de 82 de ani împliniți pe patul de spital, care a trecut de curând printr-o intervenție chirurgicală de extirpare a unei tumori cerebrale de 7 cm.

Operația nu a fost grea per se, nici pentru mine, nici pentru dumneaei. Doar că a ajuns la spital prin transfer din alt spital. Iar de acolo, nu a plecat de la „facem ce putem să o ajutăm”, ci de la „dacă o operează cineva în țara asta și trăiește, eu îmi dau demisia. Nu vreau să fiu călăul ei, luați-o acasă să moară”. Și a ajuns la operație aproape în comă, hiponatremică sever și hipoglicemică.

Nu știu dacă România va avea de mâine un neurochirurg în minus. Dar știu că în oul ăla abia ciocnit stă slava Dumnezeului cuiva care, așa cm abia mai are putere să șoptească, „a avut zile” și care a luptat mai mult cu neputința cuiva de a ajuta și mai puțin cu boala.

De Paște, sărbătorim învierea lui Iisus. El nu a murit pentru bogați și nici pentru leneși, neglijenți, delăsători, criminali etc. El a murit pentru toată lumea și a înviat pentru a ne salva pe toți. Pentru că toți avem un grad de lene, de nepăsare și de miserupism în noi.

Să arunce cu piatra cel care a văzut o nedreptate și a îndreptat-o, cel care a văzut o mașină parcată nelalocul ei și a chemat Poliția, cel căruia i s-a cerut o șpagă și, în loc să o dea, a chemat DNA-ul și așa mai departe. Exact.

Toți suntem la fel. Și pentru toți, a înviat Iisus: bogați, săraci, leneși, muncitori, pentru orbi și chiar și pentru cei care, deși au ochi, se fac că nu văd nedreptatea.

Pacienta mea mi-a arătat astăzi că Dumnezeu are grijă de fiecare dintre noi și vă doresc și dumneavoastră puterea de „a avea zile”, de a face bine, de a fi drepți și de a avea liniște.

Hristos a înviat!

05/04/2026

Cum a fost la Vâlcea?

Pentru mine, Vâlcea e un soi de Maldivele altora. E la distanța maximă de mers până începe să-mi amorțească fundul, să mă ia foamea și să mă apuce somnul. Unde mai pui că dacă sunt suficient de norocos, mai văd și vaci, atât de dragi mie de zici că m-a făcut mama cu vreun indian.

Dar adevărul e că plăcerea mea cea mai mare nu vine nici din drum, nici din priveliște. Vine din oamenii nemaipomeniți pe care-i întâlnesc acolo, că pentru ei merg.

Prima dată când am ajuns la Vâlcea a fost la invitația Oanei Păun, un medic ORL de care am prins drag între timp ca de sora mea. Apoi l-am cunoscut pe fratele ei, ortoped, un adevărat personaj de o carismă cm rar întâlnești. Și cu ei am tot ieșit serile cunoscând alți și alți colegi din toate specialitățile și care m-au făcut să mă simt ca un membru al familiei lor: ATI, medicină legală, etc.

Și m-am gândit așa: „Dacă așa sunt medicii, pacienții nu sunt oare la fel?”

Și am acceptat invitația de a consulta acolo. Până la urmă, care era frica mea? Că vor veni pacienți cu probleme cu coloana. Cap? Nu e problemă la cap, că acolo nu mai e bubă de care să-mi fie frică. Iar acum că a apărut Dr. Vilceanu Liviu - medic neurochirurg în peisaj, colegul meu neurochirurg de la București, pot accepta orice consult, bașca mai e și o atmosferă de-mi vine să invit și câteva neamuri, doar așa, de drag.

Și să știți că am avut dreptate: pacienții chiar au fost superbi! Spre exemplu, o doamnă foarte drăguță a venit doar ca să mă cunoască și să îmi aducă ceva de mâncare! Păi când vreodată să refuz eu mâncarea? Pe nu știu care în politică l-au prins cu jumătate de milion de euro în cutii de pantofi. Pe mine mă vor prinde cu niște foietaj în torpedou, cinci hamsii în buzunar și 3 pepeni în portbagaj și n-o să regret nimic. Ah da, i-am găsit și o tumoră de operat. Păi foietajul ăla chiar așa, pe gratis?

Apoi, de altcineva ne-a fost așa de drag ca aproape ajunseserăm să plângem unul pe umerii altuia. Nu avea nimic de noi, dar ne-am luat la povestit viețile. El, jucător profesionist de poker, în general câștigă. Și se plângea că e greu să meargă în atâtea turnee – Las Vegas, Macau, New York, Dubai, etc. Și noi ne plângeam la fel: turneu la Vâlcea, București, unde ne-o mai primi careva, etc.

Dragilor… am ajuns pe la 10 acolo. Am plecat pe la 19. Am mâncat, am consultat, am râs și ne-am bucurat. Și mai venim în vizită. Deja ne-am auzit vorbe că ne-am fi dat demisia și nu mai operăm la București, ca să înțelegeți cât rahat pot mânca unii.

E drept că visul de a mă muta la Vâlcea la bătrânețe e tot acolo și că deja am demonstrat ce aveam de demonstrat în neurochirurgia mare. Dar momentan încă operez la stat alături de Liviu (nu avem voie să spunem numele spitalului că GDPR și tot așa, dar în privat vă scriem fără rușine dacă aveți nevoie d sprijin). Operez tot unde știți, în același spital, că gura mea mare nu e acceptată nicăieri altundeva. Operăm și la privat, dar acolo subțire rău, că avem tot ce ne trebuie la stat. Și mă doare inima când aud pacienți că s-au operat la privat în altă parte, crezând că e mai bine acolo, ba s-au mai împrumutat și la bancă de zeci de mii de euro crezând că aia e singura solutie. Că au văzut ei pe Tik Tok sau mai știu eu pe unde, ori că li s-a înrădăcinat ideea că la stat sigur e rău sau că iau bacterii.

Dragii mei… eu operez la stat că aleg asta în fiecare zi. Aș câștiga dintr-o operație în privat un salariu pe o lună întreagă la stat, atâția bani dau pacienții de pomană de fiecare dată! Dar fericirea mea nu e în bani, ci în a face cea mai înaltă neurochirurgie cu putință pentru cei mai sărmani oameni din țara asta. Operez bogați, săraci, români, unguri, arabi, chinezi, vagabonzi, politicieni, generali, marinari, orice. Toți sunt egali.

Toți iau legătura cu mine doar prin site sau Facebook și până și de pe Facebook îi trimit tot pe site. Pentru că documentele trimise pe www.doctorciobotaru.ro sunt organizate, salvate până la consult, puse pe căprării și indexate în cutiuțe să mă asigur că protocolul meu de îngrijire a pacientului e respectat la fel pentru toată lumea, ca să elimin orice posibilă eroare. Așa funcționez eu și poate și de asta am rezultatele pe care le vedeți.

Așadar, dacă vreți să mă recomandați cuiva, există site-ul www.doctorciobotaru.ro unde e un buton de „solicitare de opinie”. E atât de simplu! Acolo, oricine, din orice oraș, ia legătura direct cu mine. Dacă e de operat, mă ocup personal de programarea unei discuții, iar dacă nu, răspunsul vine în general în aceeași noapte, că răspund pe la 12-2 tuturor. Bașca e și gratis totul! Încercați, vă rog, site-ul și dați-l mai departe la nevoie, ca nu știți când salvați o viață!

Iar eu, promit să vin acolo unde e nevoie de mine și să fac cât bine pot! La București, la Vâlcea și pe oriunde apuc! Multă sănătate! Ah, și v-am spus despre asociație? Și cursul din Rotterdam la care voi participa ca lector? Stați pe aproape, vă voi tot scrie zilele acestea, doar ajutați-mă cu un share și un comentariu!

Mii de mulțumiri Oanei Păun și lui Alexandru Enescu pentru organizare! Ne vedem iar cu drag pe 9 mai 2026 la ORL City în Râmnicu Vâlcea, iar în 8 și 10 mai 2026 la Zilele Medicale Vâlcene, unde venim cu super prezentări!

16/03/2026

Despre emoții și cât de proști suntem de fapt

Când am scris postarea cu rezidentul care nu și-a făcut externările, știam că va fi una polarizantă. Acesta era și scopul. Ce s-a întâmplat după, pe lângă plângeri la Poliție și Colegiul Medicilor, a fost ca la alcoolicii care au accident la volan: dezintoxicare și reabilitare! Cum asta?

Am fost “târât” la sesiuni de coaching (mentorat) personal. “Târât” e evident exagerat de dragul textului, că am întâlnit doi mentori nemaipomeniți, iar astăzi vă voi vorbi despre programul unuia dintre ei.

“Medici competenți emoțional” se numește, iar la gura mea când am auzit așa ceva evident că au început să curgă toate zoaiele de întrebări: “De ce trebuie să merg eu la un curs când altul nu își face treaba?” “De când ne pasă mai puțin de competența profesională a medicului și ne pasă mai mult de competența lui emoțională?” și tot așa.

Lăsăm puțin asta deoparte. Astăzi discutam cu cineva despre…de ce am ajuns să consult la Vâlcea și nu la Buzău/Slobozia/Suceava și alte orașe în care mă roagă oamenii să merg.

Răspunsul e simplu: că nu sunt dorit în alte părți. Că am solicitat neurochirurgilor să merg în diverse orașe doar să îi ajut (măcar o zi pe lună, din concediul meu, gratuit) și mi s-a răspuns:

“Nu avem nevoie, ne descurcăm”
“Nu vrem să se știe că se poate opera cap aici”
“Dacă se face linie de gardă aici că se pot face multe operații de fapt, eu îmi dau demisia, așa că fac tot ce pot să nu se întâmple asta”…etc.

Iar asta vine si pe fondul invitațiilor mele publice pentru colegi să vină să vadă operațiile rare: chirurgie prin pleoapă, chirurgia sinusului cavernos, clinoidectomiile extradurale, etc. Nu sunt vreun maestru, dar unele operații/gesturi chiar sunt rare, iar ușile blocului operator sunt deschise pentru toți colegii. Mai mult, orice întrebare sau sfat e binevenit, chiar și când vine de la cineva care nu a mai făcut/văzut ceva, pentru că de multe ori facem lucruri absurde doar din reflex, când le-am putea ușor îmbunătăți.

Și dacă până de curând credeam că unii oameni sunt doar leneși sau miserupiști, cursurile de mentorat emoțional m-au făcut să înțeleg că de fapt, emoția care stă la baza refuzului unui coleg de a veni să învețe ori de a colabora este…rușinea. Rușinea că nu știe, că ar putea afla altcineva că nu știe să opereze, ca are 50-60-70 de ani și încă nu a învățat să facă anumite operații și tot așa.

Evident că nu aș fi înțeles niciodată treaba asta pentru că mie nu îmi e niciodată rușine. Știu că sunt prost. Nici prea frumos nu sunt. Dar am învățat să nu-mi pese și să compensez. Să citesc mai mult, să le fac să râdă, să învăț umil de la cei care au ce să-mi predea, etc.

Dar acum a ajuns să mă pasioneze ideea rușinii. Unii oameni sunt atât de temători să își arate neștiința, încât, în loc să înfrunte rușinea că nu știu, o îngroapă. Și trăiesc cu lipsa cunoștințelor acolo… unii o viață întreagă. Și culmea, apar pe la televizor și par doctori de succes, dar dacă le pui o întrebare care îi pune în dificultate, te calcă în picioare. Și fac asta cu cât ești tu mai mic și ei mai mari, pentru că atunci rușinea e mai mare. Nu e răutate. E un mecanism intrinsec de a face față rușinii, manageriind în cel mai prost fel cu putință sentimentul.

Până să aflu lucrurile astea, căutam doar să înțeleg mecanismul prin care cineva nu făcea un lucru ”din fișa postului”. Nesimțind de felul meu rușine, înfruntam omul direct: “De ce nu ai scris externările?”. Nu pentru că voiam să îl fac să se simtă prost, ci pentru că mă interesa mecanismul efectiv din spatele gestului, să văd cm pot să schimb ceva: “Pentru că aseară am fost la femei și mi s-a rupt de externările tale”. Jur că l-aș fi apreciat și l-aș fi ajutat. Sau “pentru că nu am știut care a fost gestul chirurgical de după clinoidectomie și m-am împotmolit în protocol”… și aici l-aș fi ajutat. Probabil, un răspuns corect însă ar fi fost: “Pentru că nu sunt capabil să îmi manageriez frustrarea apărută în fața rușinii de a nu ști să transpun în scris informațiile extensive primite odată cu cazul ăsta, iar mecanismul intrinsec de a manageria asta îl reprezintă procrastinarea și amânarea soluționării până în momentul în care se depășește termenul limită al externării”. Dar, fiind prost, habar nu am avut să înțeleg asta, așa că îi dădeam cu “de ce” în continuare, cerând de la celălalt să fie competent emoțional când eu nu pot și generând și mai multă rușine.

Înțelegeți prostia mea? Știu că toți suntem proști în felul nostru. Avem doar impresia că suntem deștepți/cunoscători/buni (în diverse domenii) pentru că cercul în care ne învârtim e doar prea mic. În lumea asta există persoane care ne bagă sub masă pe fiecare dintre noi la ce credem că suntem buni și tot ce trebuie să facem e să vrem să ne îmbunătățim: să discutăm și să creăm relații atât cu cei care ne pot ajuta cât și cu cei care ne arată neputința noastră! Suntem în perioada istorică cu cel mai vast acces la oameni și la informație… e doar vina noastră că nu ajungem cea mai bună versiune proprie cu putință.

Iar dacă doriți să înțelegeți emoțiile dumneavoastră și ale celor din jur, vă recomand cu drag cursul doamnei Laura Manole . A trecut puțin peste o lună de când particip și a transformat replica “de ce trebuie să merg eu la mizeria asta?” în replica ”eram atât de prost încât nici măcar nu știam câtă nevoie am de așa ceva și s-ar putea să fie unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat”.

Va las mai jos pagina cursului:

https://www.facebook.com/profile.php?id=100090466401265

13/03/2026

Consult la Vâlcea! Și cap și coloană!

Există în cariera fiecăruia tot felul de perioade. La început încerci să înveți cât mai mult și să demonstrezi cât mai multe. Apoi vrei să demonstrezi că poți avea constant rezultate bune. Și vine o perioadă când începi să te gândești dacă poți face asta și în liniște.

Pentru unii, liniștea e dată de bani. Mulți bani. Trag câțiva ani la stat, iar apoi se „retrag” în privat. Pleacă acasă zilnic cu 2–10.000 de euro în timp ce pozează în sfinți care ajută pacienții. Îi dau cu Dumnezeu, poartă sutană, amestecă slujbele cu medicina, cer cateva mii de euro pe o ”proteză” de cateva zeci și uită de ideea de „doctori fără de arginți”. Alții abia termină rezidențiatul fără nicio operație cap coadă, fără nicio gardă, apoi cer câte 10–12.000 de euro unui pacient pentru o operație cerebrală. Asta le aduce liniștea.

Pentru mine, liniștea vine cu o casă la țară unde aud cocoșul și vaca de dimineață, apoi câteva operații gratis și fără șpagă și iar liniștea de acasă. Câteva gărzi, câteva drumuri de acasă peste program, dar măcar într-un oraș mic nu îți ia o oră doar să ajungi la spital.

Și după ce am operat, am demonstrat și am rezultate constante cu care mă pot mândri, am ajuns în etapa în care mă apropii, ușor ușor, de un oraș mic. N am bani de casă la țară iar mașina mea împlinește anul ăsta 18 ani. Dar am niște oameni minunați care mă sprijină acolo și nu doar că mă așază cu ei la masă, dar aduc chiar un scaun în plus.

Este prima dată când ofer undeva posibilitatea de a veni oricine la consultații. Și ca să nu mă trezesc că vine un pacient cu o problemă de coloană și nu știu cm să o rezolv, l am luat cu mine pe colegul meu, dr. Liviu Vîlceanu, unul dintre neurochirurgii pe care i aș lăsa cu încredere să mă opereze dacă aș avea eu însumi o problemă.

Nu știu ce îmi va rezerva viitorul. Nu știu dacă voi găsi vreodată loc să operez la Vâlcea. Dar momentan sunt extrem de bucuros că pot să consult la ORL CITY în Vâlcea. Vă las un număr de telefon pentru consultații: 0730348404

Clinica ORL City își extinde colaborările multidisciplinare.
Începând cu data de 28.03, în cadrul clinicii vor efectua consultații doi medici neurochirurgi: Dr Ciobotaru Georgian . Medic neurochirurg și Dr. Liviu Vîlceanu.

🔹 Dr. Georgian Ciobotaru este neurochirurg supraspecializat în patologia creierului și a bazei craniului. Este primul și singurul neurochirurg din România care realizează intervenții pe creier prin pleoapă, utilizează tehnici moderne de chirurgie cu pacientul treaz și tratează constant patologii neurochirurgicale complexe precum tumori cerebrale, anevrisme sau epilepsie. Este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

🔹 Dr. Liviu Vîlceanu este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, unde a fost instructor în cadrul Societății Studențești de Chirurgie din România și ulterior membru fondator al Societății pentru Inovație, Dezvoltare și Educație Medicală. Formarea sa include rezidențiat în Neurochirurgie la Cluj-Napoca, stagii internaționale de pregătire în Egipt, Turcia și Clermont-Ferrand (Franța), precum și cursuri de supraspecializare în patologia spinală, cu accent pe tehnici minim invazive și tratamentul durerii.

Prin această colaborare ne propunem să oferim pacienților acces la evaluare neurochirurgicală specializată, într-un cadru medical multidisciplinar.

📞 Programările pentru consultații sunt deschise.

💖 ORL City 💖
📑 Programări
☎ 0730.348.404 (Luni - Vineri | 9:00 - 19:00)
🌟 Dr. Oana Păun - ORL
🌟 Dr. Denisa Mitran - ORL
📌 Maior V. Popescu nr. 3, bloc P3, scara D - (unitatea 7), Rm. Vâlcea
(zona gării, lângă magazinul "Gospodarul", vis-a-vis de "Centrul Militar de Recrutare")

10/03/2026

Despre mizerii și avântul tânărului doctor

Când m-am angajat ca tânăr specialist, nu am făcut rabat de la nimic. Venisem dintr-un rezidențiat unde lucrurile se desfășurau ca la carte și mi-am promis că voi impune același nivel de calitate oriunde voi lucra, indiferent cât va trebui să muncesc pentru asta.

Știți entuziasmul tânărului dispus să mute munții din loc, nu? Înmulțiți asta cu o gură mai slobodă decât un câine scăpat din lanț și scânteile sunt garantate. Pe ce mă bazam? Pe faptul că urma să am post. Că semnasem un contract la intrarea în facultate, care garanta că voi fi angajat când termin rezidențiatul…undeva.

Au trecut 4 ani și mai bine de atunci, iar răbdarea mea a rămas aceeași, perseverența s-a accentuat iar limbajul colorat aduce aminte de chirurgii din perioada comunistă. Sigur, pacienții nu văd asta niciodată, căci ei săracii nu au nicio vină. Dar sistemul….vai ce primește din partea mea! Noroc că am parte de o echipă splendidă care mă susține zilnic la spital și alături de care pot pune în practică o sumedenie de vise.

Acum câteva săptămâni am întâlnit aceeași dorință în ochii Mihaelei și ai lui Dragoș, cei doi neurochirurgi de la Constanța pe care culmea, i-am întâlnit cu puțin timp înainte să se dezlănțuie iadul care-i înconjoară acum.

Erau entuziasmați că Mihaela se angajase, iar ei apucau să facă treabă. Să muncească. Să lupte cu boala. Să salveze oameni. El muncea ca voluntar, trăia din gărzi plătite cu te miri ce nedormind nopțile, iar ea trăia acum dintr-un salariu de medic la stat.

Ca să înțelegeți: un salariu de la stat (bun, nu se plânge nimeni) se poate câștiga într-o SINGURĂ operație cerebrală în privat! Și chiar și așa, există oameni cu suflet care se angajează la stat! Și nu doar că se angajează, ba muncesc acolo cm pot, chiar și numai în baza unui contract de gărzi!

Și tocmai acești oameni, într-un spital de stat unde conducerea se plânge că 70% dintre medici sunt scutiți de gărzi, sunt concediați! Și Mihaela nu a fost concediată că fusese numită politic, ci după ce a susținut un examen pe post, cu o comisie venită din alte centre, care a avizat că ea e competentă! O comisie organizată chiar de SJU Constanța tocmai să evite situațiile penibile în care e angajată pila cuiva!

Cum motivează Spitalul Județean Constanța decizia de concediere? Singurul motiv medical din comunicatul din 09 Martie 2026 intitulat „Apel la obiectivitate: siguranța pacientului, dincolo de emoții” o reprezintă „dificultăți în […] prescrierea medicației anticonvulsivante […] și transferul acestei sarcini către alte secții” (secția în cauză fiind Neurologia).

Din câte știu eu, la momentul actual sunt singurul neurochirurg care operează pacienți adulți cu epilepsie într-un spital de stat și sunt printre foarte puținii din Europa care știe, poate și chiar face asta și prin pleoapă. Cred că sunt în măsură să vă povestesc cm e cu tratamentele antiepileptice (sau anticonvulsivante), așa că vă spun asta:

NICIODATĂ nu am operat un pacient de chirurgia epilepsiei fără să fie evaluat în prealabil de un neurolog supraspecializat în epilepsie. Nici nu am consultat un astfel de pacient chiar dacă era absolut evident ce are. Nici măcar o dată nu mi-am permis să intervin în schema cuiva de tratament!

Medicația anticonvulsivantă este și va rămâne apanajul medicului neurolog! Sigur, noi o putem prescrie, dar standardul de aur în îngrijirea unui astfel de pacient revine echipei multidisciplinare neurochirurg-neurolog! Dacă colegii mei au solicitat sprijinul neurologilor pentru a stabili un tratament anticonvulsivant optim, consider ca este cea mai corectă decizie pe care o puteau lua! Este genul de decizie care în alte țări este la ordinea zilei!

Și ca să înțelegeți dublul standard…tocmai despre asta vorbește SJU Constanța în comunicat! Că ei încearcă să păstreze standardul de aur! Cum? Dând afară niște oameni care culmea, aplică protocoalele cu sfințenie?! Păi văd atât de frecvent pacienți cu antiepileptice date după ureche!!! Îmi vin la consult pacienți care primesc antiepileptice doar pentru că au tumori cerebrale, fără să fi avut vreo criză! Unii au fost operați acum 10 ani de cine știe ce bătrân care le-a zis să nu oprească tratamentul și ei iau antiepileptice de atunci fără nicio criză! Vagoane de pastile luate degeaba deși ghidurile actuale europene spun că dacă un pacient nu a avut crize, nu se inițiază tratament preventiv!

Și, în marea asta de dezordine, singurii care sunt dați afară sunt niște colegi care au solicitat ajutor unor neurologi pentru un tratament care este cel mai corect inițiat chiar de neurologi? Adică eu mi-aș pierde locul de muncă dacă aș solicita Cardiologiei tratament pentru hipertensiune la un pacient? Sau dacă aș cere Urologiei să pună sondă unui pacient dacă văd că sondarea mea nu e eficientă?

Auziți la ei, „standardul de aur”. Vezi bre, că auru' matale cam ruginește!

Dați mai departe articolul vă rog, să se simtă auziți!

25/02/2026

Din nou cu Teo și Ilinca – despre asociație, neurochirurgia modernă și un subiect fierbinte

Am avut din nou plăcerea să fiu invitat la emisiunea Follow Us, cu Teo Trandafir și Ilinca Vândici. Dacă prima dată aveam emoții, acum m-am simțit ca acasă la niște prietene vechi și am putut fi în elementul meu.

Am discutat ce am discutat și am mai fi discutat, dar știți vorba aia: „oaspetele și peștele după 3 zile încep să miroasă”, așa că am plecat la sfârșitul emisiunii, dar ne-am promis să ne revedem cu prima ocazie să continuăm ce am început.

Vă invit să vedeți emisiunea și să îmi scrieți în comentarii ce părere aveți! Va las linkul mai jos:

Follow us! - Dr. Georgian Ciobotaru: riscurile si recuperarea d**a operatiile pe creier | Neurochirurgia moderna si rata de succes Dr. Georgian Ciobotaru, Me...

14/02/2026

Cum se exersează o operație în realitate augmentată

Acum vreo 8–9 ani mergeam în Milano să văd ce înseamnă reconstrucții tridimensionale ale creierului. Un astfel de curs era 1.300 de euro pentru 4 zile, doar ca să vezi rezultatul final. Nu te învață efectiv nimic, nu îți arată decât „unde poți ajunge cu multă muncă”.

Ca să fie treaba treabă, mi-au furat niște hoți toate bagajele atât mie cât și grupului cu care am fost acolo – laptop, hard extern, haine, tot. Mai aveam doar portofelul cu acte și hainele de pe mine, și alea rupte în… fine.

În 8 ani am muncit și am exersat până am ajuns să pun pe YouTube cursurile mele, gratuite, despre cm se planifică o operație în 3D. Le găsiți și acum dacă veți căuta „Ciobotaru 3Dslicer” pe YouTube. Dar lumea nu se oprește că am ajuns eu undeva. În Republica Moldova, la Chișinău, lucra un neurochirurg care făcea același lucru, în paralel cu mine, fără să avem nicio legătură unul cu celălalt.

Ne-am cunoscut strict online, ne-am apreciat unul altuia munca, iar la un moment dat a trecut la nivelul următor: a implementat planurile acestea în realitate augmentată. Și a mers mai departe: a fondat un start‑up care face toate lucrurile acestea folosind ochelari simpli de realitate augmentată, disponibili la orice magazin.

Bineînțeles, ca orice minte încuviințată, nu credeam că e mare lucru. Așa cm poate părea „bula inteligenței artificiale”, așa mi se părea și realitatea augmentată. Ba încercasem și eu să cochetez cu niște ochelari Microsoft HoloLens la un moment dat acum vreo 6–7 ani și nu am reușit să mă impresionez.

Dar acum câteva luni, Argus AI, startup‑ul fondat de o echipă din care făcea parte, mi‑a trimis ochelarii să îi testez.

Pur și simplu… wow! Dintr‑o dată, ești în sala de operație. Ești la microscop, înțelegi anatomia, vizualizezi tumora și poți să exersezi mental toată intervenția. Sigur, sunt abia la început – în versiunile viitoare vor exista culori, segmente, etc

Ca să înțelegeți cât de mult schimbă regulile jocului ochelarii aceștia, am zis la un moment dat, înainte de a opera o tumoră mare de lângă cerebel (un schwannom vestibular de vreo 4 cm): „ia hai să încerc să mă uit la asta și prin ochelari”. Ceea ce estimam să fie o operație de 8 ore minim s‑a transformat într‑o operație de 4 ore și jumătate pentru că anatomia a devenit dintr‑o dată foarte clară.

Ce vă prezint astăzi este un caz despre care vă voi vorbi peste câteva săptămâni – un meningiom voluminos în centrul creierului (intraventricular), operat de niște colegi în mediul privat, care doar l‑au atins, fără să îl opereze efectiv, apoi au închis. Ce vedeți reconstruit este capul pacientului în 3D, cu meningiomul „operat”, înainte de operația mea.

Dacă reușiți să vizualizați capul, tumora și cam care sunt căile de abord, veți înțelege cât de utili sunt acești ochelari. Iar dacă sunteți medici și ați dori să îi încercați, există și o listă de așteptare pe care vă puteți înscrie la link‑ul de mai jos:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc6GsaXJv82MVWTFJPRml8P5Wgo14PWFExCgES9HvKImy2RWg/viewform

Menționez că nu sunt în niciun fel afiliat cu ArgusAI, nu sunt plătit pentru acest articol, însă cred cu tărie că un astfel de produs poate fi cu adevărat util pacienților – ajută medicii să înțeleagă mai bine patologia, localizarea, poate înlocui neuronavigația pentru anumite cazuri selecționate, etc. Și dacă există ceva pe Pământ care să ajute pacienții, voi căuta să fiu primul care să ofere sprijin.

Las de asemenea și câteva linkuri de social media unde găsiți mai multe filmări de‑ale lor, precum și o filmare din ochelari, să vedeți precis cu ce m‑am luptat zilele trecute. Aștept în comentarii părerea dumneavoastră!

1. https://www.instagram.com/argusai.pro?igsh=MmNiamU0OTJqc200&utm_source=qr

2. https://www.facebook.com/share/1Gx7jRM7cV/?mibextid=wwXIfr

3. https://www.linkedin.com/company/argus-ai-pro/