Dr Ciobotaru Georgian . Medic neurochirurg

04/10/2025

Am ajuns doctorand!

Îi ştiţi pe graşii ăia care au ca unice sporturi halberea şi ridicarea de furculiţă, dar care se uită la un concurs de frumuseţe şi tot cârcotesc? Ba că aia are nasul mare, ba că ailalaltă e ceacâră, ba că una are o aluniţă pe buză şi trebuia în buric şi câte şi mai câte?

Eh, aşa sunt şi eu când vine vorba de rezidenţi: n-am niciun fel de pregătire academică, dar comentez când mă enervează sau îi laud când cred eu că merită.

Aşa că m-am hotărât să îmi suflec mânecile şi să intru în hăţişul ăsta al pregătirii academice, urcând prima treaptă: doctoratul. Evident că gura mea mare m-a împiedicat să fiu acceptat în Bucureşti, aşa că m-am interesat în ţară până când o universitate m-a primit. Le sunt profund recunoscător tuturor celor care mi-au oferit încrederea lor şi sper din suflet să nu dezamăgesc!

Ţineţi-mi pumnii, dragii mei. Acum îmi doresc din toată inima să urc şi treapta a doua: să ajung asistent universitar. La cioara oarbă… i-o face Dumnezeu cuib!

29/09/2025

Ma bucur sa vad chirurgie de inalta calitate la Cluj! Il felicit cu ocazia aceasta pe colegul meu, dr Iustinian Simion!

Chirurgiile cu pacientul treaz sunt deja frecvente in neurochirurgia moderna, insa trebuie cantarita foarte clar indicatia. In cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central București, prima astfel de interventie a avut loc in urma cu 2-3 ani si ne bucura sa vedem colegi din cat mai multe centre din tara adoptand tehnici curajoase pentru cel mai bun rezultat.

Felicitări Iustinian!

24/09/2025

Despre rezidenți, dar de data aceasta, de bine!

Am fost de curând la congresul Societății Române de Neurochirurgie și m-am întâlnit cu prieteni vechi, am cunoscut oameni noi de care sunt foarte încântat și am văzut cm neurochirurgia de generație nouă ia avânt, în timp ce vechea gardă rămâne la aceleași metehne.

Văzându-i pe colegi, am înțeles încă o dată că există întotdeauna un pește mai mare în baltă și m-am bucurat să văd că am motive să rămân umil în neurochirurgia românească, pentru că este una plină de speranța pe care, recunosc, ajunsesem să o cam pierd.

La polul opus, am revăzut un anumit tip de student. Particularitatea? Luat pe sub aripioara unui profesor bătrân, fără dinți și pus să facă lucrări inutile pentru dezvoltarea ego-ului didactic răsuflat, nu înțelege că timpul respectiv e pierdut, iar el e doar folosit. Am fost și eu în situația asta la un moment dat, chiar la același profesor, și mi-a luat cam 3 săptămâni să îmi dau seama că e cazul să prind aripi.

Și, așa cm mie mi s-a întins întotdeauna o mână de ajutor când aveam mai mare nevoie, chiar fără să știu, am fost să îl salut, în scurtul moment în care nu ținea trena:

„Salut! Eu sunt Georgian! Am vrut să te felicit pentru prezentare. Tu ești studentul profesorului cutărică?”
„Salut! De ce? Nu s-a văzut din prezentare?”

….simțeam deja cm mi se pune un nod în gât. Nu mă așteptam să dau peste vreun rabin de 19 ani care să îmi răspundă la întrebări cu întrebări. Dar am zis că poate e o întâmplare.

„Ba da, greșeala mea. Dar crezi că ai vreun beneficiu să stai pe lângă dumnealui?”
„Beneficiu? De ce aș avea vreun beneficiu? E o onoare să stau pe lângă dumnealui!”

Mi-am dat seama că nu are rost să continui. Oricât de mult am încerca noi, sub pământ rămâne întuneric. Așa că am decis să îmi văd de ale mele. Iar când am ajuns la spital, luni dimineață, m-am bucurat să îmi revăd rezidentul. Venise cu noi la congres, dar s-a întors cu o zi mai devreme ca să fie duminică la timp la spital, să interneze un pacient, să îl vadă, să îl pregătească preoperator, astfel încât luni să fie totul ordonat, cm e firesc.

Deși se pregătește să termine anul 3, are doar 6 luni de muncă cu mine adunate. Au fost nenumărate momentele când am țipat unul la altul, când am aruncat amândoi cu foi, când s-au trântit uși și s-au aruncat vorbe. Dar excelența nu se creează fără patimă și suflet pus, iar când nu ai copii nu înțelegi ce e cu adevărat important în viață, cm bine spune omologul meu, dr. Simion Iustinian, neurochirurg la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.

Cred cu tărie că rolul nostru în viață e să lăsăm în urma noastră lumină. Și cm cred, în idealismul meu nesfârșit, că pot lua orice om de pe stradă și în 6 luni să-l fac neurochirurg dacă e dispus să învețe zi-lumină… i-am dat rezidentului meu, ca tuturor de altfel, o șansă.

După cele 6 luni lângă mine și puțin peste 2 ani în cadrul colectivului nostru, colegul meu (căci m-a rugat să îi țin numele anonim dar mi-a permis să folosesc poza) a reușit să facă totul corect: să stabilească indicația operatorie, să facă planul preoperator în 3D, să îl prezinte, să așeze pacientul pe masă, să stabilească instrumentarul necesar și să coordoneze echipa, să taie, să frezeze și să evite vasele importante, să scoată tumora, să facă hemostază, să închidă și, poate, cea mai mare recompensă a fost să sune familia pacientului să îi dea vestea: „operația doar ce s-a încheiat, cu bine, și vă mulțumim pentru încredere. În câteva minute e în salon, mâine confirmăm printr-un CT că totul e bine, iar poimâine tatăl dumneavoastră e acasă”.
Dacă îmi e teamă că oamenii vor prinde frică de faptul că eu îmi las un rezident să opereze? Oamenii ar trebui să se teamă de cei care nu lasă pe nimeni să opereze lângă ei, pentru că aceia salvează un pacient, dar omoară alți zece prin bezna neștiinței în care îi țin pe alții.

Apoi, cm spun de fiecare dată, pentru mine, toți pacienții sunt la fel. Iar dacă, Doamne ferește, unul dintre părinții sau bunicii mei ar fi fost în locul pacientului, nu aș fi schimbat nimic – tot el ar fi operat, iar eu i-aș fi urmărit și verificat, secundă cu secundă, precizia fiecărui pas, cm am făcut-o maniacal în toate aceste luni, să mă asigur că pacienții au parte de cea mai înaltă îngrijire indiferent cine pune mâna pe ei.

Implicarea de care dă dovadă un tânăr, muncitor, la început de carieră, nu poate fi egalată de nimic pe Pământ. Sigur, poate că a fost cea mai banală tumoră cu putință, dar așa ar trebui să fie orice primă intervenție. Poate că asta trebuia să se fi întâmplat în anul întâi sau doi, dar unele lucruri nu trebuie grăbite – întocmai cm tatăl meu m-a învățat încă din copilărie: „Pâinea se mănâncă felii și rânduri”.

Așadar, dragule...la cât mai multe intervenții pe viitor! Iar pentru dumneavoastră, cititorii mei, vă spun că astăzi sunt fericit. Azi mi s-a demonstrat că a crescut lângă mine un lăstar suficient de puternic să mă opereze în caz că va fi nevoie.

11/09/2025

În România, șmecheria începe de la ștampilă și se termină la mașina cu șofer. Restul… la coadă

La bancă

Ca orice român pârlit, am mai multe datorii la bănci decât bani. Așa că m-am dus azi la bancă să îmi reglez conturile cu ei. Adică eu să le spun în ce cont să îmi țin datoriile mai bine.

Și după vreo 30 de minute de stat la coadă, vine rândul meu. Nici nu dau bine buletinul, că apare pe contrasens o duduie trecută zdravăn, cu aerul de "îmi dau ăștia voie că sunt importantă", care-i vâră funcționarei o foaie în față: „Sunt de la Ministerul Transporturilor, vreau o ștampilă.”

Se uită doamna la duduie, mă uit și eu la duduie și îi spune politicos:

„Vă rog să așteptați.”

Dar duduia nu se lasă:

„Dar am nevoie doar de o ștampilă. De obicei nu stăteam la coadă.”

Știind la câte cozi am stat eu pe la ministere și direcții după câte „o ștampilă”, am simțit că mi-a venit rândul:

„Așteptați, doamnă, că eu sunt de 30 de minute aici și nici măcar de ștampilă nu am nevoie.”

Atunci mi-a dat-o la corason:

„Da, dar mă așteaptă mașina cu șofer afară.”

Mi-a muiat inima de mi-a curs și o lacrimă. Nu i-am mai zis nimic că s-a citit totul pe fața mea, dar dacă mă citește, mi-ar plăcea să înțeleagă că, dacă a fost trimisă după o ștampilă, e la fel de pârlită ca mine. Ăia din liga șmecherilor sunt în birouri, nu se duc ei personal nicăieri. Iar dacă a primit mașina, e că și-a făcut cineva milă sau și-a plătit vreo datorie. Dar e uimitor de văzut cm un trepăduș pe scara socială are dintr-odată figuri de sărit coada când primește brusc un instrument de bogătași.

Și ca încheiere... drumul de la Ministerul Transporturilor până la bancă era de 1,4 km. În București, conform Maps, asta înseamnă 20 de minute pe jos sau 6 minute cu mașina. Pentru asta avem nevoie de șoferi angajați? Bine că îi punem pe profesori să muncească în plus ca să facem economii.

04/09/2025

✨ Haideți să vedeți cea mai frumoasă emisiune la care am participat! ✨
Prima dată te invită oamenii din greșeală. Dar dacă te mai cheamă o dată… înseamnă că faci ceva bine. 😉 Iar eu ce fac cel mai bine? Neurochirurgie!
Pentru că îmi place să îi învăț și pe alții, dar nu prea am mereu pe cine, am început să iau oameni „de pe stradă” și să îi transform, vrând-nevrând, în neurochirurgi… măcar pentru o zi. 🧠✂️
Așa am ajuns din nou în emisiunea Follow us, alături de minunatele Teo Trandafir și Ilinca Vandici. Doar că de data asta… am făcut schimb de locuri! Am venit cu microscopul meu de acasă, l-am montat în platou și a ieșit un episod super pe care vă invit să îl urmăriți aici:
👉 https://youtu.be/JYYBs9rv0MQ?si=68KlZ1yr3SVN4N6I
Sunt curios să îmi spuneți: ați încerca și voi o astfel de sutură, măcar o dată în viață? 🙂
🙏 Mulțumiri speciale echipei de la Spitalul Erasmus MC din Rotterdam, care a donat acest microscop cu speranța de a construi un centru de training pentru rezidenți: dr. Victor Volovici, dr. Ruben Dammers și Manjei – fără voi nu ar fi fost posibil.
De asemenea, un mare „bravo” și mulțumesc lui ing. Theo Milian de la MedWorkshops, care a pus umărul la treabă și m-a ajutat să cărăm (pe bucăți 😅) microscopul de 250 kg, de la etajul 3 până la mașină.

02/09/2025

18/08/2025

Dacă cunoașteți pe cineva cu glioblastom, citiți articolul următor!

Glioblastomul – a apărut o terapie alternativă care chiar funcționează???

Fiind un neurochirurg care operează predominant tumori cerebrale, multe dintre ele maligne, îmi rog pacienții să urmeze cu sfințenie tratamentele medicilor oncologi și radioterapeuți, dar să încerce în rest absolut orice terapie doresc ei, care nu le pune viața în pericol. Și, cel mai important, dacă ceva funcționează, să mă anunțe, să indic și altor pacienți!

Glioblastomul din păcate este un cancer cerebral cu o supraviețuire extrem de redusă, de numai câțiva ani. Să spunem doar că putem număra anii pe degetele unei mâini și de cele mai multe ori mai rămân degete dar nu și pacienții. Acum, urmărind atent pacienții, pot spune că am doar o pacientă care este extraordinar de bine la aproape trei ani, dar cumva, a fost bine încă după tratamentul oncologic și a rămas bine. Și cam aceștia sunt toți cei care au trecut de doi ani. Însă, recent, am avut o surpriză pe care vreau neapărat să o împărtășesc cu dumneavoastră!

Am avut o pacientă cu un glioblastom frontal foarte mare, pe care l-am operat. Fiind o tumoră masivă, nu am vrut să distrug și puținul creier care mai rămăsese în jur, așa că mi-am propus de la început să nu mă avânt în ganglionii bazali spre care era extins, pentru că puteau apărea deficite importante postoperator.

Voi pune jos de tot ce a urmat cronologic, tehnic și cu precizie, ca să nu încarc aici articolul. Dar pe scurt: la mai puțin de un an de la operație tumora recidivează și, cm linia a doua de tratament costă destul de mult, nu s-a putut opta pentru continuarea tratamentului oncologic. Așa că s-a început un tratament alternativ cu o dietă specifică și curcumină anume dozată, însă, FOARTE IMPORTANT, totul a fost recomandat, dozat și urmărit de către un medic oncolog care a tot căutat soluții, citind continuu despre boala aceasta și puținele tratamente existente.

Și au urmat RMN-urile de control. La 3 luni de la oprirea chimioterapiei și inițierea tratamentului alternativ/paliativ... la 6 luni... la 9 luni... toate sunt din ce în ce mai bune și se pot vedea în filmul de mai jos. Am zis că la 3 luni e o întâmplare, așa că nu am dat speranțe pacientei. Dar la 6 și 9 luni am început să investighez ce se întâmplă și am luat legătura cu medicul curant al pacientei: Dr. Chirilă Adela-Luiza, oncolog la Spitalul Oncofort Pitești. Cumva, ne cunoșteam prin prisma altor pacienți trimiși către mine și se pare că aveam deja o relație profesională destul de clară: dumneaei era mulțumită de chirurgiile mele și îmi tot trimitea pacienți, iar eu acum am sunat să îi mulțumesc pentru un rezultat extraordinar și neașteptat. Mai mult, am întrebat-o dacă nu dorește să preia din pacienții mei și să le ofere diete și tratamente alternative, în speranța că va oferi o șansă și altora.

Știu ce vor spune medicii care citesc acest articol: că un caz singular nu e suficient să tragem concluzii, că e anecdotic, că o iau razna cu terapiile alternative, etc.
Până una-alta, eu nu operez doctori ci pacienți și dacă știu că există o șansă ca un om să fie salvat, o să i-o ofer. Apoi, boala asta oricum nu are soluții clare în medicina alopată. Apoi, un medic poate recomanda ceva nou doar dacă este deschis și citit, iar încercările doamnei doctor vin tocmai din cunoștințe, nu din noroc. Astfel, țin să reamintesc că această terapie alternativă e recomandată de un medic oncolog și mai e și ieftină! De ce să nu fie încercată? Dar, repet, NU opriți din proprie inițiativă tratamentele standardizate!!!

Așadar, las aici un link unde vă puteți programa la doamna doctor:

https://www.oncofort.ro/blog/dr-adela-chirila-tratament-oncologic-in-arges (aveți acolo nr. de telefon, precum și un buton de programări online în dreapta-sus)

Dacă cunoașteți pe cineva care are glioblastom, poate ar fi bine să îi trimiteți acest articol. Nu se știe niciodată pe cine salvăm cu o simplă recomandare! Noi, medicii, avem nevoie de sprijinul dumneavoastră mai mult ca oricând!

Continui aici cu povestea în jargon medical pentru cei care vor toate detaliile tehnice:

1. Simptomatologia debutează în oct. 2023 relativ nespecific (vertij, hiposensibilitate hemicorp drept), motiv pentru care este investigată abia în februarie 2024 când se decelează o tumoră frontală dreaptă infiltrativă, relativ rotundă, cu diametru de aproximativ 5–7 cm (depinde de ce vrem să considerăm tumoră, în leziunile infiltrative limita fiind destul de incertă). Clinic la internare: conștientă, cooperantă, OTS, bradilalică, apatică, hiposensibilitate hemicorp și hemifață drepte cu reflex corneean abolit pe dreapta (!), hemipareză stângă frustă.

2. Se intervine chirurgical în 01.03.2024, rezecându-se tumora în proporție de aproximativ 95%, cu o mică priză restantă profundă, în proximitatea ganglionilor bazali/ventriculului.

3. Dg AP: glioblastom. IHC: P53 focal pozitiv cu intensitate variabilă în cca 50% din nucleii tumorali; ATRX focal pozitiv în relativ rare celule tumorale, negativ pe arii întinse; indice ki67 25%; Genetic: IDH1mut (IDH1 R132C). MGMT netestat.

4. Tratament radioterapeutic: 08.04–21.05.2024 – radioterapie externă cu fotoni VMAT până la DT=46Gy/volum țintă + edem + modificări FLAIR, 2Gy/frație, 23 fracții urmat de boost până la 60Gy/volum țintă cavitate + contrast captat de la nivelul cavității, 2Gy/frație, 7 fracții cu toleranță bună.

5. Tratament oncologic: faza concomitentă: TMZ oral 75mg/m², zilnic timp de 42 de zile concomitent cu radioterapia focală; faza de monoterapie: la 4 săptămâni de la încheierea administrării concomitente TMZ+RT, TMZ se administrează pentru încă minim 6 cicluri de tratament în monoterapie. Doza în ciclul 1: 150mg/m²/zi timp de 5 zile, urmată de 23 de zile fără tratament. În contextul unei toleranțe digestive precare se menține doza și la ciclul 2, iar abia de la ciclul 3 doza urcă la 200mg/m². Se urmează cicluri până în decembrie 2024, când se sistează în contextul recidivei sub tratament.

6. Se inițiază dietă + curcumină (nu voi da detalii despre dietă și doză pentru că vor fi oameni care vor tinde să inițieze tratamentul fără să fie urmăriți de un medic) din decembrie 2024 până în august 2025 (și continuă). La controlul din august, pacienta era complet asimptomatică, rugămintea față de medicul oncolog fiind să i se permită să inițieze efortul fizic intens.

Dacă ați ajuns până aici, vă mulțumesc frumos pentru răbdare! Mulțumesc cu ocazia aceasta și doamnei doctor Chirilă pentru căutările neobosite de soluții pentru această boală, precum și pacientei că a avut încredere în mine în ciuda experienței reduse pe atunci, dar, mai important, că respectă cu sfințenie recomandările medicului oncolog!! Oamenii aceștia, care ne respectă indicațiile și se fac bine prin propriile puteri, sunt cei care ne dau nouă putere să mergem mai departe!

28/07/2025

De la idee la aplicație, fără cod!

Primul calculator a apărut în casa noastră prin 1995. Era alb-negru și nu avea mouse. Dacă voiai să intri într-un program, trebuia să scrii cod. Așa jucam Prince of Persia (lansat în 1989) și credeam că nu se poate mai bine de atât.

Vremurile au evoluat până într-acolo încât în rezidențiat trebuia să scriu cod în diferite limbaje de programare (bash, python, etc) astfel încât să pot să îmi fac meseria la alt nivel. Ce făceam cu codul? Rulam un program care făcea o reconstrucție 3D a creierului în 150.000 de puncte separate per emisfer, astfel încât atunci când deschideam cutia craniană, să știu precis la ce să mă aștept. Astfel, pe calculator creierul arăta a creier, puteam pune texturi și vase, nu mai erau doar poze alb-negru de RMN. Mai mult, era atât de precisă povestea asta încât și dacă navigația avea o eroare, o puteam corecta. La ce folosea? Pai atunci când operam displazii corticale în epilepsii spre exemplu, acestea au aceeași culoare cu creierul și aceeași vascularizație. Sunt doar puțin mai tari. Vă dați seama că dacă nu se văd, nu-ți arde să intri aleator prin creier, bazându-te în orb pe navigație, căutând ceva puțin mai tare, nu?

Acum...intorcându-ne la cod, python e un limbaj relativ simplu, dar chiar și așa, ca să poți fi eficient, trebuie să ai un mod anume de a gândi care se creează în luni, dacă nu chiar ani.

Ani care au trecut până și peste această transpunere a modului de a gândi, care acum e înlocuită cu programe de inteligență artificială care știu să transpună limbajul nostru în limbaj calculatoricesc, care le este mult mai la îndemână. De fapt greul e să ne înțeleagă pe noi, iar asta se pare că s-a rezolvat.

De ce vă scriu despre lucrurile acestea? Pentru că am aici o comunitate nemaipomenită care îmi sare în ajutor de fiecare dată când am nevoie. Iar acum, cred că am găsit o variantă să dau, la rândul meu, ajutor mai departe. Cum?

Una dintre persoanele care vede ce fac a venit cu o propunere: „Pari să ai multe proiecte pe care ai vrea să le faci și nu știu dacă ești la curent cu ce unelte au apărut acum. Spre exemplu, la www.biela.ro , poți face orice site sau aplicație iți trece prin cap, fără să știi vreun strop de cod! Trebuie doar să scrii calculatorului ce vrei și el/noi...facem!”.

Și am zis că dacă tot există așa ceva...de ce să nu împart asta cu toți oamenii de aici, dragi mie?

Așadar...dacă aveți nevoie de vreun site sau de vreo aplicație care considerați că ar fi utilă cuiva, vă recomand cu tot dragul www.biela.ro . Nu sunt afiliat, nu câștig niciun leu de pe urma lor, însă cred că e un tren care a ajuns în gară și e păcat să nu îl prindă cineva doar pentru că nu a aflat despre el.

Mai mult, puteți scrie în comentarii ce idei ați avea și dacă este o idee utila unui grup mai mare de oameni, Geo Burlibasa (https://www.facebook.com/geoakasticky, Chief of Technology în cadrul Biela) va lua legătură cu dumneavoastră pentru a vă ajuta să o puneți în practică, fară niciun cost.

Echipa Biela face parte din grupul "TeachMeCode Institute" din Dubai, de aici și poza aferentă.

07/07/2025

Noul ministru al sănătății – monument de profesionalism?

Văd că avem un ministru nou al sănătății și deja mă întreb când voi fi și eu ministru. Nu că aș fi bun la asta, ci că dacă se schimbă atât de repede, sigur ne vine tuturor rândul cel puțin o dată. Acum văd că nici experiența în câmpul muncii nu mai e necesară, el fiind mai mic decât mine cu vreo 6 luni, iar eu nu-s capabil să conduc 2 rezidenți, darămite un minister. Dar unii oameni sunt făcuți să fie doctori, alții profesori și sper eu că alții să fie miniștri. Până una-alta, îi dau un vot de încredere, ca oricărui om nou într-un post.

Ce mă amuză însă e că a avut de curând un interviu cu jurnaliștii, în care era întrebat dacă medicii mai au motive să plece din țară, el răspunzând categoric „Nu” și argumentând răspunsul prin două motive: că spitalele se modernizează și veniturile sunt relativ echivalente cu cele din străinătate.

Ceva îmi spune că ministrul nostru a trăit mai mult prin birouri decât prin spitale dacă dumnealui consideră că medicii mai pleacă pentru bani sau că nu-s spitalele moderne.

Nu cred că găsesc la Hornbach suficiente scări să-i dau să coboare puțin din Olimp.

Nu de asta pleacă! Ne pleacă predominant tinerii care n-au locuri de muncă! De ce nu au? Din varii motive:

1. Că trebuie să te dai pe lângă un dinozaur să organizeze examen de post pentru tine! Sunt specialiști care participă ca proștii la 10-15 examene pe posturi care nu sunt pentru ei! Și se mai și duc prin toată țara degeaba!
De ce nu se face un examen pe post național? Cum adică? Păi simplu: în octombrie-noiembrie e examenul de specialitate, iar în decembrie și iunie să fie examenul pe post! Se înscriu la el țâșpe spitale: Moinești, Poplaca, Onești, etc. Fiecare vrea X posturi pe Y Z specialități. Și la examenele astea se înscriu câți rezidenți/specialiști vor și dau examenul pe specialitatea lor. Subiecte naționale decente care să demonstreze că poți gândi, nu că doar vomiți ce ai memorat, corectura ca la rezidențiat - șpaga zero, copiat zero. Apoi, în ordine: ai luat cel mai mare punctaj, alegi ce post vrei tu, unde vrei tu. Apoi următorul. Și tot așa. Ai luat examenul dar nu mai sunt posturi? Primești adeverință să pleci gratis unde vrei în afară. Ai picat sau ai refuzat un post pe motiv că vrei să te duci în străinătate? Semnezi că plătești facultatea și rezidențiatul și poți să pleci liniștit! Nu e legal sa ții medicii în țară? Faci contract cu ei la inceputul facultății, cm fac MApN, MAI, MJ, etc.
2. Că majoritatea vrea locuri în centrele universitare. În majoritatea centrelor universitare însă, trebuie să te conectezi cu ștabul de acolo, tu stând în general în genunchi și conectându-te, alternativ, fie în față fie în spate. Nu oricine își ia un doctorat sau un post de asistent! Însă dacă ar verifica pe bune cineva cunoștințele medicale sau universitare ale cadrelor universitare, suspectez că s-ar putea să mai rămână o mână subțirică de doctoranzi sau asistenți universitari, căzând în dizgrație armate întregi de lingăi și scursuri.
3. Că Ministerul acceptă transferurile din provincie către București pe motive variate
4. Că Ministerul NU acceptă transferurile între spitale ale medicilor seniori! Dacă eu sunt medic la Buzău și fac acolo o secție de neurochirurgie de se învârte după soare, de ce nu pot să fiu transferat apoi, la cererea mea sau de comun acord cu spitalul la...Giurgiu, să fac și acolo asta, iar la Buzău să las un coleg care a muncit cot la cot cu mine, să ducă totul mai departe?
5. Că tuturor le e foame! Fară un loc de muncă imediat după rezidențiat, stăm flămânzi, pe banii părinților! Păi dacă dau examenul de specialitate în octombrie-noiembrie, de ce p***a mă-sii nu am actele gata până în ianuarie și trebuie să aștept până în aprilie? Cine mă plătește pe mine 3-4 luni în care nu am parafă? Ministrul? După ce trebuie să te milogești la părinți de bani la 28-30 de ani, iți vine să te duci în toată lumea!
6. Ne pleacă medicii că volumul de muncă e inegal! Sunt secții de urgență unde există sute de consulturi că oamenii nu se duc la medicul de familie! Că dacă Ministerul ar impune o taxă de 200-300 de lei pentru un consult non-urgent la UPU, cm e în toate țările civilizate, s-ar elibera jumătate dintre locuri! Ce ai? Dureri de spate de 3 luni? 300 de lei consultul acum în noapte sau te duci la MF mâine, iei bilet de trimitere către Neurochirurgie și te vede cu prima ocazie neurochirurgul, că așa cm ai stat 3 luni, mai stai 2 săptămâni. Din 300, doctorul ia 50 de lei, asistentul de caz 20 și statul 230. Aducem bani la buget și așa iți convine să faci gărzi cu mulți pacienți! Mai mult, decât să dea 300 pentru un consult, mai bine își plătește asigurarea de sănătate dacă e neasigurat, că apoi îi trebuie și rețetă compensată, poate alt consult, etc.
7. Și același volum inegal spre exemplu în specialitatea mea: Avem județe întregi în țară fără neurochirurgi! Stau pacienții gravi uneori cu zilele prin UPU! Și mai rău e că sunt județe unde există neurochirurgi, dar refuză să facă intervenții! Refuză să pună drenaje ventriculare externe (salvatoare de viață și OBLIGATORII LEGAL ȘI MORAL) din varii motive, refuză să opereze cap, refuză să facă gărzi, etc! De ce nu verifică ministerul câte drenaje ventriculare externe s-au pus în reședințele de județ cu neurochirurgie? Că dacă sunt 0 drenaje, acolo trebuie trimis corpul de control, că au murit niște oameni nevinovați!!!

A încerca să rezolvi exodul medicilor cu bani e ca și cm ai încerca să scapi de singurătate plătind prostituate pe centură. Dați mai departe dacă sunteți de acord vă rog. Poate ajunge până la ministru!

04/07/2025

Șoferia și neurochirurgia

Dacă e ceva ce regret la meseria mea e că mă ține într-un singur oraș. Dacă aș putea creiona meseria asta astfel încât să fie perfectă, aș ține să mă plimb peste tot, de la Craiova la Călărași, de la Kabul la Odessa, deși sunt omul cel mai puțin pasionat de plimbări și călătorii din câți cunosc. Acum...ce să caut eu în Kabul și Odessa cât timp nici în țara mea nu-s primit în alte spitale de provincie, habar nu am.

Ce e clar însă e că eu mă pregătesc constant pentru visul ăsta. Am primit un microscop din Olanda, majoritatea instrumentarului mi l-am cumpărat, îmi mai rămâne doar să mai iau un aspirator ultrasonic și apoi m-aș putea plimba prin țară să operez. Problema este....cum le car? Că pentru asta îmi trebuie un camion!

Camion n-am, dar aș putea să împrumut! Dar ce mă fac cu permisul?

Am rezolvat – săptămâna aceasta am dobândit permisul categoria C. Mulțumiri celor de la Școala Teo și domnului instructor Stanciu. Am învățat de la dumnealui o grămadă de lucruri, nefiind oră la care să nu aud „Camioanele e mașini grele și periculoase! Ele și când stă e periculoase! Nu ne jucăm cu ele!”. Să-i dea Dumnezeu sănătate, că mai am o oră și termin și CE-ul, că acolo unde e nevoie de camion, e nevoie și de remorcă, nu?

24/06/2025

Seria de cazuri chirurgicale. Caz 2. Schwannom vestibular drept.

Țiganii și săptămâna neurinoamelor

„Ce-ai de plângi bulibașă?”

„Ohoooo....a murit meteorologu’ lu’ Tetea!”

„Ce meteorolog bre?”

„Păi ieșea baiatu’ meu în fiecare zi pe prispă...se uita la cer...și zicea: ”

Cu același gând intră în operație un neurochirurg care nu are aparatura necesară la un neurinom de acustic: „Ăstuia ori îi dau o pareză de facial...ori nu-i dau”. Pentru că absența unui monitor de facial urcă șansa de pareză facială de la 1-5% la noroc chior în înlăturarea schwannoamelor vestibulare (denumirea modernă a neurinoamelor de acustic).

Ce sunt acestea? Tumori benigne, care apar pe lângă cerebel și trunchiul cerebral, care pot avea dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva centimetri. Ele pot fi urmărite inițial, iar în caz de progresie, tratate cu raze gamma (la Bagdasar în București sau la Iași, doar două centre în România). După o anumită dimensiune, singura conduită disponibilă pentru ele este doar intervenția chirurgicală.

Cum e operația? În mâinile cuiva experimentat se efectuează printr-o incizie de 5-7 centimetri în spatele urechii, iar pacientul se operează azi și poimâine-răspoimâine pleacă acasă. De cele mai multe ori pot să existe greață și vărsături postoperator, dar în general acestea dispar în 2-3 zile, astfel încât acasă se duce o viață normală.

În mâinile unui chirurg bătrânicios, incizia uneori e pe mijlocul cefei (situația absolut îngrozitoare și greșită din toate punctele de vedere, mă mir că nu există NICIUN proces de malpraxis strict pe tema asta), se trage de cerebel sau se scoate că „stă în drum” (ducând astfel la niste tulburări de mers și echilibru groaznice), se scoate cât se poate din tumoră (în general puțin spre deloc) și se dă o pareză facială care poate să ducă inclusiv la orbire pe ochiul respectiv dacă nu se respecta indicații minime (spre exemplu, lacrimi artificiale picurate în ochi la 1-2 ore toată viața sau chiar coaserea pleoapei pe partea respectivă). Exista o serie de complicații relativ frecvente însă la toată lumea: hidrocefalie comunicantă, fistule de LCR, infecții locale – majoritatea la nivelul osului spre exemplu, care sunt ușor de tratat, pierderea auzului (chiar și în centrele cu experiență înaltă uneori e un noroc chior păstrarea auzului), etc.

Vă atașez câteva poze cu un caz operat de mine în urmă cu câteva săptămâni, cu o durată a operației de mai puțin de 5 ore (timpii se îmbunătățesc constant, la primul neurinom am avut nevoie de 4 ore doar să îl găsesc!), fară pareză facială, însă cu un episod de cefalee la 3 săptămâni, în curs de investigații (v-am spus că nu îmi ascund complicațiile, pentru că ele exista la toată lumea și doar dacă nu ne ferim de ele învățam să le rezolvam corect).

Încă o dată vă sfătuiesc să respectați o serie de reguli dacă întâlniți un astfel de caz sau dacă aveți chiar dumneavoastră un schwannom vestibular:

1. Dacă medicul NU are monitor de facial (și vă vinde gogoși că nu dom’le, că nu e nevoie), FUGIȚI!
2. Dacă medicul NU are aspirator ultrasonic (ex. CUSA, Sonopet, etc), FUGIȚI!
3. Dacă medicul vă propune o tăietură pe mijlocul cefei, FUGIȚI, pentru că șansa de complicații e de 100%!!!!! Iar multe dintre aceste complicații sunt incompatibile cu o viață de calitate!
4. Păstrați legătura cu medicul curant! Schwannoamele vestibulare au mulți ași în mânecă, uneori ducând la hidrocefalie comunicantă fară a se putea explica această corelație, pot duce la fistule LCR care trebuie tratate urgent, etc.

Dați mai departe vă rog să afle și alții că astfel de cazuri se pot opera decent și la spitalele de stat, însă există câteva întrebări care pot ajuta pacienții să se ferească de impostori!

Recunosc că nici nu știam că săptămâna trecută a fost "săptămâna internațională a neurinoamelor", noroc cu cei de la Institute că au postat despre asta, altfel habar nu aveam! Nu în ultimul rând, mulțumesc pacientului si prietenei lui pentru sprijinul oferit prin acceptul publicării pozelor!