Dr Ciobotaru Georgian . Medic neurochirurg

25/02/2026

Din nou cu Teo și Ilinca – despre asociație, neurochirurgia modernă și un subiect fierbinte

Am avut din nou plăcerea să fiu invitat la emisiunea Follow Us, cu Teo Trandafir și Ilinca Vândici. Dacă prima dată aveam emoții, acum m-am simțit ca acasă la niște prietene vechi și am putut fi în elementul meu.

Am discutat ce am discutat și am mai fi discutat, dar știți vorba aia: „oaspetele și peștele după 3 zile încep să miroasă”, așa că am plecat la sfârșitul emisiunii, dar ne-am promis să ne revedem cu prima ocazie să continuăm ce am început.

Vă invit să vedeți emisiunea și să îmi scrieți în comentarii ce părere aveți! Va las linkul mai jos:

Follow us! - Dr. Georgian Ciobotaru: riscurile si recuperarea d**a operatiile pe creier | Neurochirurgia moderna si rata de succes Dr. Georgian Ciobotaru, Me...

14/02/2026

Cum se exersează o operație în realitate augmentată

Acum vreo 8–9 ani mergeam în Milano să văd ce înseamnă reconstrucții tridimensionale ale creierului. Un astfel de curs era 1.300 de euro pentru 4 zile, doar ca să vezi rezultatul final. Nu te învață efectiv nimic, nu îți arată decât „unde poți ajunge cu multă muncă”.

Ca să fie treaba treabă, mi-au furat niște hoți toate bagajele atât mie cât și grupului cu care am fost acolo – laptop, hard extern, haine, tot. Mai aveam doar portofelul cu acte și hainele de pe mine, și alea rupte în… fine.

În 8 ani am muncit și am exersat până am ajuns să pun pe YouTube cursurile mele, gratuite, despre cm se planifică o operație în 3D. Le găsiți și acum dacă veți căuta „Ciobotaru 3Dslicer” pe YouTube. Dar lumea nu se oprește că am ajuns eu undeva. În Republica Moldova, la Chișinău, lucra un neurochirurg care făcea același lucru, în paralel cu mine, fără să avem nicio legătură unul cu celălalt.

Ne-am cunoscut strict online, ne-am apreciat unul altuia munca, iar la un moment dat a trecut la nivelul următor: a implementat planurile acestea în realitate augmentată. Și a mers mai departe: a fondat un start‑up care face toate lucrurile acestea folosind ochelari simpli de realitate augmentată, disponibili la orice magazin.

Bineînțeles, ca orice minte încuviințată, nu credeam că e mare lucru. Așa cm poate părea „bula inteligenței artificiale”, așa mi se părea și realitatea augmentată. Ba încercasem și eu să cochetez cu niște ochelari Microsoft HoloLens la un moment dat acum vreo 6–7 ani și nu am reușit să mă impresionez.

Dar acum câteva luni, Argus AI, startup‑ul fondat de o echipă din care făcea parte, mi‑a trimis ochelarii să îi testez.

Pur și simplu… wow! Dintr‑o dată, ești în sala de operație. Ești la microscop, înțelegi anatomia, vizualizezi tumora și poți să exersezi mental toată intervenția. Sigur, sunt abia la început – în versiunile viitoare vor exista culori, segmente, etc

Ca să înțelegeți cât de mult schimbă regulile jocului ochelarii aceștia, am zis la un moment dat, înainte de a opera o tumoră mare de lângă cerebel (un schwannom vestibular de vreo 4 cm): „ia hai să încerc să mă uit la asta și prin ochelari”. Ceea ce estimam să fie o operație de 8 ore minim s‑a transformat într‑o operație de 4 ore și jumătate pentru că anatomia a devenit dintr‑o dată foarte clară.

Ce vă prezint astăzi este un caz despre care vă voi vorbi peste câteva săptămâni – un meningiom voluminos în centrul creierului (intraventricular), operat de niște colegi în mediul privat, care doar l‑au atins, fără să îl opereze efectiv, apoi au închis. Ce vedeți reconstruit este capul pacientului în 3D, cu meningiomul „operat”, înainte de operația mea.

Dacă reușiți să vizualizați capul, tumora și cam care sunt căile de abord, veți înțelege cât de utili sunt acești ochelari. Iar dacă sunteți medici și ați dori să îi încercați, există și o listă de așteptare pe care vă puteți înscrie la link‑ul de mai jos:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc6GsaXJv82MVWTFJPRml8P5Wgo14PWFExCgES9HvKImy2RWg/viewform

Menționez că nu sunt în niciun fel afiliat cu ArgusAI, nu sunt plătit pentru acest articol, însă cred cu tărie că un astfel de produs poate fi cu adevărat util pacienților – ajută medicii să înțeleagă mai bine patologia, localizarea, poate înlocui neuronavigația pentru anumite cazuri selecționate, etc. Și dacă există ceva pe Pământ care să ajute pacienții, voi căuta să fiu primul care să ofere sprijin.

Las de asemenea și câteva linkuri de social media unde găsiți mai multe filmări de‑ale lor, precum și o filmare din ochelari, să vedeți precis cu ce m‑am luptat zilele trecute. Aștept în comentarii părerea dumneavoastră!

1. https://www.instagram.com/argusai.pro?igsh=MmNiamU0OTJqc200&utm_source=qr

2. https://www.facebook.com/share/1Gx7jRM7cV/?mibextid=wwXIfr

3. https://www.linkedin.com/company/argus-ai-pro/

07/02/2026

Despre Olanda – pacientul numărul 2

Fiecare chirurg are o frică. Pentru unii e să se înțepe și să se pricopsească cu o boală fără leac. Pentru alții, e o sângerare intraoperatorie sau un deces pe masă. Pentru mine, e faptul că nu pot să îmi ajut suficient pacienții.

Iar frica mea are cea mai ușoară scăpare – alt chirurg. Problema cea mai mare e că am avut de-a lungul anilor cazuri atât de grele, încât ceea ce pentru mine este acum un caz cu adevărat dificil, este la fel probabil pentru aproape toți neurochirurgii din România.

Primind zeci de solicitări online în fiecare zi, îmi petrec majoritatea nopților analizând inclusiv cazurile rare, dificile sau refuzate. Iar într-o bună zi, am dat peste cazul doamnei Maria*, în vârstă de puțin peste 40 de ani. Doamna, extrem de simpatică, avea un anevrism de peste 2 centimetri dezvoltat din artera carotidă ce asocia un "pui" mai mic, care stătea să se spargă.

Bombă cu ceas? Da, și ticăia din ce în ce mai repede, pentru că începuseră dureri de cap care prevesteau parcă numai lucruri rele.

Știam să operez? Poate, însă m-aș fi bazat pe o doză mare de noroc – una extremă, incompatibilă cu neurochirurgia sigură pe care o susțin și o tot propovăduiesc.

Așa că am apelat la unul dintre puținii oameni în care aș avea încredere să mă ajute într-o astfel de situație: Dr Victor Volovici, de la spitalul “Erasmus MC” din Rotterdam, Olanda. Nu doar că a acceptat să mă ajute, dar a și organizat totul astfel încât intervenția să fie efectuată în cel mai scurt timp cu putință – câteva săptămâni.

Dar cm ar fi fost să primesc cazul și să îl trimit altcuiva fără să învăț ceva din el? Nu ar fi fost oare banii aceia irosiți? Apoi… scopul meu ca medic nu e să fiu un intermediar, ci să mă dezvolt de pe urma fiecărui caz pentru a ajunge din ce în ce mai bun, până într-acolo încât, într-o bună zi, să nu mai existe niciun caz de trimis în străinătate.

Așa că am organizat ultimele detalii, mi-am luat rezidentul din dotare (fie el și anul 1 ca în cazul de față) și am plecat împreună să îl sprijinim pe Victor și să fim uimiți.
Și uimiți am fost. Am plecat pregătiți pentru o intervenție extrem de complexă: intram pentru un double-barrell bypass STA-ACM cu trapping anevrismal (adică ne așteptam să fie nevoie să luăm un vas de pe piele să îl legăm la circulația creierului, apoi sa oprim carotida - ca și cm ne-am lega la rețeaua de apă a vecinului ca să putem opri robinetul general în apartamentul nostru). Realitatea? Cu un abord corect (tehnic: cu clinoidectomie, eliberarea carotidei din inele în segmentul clinoidian și câteva clipuri temporare și definitive), în puțin peste 3 ore anevrismul fusese clipat, verificat, secționat, iar pacienta făcea ochii mari.

Inițial am crezut că nu s-a stricat nimic, dar s-a trezit vorbind în engleză cu mine și rugându-mă să nu pățească ceva în operație. I-am adus aminte că vine din țara sarmalelor și a mămăligii și a trecut iar pe română și a rămas ca nouă până în ziua de azi, când probabil citește articolul acesta la o cafea la poalele munților, unde locuiește.

Rezultatul? Se vede în poză – o pacientă zâmbitoare, pusă pe șotii, cm ar trebui să fie aproape toate cazurile neurochirurgicale operate prin tehnici moderne și sigure.
Și dacă tot eram acolo, trebuia să ne bucurăm puțin de răgazul oferit, nu? Așa că am mai tras cu ochiul la alte două operații: un meningiom care pleca din cap și ajungea până aproape de nas, unde a fost nevoie de eliberarea ramurilor trigeminale, frezarea plăcilor pterigoide, etc… precum și un schwannom vestibular operat printr-un abord presigmoid, cm nu văzusem niciodată în viața mea.

A fost util? Să spunem doar că am revenit în România și am avut în săptămâna de după două cazuri amânate și paraamânate din motive de frică, prin care am zburat și despre care vă voi povesti săptămânile următoare.

Dragii mei… genul acesta de experiențe demonstrează un singur lucru: cunoștințele sunt precum focul unei lumânări - e suficientă una să le aprindă pe toate și cu cât sunt mai multe, cu atât focul e mai puternic. Tot ce trebuie să ținem minte e că, undeva, e un foc aprins care ne așteaptă. Trebuie doar să întindem mâna – să dăm un mail, să completăm un formular sau pur și simplu să cerem ajutor.

Iar eu vă întind oricând o mână aici sau pe site-ul meu. Este tot ce pot să fac pentru dumneavoastră ca semn de recunoștere și de mulțumire pentru echipele chirurgicale care îmi ghidează acum pașii și cărora le mulțumesc din suflet. La fel cm mulțumesc fiecărui pacient care are încredere în a se lăsa “pe mâna mea”, chiar dacă asta înseamnă să plec personal cu pacientul și echipa în altă țară, ca să mă pot întoarce, să operez aici, gratuit și fără vreo ”atenție”, așa cm ar trebui să fie!

Vă rog, dați mai departe acest articol, pentru că în el stă toată speranța oamenilor care își doresc să vadă cu ochii lor că România se schimbă în bine. Iar pentru asta e nevoie de sprijinul fiecăruia dintre noi! Vă mulțumesc!

*Maria și Ion sunt nume generice oferite pentru a ascunde identitatea pacienților

12/01/2026

Când mărimea nu impresionează

Am întâlnit în meseria mea, atât bărbați, cât și femei, impresionați de mărimea unei… tumori. Dar acesta, de multe ori, este factorul mai puțin important. Raportul cu structurile esențiale din creier este înzecit mai important și vă voi prezenta astăzi un caz relativ frecvent întâlnit în practică.

Domnul Ion* s-a prezentat în clinică cu discrete tulburări de vorbire. A fost consultat de un neurolog, iar acesta a recomandat un IRM cerebral care a demonstrat prezența unei tumori care, în axul lung, avea 63 mm. Asta înseamnă o tumoră mai mare decât o portocală de calitatea I după standardele românești!

Dacă vă uitați peste imaginea preoperatorie, există un aspect particular: o „pată” neagră, cu o margine albă. Acest aspect este specific mai multor leziuni – glioblastom, metastaze, abces etc., în cazul de față fiind vorba despre un glioblastom, un cancer al creierului, extrem de agresiv.

În mod normal, îmi place să descriu glioblastomul ca pe un foc în lanul de grâu: el nu crește ca o masă suplimentară în creier, pe cât „devorează” creierul. Astfel, centrul e dat de necroză, pe când celulele sunt toate înghesuite în periferie. Cum se stinge un astfel de foc? Cu o lopată de 30/30 cm, chiar dacă el e pe 3 hectare! Ne folosește să aruncăm cu apă în centru? Nici vorbă! Tot ce ne interesează e, exact ca în cazul tumorii, să ne ocupăm de periferie!

Până acum câțiva ani, glioblastomul purta numele complet de „glioblastom multiform”, pentru că nu avea un aspect uniform între pacienți. La fel se întâmplă și aici, unde, deși vă povesteam despre cm devorează creierul, situația e diferită: aici, aceste celule în loc să transforme creierul, ele predominant secretă un „suc tumoral”, care se strânge tot în centru. Astfel, pata aceea albă e un lichid care se aspiră ușor, iar periferia e dată tot de aceste celule.

Acesta este motivul pentru care, postoperator, trebuie în mod obligatoriu să existe o investigație cu substanță de contrast la mai puțin de 24–48 de ore de la operație, pentru a vedea dacă nu a mai rămas țesut tumoral restant! Degeaba aspirăm conținutul dacă nu atingem acea margine de câțiva milimetri din periferie, care captează substanța de contrast!

Cât de mare trebuie să fie tăietura pentru o astfel de tumoră? Mică! Pentru că, odată intrat și aspirată zeama de acolo, toată tumora se „strânge”, devine mica.

Aceasta e magia neurochirurgiei minim invazive! Ce am făcut? Ce am promis: o tăietură de 5 cm în față și deasupra urechii de pe partea stângă, am aspirat conținutul care nu ne interesa și apoi, cu un aspirator ultrasonic, am înlăturat pereții tumorali, fără să exagerăm cu rezecția întrucât zona este importantă pentru numirea persoanelor/obiectelor, precum și pentru înțelegerea limbajului. Sigur, ca orice intervenție chirurgicală, nu este lipsită de riscuri, dar ca grad de dificultate, din punctul meu de vedere, o astfel de tumoră primește nota 1 din 10 – niciun pericol evident, țesut tumoral puțin, conținut chistic ușor aspirabil, fără vreun risc hemoragic la care să ne așteptăm in mod evident.

Rezultatul? Cum se vede și pe RMN-ul de la 3 luni din poza: „Nici nu se vede că v-a lucrat cineva aici”.

Din păcate, chiar operat corect (rezecția>95% este factorul cel mai important în creșterea duratei de viață a pacientului), glioblastomul este o tumoră extrem de agresivă, iar pacienții necesită chimioterapie, radioterapie, consult și urmărire neuro-oncologică, sprijin psihologic și social etc. Și chiar și așa, recidiva este una extrem de frecventă.

Sunt multe de povestit, insa, ca o concluzie: nu vă mai lăsați impresionați de mărime! Uneori, e doar mare!

28/12/2025

Haideți cu mine într-o intervenție de chirurgia epilepsiei printr-un abord rar, prin pleoapă!

Chirurgia epilepsiei este un eveniment rar, iar astfel de operații efectuate prin pleoapă sunt încă extrem de rare chiar și la nivel european.

Pentru a beneficia de o astfel de intervenție, pacienții trebuie să fie investigați de o echipă de neurologi supraspecializați în chirurgia epilepsiei care să răspundă mai întâi la întrebarea „se poate opera epilepsia mea?”, iar dacă răspunsul e pozitiv (după evaluare clinică, videoEEG, IRM cu protocol de epilepsie, +/-PET, etc.), trebuie să elaboreze un plan de chirurgia epilepsiei.

Abia atunci, pacienții ajung cu planul la neurochirurg și sunt mândru să spun că acum, la stat, cel puțin la adulți, se poate efectua în siguranță și gratuit aproape orice intervenție neurochirurgicală pentru chirurgia epilepsiei. Odată ajunși la neurochirurg, acesta va stabili pe unde se realizează incizia în funcție de planul preoperator și de preferințele pacientului sau pacientei.

De ce prin pleoapă? Prezintă o serie de avantaje: incizie aproape invizibilă (jumătate se ascunde în faldul pleoapei, rămân doar 2 cm la „coada ochiului”), durerea este mai redusă decât în cazul secționării musculaturii temporale, nu exista risc de atrofie temporala, etc. Complicațiile de la nivel cerebral sunt identice intervenției prin abord temporal, adăugându-se insa un edem tranzitor la nivelul pleoapelor, precum și complicațiile aferente inciziei de unde se prelevează grăsimea (necesară strict la operațiile prin pleoapă).

Vă prezint astăzi cazul unei luptătoare în vârstă de 40 de ani, cu o familie care a sprijinit-o de-a lungul vieții cu o forță de invidiat. Le mulțumesc atât dumnealor pentru încredere, cât și colegilor care m-au sprijinit, fie ei neurochirurgi, neurologi, anesteziști, personal mediu și auxiliar și întregului spital care a organizat lucrurile astfel încât astfel de rarități să aibă loc în România.

Gata cu vorba, vă las link-ul de YouTube mai jos. Dacă doriți să îl împrăștiați mai departe, e posibil să salvați o viață!

Amigdalohipocampectomie selectiva stanga prin abord transpalpebral microscopic

25/12/2025

Despre oamenii dragi

Fiecare poartă înăuntru câte ceva din oamenii care au trecut prin viața noastră. Iar unii nu doar au trecut, ci și-au rupt o coastă din trupul lor și ne-au dat viața pe care o avem acum, sădind valori și încredere, arătându-ne cinstea și munca și separând binele de rău.

Bunica mea și soțul ei, Dumnezeu să-l odihnească, au fost oamenii care m-au învățat că sinceritatea e mai importantă decât diplomația, că omul sănătos nu merită să mănânce dacă nu muncește și că somnul împăcat e dovada unei vieți curate.

În curând, împlinește 85 de ani. Îmi doresc să fie sănătoasă și să o mai găsesc la poartă zeci de ani de acum înainte, pentru că indiferent câte zile de Crăciun și de Paște va mai fi printre noi, voi avea grijă să îi umplu casa în fiecare.

Bucurați-vă din suflet de oamenii care v-au făcut oameni!

Sărbători cu liniște în inimă vă doresc!

13/12/2025

Am operat o tumoră unică în România în 2025???

Pentru început, avem nevoie de puțină matematică:

Cât de frecvente sunt tumorile cerebrale? Nu prea știm precis în România, dar în America, în 2014–2018, erau cam 24 de cazuri la 100.000 de locuitori [1]. Asta ar însemna, în România, un total de 4500 de cazuri. Dintre acestea, 1% se găsesc în sinusul cavernos [2]. Adică aproximativ 45 de tumori de sinus cavernos. Dintre acestea, mai puțin de 2% sunt hemangioame cavernoase [3]. Asta, matematic, ar însemna aproape un pacient în România în 2025! Am lăsat referințele mai jos pentru cine vrea să verifice datele.

E drept că fiecare tumoră este unică și are propriii ei ași în mânecă, dar pe unele nici nu știi de unde să le iei sau cine să te ajute.

Vă povestesc puțin despre acest caz? Să începem cu rădăcinile:

M-aș muta în provincie mâine. Dacă aș putea opera în provincie aceleași tumori dificile, cu aceeași frecvență, m-ați vedea crescând în timpul liber o vacă pe un deal din Vâlcea, Bistrița-Năsăud sau mai știu eu pe unde sunt locuri splendide și oameni frumoși în țara asta și probabil aș citi pe deal, ca în copilărie. Dar cm până atunci vor mai trece ani, rămân blocat în București și încerc să ajut oamenii care trag tare în orașele mici.

Așa a apărut colaborarea cu dr. Mogoși, din Călărași, care îmi trimite într-o bună zi un RMN și mă roagă să îl ajut cu o opinie. Când apare un mail de la el, nu poate fi o metastază banală sau un cancer cerebral obisnuit. Trebuie să fie un caz științifico-fantastic, la care te gândești 3 zile să vezi de unde îl apuci. Așa a apărut cazul domnului Ion*: o tumoră de sinus cavernos, cu un aspect particular, care îmi era cumva cunoscut. Cum tumorile de sinus cavernos sunt atât de rare, de unde îmi era cunoscută povestea asta? Din orbită! În general, în orbite, există frecvent niște tumori care poartă numele de hemangioame cavernoase sau, pe scurt, cavernoame.

Pacientul? Un domn foarte educat și politicos, de 54 de ani, căruia îi dăm același nume fictiv de Ion Popescu. Ce îl supăra? Avea episoade în care vedea dublu. De ce?

Să vă explic:

Creierul este vascularizat de carotide și vertebrale – patru vase care aduc la creier 20% din tot sângele care circulă prin corp! Carotida locuiește într-un mănunchi de vene – sinusul cavernos, care are un înveliș format dintr-o foiță relativ dură, numită chiar dura mater. Și ca să fie treaba treabă, printre venele respective, în învelișul acela dur, pe lângă carotidă, trec nervi care inervează fața și asigură mișcarea globilor oculari. Și fix acolo a crescut o tumoră pe care trebuia eu să o scot, care apăsa pe nervii care mișcă ochii! Iar când ochii nu se mai coordonează, apare vederea dublă.

După săptămâni de citit, nopți cu coșmaruri și un sindrom al impostorului care m-a urmărit teribil, m-am apucat de operat. Și ca să fie cazul și mai greu, literatura spunea așa: „în general, rezecțiile sunt oprite din cauza sângerărilor masive, iar pierderea funcției tuturor nervilor din sinusul cavernos ajunge și la 80% în hemangioamele de sinus cavernos” [4]. Ce aveam eu? Fundul strâns și doar două pungi de sânge: una de același grup și Rh cu al pacientului și un zero negativ.

Cincisprezece ore mai târziu, a trebuit să mă opresc pentru că rămăsesem fără sânge în pacient, că în instalație parcă mai aveam puțin. Eram, din ce estimam eu, pe la o rezecție de 90%. Dar, la trezire, visele rele mi s-au adeverit: pacientul pierduse funcțiile tuturor nervilor din sinus, însă fără afectarea vederii. Mi-a părut rău? Groaznic! E drept, era una dintre operațiile grele, iar complicațiile erau strict specifice literaturii, iar pacientul și le asumase. Dar asta nu m-a făcut să mă simt mai bine.

Au trecut trei luni și pacientul a venit cu controlul RMN – se confirmă gradul de rezecție estimat de mine dar, spre surprinderea mea, dintre toți nervii, singurul care a rămas afectat în continuare este nervul VI, deficit care poate fi compensat printr-o intervenție oftalmologică. Restul și-au revenit, semn că nu i-am stricat așa cm mă temeam!

Un rezultat cu care mă pot mândri? 100%! Se putea mai bine? Evident! În România? Avem neurochirurgi foarte buni, dar sunt foarte curios dacă este cineva la noi care este confortabil să spună că poate opera așa ceva, cu o rezecție mai bună și cu mai puține deficite.

Așadar, dragii mei, dacă aveți vreodată un caz neurochirurgical, m-aș bucura sa apelați la sprijinul meu pe platforma creată special pentru medici și pacienți:

https://doctorciobotaru.ro/programare-consultatie/

Răspund în fiecare seară, în general, comunicarea aceasta devenind parte din rutina mea zilnică.

Bucuria mea cea mai mare? Mi-ar plăcea să înțeleagă oamenii că există centre la stat unde se pot face cele mai dificile operații „pe creier” și că nu este nevoie de sume colosale plătite spitalelor private pentru asta. Neurochirurgia sigură se poate efectua și la stat și nu este nimeni pus în pericol doar pentru că nu are mii sau zeci de mii de euro să plătească pentru un ghinion abătut asupra sa.

Mai mult, mi-ar plăcea să se înțeleagă că mai există încă un loc pe lângă centrele „clasice” care își fac treaba și că o opinie neurochirurgicală este disponibilă la doar un click distanță. Mai mult, este aceeași modalitate de abordare pentru toți, de la oameni simpli la influenți, de la medici la pacienți, la mine ajungând cu toții numai prin linkul de mai sus, fiind tratați la fel. Și tuturor le mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o oferă când se lasă îngrijiți de echipa din care fac parte!

Ca încheiere, mulțumesc pacientului și tuturor colegilor care au făcut posibil acest rezultat și dumneavoastră pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului și că dați mai departe aceste cazuri – într-o bună zi, un pacient va fi salvat pentru că ați dat un share gratuit!

Referinte:
1. Ostrom QT, Cioffi G, Waite K, et al. CBTRUS Statistical Report: Primary Brain and Other Central Nervous System Tumors Diagnosed in the United States in 2014-2018. Neuro Oncol. 2021; 23:iii1–iii105
2. Radhakrishnan K, , Mokri B, , Parisi JE, , O'Fallon WM, , Sunku J, & Kurland LT: The trends in incidence of primary brain tumors in the population of Rochester, Minnesota. Ann Neurol 37:67–73, 1995
3. Zehra Isik Hasiloglu, Murat Asik, Osman Kizilkilic, Sait Albayram, Civan Islak, Cavernous hemangioma of the cavernous sinus misdiagnosed as a meningioma: a case report and MR imaging findings, Clinical Imaging, Volume 37, Issue 4, 2013, Pages 744-746, ISSN 0899-7071, https://doi.org/10.1016/j.clinimag.2013.01.018
4. Bansal, Sumit & Suri, Ashish & Singh, Manmohan & Kale, Shashank & Agrawal, Deepak & Sharma, Manish & Mahapatra, Ashok & Sharma, Bhawani. (2013). Cavernous sinus hemangioma: A fourteen year single institution experience. Journal of clinical neuroscience : official journal of the Neurosurgical Society of Australasia. 21. 10.1016/j.jocn.2013.09.008.

04/12/2025

Update la povestea cu rezidentul. Epopeea continuă

Când am început eu rezidențiatul, învățarea părea ceva desprins din Vestul Sălbatic – nu găseam nicio resursă la îndemână de nivelul meu. Ba erau tratate ba fițuici, iar dacă voiai ceva video, găseai maxim un indian pe Youtube care să explice ceva. Colegii mă înțeleg perfect

Crescând, am decis să schimb asta pentru rezidenți. La un moment dat am rugat un cameraman (mulțumesc, Mircea Vali) care mi-a devenit și bun prieten, să filmez un curs despre examenul neurologic într-un decor luxuriant al unui spital privat care a rămas un etalon al exigenței. Vali lucrase în echipa unui super director de imagine premiat cu Gopo și ne-a sprijinit cu aceeași aparatură să scoatem un curs de o calitate video și audio splendide. Am filmat tri zile legate dar am editat vreo cinci nopți. Și l-am făcut! Aveți un link mai jos, iar rezidenții care lucrează cu mine au acces gratuit:

https://www.udemy.com/course/examenul-neurologic/?referralCode=B93AD6351DC8C6BA37DA

Apoi, vedeam că RMN-ul cerebral nu ți-l explică nimeni corect, așa că mi-am suflecat mânecile. Mi-am cumpărat tutoriale și abonamente de Adobe After Effects, Adobe Premiere, Adobe Audition și am făcut un curs de RMN așa cm mi-ar fi plăcut mie să găsesc. Link mai jos și aceeași gratuitate pentru rezidenții mei, prin cupon. Oricine mi-a cerut să îl ajut vreodată cu aceste cursuri, l-am ajutat dacă avea cu adevărat nevoie:

https://www.udemy.com/course/curs-irm-cerebral-fiziologic-partea-intai/?referralCode=C475D901F02A2B1BC981

În 2018 ajung întâmplător la un curs de SEEG la profesorul Francesco Cardinale, în Milano. Dumnealui era în altă ligă: își făcuse singur un script prin care se creau automat reconstrucții ale creierului foarte precise, ca parte din planul preoperator. 1300 de euro au costat 4 zile doar ca să văd rezultatul final al scriptului. Nu m-a învățat efectiv cm să fac ceva. Așa că m-am apucat de citit documentația programului, că pe atunci tutorialele online erau cvasiinexistente. Și pentru că nu găseam ce voiam, am plecat în Boston o săptămână și am adus de acolo în România o metodă de a transforma acel program într-unul de diagnostic și, mai mult decât atât, într-unul de planning preoperator și de verificare a navigației intraoperatorie. Și am vrut ca rezidenții să nu treacă prin asta, așa că am făcut eu un set de tutoriale. Gratis pt toată lumea:

https://www.youtube.com/watch?v=v3EnKWr2ock&list=PLNJWGbvDFsrhWtL4sT7cth3YCyRJX-h-o

La ce folosește? Cu acest program se poate face un plan preoperator astfel încât rezidenții să fie pregătiți pentru fiecare pas al operației, să nu cumva să fie vreo surpriză pentru ei prezența vreunui nerv, venă sau arteră. Iar planul acesta îl discut în fiecare zi de dinaintea operațiilor cu rezidenții până nu mai au întrebări și totul e clar. Și se poate folosi de către orice specialitate chirurgicală care se bazează pe imagistică avansată.

Un ultim lucru nu făcusem: nu aveam un loc unde ei să se poată antrena fizic, sub microscop. Așa că atunci când am fost în Olanda și am văzut un microscop mai vechi prin laborator, cu aceleași lentile ca cele mai scumpe microscoape din ziua de azi, m-am rugat de dumnealor să ni-l doneze și le mulțumesc Manjei și lui Victor și acum. Dar cm să îl iau?

L-am desfăcut singur într-o seară din toate cele 250 de kg câte are, folosind un set de imbusuri de tip breloc, că doar atât aveau. Dar cm să îl aduc în România? Vorbesc cu mama, care vbeste cu un vecin de la țară care făcea transport internațional cu mașina lui. Două zile mai târziu încărcăm microscopul într-un Ford, iar aproape un an mai târziu (adică astăzi) am reușit să obținem avizele necesare și să îl montăm.

De ce e așa de important să îi fie confortabil să stea la microscop? Ca și eu și rezidentul (că întotdeauna intru doar cu o singură persoană, aproape întotdeauna rezident) să vedem aceeași imagine, să înțelegem aceeași operație și să fie confortabil sub magnificație. Și stăm 6-8 ore și vorbim și îi răspund la orice întrebare să mă asigur că a înțeles totul, corect și complet. Că iese chirurg.

Și vine apoi scrierea epicrizei, unde există cel puțin 500 de modele din diferiți ani. Iar scrierea ei trebuie să fie impecabilă, pentru că eu cred cu tărie că un bilet corect e exemplul maxim de respect față de pacient și față de colegi, fie ei chirurgi care trebuie să opereze după mine, fie medici de familie care trebuie să înțeleagă cazul, pentru că ei duc greul urmăririi pacienților. Mie mi-a luat mai mult să învăț să scriu o epicriză corect decât să învăț să scot o tumoră. Chiar cred că un rezident trebuie să își facă absolut toate externările și apoi mentorul să le verifice la sânge, susținându-și și explicându-și punctul de vedere, nu doar spunând că/ce e greșit. Uneori, verificarea poate lua mult mai mult decât scrierea dacă erorile sunt fundamentale și seniorul chiar e interesat ca cel tânăr să înțeleagă.

Acum vă întreb: oare e chiar atât de impardonabil să fiu exigent? Oare e atât de rău să cer unui rezident să îmi demonstreze în scris că a înțeles tot cazul scriind externarea DOAR la pacienții la care am discutat cazul înainte, în timpul și după operație? Oare e atât de mult un pacient pe zi ținând cont că rezidenții noștri trăiesc într-o bulă în care nu fac gărzi (există o singură linie de gardă, ei vin doar la urgențe și atunci doar în anumite zile din lună) și nu pleacă de la spital peste program decât în cazul exceptional în care se prelungește o intervenție? Oare chiar ar trebui să scriu eu externările în loc să îl învăț pe el cm să le gândească corect?

Apoi…credeam că nu suntem în America să trebuiască să scriem pe sticla de lapte: “a nu se mânca sticla” sau pe cea de șampon “a nu se bea”. Credeam că veți înțelege tonul ironic măcar din poza cu gladiatorul, că doar nu omor pe cineva că nu a făcut o externare! Doamne apără și păzește! Credeam că veți fi creativi cu “pedepsele” în sensul spre exemplu de a-i pune un biletel în adidașii de plecat acasă cu “Ai făcut externările azi?” sau a-I lipi în foaia de evoluție un bilet cu “scrie-mă frumos!”. Am scris cu litere mari să FIȚI CREATIVI cu un motiv!!! Că nu mă interesau sancțiunile! Că nu mi-am pedepsit rezidentul! Ba chiar unii au luat în serios povestea cu bătaia! What the flying f**k? Voi chiar credeți că în 2025 mai bate cineva pe cineva la muncă? Da, eu am fost bătut ca student, dar am făcut pace cu trecutul. Erau cu totul alte vremuri acum 15 ani. E ușor să le judecăm cu mintea de acum.

În afara de o mână de oameni din Iași care au organizat o conferință pe Zoom să le povestesc contextul si o colega din Timisoara, nimeni nu m-a întrebat nimic, dar mulți, foarte mulți au comentat!

Se pare că umorul negru nu mai trăiește prin rândul doctorilor și că aceștia preferă să își proiecteze traumele lor decât să afle adevărul: “bietii rezidenți, munciti ca niște sclavi!”. Nu a zis nimeni nimic de rezidenți! Viața de rezident chiar e grea și neplăcută în majoritatea spitalelor! Eu doar am povestit un caz ca multe alte cazuri povestite de mine pe pagina mea, în același stil sarcastic.

Nu scriu de ieri, cm nu încerc să schimb sistemul de ieri. Dar e prima dată când văd atâta ură și atâta autosuficiență, atâta dorință de a sări la gâtul cuiva și atât de puțină dorință de a cunoaște realitatea. Ba mai mult, s-au mai trezit câțiva colegi mai mici, să jignească fix ca la usa cortului. În public. Dragilor, renunțați la obiceiurile astea! Comentariile acelea rămân veșnic pe internet și nu cred că vorbiți așa cuiva la congrese. Fiți tot voi, și pe internet!

Cât despre a face ce spune primul comentariu, suntem pe social media. Tot aici era un trend fix cu asta, prin care tinerii erau îndemnați într-un comentariu să meargă într-o călătorie inițiatică în care să devină mai buni. Voi face eu ce scrie în comentariul cu cele mai multe like-uri și îmi voi cere scuze acum în fața rezidentului pentru cele prezentate. A fost cu intenția de a primi comentarii creative sau amuzante pentru o problemă măruntă, nu să transform o zi grea într-o luptă de clasă. În special că el chiar e un om bun la suflet și tăcut spre deosebire de mine (ambele), singura lui problemă a fost că a ajuns să lucreze cu mine.

Voi profita și îmi voi cere scuze și publicului pentru că l-am făcut să creadă că mi-am schimbat, dintr-o dată, întreg setul de valori.

Din păcate, nu voi renunța însă la ironie, pentru că prin lumea asta nu cred că putem trece altfel decât luând lucrurile peste picior. Cum sper că și dumneavoastră veți continua să fiți exigenți cu dumneavoastră, cerând însă explicații pentru orice pare de neînțeles.

Oare oamenii vor duce postarea aceasta mai departe la toți cei care și-au făcut deja o anumită părere?