18/12/2025
De ce e minunat să conlucreze psihologul și duhovnicul? Iată, de exemplu, cineva are un viciu, o slăbiciune, un păcat până la urmă( lăcomia): mănâncă prea mult.
Încearcă să “rezolve”asta, cu un nutriționist. Reușește pentru un timp dar …recăderi… Merge apoi la psiholog, începe să caute legături cu ceea ce l-ar ajuta să “scape” de patimă. Ori mâncatul emoțional l-a însoțit tocmai ca să-i vorbească despre ceva ; l-a alinat ( la un moment dat al vieții) și a rămas acolo, lipit, crescând până a devenit patimă.
Cu cât nu a reușit omul să se sustragă acelui obicei( și nu a reușit pentru că nu a vrut ci pentru că a fost vital să-și aline sufletul cu “ceva bun”) cu atât patima a crescut în el.
De cele mai multe ori, omul devine furios pe patima aceasta și pe el însuși, și cu cât e mai furios cu atât nevoia de alinare crește. Cercul vicios este în deplină funcționare .
La psiholog, poate găsește suport, dacă specialistul este apt să-l însoțească pe drumul re-iubirii de sine. De sinele cel bun… cel dezvelit de frici și de patimi.
Dar lucrarea de vindecare s-ar desfășura mai repede dacă ar fi susținut și de un duhovnic bun, care l-ar încredința de faptul ca Dumnezeu îl iubește și e acolo să-l susțină, așa cm frumos ne spune maica Siluana:
“Omul caută alinare acolo unde nu este iubire adevărată…
… Trupul nu este dușmanul sufletului, ci martorul durerii lui. Când omul își așază viața în rugăciune, spovedanie și adevăr, trupul se liniștește și el. Dumnezeu nu cere perfecțiune, ci inimă care nu mai fuge. Iar orice dependență, oricât de adâncă, se poate topi în iubirea Lui, pas cu pas.”
