Psiholog Oana Tabacu

01/11/2025

„Unde găsesc cel mai bun psiholog de copii?”
Dacă ai ajuns să cauți „cel mai bun psiholog de copii”, probabil ai trecut deja prin momente de îngrijorare, încercări, poate chiar și prin sfaturi contradictorii sau evaluări care nu au ajutat prea mult.

Mulți părinți care ajung în cabinetul meu au fost în același loc: au căutat răspunsuri, au sperat, s-au străduit, și uneori au rămas cu mai multe întrebări decât soluții.
Cei mai mulți nu mă găsesc la prima căutare pe Google. Ajung aici după ce au întrebat, au ascultat recomandări de la alți părinți sau de la profesori care au văzut schimbări reale la copii. Iar întrebarea cu care vin aproape mereu e aceeași: „Cum știu că de data asta va fi mai bine?”

Un psiholog bun de copii nu are un răspuns-șablon. Are răbdare. Are ochi formați să vadă dincolo de comportamente și urechi antrenate să audă și ce NU se spune.
Răspunsul nu e într-o promisiune, ci într-un proces. Un proces care începe mereu cu o evaluare psihologică atentă, făcută cu răbdare și rigoare, pentru că succesul oricărei intervenții terapeutice depinde de cât de bine înțelegem copilul, nu doar de tehnicile pe care le folosim.

Aici intervine rolul unui psiholog clinician pentru copii care poate face o evaluare clinică serioasă. Un psiholog clinician bun alege instrumentele potrivite fiecărui caz, observă emoțiile, reacțiile, dinamica familiei, și știe că evaluarea nu se reduce la două teste și o concluzie rapidă. Deține licențe de utilizare pentru numeroase instrumente de evaluare psihologică pentru copii și știe să le interpreteze în contextul real al vieții copilului.
De modul în care integrează concluziile într-un plan terapeutic personalizat depinde succesul ulterior al terapiei. Procesul terapeutic e drumul, evaluarea psihologică e harta.

Cum găsești cel mai bun psiholog pentru copii? Caută un specialist care:
• are experiență și este specializat în lucrul cu copii și adolescenți (evaluare clinică și terapie pentru copii și adolescenți)
• este psiholog clinician și are și formare în psihoterapie potrivită pentru copii (cognitiv-comportamentală, joc terapeutic, sandtray, ABA etc.),
• utilizează metode validate științific,
• deține licențe de utilizare pentru o gamă largă de teste psihologice,
• comunică empatic, clar și transparent.

În cabinet, procesul terapeutic este unul viu. Fiecare copil aduce altă poveste, alt ritm, alt mod de a se deschide.
Uneori prin joacă, alteori prin tăcere. Îmi place enorm momentul acela în care observ cm copiii încep să se relaxeze, să zâmbească, să simtă că pot fi înțeleși. Acolo începe schimbarea.

Și uneori, cel mai frumos moment e simplu: copilul zâmbește la final și mă întreabă „Când mai vin?”

25/10/2025

În procesul terapeutic, ședința de încheiere este o etapă esențială, nu doar o formalitate. Studiile arată că o încheiere a procesului clară, pregătită și discutată, crește semnificativ șansele ca progresul să se mențină în timp.

Copilul învață să recunoască schimbarea, să o asume și să plece cu sentimentul că reușita îi aparține.
Este totodată o lecție despre finaluri sănătoase, în care poți spune „la revedere” fără să simți că pierzi ceva, pe cineva. Relația noastră rămâne parte dintr-o poveste care a avut un rost, un spațiu sigur în care copilul a crescut, s-a descoperit și a învățat că apropierea nu dispare odată cu distanța, ci se transformă în încredere în sine.

Pentru părinte, reprezintă un moment de reflecție și setarea unor repere realiste despre cm arată progresul emoțional al copilului.

Pentru mine, încheierea procesului este o etapă esențială, una în care aleg să mă retrag atunci când copilul e pregătit să meargă singur. Cred profund că terapia trebuie să aibă un început, un scop clar și un final asumat. Uneori, copiii revin pentru alte etape, alte provocări, alte momente de creștere. Și, de fiecare dată, sunt bucuroasă să-i reîntâlnesc, mai încrezători, mai stabili, mai aproape de sine.

Sunt recunoscătoare pentru toți copiii care-mi calcă pragul și pentru părinții care aleg să aibă încredere în mine și î procesul terapeutic. Fiecare întâlnire lasă o urmă, un sens profund, atât pentru ei, dar și pentru mine.

24/10/2025

Pe vremea „cheii la gât”, copilul stătea singur acasă, dar trăia printre oameni. Își lega șireturile, negocia reguli în fața blocului, învăța să cadă, să se ridice și să se descurce. Era singur, dar în contact cu lumea reală. Astăzi, copilul nu mai are cheia, dar are telefonul. Pare mai conectat ca oricând, însă e doar o impresie. Autonomia lui e digitală, fără antrenament al vieții ”reale”.
Ca psiholog care lucrează zilnic cu copii și adolescenți, văd din ce în ce mai des efectele acestei conectări false: tulburări de dispoziție, anxietate, comportamente autovătămătoare și o fragilitate emoțională crescută.

Studiile spun că adolescenții care petrec mai mult de 4–6 ore pe zi în fața ecranelor prezintă un risc semnificativ crescut de simptome depresive și anxietate. Alte cercetări recente arată o legătură directă între utilizarea excesivă a rețelelor sociale și creșterea riscului de comportamente suicidare, în special în rândul fetelor adolescente (Twenge et al., Clinical Psychological Science, 2023). În plus, jocurile video competitive online pot amplifica impulsivitatea și comportamentele de risc (Gentile et al., Journal of Adolescence, 2023).

În cabinet, aceste cifre se transformă în fețe reale, copii care suferă sau părinți care recunosc, obosiți că nu mai știu ce să facă. Care spun că la început, atunci când le-au pus în față ecranele, acestea păreau inofensive pentru copil. Iar pentru ei.... pentru ei erau ca o gură de oxigen. Aveau nevoie doar de puțină liniște. Însă nu știau că dincolo de liniștea aparentă, se ascundeau depresia, anxietatea, comportamentele autovătămătoare, riscul suicidar, dificultățile de atenție și adicțiile. Toate au același numitor comun: reglarea emoțională prin ecran.

Pentru că petrecerea timpului pe ecrane este de fapt, o strategie de coping. Și, pe termen scurt, funcționează, își face foarte bine treaba. Oferă distragere, dopamină și senzația de control. Răspunde rapid unor nevoi reale: plictiseală, singurătate, anxietate, nevoia de calm. Dar cu siguranță nu le rezolvă.

Ok, și ce e de făcut? Din perspectivă psihologică, soluția „Îi iau telefonul și gata!” rareori funcționează. Telefonul este deja un mecanism de reglare emoțională, chiar dacă dezadaptativ. Când îl scoți complet, fără să pui nimic în loc, creezi un gol psihologic. Iar copilul tău rămâne cu aceeași nevoie neîmplinită.
Ceea ce funcționează este înlocuirea treptată și conștientă. Oferă-i o altă formă de reglare: prezența ta calmă, o activitate fizică, o ieșire în aer liber, un joc cu alt copil, o conversație reală.
Dacă vrem să eliminăm o strategie de coping dezadaptativă, e esențial să o înlocuim cu una sănătoasă.

Este, de asemenea, mult mai ușor să previi decât să „vindeci”. Să nu oferi ecrane de la vârste foarte mici, sau să le limitezi, este infinit mai realist și mai blând decât să le interzici brusc în adolescență. În primii ani de viață, copilul are nevoie de reglare emoțională prin relație. Dacă ecranul devine sursa principală de calmare, creierul va asocia siguranța cu dopamina digitală, nu cu prezența umană. Această asociere devine ulterior un tipar automat, greu de rescris. Iar când, la adolescență, părintele interzice telefonul, nu face decât să declanșeze mecanisme de opoziție și sevraj comportamental, pentru că îi este luat singurul mod pe care îl cunoaște prin carr se reglează emoțional.

Ca parte din soluție, părinții apelează tot mai des la aplicații de control parental care permit monitorizarea timpului de ecran și stabilirea de limite, oferindu-le părinților senzația de siguranță și control. Însă realitatea clinică arată că adolescenții mai pricepuți reușesc adesea să ocolească restricțiile, găsind metode pentru a accesa aplicațiile sau jocurile interzise. Asta ne confirmă, dacă mai era nevoie, faptul că instrumentele tehnologice nu pot înlocui niciodată prezența activă, discuția deschisă și strategiile reale de reglare emoțională.

Copiii generației ”cu cheia de gât” au învățat să se descurce singuri acasă, să găsească soluții. Dar au trăit și ei absența părinților. Copiii din generația cu telefonul în mână sunt, la rândul lor, inteligenți, curioși, creativi și foarte rapizi. Au acces la informație, la educație, la diversitate. Plătesc însă prețul unei conectări digitale, unei căutări continue care obosește psihic și fragilizează emoțional.
Ambele generații au avut resurse, dar și lipsuri. În ambele perioade, copilul a învățat să se adapteze cm a putut. Poate tocmai aici e lecția: nu tehnologia sau cheia au fost problema, ci absența relației vii.

Discuțiile de zilele acestea despre legea ”majoratului digital” ne amintesc că, deși foarte utilă în principiu, nu poate înlocui prezența constientă a adultului în viața copilului, educația emoțională și implicarea reală.
Eu cred că nu e nevoie de o lume fără ecrane pentru copiii noștri, ci de una în care adulții știu să fie mai prezenți decât algoritmii.

11/09/2025

Din perspectiva psihologiei dezvoltării, tăcerea adolescentului nu e lipsă de iubire sau de respect. Este, de cele mai multe ori, un pas firesc în procesul de separare și autonomie. Creierul adolescentului caută mai multă independență, dar tot are nevoie de siguranță emoțională.

Un adolescent care nu vorbește încă are nevoie să știe că ești disponibilă și calmă.
Trebuie să știi că:
- Întrebările insistente sau tonul critic cresc rezistența.
- Spațiul, răbdarea și validarea sunt mai eficiente decât interogatoriul.

Cercetările arată că adolescenții care simt că părinții le respectă intimitatea sunt mai predispuși să vină singuri către aceștia și să povestească.
În loc de „spune-mi tot”, încearcă să-i spui „sunt aici când vrei să vorbești”. Și chiar rămâi disponibilă.

Ai obosit să auzi sfaturi contradictorii?
Informațiile de aici vin de la un psiholog cu experiență reală în lucrul cu adolescenții și părinții.

Distribuie această postare dacă știi un părinte care are nevoie să audă asta.

10/09/2025

Protejarea reală a copilului tău nu înseamnă să stai mereu lângă el, ci să-i arăți că poate fi în siguranță și când nu ești acolo.
Anxietatea se poate transmite indirect, prin modelare. Studiile arată că stilul parental hiperprotectiv și reacțiile anxioase ale părinților pot crește semnificativ riscul de tulburări anxioase la copii.

Cercetări longitudinale confirmă că anxietatea parentală netratată dublează probabilitatea ca un copil să dezvolte anxietate clinică până la adolescență.

În acest carusel vei citi fragmente din cabinet despre cm hiperprotecția parentală poate transmite anxietate și modela frica copilului, chiar fără intenție.
Dă swipe și poate te regăsești sau poate înțelegi mai bine pe cineva drag.

🔒 Pentru respectarea confidențialității, fragmentele din cabinet sunt reconstruite cu multă grijă. Ele reflectă teme recurente din munca mea ca psiholog, iar scopul lor este exclusiv psihoeducativ – pentru a sprijini alți părinți să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor și adolescenților.

09/09/2025

Circulă multe sfaturi de parenting care uneori sună bine, dar pot face mult rău pe termen lung.

Din experiența mea de psiholog pentru copii dar și ca mamă, am adunat 9 lucruri pe care NU le-aș face niciodată ca părinte.
Nu pentru că „așa cred eu”, ci pentru că avem dovezi clare din psihologie și neuroștiință despre ce funcționează cu adevărat pentru copii.

Copiii cresc sănătos atunci când au parte de siguranță emoțională, limite clare și prezența autentică a părintelui. Restul sunt mituri online.

Dacă simți că uneori e greu să înțelegi ce are nevoie copilul tău sau cm să gestionezi anumite comportamente, o evaluare psihologică realizată de un psiholog clinician specializat în copii poate fi primul pas către soluții reale și personalizate.

Distribuie acest material dacă știi un părinte care ar avea nevoie de mai multă claritate și mai puțin zgomot în jurul său.

08/09/2025

Îmi amintesc și acum începuturile mele de an școlar: ghiozdanul greu, mirosul coperților noi de caiet și emoția reîntâlnirii cu colegii.

Ca mamă, îmi amintesc diminețile de școală alături de fata mea – emoția din ochii ei, pașii grăbiți și sentimentul că fiecare început este de fapt o mică aventură.

Iar ca psiholog, știu foarte bine cât de mult contează ca un copil să-și simtă părintele aproape, prezent și disponibil, mai ales când lucrurile se schimbă în viața lui. Începuturile pot fi astfel primite cu bucurie, încredere și curaj, nu cu teamă.

Le doresc copiilor curaj și curiozitate, părinților răbdare și încredere, iar profesorilor puterea de a rămâne o lumină pentru cei mici, chiar și în vremuri dificile.
Și tuturor, un început de an școlar cu mai multă blândețe față de noi înșine și unii față de alții!

Voi cm trăiți emoția acestui început de școală?

18/08/2025

Timiditatea NU e o problemă de „curaj” și nici nu dispare cu forța.
Ca părinți, felul în care reacționăm poate să vindece sau să adâncească retragerea copilului.
👉 Dacă observi că timiditatea îi limitează relațiile sau îi afectează starea de bine, o evaluare psihologică te poate ajuta să înțelegi ce are nevoie și cm îl poți sprijini.

14/08/2025

Povești care spun mai mult decât pare: când un copil spune „Eu nu plâng niciodată!”

Nu-l învăța să nu plângă. Învață-l CUM să plângă. Aceasta e baza sănătății emoționale.

* Salvează această postare pentru o zi în care vei auzi „Eu nu plâng niciodată.”
* Trimite-o unui părinte care vrea să crească un copil întreg – nu doar „cuminte”.
* Distribuie – poate ajunge la un părinte care are nevoie să audă asta azi.

🔒 Pentru respectarea confidențialității, fragmentele din cabinet sunt reconstruite cu multă grijă. Ele reflectă teme recurente din munca mea ca psiholog, iar scopul lor este exclusiv psihoeducativ – pentru a sprijini alți părinți să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor și adolescenților.

12/08/2025

Copingul nu e întotdeauna frumos. Dar e ceea ce are copilul tău la îndemână acum.
În spatele unui comportament aparent exagerat, poate fi un copil care se apără.
Învață să recunoști diferitele moduri în care copiii și adolescenții fac față stresului – și cm poți să fii ghidul, nu judecătorul lor.
📚 Informațiile sunt bazate pe cercetări actuale în psihologie.
💾 Salvează acest carusel. Poate fi un început al schimbării.
📤 Dă share unui părinte care simte că nu mai are soluții.

07/08/2025