INSP - Institutul Național de Sănătate Publică

INSP - Institutul Național de Sănătate Publică Povestea noastră începe în anul 1874, odată cu prima lege sanitară a epocii moderne din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 131 din 16 iunie.

INSP îndeplinește rolul de for tehnic și metodologic Ministerului Sănătății privind controlul bolilor cronice și al bolilor transmisibile, intervențiile de promovare a sănătății și de educație pentru sănătate. Unul dintre cele cinci capitole ale acesteia fiind igiena publică.

Învâțământul românesc de igienă a fost inaugurat oficial în anul 1861, prin înființarea unei catedre independente de igien

ă în cadrul Școlii Naționale de Medicină și Farmacie din București. Astfel, la inițiativa Dr. Carol Davila, i-a fost încredințată această catedră doctorului Iacob Felix, care a deținut mai multe funcții în administrația sanitară a statului. Acesta a scris și primul volum din "Tratatul de igienă publică și poliție sanitară".

În anul 1903, Asociația Generală a Medicilor din România a întocmit și publicat anteproiectul unei legi sanitare motivând că ”prima din datoriile statului este garantarea sănătății publice, aceasta fiind temelia prosperității populațiunii”. Astfel, în Monitorul Oficial al anului 1910 este publicată a doua lege sanitară din România. Legea Sanitară creează Direcțiunea Generală a Serviciului Sanitar și înființează Inspectoratele Regionale Sanitare și Casa Sănătății Publice Rurale. Tot atunci s-au înființat și laboratoarele de igienă ”înzestrate cu toate cele trebuitoare, având ca scop a săvârși cercetările de laborator reclamate pentru diagnosticul științific și profilaxia bolilor contagioase și controlul sanitar al alimentelor și băuturilor. Aceste laboratoare vor mai servi ca centre de cultură și de cercetare pentru medici. Se vor înființa treptat șapte laboratoare ale statului: două laboratoare centrale în București și Iași și cinci regionale în orașele Craiova, Pitești, Constanța, Galați și Bacău”. La numai patru ani de la inființarea Organizației de Igienă a Societății Națiunilor Unite de la Geneva (1923), în anul 1927 se înființează la București, cu sprijinul Fundației Rockfeller, prin decret Regal, Institutul de Igienă și Sănătate Publică din București.

În baza Prevederilor Legii Sanitare şi de Ocrotire promulgate la 4 iulie 1930 se înfiinţează, prin Înalt Decret Regal, în vechea cetate a istoriei şi culturii naţionale, oraşul Iaşi, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică. Actul de inființare al Institutului de Igienă și Sănătate Publică Timișoara a fost semnat prin Decret Regal în 10 august 1946.

Învăţământul medical se va dezvolta şi la Cluj prin Catedra de igienă condusă de doctorul Iuliu Moldovan.

În 14 iulie 1930 este publicată, în Monitorul Oficial, Legea Sanitară și de Ocrotire nr. 236. Articolul 26 al acesteia menționa ”Institutele de igienă și sănătate publică, sunt centrele de îndrumare tehnică a serviciilor și instituțiilor sanitare și de ocrotire din cuprinsul circumscripției lor; ele sunt la dispoziția tuturor serviciilor și instituțiunilor numite, indiferent de autoritatea sau departamentul de care aceste servicii și instituții depind. Institutele de igienă și sănătate publică sunt persoane juridice”.

În anul 2009, prin Legea 329 și prin Hotărârea de Guvern nr. 1414, privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, s-a înființat Institutul Național de Sănătate Publică, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Sănătății.

Și iată-ne astăzi, ducând mai departe scopul de la care s-a plecat, acela de a ocroti sănătatea publică și ne place să credem că, de cele mai multe ori, ni-l îndeplinim cu succes. Anul 2020, deși dificil pentru sistemul de sănătate din cauza pandemiei de Covid-19, ne-a adus recunoașterea eforturilor depuse prin acordarea distincției Ordinul Meritul Sanitar în Grad de Cavaler, de către Președintele României domnul Klaus Iohannis.

20/04/2026

Protecția începe cu încrederea, iar încrederea se construiește prin a asculta.
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la lansarea 🌍, ocazie cu care sărbătorim rolul esențial pe care vaccinurile îl au în continuare în protejarea vieților și a comunităților din întreaga Europa.

🛡️De zeci de ani, vaccinurile protejează indivizi, familii și comunități, contribuind la prevenirea bolilor și la salvarea a milioane de vieți. Ele rămân unul dintre cele mai importante instrumente de care dispunem pentru a ne asigura viitorul colectiv.

Însă astăzi, dezinformarea💬 pune la încercare încrederea și siguranța, iar comunicarea clară și empatică este mai importantă ca niciodată.

🤲 În cadrul acestei ediții a , ne îndreptăm atenția către importanța sprijinirii profesioniștilor din domeniul sănătății care se află în mijlocul comunităților și lucrează constant la construirea relațiilor de încredere. În România, OMS a colaborat cu INSP - Institutul Național de Sănătate Publică și Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate pentru a organiza cursuri de formare dedicate comunicării eficiente privind vaccinarea ROR, în cadrul proiectului .

Începând cu (ToT), inițiativa a ajuns deja la peste 350 de profesioniști din domeniul sănătății din toată țara, iar numărul acestora continuă să crească. 📈 Prin consolidarea abilităților de comunicare și punerea la dispoziție a unor instrumente practice, proiectul vine în sprijinul acestora cu exemple de abordări empatice și clare menite să sprijine și să încurajeze luarea de decizii informate.

Anul acesta, lansăm o serie de 4 videoclipuri care urmăresc scopul și impactul proiectului prin exemple concrete și povești reale🎬

⚠Poliomielita, este o boală infecțioasă produsă de poliovirus, care afectează în special copiii sub 5 ani, prin paralizi...
20/04/2026

⚠Poliomielita, este o boală infecțioasă produsă de poliovirus, care afectează în special copiii sub 5 ani, prin paralizii apărute la nivelul membrelor. Boala are o gravitate deosebită prin handicapurile motorii pe care le lasă pe viaţă, respectiv prin fatalitatea cauzată de paralizia mușchilor respiratorii.
Nu există tratament specific pentru poliomielită, cea mai eficientă măsură de prevenire a acestei boli fiind VACCINAREA!
💉DTPa-VPI-Hib-Hep. B este hexa vaccinul care protejează sugarul împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, poliomielitei şi a bolii determinate de Haemophilus influenzae tip b.
➡️Vaccinul cu componenta polio se administrează GRATUIT, la medicul de familie, conform calendarului național de vaccinare la:
2 luni, 4 luni și 11 luni și la 5-6 ani de viață.

https://insp.gov.ro/2026/03/03/comunicat_de_presa_vaccinarea_2026/

INSP - Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul Regional de Sănătate Publică Craiova, va organiza, în perio...
17/04/2026

INSP - Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul Regional de Sănătate Publică Craiova, va organiza, în perioada 27-28 aprilie 2026, Conferința de Sănătate Publică „Parteneriate pentru Sănătate, Strategii Integrate pentru Reducerea Poverii Bolilor”.

Evenimentul propune un cadru de dialog, axat pe consolidarea colaborării instituționale, prevenție, depistare precoce și implementarea unor intervenții integrate, cu scopul reducerii impactului bolilor asupra stării de sănătate a populației.

Conferința se va desfășura în format hibrid: - fizic la Casa Medicului și Farmacistului din Oltenia (str. Corneliu Coposu, nr. 107A, 200341 Craiova, Dolj, România) și online (link-ul va fi furnizat ulterior, persoanelor înscrise).
Evenimentul este creditat de Colegiul Medicilor din România (CMR) cu 12 credite EMC.
Detaliile referitoare la modalitatea de înscriere poti fi consultate pe site-ul INSP

https://insp.gov.ro/2026/04/03/conferinta-nationala-parteneriate-pentru-sanatate-strategii-integrate-pentru-reducerea-poverii-bolilor-27-28-aprilie-2026-craiova-format-hibrid/

16/04/2026

Rezultatele de la școală ale elevilor nu depind doar de cât învață, ci și de ce mănâncă. Tot mai multe cercetări arată o legătură clară între alimentație și capacitatea de concentrare, memorie și r…

INSP - Institutul Național de Sănătate Publică are onoarea de a anunța începerea “Primului proiect pilot de screening pe...
16/04/2026

INSP - Institutul Național de Sănătate Publică are onoarea de a anunța începerea “Primului proiect pilot de screening pentru cancerul de prostată din România: Mobilizare pentru Acces la screening, evaluarea Riscului, Informare și Navigare (MARIN), cod MySmis 354182, în parteneriat cu:

Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București – în calitate de beneficiar;
Asociația Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC),
Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța,
Spitalul Clinic Județean Cluj-Napoca,
Spitalul Clinic “Dr. C.I. Parhon” Iași,
Spitalul Clinic “Prof. dr. Theodor Burghele” București,
Spitalul Clinic Județean de Urgență Pitești,
Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brânzeu” Timișoara,
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova,
Spitalul Clinic Județean Mureș.
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, în calitate de Beneficiar al finanțării, va implementa pe o durată de 46 de luni, în perioada 27 februarie 2026 – 27 iulie 2029, “Primul proiect pilot de screening pentru cancerul de prostată din România: Mobilizare pentru Acces la screening, evaluarea Riscului, Informare și Navigare (MARIN)”, cod MySMIS 354182, în baza Contractului de Finanțare nr. 25811 din 27/02/2026, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Sănătate (POS), Prioritatea 1: Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive.

Obiectivul general al proiectului urmărește creșterea accesului egal, în timp util și nediscriminatoriu al bărbaților cu vârste între 50–70 de ani, aparținând grupurilor vulnerabile socio-economic și comunităților cu grad crescut de vulnerabilitate, la servicii integrate de prevenire, depistare precoce, diagnostic și navigare către tratament pentru cancerul de prostată.

Impactul concret al proiectului MARIN este cuantificat în cinci direcții principale:

instruirea a 208 profesioniști din domeniul medical implicați sau care pot fi implicați în implementarea programului de screening de cancer de prostată pentru creșterea calității actului medical dedicat depistării precoce a cancerului de prostată, mai ales în rândul grupurilor vulnerabile.
Reducerea diagnosticării tardive a cancerului de prostată prin testarea a 23.002 de persoane (din care 19.451 în regiunile mai puțin dezvoltate și 3.551 în regiunea București–Ilfov),
Îmbunătățirea echității în accesul la servicii preventive prin oferirea accesului gratuit la screening și la consultații de specialitate pentru bărbați din medii defavorizate (neasigurați, cu venituri reduse, din comunități rurale marginalizate),
Consolidarea capacității rețelei medicale și interinstituționale. Implicarea coordonată a universității de medicină, spitalelor regionale, medicilor de familie și direcțiilor de sănătate publică și COPAC va crea o rețea funcțională și replicabilă de screening oncologic, cu o metodologie unitară și un registru național de screening pentru cancerul de prostată administrat de INSP.
Creșterea nivelului de informare și conștientizare. Prin campania națională derulată de COPAC, cel puțin 28.751 de persoane vor fi informate și consiliate privind prevenția, depistarea precoce și riscurile asociate cancerului de prostată, contribuind la reducerea stigmatizării și a barierelor culturale,
Proiectul contribuie direct la implementarea Planului Național de Combatere a Cancerului și la obiectivele Planului European de Cancer, consolidând capacitatea sistemului de sănătate publică prin instrumente moderne de screening, educație medicală continuă și colaborare interinstituțională. informare și consiliere comunitară.
Rezultatele așteptate în urma derulării proiectului sunt:

R1 – Cadrul metodologic al programului de screening

R2–Curriculum program de formare: instrument de referință pentru pregătirea personalului medical implicat în prevenție și screening

R3-208 persoane formate

R4–197 persoane certificate: programul de formare consolidează competențele personalului medical, managerial și administrativ din rețeaua publică de sănătate

R5–Cerințe specifice ReS.PRO

R6–Rapoarte funcționale periodice ReS.PRO

R7–Rapoarte de monitorizare: aceste rezultate creează un sistem standardizat de monitorizare, evaluare și raportare a activităților de screening, utilizat de INSP și de unitățile medicale partenere pentru urmărirea indicatorilor de performanță și calitate

R8–Campanie națională de informare și conștientizare, implementată în toate cele 8 regiuni de dezvoltare, contribuie la creșterea nivelului de educație privind depistarea precoce a cancerului de prostată, mai ales în rândul grupurilor vulnerabile

R9-28.751 persoane informate și consiliate

R10–23.002 persoane din grupuri vulnerabile beneficiare de screening

R11–Persoane care au intrat în intervenția de follow-up

R12-Registru screening cancer de prostata dezvoltat (ReS.PRO)

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 46.249.426,83 RON după cm urmează:

Valoarea cofinanțării UE: 36.213.301,33 RON

Valoare cofinanțare buget național: 8.615.882,70 RON

Valoare cofinanțare beneficiar și parteneri: 1.420.242,80 RON

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus (FSE+) prin Programul Sănătate, Apel Cod PS/PS/706/PS_P1/OP4/ESO4.11/PS_P1_ESO4.11_A1 Organizarea unui program național de prevenire, depistare precoce (screening) și diagnostic al cancerului de prostată din cadrul Priorității 1 „Creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive”, Obiectivul specific ESO4.11.

https://insp.gov.ro/2026/04/02/lansare-proiect-primul-proiect-pilot-de-screening-pentru-cancerul-de-prostata-din-romania-mobilizare-pentru-acces-la-screening-evaluarea-riscului-informare-si-navigare-marin-cod-smis-35/

Tusea convulsivă, cunoscută și sub denumirea de „tuse măgărească”, este o boală infecțioasă acută, foarte contagioasă, c...
15/04/2026

Tusea convulsivă, cunoscută și sub denumirea de „tuse măgărească”, este o boală infecțioasă acută, foarte contagioasă, cauzată de bacteria Bordetella pertussis.
Afecțiunea este deosebit de periculoasă pentru sugari și copii mici, deoarece poate determina complicații grave (pneumonie, leziuni pulmonare extinse, encefalită etc) și chiar deces. Se estimează că imunitatea determinată de boală nu este permanentă, ceea ce explică reinfecția frecventă a unor pacienți.
Boala poate fi prevenită prin vaccinare. Vaccinul împotriva tusei convulsive a fost introdus în România în anul 1960, iar includerea sa în programul național de imunizare a copiilor a dus la scăderea semnificativă a numărului de cazuri.

https://insp.gov.ro/2026/03/03/comunicat_de_presa_vaccinarea_2026/

🐇🥚 INSP - Institutul Național de Sănătate Publică vă transmite cele mai calde urări de Paște: liniște, bucurie și echili...
11/04/2026

🐇🥚 INSP - Institutul Național de Sănătate Publică vă transmite cele mai calde urări de Paște: liniște, bucurie și echilibru în toate! Sărbătorile Pascale să vă aducă lumină în suflet și momente frumoase alături de cei dragi.

Hristos a înviat!

11/04/2026

Simona Pârvu – Director General al Institutului Național de Sănătate Publică – 23 de ani InfoCons Protecția Consumatorului

Apreciez contribuția constantă pe care o aveți în informarea și protejarea consumatorilor din România.

Tema anului 2026, „Produse Sigure pentru Consumatori Încrezători”, are o legătură directă cu domeniul sănătății publice. Siguranța produselor influențează sănătatea fiecărei persoane. Un produs nesigur poate genera riscuri imediate sau efecte pe termen lung.

Mesajul integral acordat de catre doamna Simona Pârvu acordat Asociației InfoCons cu ocazia împlinirii a 23 de ani de activitate se regăsește pe www.infocons.ro

INSP - Institutul Național de Sănătate Publică
Simona Parvu

Sărbătorile Pascale – spiritualitate, bucurie, tradiție și echilibru 🌸🐣Având în vedere faptul că, în zilele care urmează...
09/04/2026

Sărbătorile Pascale – spiritualitate, bucurie, tradiție și echilibru 🌸🐣

Având în vedere faptul că, în zilele care urmează, vom întâmpina sărbătoarea Învierii, care, pe lângă încărcătura spirituală, vine și cu multe tradiții alimentare, pentru a vă bucura cât mai mult de zile frumoase, alături de familie și prieteni, specialiștii INSP vă transmit câteva recomandări:

✅ Evitați consumul excesiv de alimente și alcool – moderația este cheia sănătății;
✅ Dacă ați ținut post, reintroduceți treptat alimentele de origine animală;
✅ Consumați zilnic legume, fructe, cereale integrale și multe lichide;
✅ Faceți mișcare – plimbările în aer liber sunt ideale;
✅ Recomandăm persoanelor cu boli cronice (diabet, hipertensiune, afecțiuni digestive) să nu neglijeze tratamentul prescris de către medic.

Să ne bucurăm de tradiții cu responsabilitate, pentru noi și familia noastră – pentru o primăvară sănătoasă și plină de energie! 👨‍👩‍👧‍👦

Sărbători liniștite alături de cei dragi!

Ieri, 7 aprilie 2026, am celebrat Ziua Mondială a Sănătății 🌎 prin implicare activă!INSP - Institutul Național de Sănăta...
08/04/2026

Ieri, 7 aprilie 2026, am celebrat Ziua Mondială a Sănătății 🌎 prin implicare activă!
INSP - Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj, alături de Direcția de Sănătate Publică Cluj, a desfășurat o activitate dedicată informării și promovării vaccinării, în cadrul campaniei naționale „Copil vaccinat, copil protejat”.
Obiectivul nostru este de a susține o comunitate informată și de a contribui la protejarea copiilor. Vaccinarea rămâne una dintre cele mai eficiente soluții de prevenție, oferind șansa unui viitor sănătos pentru generațiile următoare.

https://insp.gov.ro/2026/03/03/comunicat_de_presa_vaccinarea_2026/

08/04/2026
🌎Ziua Mondială a Sănătății, marcată anual pe 7 aprilie 📅, are în acest an tema „Împreună pentru sănătate – susținem știi...
08/04/2026

🌎Ziua Mondială a Sănătății, marcată anual pe 7 aprilie 📅, are în acest an tema „Împreună pentru sănătate – susținem știința”. În domeniul medical, este esențial ca deciziile să fie bazate pe dovezi științifice solide, nu pe informații neconfirmate sau pe „zgomot” informațional.
Cu această ocazie, INSP - Institutul Național de Sănătate Publică prin Secția Externă Sibiu și CRSP Târgu Mureș, în parteneriat cu Policlinica Regina Maria, a organizat o activitate menită să promoveze abordarea bazată pe dovezi. Persoanele interesate au avut posibilitatea de a-și evalua starea de sănătate printr-un set de investigații, precum EKG ❤️, măsurarea tensiunii arteriale, spirometrie, indice braț-gleznă și glicemie, oferind astfel o imagine de ansamblu asupra stării lor de sănătate.
Aceste evaluări contribuie la depistarea timpurie a factorilor de risc și la promovarea unui stil de viață sănătos, în acord cu principiile medicinei bazate pe dovezi.
Totodată, specialiștii Secției Externe Sibiu au desfășurat o activitate educativă la Grădinița nr. 33 Sibiu, dedicată copiilor. Cei mici au învățat importanța alimentației sănătoase și au participat la un joc interactiv prin care au identificat alimentele sănătoase și pe cele nesănătoase, descoperind cm pot transforma alegerile mai puțin benefice în opțiuni potrivite pentru organism.

Address

Bucharest
050463

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when INSP - Institutul Național de Sănătate Publică posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share