Gabriela Tănase, Psihoterapeut, Coach, Trainer

Gabriela Tănase, Psihoterapeut, Coach, Trainer Sunt aici ca sa te ascult, sa te inteleg si sa te insotesc in a gasi cea mai buna cale pentru a trai o viata asa cm ti-o doresti.

17/11/2025

La început, când “te faci” psiholog, ai impresia că trebuie să faci toate formările din lume. Doar că nu ai bani. Reușești, cu greu, să susții una sau două, în paralel cu masterul, cu un job, cu navete și multă oboseală. Nu toți avem norocul unui parcurs liniar, cu resurse la fiecare pas. Cei mai mulți dintre noi cresc prin efort, renunțări, sacrificii și un soi de încăpățânare tăcută şi încredere în visul lor!

Apoi, după câțiva ani de alergat, după multe emoții și nopți în care îți înveți cursurile cu pepsi şi multe ore în care vrei să fii la cote maxime, cu noşte examene si multă terapie în formare, devii „terapeut”. Și odată cu diploma vine și frica aceea colosală: "Dacă nu știu ce fac?", "Dacă fac rău?", "Dacă nu știu destul?"

O frică atât de mare încât ajunge să îți ghideze alegerile. Și intri într-o etapă în care ai face orice curs, absolut orice, doar ca să nu fii tu veriga slabă. Ești atât de nou încât nu știi să triezi. Nu știi încă cine ești ca terapeut. Nu știi de la cine merită să înveți. Și, pentru că nu ai avut timp să practici destul, cauți siguranță în cantitatea de formări.

Așa începe goana şi cea mai mare capcană!

Până într-o zi, când realizezi că ești saturat, că nu asimilezi, că nu îți mai intră nimic în adânc. Și atunci începe adevărata formare: când înțelegi ce teme te nasc ca terapeut, ce fel de practician vrei să devii, ce fel nu vrei să fii, ce oameni din domeniu devin pentru tine repere reale și nu doar nume pe o listă.

Și începi să alegi doar acele formări pe care nu le înveți doar cu mintea, ci și cu sufletul. Şi te duci voluntar pe unde se poate! Ca da, teorie ştim cu toții, dar la un moment dat te prinzi că teorie ştiu, in extrem de multe situații şi clienții tăi!

Pentru mine, așa a fost EMDR.
Și parcursul a devenit cu adevărat semnificativ când am fost eu însămi client EMDR — poate prima oară când m-am oprit din a raționaliza totul (expertiza mea preferată - să gândesc într-un mod absolut obositor) și am început să mă pot simți în corpul meu. EMDR m-a ajutat să îmi descopăr propria relație cu mine, să-mi simt vulnerabilitățile și mai ales să mă întâlnesc cu faptul că sunt vie, să fiu prezentă. Nu a fost un drum ușor, dar a fost profund! Nu musai o să fie aşa la toată lumea!

Așa m-am format în EMDR. Și cumva simt ca e formarea cu care în perioada asta a mea profesională mă potrivesc cel mai bine!

De ce introducerea asta lungă? Pentru că vreau să las câteva impresii despre un workshop.

Weekendul care a trecut (de fapt, vineri şi sâmbată după pranz) am participat la workshopul susținut de Sandra Baita, terapeut EMDR pentru copii și adolescenți din Argentina, despre "Trauma de dezvoltare și disociere la copii". Au fost zece ore de învățare în stilul acela în care simți că te așază cineva pe interior.

Am stat cu pielea de găină aproape continuu. Uneori mută, alteori cu ochii umezi. Și, mai ales, profund recunoscătoare că am acces la specialiști din toată lumea care sunt nu doar excelenți profesional, ci enorm de umani.

Pe mine m-a fascinat felul în care Sandra combină o cunoaștere impresionantă cu o modestie rară. Sunt convinsă că este o enciclopedie, dar ceea ce m-a atins a fost prezența ei: calmă, caldă, flexibilă, profund umană. A predat cu o claritate extraordinară, dar și cu o înțelepciune care se simte, nu doar se aude. Şi de asta, oricâtă teorie ştiu eu şi oricât de clar văd eu nişte chestii in terapie, nu o să arunc niciodată spre un om "dacă nu ai dacut asta, degeaba...", "în primii trei ani se face x, acum e târziu!" , "nu poți să oferi prezență 100%, degeaba faci doar x" şi altele pe care le auzim exact de la specialişti.

Ce mi-a reconfirmat cursul — și ce eu am simțit mereu în cabinet — este că relația este instrumentul central! Felul în care oamenii se simt în prezența ta! Şi da, ştiu, că dacă nu se simt ok, nu e responsabilitatea mea, daaar, nu e despre a-i face pe oameni să se simtă bine, e despre a-i face pe oameni să fie în siguranță!

Sandra a menționat că poți avea protocoale impecabile, dar dacă nu ești prezent în proces, nu prea te ajută toată teoria pe care o ai în spate!
Că poți cunoaște teoria perfect, dar copilul simte realitatea, nu teoria.
Că poți explica frumos, dar dacă nu există conexiune, nu există relație terapeutică.

Mi-a validat convingerea că mereu prioritizez să ajung la om, nu la „idee frumos împachetată”.

Ce citesc eu, citește și părintele. Ce găsesc în cărți, găsește și adolescentul pe internet. Dar ceea ce nu găsesc ei acolo este relația cu terapeutul, spațiul sigur în care cineva îi privește fără grabă, fără judecată, fără pretenția perfecțiunii.

Sandra a vorbit mult despre limitele reale ale familiilor. Despre faptul că cele mai multe familii care vir să îşi ajute copiii, fac atât cât pot, cu resursele pe care le au. Și că este nedrept — și complet neadevărat — să transmitem ideea că „dacă în primii ani nu ai făcut ce trebuie, s-a terminat, nu mai ai cm să repari” pentru că asta ar însemna că un copil adoptat poate la 4, la 6, la 8, la 10 ani nu are nicio şansă!

Eu nu cred în psihologia care rușinează.
Nu cred în mesajele tip „greșiți, greșiți, greșiți”.
Nu cred în etichete care închid drumurile copiilor și ale părinților.

Cursul mi-a reamintit și profesional, și uman, că vindecarea nu se întâmplă în critica părinților, ci în înțelegerea lor; nu în presiunea de a face totul perfect, ci în relații suficient de bune; nu în tehnici şi manuale de specilitate (deşi şi ele au rolul lor şi sunt foarte importante), ci în prezență.

Am plecat cu câteva idei foarte clare:

🟢Disocierea nu este „defect”, ci strategie de supraviețuire.

🟢Trauma de dezvoltare nu e un eveniment, ci un proces rupt.

🟢Copiii nu pierd încrederea prin mari tragedii, ci adesea prin micile absențe emoționale repetate.

🟢Familiile au nevoie de explicații blânde, nu de etichete care îi doboară. Şi de procese blânde pentru ca adesea un copil traumatizat, are părinți la fel de traumatizați.

🟢Relația terapeutică este locul unde se restabilește siguranța.

A fost unul dintre acele cursuri care îți reamintesc nu doar ce faci în meseria asta, ci şi de ce.

Și mi-a mai reamintit ceva: terapia începe în momentul în care doi oameni — terapeut și copil, terapeut și părinte, terapeut și adolescent — se întâlnesc cu vulnerabilitățile lor la vedere și încearcă, împreună, să recâștige încrederea în lume!

12/11/2025

🎯Comunicat oficial al Comisiei de Psihologie Clinică și Psihoterapie

Colegiul Psihologilor din România

Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Colegiului Psihologilor din România își exprimă public profunda îngrijorare față de recentele afirmații apărute în spațiul public, formulate de o persoană care a desfășurat activități de psihoterapie fără a deține drept de liberă practică, încălcând cadrul legal și etic care guvernează exercitarea acestei profesii.

Afirmațiile respective, lipsite de fundament științific și formulate cu intenția evidentă de a discredita știința psihologiei, profesia de psiholog și corpul profesional al psihoterapeuților, reprezintă o tentativă gravă de dezinformare a opiniei publice. Ele riscă să submineze încrederea societății în serviciile psihologice și în specialiștii care le furnizează, într-un context în care sănătatea mintală are nevoie de susținere, nu de discreditare.

Reiterăm cu fermitate faptul că psihologia este o știință empirică solidă, fundamentată pe metode de cercetare riguroase, standarde internaționale și validare interdisciplinară. Modelele de intervenție psihologică și psihoterapeutică sunt dezvoltate, evaluate și revizuite continuu pe baza evidențelor științifice, prin studii clinice controlate, meta-analize și cercetări care respectă aceleași criterii metodologice ca științele biomedicale.
A pune sub semnul întrebării caracterul științific al psihologiei denotă fie o gravă necunoaștere a domeniului, fie o atitudine de rea-credință.

Din afirmațiile sale reiese că „psihologii români ar fi slabi”, că „supervizorii încasează bani fără formare reală” sau că „psihologii nu cunosc psihiatrie”. Aceste declarații sunt inacceptabile, denigratoare și false, dincolo de faptul că exced competența persoanei care le enunță, de a evalua competentele specifice unei profesii. Ele ignoră faptul că formarea psihologilor în România este reglementată prin lege și aliniată standardelor europene — implicând studii universitare de specialitate, formare postuniversitară acreditată, supervizare profesională și obligația de dezvoltare profesională continuă.

Totodată, reamintim că practica psihoterapiei este reglementată strict prin Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, și poate fi desfășurată exclusiv de persoane atestate profesional de către Colegiul Psihologilor din România, indiferent de profesia de bază.
Exercitarea ilegală a psihoterapiei, fără formare și atestare, reprezintă o încălcare gravă a normelor profesionale și a legii, și poate genera riscuri majore pentru sănătatea și siguranța beneficiarilor, în special în cazul persoanelor vulnerabile.

Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie dezavuează cu fermitate orice comportament abuziv sau lipsit de etică profesională față de clienți și pacienți, în special în relațiile bazate pe încredere, vulnerabilitate și transfer psihologic. Ne exprimăm încrederea că instituțiile competente vor clarifica prompt toate aspectele legate de eventuale abuzuri sau ilegalități, în conformitate cu legea și cu principiile deontologiei profesionale.

Colegiul Psihologilor din România, prin Comisia de Psihologie Clinică și Psihoterapie, își reafirmă angajamentul de a:

- apăra demnitatea și integritatea profesiei de psiholog,

- combate dezinformarea și discursurile nefondate la adresa științei psihologiei,

- promova adevărul științific, etica profesională și colaborarea interdisciplinară între specialiștii din domeniul sănătății mintale.

Profesia de psiholog și psihoterapeut este una bazată pe competență, formare continuă, rigoare științifică și responsabilitate umană. Orice tentativă de a o denigra reprezintă nu doar un atac la adresa unei comunități profesionale, ci și un risc social major, prin subminarea încrederii publice în știință, în educație și în sprijinul psihologic autentic.

Cu respectul cuvenit pentru toate profesiile,
Membrii Comisiei de Psihologie Clinică și Psihoterapie
Colegiul Psihologilor din România

Cuvintele pot minți.Corpul, nu.„Sunt bine” e adesea o formă de protecție.Dar adevărata vindecare începe abiacând poți sp...
28/10/2025

Cuvintele pot minți.
Corpul, nu.

„Sunt bine” e adesea o formă de protecție.
Dar adevărata vindecare începe abia
când poți spune:
„Nu sunt chiar bine și e în regulă.”

  -  o serie de articole dedicate practicii psihologice în concordanță cu metode validate științific. Astăzi:  ™ (Child ...
26/10/2025

- o serie de articole dedicate practicii psihologice în concordanță cu metode validate științific. Astăzi: ™ (Child Sexual Behavior Inventory)

𝐀𝐛𝐮𝐳𝐮𝐥 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 – î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐭ă𝐜𝐞𝐫𝐞, 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐮𝐳𝐢𝐞 ș𝐢 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐝𝐞𝐯ă𝐫

Puține subiecte ating atât de adânc zona de vulnerabilitate umană precum abuzul sexual asupra copilului. Este un tip de traumă care nu lasă doar urme fizice sau emoționale, ci redesenează harta încrederii, a intimității și a dezvoltării psihosexuale. Copilul abuzat trăiește o ruptură între sinele său profund și lumea din jur – o lume care, de multe ori, nu îl aude sau îl pune să repete o poveste pe care nu o poate încă rosti.

Cercetările internaționale au arătat că dezvăluirea abuzului sexual este un proces, nu un eveniment (Faller, Cordisco-Steele & Nelson-Gardell, Journal of Child Sexual Abuse, 2010). Doar o minoritate dintre copii reușesc să relateze spontan evenimentele. Cei mai mulți au nevoie de timp, de siguranță relațională și de repetiția empatică a cadrului de ascultare pentru a putea transforma frica în cuvânt. În unele cazuri, evaluarea trebuie extinsă și realizată cu precizie clinică, în etape, astfel încât copilul să poată fi protejat.
Procesul implică:
🎯analiza documentației medicale, psihologice și sociale existente;

🎯interviuri cu părinții, îngrijitorii și alte persoane relevante;

🎯observația comportamentală și aplicarea unor instrumente standardizate validate științific.

În acest cadru, testele psihologice nu sunt niciodată folosite izolat, ci sunt parte a unei analize integrate. Un astfel de instrument, deosebit de valoros, este CSBI™ – Child Sexual Behavior Inventory™.

CSBI™ – instrumentul care oferă o perspectivă obiectivă asupra comportamentelor sexuale ale copilului

Child Sexual Behavior Inventory™ (CSBI™), creat de William Friedrich (1992), este un instrument standardizat de evaluare a comportamentelor sexuale la copiii cu vârste între 3 și 12 ani, destinat în special situațiilor în care există suspiciunea de abuz sexual.
În România, CSBI™ este tradus, adaptat cultural și etalonat pe populația națională, fiind avizat de Colegiul Psihologilor din România și distribuit de TestCentral (ediția 2024). Adaptarea românească respectă principiile internaționale de traducere și echivalare psihometrică (Friedrich, 2001), iar normele permit compararea rezultatelor individuale cu grupuri de referință corespunzătoare vârstei și genului copilului.

Chestionarul CSBI™ este completat de îngrijitorul primar (de regulă mama), care observă comportamentele copilului în ultimele 6 luni. El acoperă nouă domenii majore ale comportamentului sexual, fiecare fundamentat teoretic pe corelațiile empirice dintre comportamentele sexuale observabile și experiențele de abuz, expunere inadecvată sau dezvoltare sexuală precoce.

1. Probleme cu limitele descriu tendința copilului de a se apropia excesiv de alte persoane, de a atinge sau de a intra în spațiul personal al adulților ori al altor copii. Literatura de specialitate arată că deficitele în stabilirea limitelor corporale pot fi asociate cu lipsa unei educații despre intimitate, cu atașamente nesigure și, în unele cazuri, cu experiențe de atingere sexualizată (Urquiza & Winn, 1996). În dezvoltarea normală, copiii mici explorează corporalitatea ca formă de curiozitate și contact; însă atunci când această explorare este persistentă, invazivă sau direcționată sexual, ea poate reflecta internalizarea unor modele relaționale abuzive, în care granițele nu au fost respectate.

2. Exhibiționismul se referă la expunerea organelor genitale sau a corpului într-un mod neadecvat contextului social ori vârstei. Comportamentele de tip exhibiționist pot fi tranzitorii la preșcolari, dar dispar odată cu consolidarea rușinii și a autoreglării. Persistența sau intensitatea lor indică dificultăți de control al impulsului sau modelare din partea unui adult care a expus copilul la stimuli sexuali. În literatura clinică, aceste comportamente apar adesea la copiii care au fost martori ai actelor sexuale sau victime ale abuzului, fiind o formă de reconstituire a traumei prin joc.

3. Comportamentele legate de rolul de gen reflectă interesul copilului de a se îmbrăca, vorbi sau comporta ca sexul opus. Deși explorarea identității de gen este firească în preșcolaritate, manifestările frecvente, sexualizate sau rigide pot indica confuzie identitară secundară abuzului, copilul identificându-se inconștient cu agresorul ca mecanism de apărare (Urquiza & Winn, 1995). În cazurile de abuz incestuos, aceste comportamente pot fi expresia unei inversări de roluri, în care copilul preia inconștient postura adultului abuziv (Friedrich & Trane, 2002).

4. Auto-stimularea include comportamente masturbatorii, relativ frecvente în primii ani de viață, dar care devin semnificative clinic prin frecvență, intensitate și context. Auto-stimularea ocazională este o formă normală de autocunoaștere corporală, însă când devine compulsivă sau are loc în spații publice, ea se corelează cu anxietate, stres sau expunere la stimuli sexuali (Friedrich, 1998). În context traumatic, poate funcționa ca mecanism de autoliniștire sau de reconstituire a actului abuziv (Faller, 2010).

5. Anxietatea sexuală se manifestă prin reacții de teamă, rușine sau disconfort intens la stimuli sexuali, la contactul fizic ori la discuțiile despre corp. Ea este frecvent observată la copiii care au fost amenințați, rușinați sau pedepsiți în contextul abuzului, fiind un indicator indirect al traumei relaționale (Lipovsky & Hanson, 2009). În dezvoltarea normală, copiii pot manifesta o jenă moderată, însă evitarea persistentă a atingerii, refuzul băilor sau reacțiile de panică la apropierea fizică indică o asociere traumatică a corporalității cu pericolul.

6. Interesul sexual evaluează gradul de curiozitate și preocupare pentru sexualitate, adesea exprimată prin întrebări, gesturi sau jocuri de rol. Interesul sexual apare natural între 6 și 10 ani, dar atunci când este precoce, explicit sau excesiv, poate semnala expunere la materiale pornografice, modelare sexualizată sau hiperstimulare emoțională (Friedrich, 2001). Scorurile ridicate pe această dimensiune s-au corelat în studii longitudinale cu experiențe de victimizare și cu expunerea directă la comportamente sexuale adulte.

7. Intruzivitatea sexuală desemnează comportamentele prin care copilul invadează intimitatea altei persoane – de exemplu, încearcă să atingă, să propună jocuri sexuale sau să simuleze acte sexuale. Este una dintre cele mai sensibile dimensiuni pentru identificarea abuzului confirmat (Friedrich et al., 2001). Copiii care au fost abuzați pot replica comportamentul agresorului fără conștientizarea semnificației, iar aceste acțiuni devin repetitive, intrusive și anxiogene. În absența intervenției, asemenea comportamente pot duce la stigmatizare socială și la perpetuarea ciclului de abuz.

8. Cunoștințele sexuale măsoară gradul de înțelegere al comportamentelor, actelor sau termenilor sexuali în raport cu vârsta și dezvoltarea cognitivă. Nivelul de cunoștințe care depășește ceea ce este tipic vârstei constituie un indicator puternic de expunere la comportamente sau materiale sexuale explicite. În evaluările forense, această scală are valoare diagnostică ridicată în cazurile în care copilul oferă descrieri detaliate ale actului sexual imposibil de cunoscut fără experiență directă (Faller, 2010).

9. Comportamentul voyeurist reflectă tendința copilului de a privi părțile intime ale altor persoane sau de a căuta ocazii de a observa situații sexuale. Astfel de comportamente pot apărea tranzitoriu în perioada de curiozitate infantilă, dar persistența sau caracterul obsesiv al acestora indică imitație comportamentală sau expunere repetată la medii sexualizate (Friedrich, 1998). Studiile de validare au arătat că scorurile ridicate pe voyeurism se corelează cu istoricul de abuz interpersonal și cu comportamentele intruzive concomitente, sugerând internalizarea privirii obiectivante a agresorului.

În ansamblu, cele nouă domenii ale CSBI™ surprind nu doar comportamente observabile, ci dimensiuni profunde ale dezvoltării psihosexuale și emoționale a copilului. Ele permit diferențierea între manifestările firești ale curiozității și cele deviante, încărcate de anxietate sau repetitivitate. Conform lui Friedrich (2001), frecvența, intensitatea și contextul comportamentelor sunt esențiale pentru interpretare: comportamentele normative sunt sporadice, spontane și lipsite de disconfort, în timp ce comportamentele deviante sunt frecvente, sexualizate și adesea asociate cu rușine sau vinovăție. CSBI™ oferă astfel o hartă comportamentală detaliată, esențială în evaluările clinice și judiciare ale posibilei traume sexuale la copil.

🎯In concluzie, evaluarea comportamentelor sexuale la copil este una dintre cele mai sensibile și mai complexe sarcini din practica psihologică. Ea cere un echilibru între rigoarea științifică și o profundă înțelegere umană a suferinței și a dezvoltării. Copilul care manifestă comportamente sexualizate nu este un copil „problematic”, ci un copil care încearcă să exprime, prin corp și gest, ceea ce nu poate spune prin cuvinte.

Instrumentul CSBI™ aduce valoare prin faptul că oferă un limbaj obiectiv pentru interpretarea acestor comportamente, ajutând specialistul să distingă între expresiile firești ale curiozității și semnalele unei posibile traume. Utilizat împreună cu interviul clinic, observația și alte instrumente validate, el devine o parte esențială a unui proces de evaluare care respectă copilul și adevărul psihologic al experienței sale.

În contextul românesc, unde încă există rușine și reticență în a vorbi despre abuzul sexual, utilizarea CSBI™ nu înseamnă doar aplicarea unui test, ci și un pas către o cultură a protecției, a ascultării și a responsabilității profesionale.

Dr. Gabriela Dumitriu
Psiholog clinician principal, expert în evaluarea și intervenția psihologică în cazurile de abuz și traumă infantilă

04/10/2025

#15 - 𝑷𝒊𝒆𝒍𝒆𝒂

“Adevărata recompensă a muncii nu este ceea ce obținem, ci ceea ce devenim.” John Ruskin



fans

Săptămâna PSI | ediția de toamnă | 6-12 octombrie 2025➡️ VEZI PROGRAMUL: https://s9.ro/2fjm                             ...
02/10/2025

Săptămâna PSI | ediția de toamnă | 6-12 octombrie 2025
➡️ VEZI PROGRAMUL: https://s9.ro/2fjm


Address

Strada Fainari, Nr 5, Sector 2, Bucuresti (Calea Mosilor-Piata Obor)
Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00

Website

http://www.gabrielatanase.ro/

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Gabriela Tănase, Psihoterapeut, Coach, Trainer posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Gabriela Tănase, Psihoterapeut, Coach, Trainer:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Despre mine

Lucrand in mediul de afaceri si fiind coplesita de responsabilitatile de mama a 3 copii mici, mi-am spus ca viata cu siguranta ar trebui sa fie mai mult decat o continua zbatere. Fiind convinsa ca pot gasi ceva ,,dincolo’’ de ceea ce aveam atunci in viata mea, in 2011, am inceput Cautarea de Sine. Am descoperit tehnici minunate de terapie si meditatie care mi-au adus o contributie valoaroasa. Curand, mi-am regasit echilibrul si am descoperit cine sunt eu, dincolo de tot ceea ce invatasem inca din copilarie. Am realizat ca imi doresc foarte mult ca ceea ce am descoperit despre mine si implicit despre fiinta umana sa dau mai departe. Asa am ales ca a doua partea a vietii mele sa o dedic oamenilor din jurul meu. Fara a asculta criticile prietenilor, fara a-mi pleca urechea la ‘’nu e posibil’’ sau ’’e prea tarziu’’, am urmat Facultatea de Psihologie si formarea in psihoterapie integrativa, fiind hotarata sa ofer oamenilor comorile descoperite.

In prezent imbin activitatea de management a companiei cu pasiunea mea pentru psihoterapie, coaching, training și autocunoaștere.

Specializări profesionale:

· Master în psihologie clinică și interventie psihologica, USH