Alexandra Dutu - psihoterapeut

05/08/2025

Relatia de cuplu => primul „COPIL” al celor doi parteneri

Mergand pe modelul clasic, relatia de cuplu este formata dintr-un EL si o EA, insa modelul poate fi extins la orice tip de cuplu, caci e vorba mai putin despre componenta si mai mult despre RELATIE.
Relatia de cuplu este „fructul” / „rezultatul” emotiilor, eforturilor si compromisurilor unui cuplu.
O relatie de cuplu necesita din partea celor implicati:
• atentie;
• angajament;
• seriozitate;
• comunicare;
• incredere;
• suport;
• compromis;
• flexibilitate;
• respect;
• empatie.
Conform specialistilor, dezvoltarea atasamentului in relatia de cuplu are loc pe parcursul a 9 luni. Aceasta perioada nu este deloc intamplatoare, caci daca ne luam d**a regula 3 - 6 – 9. In primele 3 luni, denumite „luna de miere”, este perioada de indragostire. In urmatoarele 3 luni, este numita „faza certurilor” – perioada in care diferentele dintre cei doi parteneri incep a fi constientizate. Urmatoarele 3 luni, sunt denumite „faza decisiva”, in care partenerii decid daca relatia lor poate fi una de viitor.
Deci, la fel ca o sarcina, o relatia de cuplu are nevoie de cel putin 9 luni pentru ca cei doi parteneri sa dezvolte atasament unul fata de celalalt. La fel ca un copil, ea cere din partea celor doi parteneri: timp, atentie si afectiune. Pe langa toate cele de mai sus.
De asemenea, in relatia de cuplu, nu trebuie sa neglijam un alt aspect fundamental: modul de conectare al celor doi parteneri! Femeia pentru conectare are nevoie de emotie (sa se simta ascultata, inteleasa, sustinuta, apreciata), in timp ce barbatul are nevoie de fizic (atingeri, imbratisari, s*x).

17/06/2025

Succesul este o iluzie impachetata frumos si poleita de nostalgia visului visat 💫
Succesul este dorit, imaginat, insa rar constientizat, trait cu pasiune. Atunci cand ajungi sa traiesti ceea ce ti-ai imaginat ca este succes nu se mai simte asa. Stralucirea momentului e o nalucire, care se pierde in fumul rutinei zilnice si a amalgamului de “trebuie”.
Vorbeam deuanazi cu cineva caruia ii impartaseam acest gand si-mi raspunde:
- Stii ca ai dreptate?! Chiar zilele astea ma uitam la sotul meu. Avem un proiect pentru care muncim mult si a alergat o gramada d**a niste acte. Aseara, a ajuns acasa. Era obosit, transpirat, extenuat. Si mi-a zis ca a obtinut, in sfarsit, documentele. Eu eram in culmea fericirii, el mahnit. Si l-am intrebat de ce nu se bucura si mi-a zis: “Ma crezi ca d**a cat m-am chinuit, nici nu-mi mai arde?!”.
De asemenea, imi amintesc o pustoaica. Era complet demotivata si imi spunea ca nu mai simte bucuria unei reusite. Muncise toti anii de liceu si-l terminase cu 10. A luat Bac-ul cu 10. Ce reusita, nu?! E un succes? Poate - a spus ea. Mi-a spus insa ca nu merita munca si efortul depus pentru o fractiune de bucurie. In drumul ei spre succes, sacrificase prea multe. Sau bucuria nu fusese pe masura efortului depus. Si nu a simtit succesul. Nu l-a putut savura.
Imi vine in minte acum, Tiriac care, zilele trecute, a spus ca are atatia bani incat nu ii ajunge viata sa ii cheltuiasca, dar daca ar fi sa o ia de la capat nu ar mai strabate acelasi drum, ci s-ar mai opri din cand in cand si sa se bucure de o masa in familie, un rasarit de soare sau o bere rece.
Caci succesul este mult mai stralucitor pentru cei din afara, care ii vad doar stralucirea, nu si munca. Succesul e doar varful aisbergului. Ceea ce nu se vede, dincolo de stralucire, e munca.
In plus, succesul e relativ. Pentru unii a avea succes inseamna a fi bogati, a strange sume colosale in conturi, pentru unii a avea succes inseamna a lua Bac-ul. Pentru altii succesul inseamna a avea o familie perfecta. Dar perfectiunea nu exista decat in imperfectiune.
Succesul e relativ… depinde ce parte a lui privesti!

07/06/2025

Obiceiuri mici, consecinte mari

Sa-ti spun un secret: copilul tau nu va fi copil pentru totdeauna! Copilul tau va fi copil mult mai putin decat va fi adult. Copilaria este terenul de antrenament pentru viata de adult. Ai grija pentru ce-l antrenezi!

Iata cateva obiceiuri mici pe care i le formezi in primii ani din viata si ale caror consecinte le va resimti cativa ani mai tarziu sau in viata de adult:

1. Mancatul cu telefonul —-> mancatul compulsiv, care este constientizat abia mai tarziu cand apar problemele cu greutatea. Odata ajuns in acest punct, primul pas este sa invete sa manance constient. Dar cm sa o faca atunci cand el asa a invatat sa manance: fara a fi constient de ce / cat baga in gura.

2. Dependenta de telefon —-> este primul pas catre orice alta dependenta. Da, in primele luni de viata e fascinant sa vezi cm copilul tau de nici un an butoneaza telefonul mai bine decat tine. Apoi, in primii 2 ani isi pune singur clipurile preferate de pe YouTube. Apoi, pe la 9-10 ani (cel mult), vezi ca nu mai face nimic decat sa stea pe telefon / tableta / jocuri si, atunci, constientizezi ca este “dependent” de ecrane. Insa oricine stie ca de o dependenta nu scapi decat inlocuind-o cu o alta dependenta.

3. Expunerea la continut neadaptat varsetei ——> Consecinte psihologice neasteptate, inca de la varste mici. Da, acest continut “neadaptat varstei” poate insemna orice: scene violente, s*x (!!!) sau orice alte informatii care pot genera emotii mult prea puternice, precum frica de moarte.

4. Deformarea perceptiei realitatii ——> expunerea precoce la jocuri violente poate duce la deformarea perceptiei realitatii. Gandeste-te asa: daca tu ai urmari cateva ore / zi documentare despre plantat rosii. Apoi, d**a cateva luni, te-ai afla intr-o gradina, cu toate cele necesare la indemana pentru a planta rosii. Ce ai face? Ai planta rosii? Ai fi curios sa vezi daca tie iti iese? Acum, imagineaza-ti peste 10-15 ani copilul tau care acum se joaca 2-3 ore zilnic pe calculator jocuri violente. Cand se va afla intr-o situatie tensionata cm ca reactiona? Cum calm? Isi va gestiona furia? Sau va actiona asa cm creierul lui a fost antrenat inca de la 7-8-9 ani in jocurile pe calculator?

5. Relatia cu propriul corp——> daca copilul tau petrece timp nelimitat pe social media unde vede fete cu filtre, mereu perfecte, un mediu in care accentul este pus pe exterior, cm crezi ca va creste? Se va simti perfect? Adolescenta le este corupta. Fete de 15-16 ani care viseaza la ziua in care isi vor putea face operatii estetice. Copile de 18 ani injectate cu acid in buze (pentru ca e accesibil, comparativ cu o operatie de augmentare mamara) pentru a fi ca filtrul de pe Tik Tok. Baiatul tau care e in plina formare si care baga tot felul de prafuri ca sa faca mu**hi. Sau care nu iese din casa si se izoleaza si retrage in jocuri, rusinat de lipsa acelor mu**hi si a patratelelor de pe abdomen.

Gandeste pe termen lung, nu pe moment! Viata copilului tau e in mainile tale! Daca tu ii pui telefonul in brate de cand se stie, cm te astepti sa renunte la el la 9-10 ani? Cum? El nu stie sa traiasca altfel?! El de cand se stie si-a impartit viata cu telefonul! Cum sa i-l iei?! Ce pui in loc?!
Cat timp petreci tu pe telefon? Si tu ai descoperit telefonul si social media mult mai tarziu in viata si, cu toate astea, ai devenit dependent de el. Atunci, cm crezi ca o fiinta a carei ratiune de a fi se traduce prin telefon ar putea sa stea departe de ecrane? Cum, cand nu stie altfel???

Gandeste-te la viitorul copilului tau! Copilul tau nu va fi mic pentru totdeauna! El va fi mare mult mai mult timp decat este mic!

Inainte sa ii pui telefonul in brate, raspunde-ti la intrebarea: “O fac pentru el sau o fac pentru mine?”. Daca raspunsul e ca o faci pentru tine, renunta! Viitorul copilului tau e mai important!
Prezentul tau a fost o alegere, o dorinta! Ti l-ai dorit, ai ales sa-l aduci pe lume! Prezentul tau e un vis implinit! Traieste-l asa cm e: cu momente bune, mai putin bune, cu energie sau cu oboseala! Traieste prezentul cu toate ale lui!

30/05/2025

Sunt psihoterapeut, nu clarvazatoare!

M-a sunat zilele trecute un domn. Era agitat si condus puternic de emotii. L-am ascultat si incercam sa-l linistesc. Cauta un raspuns la o singura intrebare: “Ce gandeste femeia X?”
La un moment dat, iritat de tentativele mele de a-l calma, imi spune: “Doamna, lasati-ma cu astea ca urmaresc si eu podcasturi, ascult pe Tik Tok, mie spuneti-mi simplu: ce gandeste femeia asta? Ca doar sunteti femeie, sunteti psiholog si stiti!”
Ei, bine, nu! Nici ca psiholog si nici ca femeie, nu pot sti ce gandeste o persoana! Nu sunt nici clarvazatoare si nici cititor in stele! In plus, in calitate de psiholog obiectivul meu este sa inteleg ce simte omul cu care vorbesc, sa incerc sa inteleg ce este in sufletul si in mintea lui. A lui, a omului din fata mea, nu a celorlalti! Pot incerca sa intuiesc anumite reactii ale oamenilor din anturajul persoanei cu care lucrez, dar puse in context si doar in relatie cu comportamentul celui cu care lucrez.
Dar… ce voiam sa spun: nu sunt clarvazatoare si nici cititor in stele! Imi pasa de oameni si incerc sa le fiu aproape in calatoria catre ei insisi, in procesul de cunoastere a propriilor lor emotii. Dar nu citesc ganduri, nu prevad viitor, nu am puteri magice!
Cred in iubire, in puterea de a face bine si cred ca impreuna suntem mai puternici si prindem curaj sa privim catre necunoscutul din vietile noastre… astfel incat sa ajungem sa-l facem cunoscut. Caci ceea ce ne sperie este necunoscutul. Atunci cand necunoscutul devine cunoscut, el nu ne mai inspaimanta!

29/05/2025

💫‼️

23/05/2025

Gandurile sunt cele care pun presiune, iar cuvintele cele care ne elibereaza de jugul acestora. Uneori, insa nu avem cuvintele la noi si nu stim cm sa le folosim nici pentru noi, nici pentru ceilalti.
Cuvintele sunt o supapa. Alese cu grija, ele pot elibera tensiunea! Aruncate la intamplare pot rani mai tare.
De aceea, aleg sa chibzuiesc bine inainte de a spune vorbe. Aceasta cantarire ma face, uneori, sa spun cuvintele potrivite mai tarziu. Dar ma asigur intotdeauna ca le spun, chiar daca mai tarziu.
Saptamana aceasta, am mai invatat o astfel de lectie a cuvintelor. Si am reusit sa asez in cuvinte un raspuns la o intrebare care de multe ori ne macina atunci cand cantarim de ce sa mergem la psiholog: “Dar ce-mi faci tu mie? Si daca vorbesc cu tine, ce?”.
Obiectivul meu personal in fiecare terapie e sa reusesc sa transmit omului ca nu este singur, ca-i sunt alaturi, caci am invatat ca greul oricat ar fi de greu e mai usor de dus cand ai pe cineva alaturi!

Sunt momente in care simti ca nu mai poti, ca vrei sa renunti! Nu o face! Cere ajutorul! Greul, oricat ar fi el de greu, este mai usor de dus cand ai pe cine...

13/05/2025

Cateva ganduri despre examene si ponturi despre cm sa faci invatatul frumos 😉🫢

04/05/2025

Nu-i rapi copilaria copilului tau! 🚦

Cel mai de pret dar al omului este copilaria! Nu-i rapi copilaria copilului tau! Nu-i rapi bucuria de a se juca!
Nu stiu sa leg in cuvinte tot ce simt, atunci cand vad cm mintea copiilor este inchisa in ecrane! Nu stiu sa pun in cuvinte neputinta cu care privesc cm parintii se elibereaza de bucuria copilariei copilului lor si il abandoneaza in virtual!
De-a lungul anilor, am primit adeseori intrebarea de ce sunt rele ecranele, ce e atat de nociv. O silabiseam ambiguu. Insa, e din ce in ce mai evident, modul in care mintile necoapte ale copiilor sunt luate cu asalt de expunerea precoce la teme neadecvate varstei lor, precum: jocurile violente, filmele pentru adulti si o multime de alte informatii.
Vreau sa va propun un joc de imaginatie: daca tu te-ai uita 3-4 ore pe zi la documentare despre cm sa plantezi rosii, atunci cand ai ajunge intr-o gradina, pregatita pentru rasaduri, ce ti-ar veni natural sa faci?
Acum, imagineaza-ti un copil de 8-9 ani, care priveste 3-4 ore pe zi un anumit continut. Cand se va regasi intr-o situatie, ce-i va veni natural sa faca? - intreb si eu.
Cea mai frecventa problema care se imputa expunerii precoce la ecrane este intarzierea in dezvoltarea limbajului. Si, acum, sa va explic si logica. Un copil invata prin imitatie. Atunci, cand e angajat intr-o conversatie reala, copilul este incurajat si stimulat sa spuna si el ceva. Pe de alta parte, atunci cand sta si priveste la video-uri, parerea lui nu conteaza. El doar primeste mesajele, el nu e stimulat sa si raspunda. Si, astfel, educam generatii care vor sti doar sa accepte ceea ce li se livreaza, cu contiinta faptului ca nu pot interveni asupra mesajului livrat. Trebuie sa asculte si sa accepte ca atare ceea ce le este livrat!

P.S: de fiecare data cand alegi sa-i pui telefonul sau tableta in mana copilului, te rog, intreaba-te: o faci pentru el sau pentru tine? O faci pentru el, are nevoie el de asa ceva? Sau o faci pentru tine, ca sa-l tii ocupat? Sa-ti iei o pauza?
Te rog, daca o faci pentru tine, renunta! Copilaria copilului tau e mai importanta!

24/04/2025

Povestea preferata a lui Karl din carticica “Bebe: Ajuta-ma sa vorbesc”
• https://bookzone.ro/carte/bebe-ajuta-ma-sa-vorbesc-color-legata
• https://carturesti.ro/autor/alexandra_dutu?lang=en-US

21/04/2025

Sunt un om care citeste, insa care, spre rusinea mea, a avut timp sa citeasca prea putin din cat ar fi meritat. Insa, in ciuda acestui lucru, cumva, de undeva mi s-au impregnat in fiinta principii sanatoase, care au la baza ani de studii si cercetari.
Cred in puterea de atractie a cartilor! Cred ca citim ceea ce avem nevoie. Ma las atrasa de carti si imi studiez instinctul. Incerc sa descopar ce caut, de fapt, in cartea aleasa.
De cateva sedinte vorbesc in terapii despre evitarea bucuriei de teama de a nu suferi. Sau, d**a cm zicea niste vorbe din batrani: “ai grija ca d**a ras vine plans” sau “d**a soare vine ploaie”.
Am ales o carte in zilele astea, din cele fara numar salvate in telefon. Fiecare pagina parca-mi vorbeste despre ultimele sedinte de terapii. Si se face lumina, caci descopar o noua carare sigura. Si stiu ca va fi bine. Caci intuitia mea a fost contruita de carti, iar o noua carte o intareste.

“Dacă „fericit" este opusul lui „trist", atunci fericirea le poate aminti fiintelor umane de tristete. Cele două sunt legate între ele. Acesta constituie, partial, motivul pentru care relaxarea poate induce panică (Schwartz si Schwartz, 1995). Câinii nu ar sti cm sã facă asta. Oamenii stiu” - Noua terapie prin acceptare si angajament, de Steven C. Hayes , Spencer Smith

15/04/2025

Daca intr-o zi incap 4 anotimpuri, de ce nu ar incapea la fel de bine si mai multe emotii?!
Se intampla adesea ca atunci cand te cuprinde o emotie negativa sa te lasi scufundat in ea, mai ales daca e la inceputul zilei. Cu toate acestea, trebuie sa invatam ca o emotie e o stare cu durata determinata. O emotie este trecatoare. Fie ea pozitiva, fie negativa. Tot ce ne ramane de facut este sa o traim si sa o lasam sa se stinga. O emotie nu ne dicteaza o zi, insa ne poate influenta deciziile si comportamentele.
O emotie este si o alegere. Aleg sa ma las prada suferintei sau aleg sa ma ridic si sa imi adun energia pentru a privi mai departe. Ma las sa vad un zambet de incurajare, un gest frumos al unui prieten, o reusita neasteptata… orice mic semn ce ma poate ridica de jos. Un semn ca o raza de soare ce se strecoara prin patura groasa de nori gri. Caci o emotie e o stare. Si, ca orice stare, e trecatoare. Si daca intr-o si incap 4 anotimpuri, de ce intr-o zi n-ar incapea si toate emotiile?!