12/09/2024
Workshop: Limbajul în Psihologia Clinică Psihoterapie – Asociația ”Safe Place”
Scopul acestui workshop este să învățăm cm să punem întrebările care să ajute clienții să-și exploreze emoțiile și gândurile, deblocând sau activând procesele de schimbare. Întrebările bine structurate pot aduce claritate și îi pot ghida pe clienți către obiectivele lor, facilitând o viață mai împlinită.
Cum alegem întrebarea potrivită?
Decizia de a folosi un anumit tip de întrebare depinde de mulți factori: de starea și nevoile clientului, de momentul terapiei, de obiectivele de lucru din acel moment, de tiparele din trecut, etc. În cadrul acestui workshop, vei învăța cm să identifici momentele potrivite, tiparele de gândire și stările clientului pentru a alege întrebarea cea mai eficientă. Fie că este vorba de a fi atent senzațiile din corp, de schimbarea unei perspective rigide sau de explorarea unui scenariu ipotetic, fiecare întrebare deschide noi căi de explorare și auto-reflecție.
Ce vei învăța? Exemple de cadre relaționale și cm să le aplici în terapie.
1. (Cadrul de coordonare) – Întrebările care ajută clientul să stabilească legături între situațiile exterioare și reacțiile sale interne (senzații, emoții). Astfel, se crește conștientizarea asupra impactului emoțional și fizic al unei situații.
- Exemplu: „Ce simți în corp atunci când cineva țipă la tine?”
2. (Cadrul de distincție) – Întrebările care ajută clientul să facă distincția între diferite gânduri, emoții sau reacții, oferindu-i claritate în înțelegerea propriilor experiențe.
- Exemplu: „Cum diferă frica de anxietate în cazul tău?”
3. (Cadrul de opoziție) – Întrebările care ajută clientul să privească o situație dintr-o perspectivă diferită, oferindu-i ocazia de a transforma provocările în oportunități.
- Exemplu: „Cum ar fi diferit pentru tine conflictul dacă l-ai privi ca pe o oportunitate?”
4. (Cadrul de comparație) – Întrebările care explorează gradul de intensitate al emoțiilor sau al gândurilor, ajutând clientul să înțeleagă mai bine nivelul său de experiență.
- Exemplu: „La ce nivel este anxietatea ta cand vorbești despre asta comparativ cu momentul în care ești în situația propriu-zisă?”
5. (Cadrul ierarhic) – Întrebările care ajută clientul să vadă cm se încadrează o experiență sau o emoție într-o structură mai mare, cm ar fi înțelegerea rolului său într-un anumit context.
- Exemplu: „Cum ai putea folosi ceea ce simți în folosul a ceva care este cu adevărat important pentru tine?”
6.(Cadrul deictic)- Perspective diferite: Eu vs. Tu, Acum vs. Atunci – Întrebările care ajută clientul să exploreze diferențele de perspectivă între sine și ceilalți, între prezent și trecut, pentru o mai bună înțelegere a relațiilor și a timpului.
- Exemplu: „Cum se schimbă perspectiva ta asupra acestui conflict dacă te gândești la cm era acum un an?”
7. (Cadrul condițional) – Întrebările care îi permit clientului să evalueze ce s-ar întâmpla dacă și-ar exprima emoțiile sau dacă ar acționa diferit, fără presiunea de a lua o decizie imediată.
- Exemplu: „Dacă partenerul tău ar ști cm te simți, ce crezi că s-ar întâmpla?”
8. (Cadrul temporal) – Întrebările care ajută clientul să resemnifice sau să aibă o perspectivă mai largă asupra unei situații.
- Exemplu: „Cum ai evalua această situație acum față de când s-a întâmplat prima oară?”
Workshopul include exerciții și studii de caz care te vor ajuta să integrezi aceste tehnici în practica ta de terapie, pentru a oferi clienților tăi o experiență profundă de auto-reflecție și schimbare.
Detalii organizatorice:
Data: 28-29 Septembrie 2024; orele 10.00-18.00
Prezență fizică
Cursul este creditat cu 16 credite COPSI
Cost 800 Ron
Link de înscriere în comentarii.