Psiholog Cristina Gheorghe

04/05/2026

De multe ori, confundăm liniștea cu vindecarea. Dar nu orice afirmație „am acceptat ce s-a întamplat” înseamnă că a fost cu adevărat integrat.

Acceptarea autentică nu este pasivă și nu înseamnă renunțare.
Este un proces conștient prin care recunoști realitatea așa cm este, fără să o mai negi sau lupți inutil cu ea, îți permiți să simți emoțiile, chiar și pe cele inconfortabil și alegi, în mod activ și conștient, cm mergi mai departe

Acceptarea aduce claritate, flexibilitate și, în timp, o formă de liniște stabilă.

Resemnarea, în schimb, este o formă de evitare. Sună similar, dar se simte diferit: „asta e, n-am ce face”. Presupune renunțarea la nevoi, limite sau dorințe, o amorțire emoțională sau oboseală cronică.

Resemnarea nu vindecă, doar închide temporar conflictul interior.

Acceptarea îți păstrează autonomia, iar resemnarea ți-o retrage.

Întrebarea utilă nu este „am acceptat?”, ci:
„Mă simt vie și conectată sau doar m-am oprit din a mai lupta?”

27/04/2026

Fetița mea m-a întrebat care este melodia mea preferată din copilărie si instant am zis „Fată dragă”, melodia Mădălinei Manole.

M-a surprins nu doar amintirea, ci intensitatea ei. Aveam o casetă și ascultam melodia la nesfârșit, zi de zi. Eram la bunici atunci… iar dorul de părinții mei, pe care îi vedeam doar în weekend, era constant.

Privind acum la acea etapă din viața mea, din rolul de psihoterapeut, nu pot să nu mă întreb: ce parte din mine se recunoștea în acele versuri?

Această melodie era, fără să știu, un mod de a-mi alina dorul, într-o perioadă în care învățam, în tăcere, ce înseamnă lipsa. Copiii nu aleg întâmplător ceea ce îi atinge, ei simt înainte să înțeleagă. Rezonează înainte să poată explica.

Mă gândesc cu multă blândețe la copilul care eram…
stând la bunici, cu dorul de parinti, dar cu o melodie care îmi ținea loc de alinare.

In terapie, observ oameni care găsesc modalități subtile și profunde de a se regla emoțional. Uneori, într-o melodie, alteori, într-o poveste sau într-un ritual mic, dar constant.

27/04/2026

Rușinea este una dintre cele mai greu de dus dintre emoții. De cele mai multe ori, nu se simte ca o emoție, ci ca un adevăr despre tine.

Nu apare sub forma „mi-e rușine”, ci „ceva nu e în regulă cu mine.”

Se infiltrează în felul în care te vezi, în felul în care vorbești cu tine,
în felul în care te retragi fără să îți dai seama.

O regăsești în anxietate, în nevoia de a te controla, de a nu greși, de a nu deranja...poate in gândurile reluate la nesfârșit după o conversație simplă, in frica de a fi evaluat.

O regăsești și în depresie, dar într-o formă mai tăcută. Acolo nu mai este agitație, ci renunțare. Nu mai este vorba despre „trebuie să fac mai bine”, ci „nu are sens”.

Rușinea nu spune „ai făcut ceva greșit”, ci spune „tu ești greșit”.

Și când această idee se așază suficient de adânc, nu mai este pusă sub semnul întrebării...devine adevăr...devine filtrul prin care interpretezi tot: priviri, reacții, tăceri.

Când începi să observi că vocea critică din interior
nu spune neapărat adevărul...că nu îți aparține neapărat, începi sa vezi că există o diferență foarte mare între „simt că nu sunt suficient” și „nu sunt suficient”.

Rușinea se menține cât timp cele două sunt confundate. În momentul în care apare această diferență, chiar și pentru câteva secunde, se creează spațiu. Nu suficient pentru a schimba tot,
dar cât sa nu te mai confunzi complet cu acea credință.

24/04/2026

În practica mea, întâlnesc frecvent oameni care își definesc valoarea personală prin prisma deciziilor considerate „greșite”. Apar ganduri de genul: „Am ales prost.”, „Am avut încredere în cine nu trebuia.”, Nu sunt în stare să fac ceva sau să iau o decizie" sau „Am pierdut timpul degeaba.”

În spatele acestor afirmații nu este doar regretul, ci adesea autocritica intensă și convingerea că greșeala spune ceva esențial despre propria valoare.

Greșelile fac parte din procesul de maturizare și de ajustare a strategiilor de viață.
Ele oferă informații despre limite, nevoi, tipare relaționale și mecanisme de adaptare.

Dificultatea apare atunci când experiența este tradusă rigid în concluzii de tipul: „nu sunt suficient de bun(ă)” sau „nu sunt capabil(ă) să iau decizii corecte”.

Un obiectiv important în terapie devine, astfel, nu eliminarea greșelilor, ci schimbarea relației cu acestea. Sa facem trecerea de la autocritică la reflecție, de la rușine la înțelegerem, de la etichete globale la observații specifice sau de la blocaj la învățare.

Maturizarea nu presupune absența erorilor,
ci capacitatea de a le integra fără a ne invalida pe noi înșine.

Uneori, progresul începe exact în punctul în care renunțăm să ne mai criticăm pentru greșelile noastre.

23/04/2026

Există momente în care profesia de psihoterapeut nu este doar despre înțelegere și susținere, ci și despre confruntarea cu realități incomode.

Trăiesc uneori un amestec de tristețe și indignare când observ că spațiul terapeutic, care ar trebui să fie unul al vulnerabilității autentice și al vindecării, este folosit cu intenții ascunse. Sunt oamenii care nu vin pentru a se înțelege mai bine, ci pentru a obține „argumente”, validări , documente sau strategii care să le servească în conflicte, uneori chiar în lupte dureroase, cm sunt cele pentru custodia unui copil.

Psihoterapia nu este un instrument de manipulare!
Nu este un loc în care „îți construiești cazul”!
Nu este un spațiu în care celălalt devine inamicul, iar tu cauți confirmări că ai dreptate!

Este, sau ar trebui să fie, un loc în care îți asumi propria parte, în care îți vezi limitele, rănile, mecanismele.
Un loc în care adevărul chiar dacă nu este comod, este necesar.

Când copilul devine miza unui conflict, iar relațiile sunt reduse la strategii și poziții de putere, pierderea este deja colectivă. Iar copilul, cel care ar trebui protejat, ajunge, prea des, în centrul unei dinamici care nu îi aparține.

Ca psihoterapeut, aleg să rămân fidelă unui principiu simplu: nu susțin strategii, susțin conștientizarea. Nu alimentez conflicte, ci încerc să creez spațiu pentru responsabilitate.

Și da, uneori asta înseamnă să pui limite.
Chiar dacă nu este confortabil.
Chiar dacă nu este ceea ce clientul ar vrea să audă.

Etica nu este opțională. Dincolo de orice, vorbim despre oameni. Și, uneori, despre copii care nu au ales să fie prinși la mijloc.

21/04/2026

Atacurile de panică pot apărea oriunde, oricând, inclusiv în public. Și, uneori, cel mai greu nu este disconfortul în sine, ci gândul: „Dacă se vede? Dacă pierd controlul?”

Pe lângă tehnicile de reglare, poate ajuta mult să ai la tine un mic „Kit de prim ajutor pentru atacurile de panică”.

Ce poți avea la îndemână:

• 💍 Un obiect (inel, brățară, piatră mică), care te ajută să te ancorezi în prezent

• 🟢 O minge anti-stres sau un fidget discret, pentru a descărca tensiunea din corp

• 🧴 Un roll-on cu ulei esențial (mentă/lavandă), pentru calmare rapidă

• 🎧 Un playlist cu muzică de relaxare sau sunete de fundal

• 🍬 O bomboană mentolată/acrișoară, pentru stimul senzorial imediat

• 📝 Un mesaj simplu,(în telefon sau fizic): „Este un atac de panică. Nu este periculos. Va trece.”

În momentul în care apare panica:

• Respiră lent și profund. Este gratis! 🙂(inspiri 3 secunde, expiri 6–8).

🧠 Când simți că mintea „o ia la fugă”, încearcă un exercițiu simplu. Alege un număr (de exemplu 1793) și începe să scazi din 7 în 7, în sens invers.

🔁 Alege o categorie (animale, orașe) și găsește câte un exemplu pentru fiecare literă din alfabet (ex: A–antilope, B–balenă…)

🧩 Alege un obiect din jur și descrie-l mental în detaliu (culoare, formă, textură, utilizare). Te aduce în prezent

🔁 Serii logice (ex: 2, 4, 8, 16… sau invers) sau inventează propriul tipar și continuă-l

🗓️ Reconstituirea unei rutine: descrie pas cu pas ce ai făcut dimineața sau ieri. Ajută la organizarea gândurilor

🔡 Alege un cuvânt și spune-l invers (mental) . De ex: „panică” → „ăcinap”

În momentul în care apare panica:
• Respiră lent și profund. Este gratis! 🙂(inspiri 3 secunde, expiri 6–8).

• Observă câteva lucruri din jurul tău de o anumită culoare, 3 texturi diferite ale obiectelor.

• Adu atenția în corp, la picioarele sustinute de sol, la obiectul din mână.

Și, poate cel mai important: Nu trebuie să „pari bine” ca să fii în siguranță.

Lucrul cu anxietatea nu înseamnă absența completă a panicii, ci capacitatea de a rămâne cu tine în acele momente, cu mai multă blândețe și încredere.

Dacă te regăsești în asta, nu ești singur/ă. Și există moduri prin care se poate rezolva.

20/04/2026

Anxietatea nu arată mereu așa cm ne imaginăm.

Poți să mergi la muncă, să te ocupi de responsabilitățile tale, să pari „ok” din exterior... și totuși, în interior, să fie multă tensiune, gânduri care nu se opresc sau să ai o stare constantă de neliniște.

Lucrez cu persoane care funcționează în viața de zi cu zi, dar se simt copleșite pe interior și își doresc mai multă claritate, liniște și control.

În terapie, ne uităm împreună la ce se întâmplă în viața ta și găsim concret modalitatea de a-ți gestiona anxietatea, astfel încât să nu mai dicteze felul în care trăiești.

Dacă simți că este momentul să înțelegi mai bine ce ți se întâmplă, îmi poți scrie în privat pentru detalii.

19/04/2026

17/04/2026

În ultimii 4 ani am parcurs peste 20 de cursuri de formare continuă și certificări în domenii care contează pentru munca pe care o fac alături de clienții mei:

* Terapia anxietății și depresiei cu abordări moderne
* Evaluare și intervenție psihologică pentru adolescenți și adulți
* Tehnici de relaxare și mindfulness
* Intervenții în situații de criză și prim ajutor psihologic
* Tratamentul TOC și PTSD
* Dependențe și comportamente autodistructive
* Teste proiective și evaluare cognitivă

La acestea se adaugă peste 170 de ore de supervizare în psihologie clinică și peste 120 de ore de supervizare în psihoterapie integrativă. Ambele procese de supervizare sunt în desfășurare.

De ce scriu despre asta? Nu este pentru a enumera diplome, ci pentru că fiecare oră de formare sau fiecare curs înseamnă instrumente mai bune pentru ceea ce trăiește fiecare suflet pe care îl însotesc.

Învățarea nu se oprește niciodată!

15/04/2026

Ce nu vindeci… se întoarce in alte relații, dar cu aceeași durere.

Spui: „eu nu voi face niciodată asta" si într-un moment de tensiune, te surprinzi reacționând exact așa cm spuneai odinioara ca nu o vei face.

Nu pentru că nu ai vrea sa faci lucrurile diferit, ci pentru că nu ai învățat încă altfel.

Rănile nevindecate nu stau liniștite și, fără să-ți dai seama,
recreezi ceea ce ai încercat să eviți.

Nu repetăm pentru că suntem slabi.
Repetăm pentru că nu am fost învățați să ne oprim și să înțelegem.

Dar poti rupe acest ciclu.

În momentul în care alegi să nu mai reacționezi pe pilot automat.
Să stai cu emotia, să o simți si să înțelegi ce e, de fapt, al tău.

Vindecarea nu înseamnă să nu mai ai răni, ci să nu le mai lași să decidă ele pentru tine.

Și poate că asta e cea mai importantă schimbare:
să nu mai duci mai departe ceea ce te-a durut.

14/04/2026

Nu toți am învățat să vorbim despre ce simțim, dar toți am învățat, într-un fel sau altul, să le arătăm. Unii o fac prin tăcere, alții prin furie...unii se retrag, alții atacă.

Spunem "nu contează" sau "nu am nimic", dar de fapt ne doare.
Spunem "lasă-mă în pace", dar de fapt avem nevoie de apropiere.
Spunem „mă descurc”, dar în interior e haos.

Și astfel, fără să vrem, ajungem să îi rănim chiar pe acei oameni la care tinem. Nu o facem, pentru că nu ne pasă, ci pentru că nu știm cm sa procedam altfel.

Adevărul e că exprimarea emoțiilor se învață..Cu pași mici, cu ezităric, cu vulnerabilitate.

„M-a durut.”
„Mi-a fost teamă.”
„Am nevoie de tine.”

Lucruri simple, dar greu de spus când nu le-am auzit suficient.

Poate că nu am avut limbajul potrivit ca si copii, dar îl putem construi acum.

Iar acolo unde apar cuvintele… începe, încet, să dispară suferința.