04/08/2025
Mă gândesc din ce în ce mai intens la asta.
Și oricât aș încerca să o trec în rândul ideilor trecătoare, ceva din mine știe că nu e întâmplător.
Nu e doar un gând random de la 02:02 dimineața.
E prea adânc. Prea viu. Prea simbolic. 🫠
E ca și cm mi s-ar fi deschis pentru câteva secunde o ușă spre o înțelegere care nu vine din logică.
Și poate că nici nu trebuie explicată. Doar simțită.
Poate că schizofrenia e o expresie dureroasă a ceea ce se întâmplă atunci când mintea rămâne fără ancoră.
Când realitatea interioară devine mai puternică decât cea exterioară.
Când eul se dizolvă, dar nu spre extaz, ci spre rătăcire.
Și poate că la fel e și cu moartea, în primele clipe de dincolo, o conștiință fără corp, plutind prin frânturi de amintiri, dorințe și umbre nerezolvate.
Fără calendar, fără zi sau noapte.
Doar cu tine. Și tot ce nu ai putut privi cât ai fost viu.
Și atunci, vindecarea psihică nu mai e doar un act medical.
E o călătorie spirituală.
Un proces de a aduce lumină în locuri din noi pe care altfel le-am putea trăi, nefiltrate, dincolo de viață.
Poate că ceea ce numim „boală” e uneori o ușă către un adevăr mai mare.
Un adevăr greu, dar care cere să fie văzut.
Iar acest gând, oricât de straniu pare, nu mă mai lasă.
Tu te-ai gândit vreodată ce rămâne din noi după ce dispare tot ce e exterior?
Poate doar noi. Cu tot ce am evitat să simțim.
🔗 Dacă nu ai citit prima parte, o găsești aici 👉
https://www.facebook.com/share/p/1Boz327yXJ/?mibextid=wwXIfr