28/12/2023
Anul ăsta mi-am propus multe, am zis că e anul meu. După ani de studiu, în programul de formare în psihoterapie integrativă și cel în embodied intelligence, am crezut că în 2023 voi trece la fapte, la a pune în practică și mai mult tot ce am învățat și voi fructifica relațiile pe care mi le-am creat. Însă viața mi-a pregătit alte lecții de învățat.
Parcă mai mult ca niciodată, am fost nevoită să am grijă de mine, de energia mea și ce pot realmente să fac. Mintea poate fi iute, însă corpul are o anumită inerție, în special după o perioadă de burnout. Cu toată grija de mine de care spuneam, ultima jumătate de an mi s-a cronicizat o durere de picior, care se reactivează la efort și parcă țipă și mai mult să stau. Și cât de greu e să stai, când ești obișnuit să fii mereu în mișcare.
Am trăit și la nivelul relațiilor multe provocări pe care cu greu le-am primit, procesat, integrat. Și încă sunt la digerat. Iar asta consumă mai multă energie decât credem. Pierderea a ceva sau cineva important pentru noi este un doliu și are etape care nu pot fi sărite, sau cel puțin nu fără consecințe pe termen lung. Doliile întorc totul pe dos și cer o rescriere, o reașezare, o repoziționare. Și fiecare pierdere activează și pierderile anterioare, în special pe cele neprocesate.
***
Deși am anunțat anumite proiecte în cercul restrâns, nu le-am dus până la capăt, pentru că nu m-am simțit în stare din punct de vedere al energiei. Dacă în alți ani aș fi tras de mine, acum mi-am dat timp de recuperare, timp în acord cu ce simt într-un moment sau altul, fără să mă mai cert așa mult ca în trecut. E în regulă. E ce e.
La o primă vedere, pare că nu am făcut mare lucru anul ăsta, însă timpul și implicarea dedicate în cabinet, ca psihoterapeut, la care se adaugă cel de instructor de Ki-Aikido, cel de prietenă și parteneră, face să nu mai pară chiar așa un an irosit. Nu am făcut încă o retrospectivă oficială a anului și nici de intențiile pentru anul viitor încă nu m-am ocupat. O voi face când simt în mine că e momentul lor.
Perioada asta ne cheamă la retragere, însă fix acum se pune presiunea cadourilor, curățeniei, pregătirii preparatelor pentru mesele festive și, de parcă nu ar fi de ajuns, vine și presiunea rezoluțiilor pentru anul următor. Obiceiurile de Sărbători pe care ni le-am creat sau, mai degrabă zis, le-am învățat de la vârste fragede, merg pe pilot automat ca un mare trebuie, de parcă nu ar exista altfel.
Anul ăsta, de Sărbători, chiar mi-am dat voie să ma ascult pe mine și ce pot, ce am nevoie să fac. Prin urmare, am cumpărat foarte puține cadouri, (ironic, am primit cele mai multe cadouri), pe 23 decembrie, am luat brad și l-am împodobit, am făcut curat într-o singură cameră, cea în care petrec cel mai mult timp, am spălat câteva haine necesare și atât.
Am stat acasă, m-am culcușit, învelită în păturică, am dormit mult, am citit lecturi ușoare, m-am uitat la filme și animații de Crăciun. Asta am simțit că am nevoie. Abia ieri, după câteva zile de odihnă, am putut să fac și eu puțină curățenie, să decorez restul casei și să mă simt mai activă cât să iau decizii pentru zilele următoare și să scriu aceste rânduri.
Am mers din aproape în aproape, în acord cu mine. Și asta intenționez să fac în continuare. Se simte tare bine. Nu se sfârșește lumea dacă nu avem faianța curată, 7 feluri de mâncare pe masă, geamurile curate, toate neamurile vizitate, cadouri pentru toată lumea, brad, vâsc și câte și mai câte.
***
Perioada următoare, până pe 8 ianuarie, mi-am propus să nu îmi pun nimic în agendă și să nu am un to do list. Voi ține doar antrenamentul de Ki-Aikido de azi și joia viitoare (dacă vrei să încerci un antrenament gratuit, în comentarii sunt detalii) și ritualul pântecului de vinerea aceasta (vezi detaliile din comentarii). Pe ambele am decis ieri că le voi ține, fiind în acord cu mine și ce vreau, pot să fac perioada asta.
Sper să îți acorzi, la rândul tău, răgaz și permisiunea de a fi și a face ce și cât simți că poți. Și să fii împăcat(ă) cu asta. Există ceva valoros în timpul ăsta trăit fără plan.
