06/02/2026
"Cauze ale somatizării din perspectiva lui Jacques Salomé
🌟 Conflictele intrapersonale.
Atunci când suntem împărţiţi între două decizii, între două relaţii, două situații de viață care ne pun în postura de a fi cumva scindaţi, rupți în două.
🌟 Situatiile nerezolvate.
Acele situaţii care au rămas suspendate, în care nu știm nici poziţia celuilalt foarte bine, dar în care nici poziția noastră nu este clară. Acele situați ambigue, acele mesaje nespuse, acele gesturi de neînțeles, acele momente în care poate aveam nevoie de o explicație și nimeni nu ne-a dat-o, toate acestea se pot somatiza în cele mai diverse și poate chiar ciudate manifestări.
🌟 Fidelitățile, misiunile, promisiunile, angajamentele "Vreau să fiu ca mama mea/tatăl meu" pot să pară cuvinte neimportante spuse de un copil. Însă acel copil poate renunța la propriile alegeri, la propria viață, la propriu destin, pentru că este fidel unuia dintre părinți sau pentru că a promis cuiva, cândva, ceva anume, pentru că și-a asumat un angajament care îl cam încurcă. Multe somatizări au în spatele lor astfel de promisiuni dureroase, angajamente consumatoare, misiuni pe care ni le-am asumat sau care ne-au fost date de părinții ori bunicii noștri ("să ai grijă de fratele tău", "să ai grijă de mama ta, pentru că eu n-o să mai fiu, să nu o superi"), care au o puternică forţă psihologică. Renunț poate la a avea o relaţie ca să o îngrijesc pe mama, renunț la propriile alegeri ca să nu supăr pe cineva, căci aşa am promis, însă toate acestea se vor răzvrăti în propriul corp, care dorește să-şi trăiască propriile alegeri.
🌟 Pierderile, despărţirile.
Adesea pierderile, separările, despărțirile sunt dureroase. Cu cât ele sunt mai neașteptate, cu cât ne iau prin surprindere, cu atât sunt mai grele. Cu cât nu găsim un sens, o explicaţie pentru ce s-a ntâmplat, cu cât suntem puși în faţa faptului împlinit, fară posibilitatea de a alege, de a interveni, de a acţiona cu atât este mai dureroasă pierderea. [...] Mulţi dintre cei care suferă o pierdere semnif**ativă care nu-și găsește sensul, explicaţia, înţelesul, dezvoltă în câteva luni un simptom cu impact semnif**ativ.
🌟 Somatizările de filiație și de apartenență.
Sunt acele somatizări care îmi asigură locul într-un lineaj în care poate nu am fost pe deplin acceptat, în care familia de origine a refuzat să mă recunoască. Un copil născut dintr-o relație exterioară căsniciei, un copil respins de familia mamei (spre exemplu) care nu a fost de acord cu căsătoria ei, un copil care poate nu s-a simțit niciodată acceptat cu adevărat de tatăl său, pentru că el este băiat, iar tatăl și-a dorit o fată, poate să dezvolte un simptom pe care tatăl lui sau cineva din familia acestuia l-a avut, tocmai pentru a demonstra cu o dovadă de netăgăduit că este al lui, că face parte din linia lui genetică. Dacă toată familia mamei mele, să spunem, a suferit de diabet, dar m-au respins pentru că nu au acceptat ca f**a lor să se căsătorească cu cel care a devenit tatăl meu, atunci este posibil să dezvolt un diabet de filiație, aşa cm are toată familia mamei, ca să le spun, prin corpul meu, prin suferința mea, că sunt și eu ca ei, că fac și eu parte din familia lor.
🌟 Violența primită.
Atunci când ne referim la "violență", ne referim inclusiv la violența psihologică, emoțională, nu doar la violența fizică, observabilă. Dacă am un părinte care mă umilește frecvent, care mă pune în posturi rușinoase, jenante, acestea sunt tot forme de violență. Un gest nepotrivit, un gest cu conotaţie sexuală neadecvat, un mesaj rău-voitor, o trădare din partea unui prieten, toate acestea sunt exemple de posibile violenţe. Sigur că bătaia, palmele, îmbrâncelile, zguduielile fizice sunt tot exemple de violenţe primite. Tot aici intră și violenţele pe care le resimţim atunci când are loc un cataclism natural, un conflict armat, un accident etc. O violență se poate înscrie în noi nu doar din postura de victime, ci și de martori. Faptul că asist la certurile agresive ale părinților mei, faptul că asist la un comportament de bullying faţă de un coleg sau la un accident, pot să fie violenţe pe care le primesc indirect, dar care se pot somatiza în diverse patologii.
🌟 Ritul inițiatic.
Deşi astăzi cred că se întâlnesc mai rar astfel de somatizări, totuși ele sunt o categorie distinctă. Ritul inițiatic este o acțiune prin care devin membru al unui grup care are un filon comun, o misiune comună si astfel, printr-un jurământ, printr-un angajament, pe care mi l-am asumat ca urmare a trecerii printr-un ritual mai mult sau mai puţin laborios, devin membru al acelei comunități. Pot participa la întruniri unde nu pot lua parte decât cei iniţiați prin acel ritual, pot beneficia de sprijinul grupului şi am un puternic sentiment de apartenenţă la această comunitate cu care pare că împărtășesc idealuri comune. Doar că, atunci când sunt pus în situația de a acţiona într-un mod care nu mai este conform cu angajamentele luate, pot dezvolta un simptom. Este cumva o combinatie între un conflict intrapersonal și un simptom de filiație: "vreau sa fiu loial grupului din care fac parte, dar această loialitate intră in conflict cu interesele mele actuale".
❤️🩹 Întotdeauna partea corpului care începe să se manifeste va fi un indiciu pentru sensul final al maladiei. Nimic nu este întâmplător, prin urmare, corpul va alege să-ți vorbească prin cea mai eficientă cale, oferindu-ți indicii, repere care să te ajute în calea pe care o ai de parcurs în procesul de vindecare."
Psih. Daniela N. Dumitrescu ▪︎ "Eu, tu și relațiile noastre"
Sursa imaginii: pinterest.com
