13/11/2021
Astăzi despre GLUTATION – Mama tuturor antioxidanților sau Maestrul detoxifiant. Sunt titulaturi primite în urma a 81.000 de studii științice și peste o sută de ani de cercetare, care au concluzionat că este una dintre cele mai importante molecule din corpul nostru.
CE SUNT ANTIOXIDANȚII? Sunt acele substanțe care neutralizează, prin cedare de electroni, radicalii liberi generați de corp în urma:
- proceselor naturale, cm ar fi producerea de energie pentru viață;
- stresului fizic( boli, accidentări, intervenții chirurgicale…) ori emotional, sau o combinație a acestora;
- pătrunderii în organism din mediul extern a unor substanțe precum tutunul, alcoolul, radiațiile ultraviolete, poluare, consum de medicamente, hrană procesată și prăjită, etc.
Sunt sute de antioxidanți, dar doar 5 principali: glutationul, vitamina C, vitamina E, acid alfa-lipoic și coenzima Q1o. Aceștia lucrează sinergic, ca o rețea integrată. Ceilalți lucrează să îi susțină pe aceștia.
Radicali liberi=Stres oxidativ=Mizerie/Toxicitate/Acidoză=Boală
CE ESTE GLUTATIONUL? Este o tripeptidă produsă în ficat, o moleculă mică cu rol mare. Din toată denumirea asta fancy, reținem doar `tri`, adică 3 aminoacizi non-esențiali are în componență: cisteină, acid glutamic și glicină. După o sinteză specifică care implică gene multiple și multă muncă ajungem la glutation.
În celulele noastre regăsim glutationul în concetrație mare, cam la fel ca în cazul glucozei, potasiului și colesterolului. Deci, o activitate metabolică necesară producerii sale de un asemenea nivel poate fi logic și fiziologic tradusă doar prin importanța sa majoră în organism.
Detoxifierea de radicalii liberi este facută de varianta denumită glutation redus( the good guy – GSH), rezultând în urma acestui proces glutationul oxidat( the bad guy - GSSG). În general, substanțele oxidate din organism nu ne mai sunt utile. Glutationul, spre deosebire de restul, este ca o pasăre Phoenix. O enzimă de treabă – glutation-reductaza - va prelucra glutationul oxidat în glutation redus, care va pleca iar la oaste să se bată cu dușmanii și ciclul continuă on and on.
DE CE MAMA TUTUROR ANTIOXIDANȚILOR? Rolurile glutationului redus sunt multe și extrem de importante. Le voi expune mai jos, nu înainte de a menționa esența scopului său, și anume că țintește cauza stresului oxidativ, nu doar anulează radicalii liberi generați de acesta.
Puterea sa provine de la sulf, substanța aia cu aromă puturoasă și textură lipicioasă. Toxinele din corp se lipesc de el precum muștele pe hârtia aia…criminală.
DE CE MAESTRUL DETOXIFIANT?
- neutralizează peroxidul de hidrogen, produs toxic de metabolism, care poate ajunge să atace proteinele și ADN-ul și îl transformă vitejește în apă;
- neutralizează și scoate arsenicul, mercurul, nichelul și alte metale toxice din celule și creier;
- neutralizează clorul și formaldehida - substanță chimică cu dovedite efecte cancerigene, pe care o inahalăm zilnic ;
- este o substanță vitală pentru sănătatea mitocondriilor, acele baterii sau generatoare ale celulei care convertesc nutrienții și oxigenul în energie. O funcție mitocondrială bună vizează nu doar acest rol energetic, dar și altele extrem de importante, printre care crearea de joncțiuni inter-mitocondriale specializate(asemănătoare sinapselor din creier) cu impact asupra epigenomului (ansamblul de modificări genetice ale celulei determinate de factorii de mediu), și determină reprogramări sau chiar alterări ale ADN-ului mitocondrial, care nu afectează doar sănătatea persoanei în cauză, ci pot avea urmări și asupra generațiilor viitoare, transmițându-se în special pe linie maternă .
- participă la procesul de apoptoză, moartea programată a celulelor, un mecanism complex prin care o celulă declanșează un proces din interior care îi va permite să se sinucidă când nu mai este viabilă pentru a susține viața. Această funcție este extrem de importantă pentru că doar astfel organismul poate păstra controlul și echilibrul asupra procesului natural de diviziune celulară sau a continuării creșterii și regenerării celulare.
IMPORTANT! Celula este baza. Chiar dacă noi ne-o imaginăm ca pe ceva mic și nesemnificativ, ea este punctul `0` de la care pornește existența noastră, o nanomașinărie…uriașă. Nu intrăm acum în alte spiritualitățuri precum intenție, dorință și alte aspecte nevăzute, nu pentru că ele nu există și nu au rost covârșitor, ci pentru că ne-am confuza prea mult. Prefer să iasă o supă clară decât o mare ciorbă cu de toate…nu că nu ar fi. Dar nici subiectul nu este unul…ușurel.
- este cofactor în producerea multor enzime antioxidante și reface vitaminele antioxidante A, C și E, menținându-le în forma lor activă.
- întărește celulele T, primordiale în coordonarea atacului împotriva patogenilor( bacterii, virusuri, paraziți etc.), deci în modularea funcției imunitare în ansamblul său. Când celulele macrofage, printre primele în linia de apărare a organismului vor lupta cu un patogen, este important să se activeze lizozomii, acei centri de degradare, reciclare și semnalizare care mențin homeostazia celulară și tisulară. Cu alte cuvinte, trebuie să pornească procesul de descompunere și anihilare a acestui patogen și, Ghici???? Pornește doar în prezența glutationului.
DE CE SCAD NIVELURILE DE GLUTATION? Cam aceeași factori care ne dezechilibrează pe mai toate planurile determină ca rezervele noastre de glutation să pice: stresul, lipsa/calitatea somnului, dieta, infecțiile cronice, mucegaiul, consumul de alcool, tutunul, lipsa exercițiilor fizice ori prea multe, acetaminofenul(tylenol), administrarea a mai mult de 2 medicamente, etc.. Cei în vârstă au niveluri mai reduse ca urmare a scăderii producerii sale în corp pe măsură ce îmbătrînim.
O bună unealtă pe care o avem la îndemnână să mai neutralizăm din radicalii liberi și să atenuăm inflamația este „împământenirea”, mersul cu tălpile goale pe pământ, păstrând cât se poate contactul cu câmpul său bioelectric. Pământul are un înveliș de electroni liberi. Miliarde de astfel de electroni pot pătrunde în corpul nostru prin împământenire în fiecare secundă.
CE ÎNSEAMNĂ PREA PUȚIN GLUTATION? Un nivel insuficient de glutation echivalează cu supraîncărcarea ficatului cu toxine liposolubile, care se vor depune în țesutul adipos(colesterol) și afectarea capacității sale de a-și derula funcția de baza, aceea de uzină chimică. Alte zone susceptibile de a acumula toxicitate ca urmare a insuficienței acestuia sunt sistemul nervos central, sânii și prostata. Din acest motiv, sunt mulți cercetători care leagă incidența și creșterea problemelor neurologice și imunitare de epuizarea glutationului celular.
Prea puțin glutation în creier, care este cel mai mare producător de radicali liberi( căci este și cel mai mare consumator de energie) va declanșa eliberarea indusă a calciului, un proces distructiv care echivalează cu niveluri ridicate de inflamație. La fel se întâmplă și când există prea mult glutation. Canalele de calciu se deschid și apare același fenomen.
BENEFICII Reduce inflamația. Cum numeroase boli de cauză necunoscută sunt tot mai adesea legate de inflamația sistemică din interior, înseamnă mult. S-a constatat că este benefic în cazul următoarelor problemelor cronice de sănătate: autism, afecțiuni legate de expunerea la mucegaiuri și alte biotoxine, boala Lyme, boli neurodegenerative( Alzheimer/Parkinson), diabet și insulinorezistență, boli cardiovasculare, boli intestinale de tipul colitei, imunodeficiență/HIV.
Dr. Tim Guilford plusează și afirmă că: ” Întrucât glutationul este un antioxidant așa de puternic, joacă un rol semnificativ anti-îmbatrânire. Așadar, susținerea nivelurilor sănătoase de glutation te poate face să arăți și să te simți mai tânăr.”
SUPLIMENTARE SAU SINTEZĂ? Părerile sunt împărțite în rândul specialiștilor în ceea ce privește administrarea suplimentelor cu glutation datorită, în primul rând, biodisponibilității sale - capacitatea de a fi absorbit de către corp în mod corespunzător. Iar ca să ajungă să fie absorbită, micuța și fragila moleculă trebuie să treacă de acizii din tractul digestiv. În cazurile acute, varianta intravenoasă este folosită cu succes de medici, ocolind acest impediment.
Sunt unele formule care au rezolvat și ele parțial hiba asta, cm ar fi varianta lipozomală. Pare a fi cea mai eficientă, căci absorbția este instantă și dozajul poate fi controlat funcție de nevoia de moment. O altă bătaie de cap este faptul că rămane activ doar vreme de 12 minute. Deci, în cazurile cronice, de preferat ar fi o administrare fracționată pe durata zilei a dozei din varianta lipozomală, conform indicațiilor specialistului.
În cazul unor reacții precum durere de cap, greață, dureri abdominale, stare de iritabilitate, explicația ar fi deficitul de selenium, riboflavină(vitamina B2), PQQ(Pironaquinolina chinona) și/sau molibden. Primii sunt cofactori în ciclul de oxidare-reducere despre care am vorbit mai sus că este esențial pentru a umple rezervele cu glutationul bun. Molibdenul contribuie la metabolismul normal al aminoacizilor care contin sulf. Și atunci, o variantă lipozomală care nu conține acești cofactori poate fi administrată cu mai mult succes în tandem cu suplimentarea acestora.
Mai este varianta S-acetil-L-glutation. Gruparea acetil îl va proteja de acțiunea acizilor gastrici, menținându-l intact în intestine, pentru ca o mai mare concentrație să pătrundă în fluxul sangvin.
Datorită acestor inconveniente, atenția s-a întors către precursori ai acestuia, molecule pe care corpul le poate absorbi efectiv prin membrana celulară și converti ulterior în glutation.
Unul este N-acetilcisteina(NAC/ACC/Fluimucil), din care corpul produce cisteină care, la rîndul său, va promova sinteza de glutation. Avem un studiu care arată că NAC nu ajută doar la producerea gluationului, dar și la menținerea nivelurilor sale optime. NAC este folosită ca antimucolitic în infecțiile respiratorii, cm ar fi fibroza chistică pentru că ataca acele legături disulfurice care fac mucusul lipicios și dens, dizovându-l. Pentru că este un mucolitic, usucă mucoasele, așa că poate da senzația de uscăciune a ochilor, sângerări nazale și iritarea mucoasei intestinale.
ACC/NAC este mai mult de atât. Este tratamentul clasic în caz de otrăvire a ficatului cu prea mult paracetamol/tylenol, adică acetaminofen.
Are o mare importanță și în reducerea activității trombotice, încetinind coagularea, inclusiv în caz că ești pozitiv în zilele noastre, prin înhibarea replicării virale și, deci, a sistării dezvoltării procesului inflamator.
Sunt studii care susțin că administrarea ei ar trebui făcută strict la nevoie, atunci când rezervele de glutation sunt epuizate și este nevoie de a susține ficatul să producă rapid necesarul de moment.
Unii specialiști consideră că, o dată ce vom lua din alimentație cei trei aminoacizi esențiali din componența glutationului, corpul se va descurca să îl sintetizeze. Alții consideră că la nivelul de stres oxidativ la care suntem zilnic supuși, slabe șanse să producem cât avem nevoie. Alimentele care conțin sulf sunt cele mai bune surse ale celor 3 aminoacizi: usturoiul, leurda, ceapa, ghimbirul, avocado, leguminoasele, ouăle, cruciferele: varza, broccoli, conopida, varza kale, guliile, ridichiile și germeni ai acestora. Proteina nedenaturată din zer( cea care provine direct din lapte, nu din lactate prin procesare la temperaturi joase) este un alt booster al producției de glutation, fiind bogată în cisteină. La fel și extractul de armurariu – silimarina organică, și ea un antioxidant redutabil cu acțiune directă pe curățarea ficatului de radicali liberi.
În plus, ca să crești producția și sinteza de glutation din celulă și reciclarea sa, ai nevoie de acid ascorbic( vitamina C), substanță-substrat protector care se sacrifică pentru ca alți antioxidanți să fie protejați.
Disclaimer:
Prezentul materialul nu are calitatea de a oferi indicații nutriționale ori medicale de niciun fel. Singurul scop al său este pur informativ. Înainte de a folosi orice fel de medicamente ori suplimente, cereți sfatul medicului care vă cunoaște problemele și istoricul medical.
Material conceput și realizat de Carmen Deaconeasa https://www.facebook.com/ZytoValcea – specialist certificat Zyto, în urma documentării și analizării următoarelor resurse online:
https://www.secom.ro/.../totul-despre-antioxidanti-ce...
https://www.youtube.com/watch?v=0XhldPhEcik
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4684116/
https://www.youtube.com/watch?v=bqfj4m9zKUM
https://www.allfunctionalhealth.com/.../recent-studies-of...
https://www.mcgill.ca/.../hydrogen-peroxide-bodys-best...
https://www.imuno-medica.ro/.../Mitocondriile-%E2%80%92...
https://academic.oup.com/toxsci/article/162/1/15/4798828
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32322478/
https://drjockers.com/glutathione-levels/
https://www.youtube.com/watch?v=K8kKWgsGIU8
https://www.youtube.com/watch?v=QJj0-Ugf8dA
https://www.youtube.com/watch?v=Dr_6w-WPr0w
https://www.youtube.com/watch?v=AkoBKT3pqKc
Scanarea ZYTO va ofera o imagine asupra felului in care stilul vostru de viata va influenteaza sanatatea si ce puteti intreprinde pentru a va echilibra. Nu are rol de diagnosticare ori tratament. Scanarea este non-invaziva si fara contraindicatii.