08/04/2026
📍 Colaborarea mea cu ASA KIDS s-a încheiat, nu ca un final, ci ca o trezire care a venit exact atunci când trebuia
🫴 Las aici o poză cu mine zâmbind, nu pentru că a fost ușor, ci pentru că am învățat să zâmbesc chiar și atunci când, în liniște, ceva din mine se rupea și mă învăța să văd mai clar
📍 Unele locuri nu te pierd dintr-o dată, ci puțin câte puțin, până când ajungi să nu te mai regăsești deloc, iar atunci înțelegi că nu a fost niciodată despre cât ai oferit, ci despre unde ai ales să oferi
🫴 Eu aleg să îmi continui drumul profesional într-un mod nobil, pentru că ceea ce Dumnezeu a pus în sufletul și în mâinile mele nu depinde de oameni și nu poate fi luat, oricât ar încerca cineva
📍 Drumul meu nu se oprește aici, ci se reconstruiește din mine, din răbdare, din adevăr și din toate lecțiile, inclusiv cele care au durut
🫴 Se spune că acolo unde nu este locul tău nu vei avea liniște, iar adevărul este că simți asta în fiecare zi, doar că alegi să taci până când nu mai poți
📍 Capricornul din mine își continuă drumul, închide cicluri și o ia de la capăt mai conștient, mai puternic, pentru că din martie până în martie nu a fost doar un an, ci o lecție
🫴 Nu datorez explicații pentru ceea ce a fost, sunt lucruri care se înțeleg fără să fie spuse și etape care merită lăsate în urmă în liniște
📍 Pentru cei care vor să rămână aproape de drumul meu și de ceea ce urmează să construiesc, vă invit să mă urmăriți pe pagina mea secundară, Kinetoterapeut Ami Pîrșcoveanu secundar, acolo unde voi continua, pas cu pas, să arăt ceea ce este cu adevărat al meu
Kinetoterapeut Ami Pîrșcoveanu secundar
🫴 Oamenii îți pot lua bani, locuri sau contexte, dar nu pot lua ceea ce ți-a fost dat să faci și nici omul care ai devenit în tot acest proces
📍 În rest, las viața să așeze lucrurile pentru fiecare, exact acolo unde îi este locul
✒️ Ami Pîrșcoveanu 🤍
https://www.facebook.com/share/1GAY7jLeNW/