08/04/2026
Am avut un vis extraordinar.
Eram copil, la casa bunicilor din sat. Si se anuntase din Cer ca se va termina lumea. Incepuse sa creasca apa din Pamant, si pe masura ce se inalta, oamenii speriati unii alesesera sa se inece, altii luptau.
Iar eu ma straduiam sa ma ridic pe obiecte inalte, pe gard, in copaci, pe acoperisul casei. Orice ar fi eu voi trai, repetam continuu. Si cand eram pe acoperis si aproape ajunsese apa pana sus in varf, s-a auzit din Cer “S-a oprit. Pentru cei ce au ales sa traiasca, vom continua sa fim.”
Am plans in somn, fericita ca am ales in sfarsit viata.
Lucrez cu oameni foarte bolnavi, stadiile cele mai avansate de dezechilibru. Si foarte, foarte rar se vede in ochii lor dorinta de a mai trai. Chiar daca verbal spun opusul.
Si in general, in sufletul nostru prea putin ne bucuram sa fim aici, cu tot ce se asterne in fata noastra. Fie spunem ca dorim sa mai ramanem din frica (nu stim ce ne asteapta dincolo, simtim ca mai avem restante sau nu am trait suficiente, fugim de durerea fizica). Sau sarbatorim calatoria doar in momentele de castig (material, sufletesc, mental).
Sa iubesti viata cand ai bani, sanatate, familie, vizibilitate, putere, o fi greu? Desi unii nici atunci nu o fac.
Cand ai ales sa vii, ai venit pentru toate, si mai ales pentru cele care iti par grele, sau de nestrabatut. Pentru ca ai venit sa cresti, iar cresterea, nici lumeste nici Astral, nu vine din preaplin si comoditate. Vine din alegeri constiente, din pret platit, din a trece prin toate treaz si recunoscator.
Da, fii recunoscator si cand te doare, si cand esti inselat, si cand nu ai. Esti invitat pe Scena chiar atunci. Este momentul tau sa te ridici, si cu cat mai grea prapastia cu atat mai mare reusita. Pana nu va mai fi nevoie de greu, si vei invata sa le faci pe toate din Iubire.
Noi le alegem pe toate, deci noi ne stim putinta. Poti.
