28/09/2020
Mi-am dorit sa va povestesc despre o carte care mi-a placut foarte mult si la care ma duce gandul atunci cand uneori imi este greu. Imi vin in minte cuvintele fratelui meu care mi-a spus la un moment dat ceva de genul ...pai de ce nu ai zis/facut tu ca doar esti psiholog...
Daca sunt psiholog nu inseamna ca nu am provocari si eu, inseamna doar ca le pot gestiona mai repede si mai eficient.
si acum hai sa va spun povestea...
"Luand in considerare mai multe criterii, Konosuke Matsush*ta nu arata deloc ca un mare lider… un tanar cu urechi clapauge si care nu zambeste… nu era nici din cale afara de aratos, nici recunoscut pe mai multe meleaguri.
Nu excela in discursuri … Rareori lasa impresia unei inteligente fulgeratoare sau destindea atmosfera cu o gluma. Cu toate astea putea sa faca ceea ce pot toti marii lideri – sa motiveze oamenii sa devina mai buni.”
Asa il prezenta John Kotter in cartea sa “Matsush*ta Leadership” pe cel ce se numea Konosuke Matsush*ta, un personaj cu o filozofie de viata grandioasa, care avea sa il duca de la situatia unui copil sarac care muncea la 9 ani 90 de ore pe saptamana, pana la pozitia unui antreprenor genial. Un miracol la care nu te-ai fi asteptat din partea unui copil care parea ca nu are nici un avantaj in viata.
Viziunea d**a care el isi conducea viata personala si compania pleca de la principii simple, umaniste la care nu a renuntat in nici o circumstanta. Nu a renuntat cand altii ar fi considerat ca a avut toate motivele sa o faca: in perioadele de recesiune sau in timpul si d**a cel de-al doilea razboi mondial, cand a trecut prin mai multe falimente sau cand toti membrii familiei sale murisera.
Nu a renuntat nici cand i-au spus ca e nebun si ca ASTA NU SE POATE!
Nu pleca nciodata de la premisa ca nu se poate. Pentru el nu exista aceasta optiune. Mai mult decat atat credea in oameni si in capacitatea lor de a munci si de a gasi solutii lucrand impreuna.
Cand un director a venit si a cerut bani pentru departamentul de cercetare si dezvoltare Matsush*ta i-a spus ca Thomas Edison nu a avut bani pentru cercetare si dezvoltare, ca el vindea ziare ca sa se intretina si totusi a inventat becul.
Cand un designer i-a spus ca nu se poate face un alt ecran pentru un televizor de care se plangeau clientii, Matsush*ta l-a intrebat cati oameni crede el ca sunt in lume. Sa zicem 2 miliarde, a fost raspunsul designerului. Pai, zice Matsush*ta toti acesti oameni au o serie de caracteristici comune (ca si televizoarele de altfel) adica doua urechi, doi ochi, nas si gura si totusi exista cel putin doua miliarde de fete diferite intre ele, deci tu ar trebuie sa poti sa faci cel putin 2 miliarde de ecrane de televizor diferite.
Niciodata nu am inteles conceptul acesta mai bine. Asa este SE POATE! SI EU POT! Pot gasi cel putin doua miliarde de solutii !!!!!
Era un om care chiar traia d**a principiile sale, de aici si forta lui de a motiva oamenii, asta si faptul ca ei , oamenii, contau pentru el.
Cand vorbea despre combaterea saraciei prin produse mai bune si mai ieftine, ei il credeau pentru ca el era modest si ducea o viata modesta.
Cand spunea ca cinstea si respectul pentru ceilalti conteaza ei il credeau pentru ca atunci cand a avut de ales sa ii concedieze ca sa isi salveze compania el a preferat sa nu faca acest lucru. In schimb i-a rugat sa faca tot ce pot sa vanda stocurile de produse care nu se mai vindeau din cauza recesiunii. Si ei au fost alaturi de el si in 2 luni stocurile au fost epuizate. Era prima data in Japonia cand un antreprenor facea asta in loc sa-si concedieze personalul.
Mai apoi a zis da, avem nevoie de produse mai ieftine dar nu concediem angajatii, ci dublam productia si gasim metode inovatoare de a vinde produsele. Si angajatii lui au facut posibil acest lucru pentru ca el le spunea ca ei pot! Si pentru ca ei simteau ca lui ii pasa de oameni!
Matsush*ta le oferea aspiratii marete care sa-i motiveze sa dea tot ce au mai bun.
Omul clar era nebun!
Numai ca toti il urmau si transpuneau in practica obiectivele lui pentru ca el le transforma si in obiectivele lor. Aveau planuri marete si asta ii entuziasma. Aveau planuri care le intrau in inima pentru ca erau planuri despre oameni si despre cm sa le fie mai bine. Si asta ii motiva sa faca imposibilul! Sa faca miracole (cel putin din cinci in cinci ani…)
Si nu urmau scoli sofisticate si nu investeau bani in cercetare si dezvoltare.
Algoritmul lui era simplu! Credea ca oamenii sunt destinati sa faca lucruri marete! Si mai credea ca se poate! Si au reusit!
Cum ar fi fost oare viata lui daca ar fi renuntat d**a primele tragedii…nu stiu ...dar ma bucur nespus ca nu a renuntat!
Pentru ca pot folosi exemplul lui atunci cand imi este greu. Imi reamintesc ca EU POT si CA SE POATE, ca pot gasi cel putin 2 miliarde de solutii!
Si uneori ceilalti imi spun ca am innebunit! Insa am ajuns sa accept schimbarea si provocarile in viata mea pentru ca pentru mine, regretele sunt mult mai dureroase decat orice disconfort creat de acceptarea unui lucru nou in viata mea.
Pierderea entuziasmului aduce riduri pe suflet. Si eu nu imi doresc asta pentru mine.
Iti recomand sa citesti aceasta carte si sper sa gasesti entuziasmul si motivarea care l-au condus pe Konosuke Matsush*ta dincolo de orizont, acolo unde nimeni nu mai ajunsese!
Fi si tu cel care isi depaseste propria linie de orizont si gaseste implinirea in viata ta!
