21/07/2025
Cum își spune copilul tău povestea interioară: rolul creativității în dezvoltare 🏵🎨🪇
În lucrul cu copilul, mai ales în primele etape ale dezvoltării, creativitatea nu este un lux sau un „adaos” decorativ – ci un limbaj de bază. Un copil mic nu-și formulează încă trăirile în concepte elaborate, dar le poate traduce prin culoare, gest, joc simbolic sau poveste. Creativitatea devine astfel un spațiu de exprimare autentică, dar și un instrument fundamental în procesul de reglare emoțională, integrare a experienței și formare a sinelui.
🏵O fereastră spre lumea internă
Creativitatea în copilărie este mai mult decât capacitatea de a produce ceva original. Este expresia unui sistem intern viu, aflat în plină construcție. Prin creație, copilul încearcă să dea formă unei realități interne adesea greu de pus în cuvinte – dorințe, conflicte, nesiguranțe, speranțe. Din acest motiv, susținerea creativității nu este doar o practică educațională, ci o intervenție psihologică profundă, cu impact asupra dezvoltării cognitive, afective și relaționale.
Vârsta preșcolară este o perioadă-cheie în acest proces. Mintea copilului este marcată de curiozitate, flexibilitate și spontaneitate. Iar jocul – forma naturală de explorare și exprimare – devine contextul ideal în care să se manifeste și să se organizeze potențialul creativ.
🏵Creativitatea nu e rezervată „copiilor talentați”
Fiecare copil are un potențial creativ propriu, în limitele dezvoltării sale neuropsihice. Creativitatea nu aparține exclusiv copiilor „artistici” sau „originali”, ci este o funcție de bază a dezvoltării psihice sănătoase. În psihoterapia copilului, creativitatea este adesea o poartă de intrare către procesele emoționale mai profunde – o formă de autoreprezentare care permite o procesare simbolică a trăirilor.
De aceea, strategiile educaționale și terapeutice trebuie să includă:
• descoperirea potențialului creativ al fiecărui copil, fără etichetări și fără presiuni de performanță;
• construirea unui climat relațional securizant, în care copilul să se simtă în siguranță să creeze, să greșească, să revină, să inventeze, să se exprime fără judecată.
Dimensiunile creativității în dezvoltarea copilului
Literatura psihologică distinge mai multe forme ale creativității, relevante și în evaluarea expresiei copilului (Taylor, 1975):
• Creativitatea expresivă – spontană, manifestată în desen, jocuri de rol, povestiri libere;
• Creativitatea productivă – implică modificări personale, contribuții proprii, inovație în conținut;
• Creativitatea inventivă – implică soluții originale la probleme, este susținută de gândirea flexibilă;
• Creativitatea inovatoare – apare în reorganizarea semnificativă a elementelor cunoscute;
• Creativitatea emergentă – rară, dar profundă, presupune o construcție internă radical nouă.
La vârsta preșcolară, predomină formele expresive și productive. Acestea se pot observa în libertatea cu care copilul combină culorile, imaginează scenarii fantastice, schimbă regulile jocului, dă semnificații proprii unei jucării sau reinterpretează povești cunoscute. Rolul adultului este să susțină aceste manifestări, să le observe fără a le corecta prematur și să creeze contexte variate de exprimare.
🏵 Activitatile creative – mai mult decât joc
În mediul educațional și terapeutic, activitățile care implică exprimare liberă sunt esențiale pentru susținerea creativității. Câteva exemple cu valoare psihologică și formativă:
„Hai să facem o poveste”
Această activitate stimulează spontaneitatea narativă și permite copilului să devină autorul propriei realități interne. Invitat să creeze o poveste „de la zero”, copilul accesează resurse de imaginație, dar și de autoreglare emoțională, proiectând teme personale în structuri simbolice. Este o metodă valoroasă pentru identificarea conflictelor interne sau a nevoilor relaționale, într-un format securizant, protejat de distanța simbolului.
„Ce crezi că face personajul?”
Această întrebare activează funcția reflexivă și capacitatea de proiecție, invitând copilul să intre în pielea celuilalt. În plan psihologic, exercițiul susține dezvoltarea empatiei și a teoriei minții, dar poate dezvălui și reprezentări proiective – copilul poate vedea în personaj propriile emoții, frici sau dorințe. Răspunsurile oferite sunt adesea indicii valoroase despre percepția copilului asupra relațiilor, autorității sau siguranței.
„Ce s-a întâmplat mai departe?”
Această activitate dezvoltă gândirea narativă, coerența internă și capacitatea copilului de a construi continuitate și sens. Psihologic, are valoare proiectivă și de autoreglare – copilul are șansa să imagineze o rezolvare, o soluție, un „final bun” într-un scenariu în care poate transfera teme personale nerezolvate. Este frecvent folosită în terapia narativă cu copiii anxioși sau retrași, care beneficiază de susținerea logicii „și totuși, mai e ceva dincolo de teamă”.
Jocurile de rol
Prin jocurile simbolice, copiii experimentează roluri familiale, sociale sau imaginare, adesea ca modalitate de prelucrare a realităților trăite. Aceste jocuri sunt spații vii de explorare a conflictelor relaționale, a temelor de putere, apartenență, autonomie sau frustrare. Psihodinamic, jocul de rol permite o descărcare afectivă controlată și o reorganizare a trăirilor într-un cadru sigur, simbolic, dar plin de semnificație.
Activitățile plastice (pictură, colaj, modelaj)
Lucrul cu materiale vizuale și tactile deschide canale de expresie non-verbală, esențiale în special pentru copiii care nu pot accesa ușor cuvintele. Pictura, colajul sau modelajul facilitează exprimarea emoțiilor difuze, a conflictelor interne sau a dorințelor, oferind copilului un spațiu concret pentru a „vedea” și a „atinge” lumea sa interioară. Aceste activități sunt adesea puncte de pornire pentru intervenții de simbolizare, integrare și reconstrucție a narațiunii de sine.
Fiecare dintre aceste activități are o dimensiune autoreglatoare. Copilul reconstituie fragmente de experiență, construiește relații între elemente disparate, găsește o formă în care lumea internă devine organizabilă. De aceea, creativitatea trebuie privită nu ca un produs final, ci ca un proces de integrare psihică.
🏵 Creativitatea și procesul de simbolizare
Un alt aspect esențial este trecerea copilului de la acțiune la simbol – adică de la gestul spontan la poveste, de la formă la sens. Această capacitate de simbolizare, susținută prin joc și exprimare creativă, este direct legată de maturizarea psihică și de apariția funcției reflexive. Copilul învață treptat să își observe lumea internă, să o exprime în forme tangibile, să o transforme.
Exemplele de mai sus nu sunt simple activități estetice – ele funcționează ca scenarii de conținere a realităților interne. Prin imagine, simbol și poveste, copilul găsește un cadru pentru a explora, dar și pentru a se repara.
🏵 Creativitatea ca indicator de sănătate psihică
Una dintre observațiile constante în practica psihologică este faptul că blocajele creative apar frecvent în situații de anxietate, traumă sau hiperadaptare. Un copil care nu se poate juca liber, care nu poate inventa sau care repetă stereotipic teme de joc merită privit cu atenție – nu ca „necreativ”, ci ca un copil care are nevoie de susținere pentru a-și restabili siguranța internă.
În oglindă, reluarea spontană a jocului simbolic, apariția unor forme noi de expresie sau curiozitatea față de combinații inedite sunt semne clare de dezvoltare sănătoasă.
🏵 Spațiul creativ – spațiu de vindecare și de formare a sinelui
Creativitatea nu este un simplu canal de exprimare, ci o funcție psihică esențială. Ea reflectă nivelul de integrare emoțională al copilului, capacitatea sa de a gestiona incertitudinea, de a transforma realitatea și de a construi sens. Atunci când este susținută, creativitatea devine un spațiu de reconectare cu sinele, o sursă de reziliență și un instrument de dezvoltare personală.
Ca psihologi, educatori sau părinți, putem alege să oferim copilului spațiul intern și extern pentru a crea, fără frică, fără presiune, cu încredere în potențialul său viu. În acest spațiu se nasc nu doar povești frumoase, ci și oameni întregi.
