10/12/2025
„Inutilizarea copilului” de către părinte (uneori numită și infantilizare, subminarea autonomiei sau learned helplessness indusă) este un mecanism psihologic în mare parte inconștient, prin care părintele transmite copilului că nu este capabil, suficient de competent sau demn de încredere să facă lucruri singur.
Mai jos sunt explicate efectele asupra copilului și ce pot face părinții pentru a preveni sau corecta acest tipar.
● Efecte asupra copilului
1. Stima de sine scăzută
Copilul ajunge să creadă că nu poate reuși fără ajutor sau că este „incompetent”. În timp, orice încercare devine însoțită de teamă de eșec.
2. Dependență excesivă de părinte
Când totul este făcut în locul lui, copilul nu are ocazia să exerseze abilități. Asta poate duce la dificultăți mai târziu: în relații, la școală, la locul de muncă, în adaptarea la provocări.
3. Anxietate crescută
Dacă părintele transmite constant ideea „lumea e periculoasă, tu nu ești pregătit”, copilul poate dezvolta anxietate, frică de a încerca lucruri noi sau anxietate socială.
4. Lipsa inițiativei și a motivației
Copilul învață că cineva va interveni și va prelua controlul, ceea ce inhibă curiozitatea, autonomia și dorința de a învăța.
5. Dificultăți în luarea deciziilor
Pentru că rareori este lăsat să aleagă, poate deveni indecis, temător sau pasiv.
6. Posibile resentimente față de părinte
Pe măsură ce crește, copilul poate simți frustrare, lipsă de încredere sau chiar furie, chiar dacă nu știe exact de ce.
● De ce fac părinții asta?
De obicei, din motive emoționale inconștiente, precum:
-anxietate legată de siguranța copilului,
-dorința de a se simți necesari,
-perfecționism („mai bine fac eu ca să iasă bine”),
-modele parentale similare trăite în propria copilărie,
-nevoia de control,
-teamă de schimbare pe măsură ce copilul crește.
Nu este un comportament rău intenționat, ci un tipar învățat.
● Ce pot face părinții? – Soluții practice
1. Încurajați autonomia treptat
Oferiți copilului sarcini mici și realiste pentru vârsta lui (îmbrăcat, pus masa, luat decizii mici).
2. Acceptați imperfecțiunea
Copilul învață din greșeli. Uneori va ieși „mai încet”, „mai murdar” sau „mai puțin perfect”, dar e esențial pentru dezvoltare.
3. Lăudați efortul, nu doar reușita
În loc de „Bravo, ai luat 10”, încercați:
„Îmi place cm ai încercat până ai reușit.”
„Se vede că devii din ce în ce mai responsabil.”
4. Oferiți alegeri
„Vrei tricoul albastru sau roșu?”
„Faci tema la matematică acum sau după gustare?”
Alegerile cresc sentimentul de control și competență.
5. Evitați etichetele
Atât negative („nu poți”, „ești mic”), cât și pozitive hiperprotective („las’ că îți fac eu, tu nu te descurci încă”).
6. Observați-vă propriile reacții
Întrebați-vă:
„Intervin acum pentru că este necesar?
Sau pentru că eu sunt anxios / grăbit / perfecționist?”
Conștientizarea este primul pas spre schimbare.
7. Introduceți „pașii înapoi”
Faceți un pas în spate în situații în care copilul poate gestiona singur.
Folositor este să spuneți:
„Sunt aici dacă ai nevoie, dar încearcă tu primul.”
8. Modelați încrederea
Copilul învață cel mai mult din ce vede.
Arătați cm vă confruntați cu provocări, cereți ajutor, încercați lucruri noi.
●Când are sens să apelezi la un psiholog?
-dacă simți că anxietatea te face să controlezi excesiv,
-dacă copilul prezintă anxietate, lipsă de autonomie, frică de a încerca lucruri noi,
-dacă în familie există conflicte legate de independența copilului.
Un specialist poate ajuta la identificarea tiparelor inconștiente și la schimbarea lor.
