https://www.facebook.com/1105247096268094/

Simbalance

Home
Romania
Bucharest
Simbalance

In centrul nostru este obligatorie analiza combinata dintre afectiunea fizica, momentul cand aceasta apare si impactul psiho-emotional asupra pacientului.

Deschis in anul 2016, Simbalance este un centru medical de recuperare integrata, coordonat de catre Simona Stoica, fiziokinetoterapeut si psihoterapeut Gestalt, cu o experienta de 15 ani in domeniul recuperarii medicale. Printre serviciile oferite de Simbalance se regasesc: kinetoterapie, fiziokinetoterapie, electroterapie, aplicatii tape, masaj terapeutic Shiatsu si Deep Tissues, Dry needling, ps

ihoterapie Gestalt. Starea emotionala si atitudinea noastra fata de un eveniment traumatic sunt esentiale, deoarece corpul se mobilizeaza si in functie de mesajele transmise constient sau nu. Consideram ca legatura dintre planul emotional si cel fizic este esentiala si ca niciun tratament nu poate sa dea roade pe termen lung, fara o abordare psiho-somatica, care sa sustina recuperarea fizica. Pentru noi este foarte important sa intelegem ”In ce fel?”, “Cand?” si “Cum?” deoarece in afara de exercitiile fizice specifice afectiunii lor, stim ca oamenii au nevoie sa isi regaseasca treptat, noul mod ajustat de functionare. A sta drept din punct de vedere fizic are un sens special pentru noi si nu reprezinta doar o postura, ci un stil de viata bine definit si acceptat de fiecare pacient in parte. "Am observat in ultimii ani o necesitate a fuziunii domeniilor si a practicilor medicale in tratarea problemelor pacientilor nostri. De foarte multe ori, viziunea clasica a medicinii traditionaliste ofera un diagnostic, dar nu si o vindecare completa si de aceea in practica mea, consider ca este necesara o analiza corecta si completa, dintre afectiunea fizica si impactul psiho-emotional. O recuperare completa este atunci când pacientul depaseste nu doar la nivel fizic, afectiunea, ci si la nivel emotional, aducand ulterior si o imbunatatire a stilului sau de viata." - Simona Stoica, coordonator Simbalance. Va asteptam la Simbalance!

04/08/2025

Uneori, „acasă” nu înseamnă siguranță, ci un spațiu tensionat, plin de tăceri grele și cuvinte înghițite sau aruncate.
Ne iubim — dar ne înțepăm.
Priviri care rănesc. Tonuri care resping.
Tăceri care nu vindecă, ci adâncesc distanța.

Ne dorim apropiere, dar reacționăm ca și cm apropierea ar fi o amenințare. Țepii nu vin din urǎ.Vin din frustrări şi teamă. Din oboseală emoțională. Din răni noi și mai vechi, purtate prea mult timp în tăcere.

Cum transformăm un acasă cu țepi într-un acasă care vindecă?

Prin prezență.
Prin vulnerabilitate.
Prin cuvinte simple, dar curajoase:
„Nu vreau să ne mai rănim. Vreau să te înțeleg. Chiar dacă doare.”

🔹 Intimitatea reală nu e despre lipsa conflictelor.
E despre siguranța de a fi tu, chiar și când doare dezacordul.
🔹 Acasă nu e acolo unde nu se greșește.
E acolo unde greșelile pot fi asumate, ascultate, reparate, integrate.

Acolo începe iubirea matură:
când renunțăm la armuri și rămânem, chiar și în disconfort, cu inima deschisă.

28/07/2025

Nu suferința ne frânge, ci așteptările neîmpărtășite.

Ne agățăm de oameni ca de promisiuni tăcute — că vor rămâne, că vor înțelege, că vor iubi așa cm avem noi nevoie, cǎ vor aprecia.

Dar dezamăgirea nu e trădarea lor. E uneori realitatea care nu s-a pliat pe povestea pe care ne-am spus-o despre ei.

Când suferim din cauza cuiva, nu e doar durerea pierderii — e durerea proiecției că s-ar fi putut altfel.

Suferința ne poate face cinici. Sau ne poate face conștienți.
Nu închide ușa inimii tale. Întreabă-te, mai degrabă: Ce am învățat despre mine din această durere? Ce fel de iubire merit cu adevărat?

🔸 Adevărata vindecare nu vine când uităm.
Vine când începem să alegem diferit, cu mai multă claritate, și mai puțină nevoie de a fi validați.

—

24/07/2025

“Ce se întâmplă cu iubirea, când unul dintre noi începe să uite?”

Când vorbesc cu partenerii de viață ai celor care suferă de demență, nu aud doar despre pierderea memoriei. Aud despre o durere tăcută, greu de rostit:
🕯️ Cum iubești pe cineva care nu-și mai amintește că te iubește?

Demența vine șoptit. Îți ia, bucățică cu bucățică, omul pe care l-ai știut.
Întâi uită ceva ce tocmai i-ai spus. Apoi o zi. Apoi cine ești tu.
Dar totul se întâmplă cu o blândețe perversă – de parcă viața te-ar convinge că ai timp să te obișnuiești.

Dar nu te obișnuiești.

💬 Îmi spunea odată o femeie: „Trăiesc cu soțul meu, dar simt că sunt văduvă de viu.”

Este o formă de doliu care nu are înmormântare.

Și totuși… rămânem.

Nu pentru promisiunile de altădată, ci pentru legătura care încă palpită în gesturi mici. O atingere. O privire care, pentru o clipă, se luminează cu recunoaștere. O strângere de mână care nu cere cuvinte.

🫀 În absența memoriei, relația nu moare. Se transformă.

Iubirea devine mai puțin despre poveste și mai mult despre prezență. Nu mai e: „Ții minte când am fost la mare?”, ci: „Ești aici acum?”
Nu mai este despre ce a fost sau ce va fi. Este despre acest moment – complet, imperfect, profund.

Și dacă ești acolo, rămânând alături de cineva care uită, să știi că nu ești singur.
🙏🏻Ești printre cei care înțeleg că iubirea nu e doar amintire. Este și alegere. În fiecare zi. Chiar și când e greu. Mai ales atunci.

⸻

🔁 Dă mai departe acest text dacă ai cunoscut iubirea într-o formă care nu mai arată ca la început, dar care încă merită să fie numită iubire.

21/07/2025

💔 Sensibilitatea nu este slăbiciune. Este forma în care iubim, pierdem și trăim.

Trăim într-o cultură care ne învață să fim puternici, să nu plângem, să mergem mai departe. Dar prețul acestei armuri este că, uneori, nu mai simțim nimic.

Adevărul este că oamenii nu se frâng doar din lucruri mari. Se frâng în detalii.
Într-o replică spusă la nervi. Într-un mesaj care nu mai vine.
Într-o privire rece. Într-un „sunt bine” care ascunde o lume întreagă.

🌿 Fragilitatea nu este ceva ce trebuie ascuns. Este un semn că ești conectat. Că îți pasă. Că trăiești. Că încă te atinge ce se întâmplă în jurul tău.

Sensibilitatea este capacitatea de a simți lumea – nu doar prin cap, ci prin inimă.
Și e rară. Prețioasă. Poate incomodă. Dar și cea mai profundă formă de curaj.

✨ Adevărata forță nu e să nu suferi.
Este să rămâi deschis chiar și după ce ai suferit.
Să iubești din nou, să ai încredere din nou, să spui: „încă sunt aici.”

📌 Așa că, dacă ești sensibil: nu te schimba.
Nu deveni „mai dur”. Nu-ți construi ziduri.
Lumea are nevoie exact de ceea ce tu porți în tăcere.

🔁 Dacă ai simțit asta, distribuie. Poate cineva are nevoie să audă chiar azi că nu e singur.

sensibilitate

14/07/2025

A te detașa nu înseamnă a fugi. Înseamnă a rămâne prezent fără a constrânge.

În practica terapeutica Gestalt, învățăm că ființa umană nu este un obiect de control, ci o prezență care se revelează în relație.
👉 A permite celuilalt să fie cine este — fără judecată — este un act profund de respect.
👉 A iti permite ție însuți să fii — în imperfecțiune, fragilitate și devenire — este începutul vindecării autentice.
👉 A nu forța situațiile înseamnă a lăsa lumea să se dezvăluie în ritmul ei, nu în cel dictat de anxietatea noastră.

🌪 Incertitudinea nu este un obstacol, ci expresia cea mai sinceră a realității trăite.
🌱 Soluțiile apar atunci când încetăm să le împingem cu voința și începem să le lăsăm să vină din întâlnirea cu ceea ce este.

Aceasta este arta de a locui lumea cu mai multă ușurință.
Aceasta este terapia prezenței.

11/07/2025

Despre durere.
Durerea fizică este o alarma în carnea noastră. Ea e concretă, palpabilă, o rană cu margini precise. Medicul o măsoară, o clasează, o combate cu pastile și bisturiu. Îi cunoaștem calea: de la receptor la cortex, în linii drepte și electrice.
În schimb, durerea sufletului — acea durere emoțională— e o nebuloasă în care omul se pierde fără hartă.

Durerea emoțională nu are o localizare. E pretutindeni și nicăieri. Ea nu urmează legile fiziologiei, ci cele ale absenței. Absența sensului, absența iubirii, absența siguranței primare. Este o durere care nu cunoaște morfină.

🧩Am văzut oameni cu coaste rupte zâmbind sincer și oameni cu sufletul fisurat care nu mai puteau să își ridice pleoapele. La nivel celular, corpul poate regenera un țesut. Dar cm se regenerează o trădare? O pierdere? Un abandon?

Durerea fizică, cu toată cruzimea ei, ne leagă de viață. Ne face prezenți. Dar durerea emoțională ne scoate din timp. Ne exilează din noi înșine.

💫În psihoterapia Gestalt, spunem că durerea emoțională este ecoul unei iubiri întrerupte. Este semnalul că sufletul a atins o limită — nu fizică, ci ontologică. Iar vindecarea, dacă vine, nu vine prin anestezie, ci prin sens. Prin legătură. Prin înțelegere profundă.

06/07/2025

📍Nu toți știm, dar în fiecare dintre noi există un miez de aur.
Un loc viu, neatins de traumǎ, rușine sau eșec.
Nu se vede la suprafață. Nu vorbește tare.
Dar când cineva te ascultă cu adevărat, fără să vrea sǎ “te repare”, acel miez începe să bată din nou.
Și îți amintești cine ești, nu cine ai fost nevoit să devii.

30/06/2025

Încrederea în sine nu e un strigăt de putere, ci o tăcere adâncă în care rănile noastre încep să respire fără teamă. Nu e orgoliu, nici autosuficiență — e mai degrabă o formă de liniște, o reconciliere cu ceea ce suntem, chiar și atunci când suntem nesiguri, tremurători, neterminați.

Pentru mine, încrederea în sine e o formă de tandrețe față de slăbiciunile noastre. Nu o siguranță rigidă, ci o capacitate de a trăi cu incertitudinea, cu așteptările neîmplinite, cu întrebările fără răspuns. E o liniște care nu urlă, ci se așază, ca o umbră care ne urmează fără să ne judece.

Poate că adevărata încredere nu vine din victorii, ci din felul în care reușim să rămânem întregi — sau măcar vii — după căderi. E o formă de curaj tăcut, care nu cere aplauze, ci doar o clipă de luciditate, o clipă în care nu ne mai rușinăm de cine suntem.

Nu trebuie să fii sigur pe tine tot timpul.
Ai voie să te îndoiești, să cazi, să te întrebi.
Adevărata încredere nu înseamnă perfecțiune, ci să fii blând cu tine și să mergi mai departe chiar și când nu te simți pregătit.

Uneori, e doar curajul să te ridici din pat şi sa mergi mai departe.
Și asta e suficient. 🌱

23/06/2025

Există în spațiul românesc, ca și în multe alte spații umane fragile, o expresie devenită simbol al unei frustrări: „să moară capra vecinului”.

Când nu mai putem visa pentru noi, începem să sperăm să piardă ceilalți.
Când nu știm cm să ne îngrijim de propria grădină, visăm inconștient să se ofilească a altuia.

Cauza la prima etichetare este răutatea, invidia.

Dacǎ ne uităm mai atent, este expresia unei singurătǎți sufletești în lipsa unui limbaj al vindecării post-comuniste care încă ne băntuie.

Adevărul e că nu ne deranjează capra vecinului, ci capacitatea de a crede că mai putem avea și noi una. Ceea ce lipsește este capacitatea de a transforma durerea în reflecție, nu în comparație.

O societate se vindecă atunci când își învață oamenii să nu se compare, ci să se înțeleagă.

Și unde invidia e doar un strigăt tăcut al durerii, răspunsul nu e disprețul — ci compasiunea.

16/06/2025

✨Nu suntem doar lumină sau doar întuneric. Suntem un amestec fragil de impulsuri, emoții și alegeri.
Sunt incongruenți in acțiunile noastre şi adesea rănim.

Ceea ce face cu adevărat diferența nu este eticheta, de “om bun” sau “om rău” ci conștiința de sine care dictează comportamentul.
Tocmai cei care se vor “buni” sunt cei care poartă cele mai dureroase contradicții.

Fiecare dintre noi simte, uneori, furie, atracție, invidie, frică sau dorință de a fugi. Dar ceea ce contează este dacă alegem să ne uităm sincer la ceea ce simțim.
Să ne întrebăm: de unde vine asta? ce vrea? ce lasă în urmă?

Oamenii nu sunt răi pentru că au umbre. Sunt periculoși când nu vor să le vadă.
Să fii „bun” nu înseamnă să nu greșești, ci să ai curajul să te privești sincer și să fii coerent cu etica ta interioara dincolo de impulsuri si emoții.
Să alegi, din nou și din nou, să înțelegi — și nu doar să reacționezi.

⭐️Acolo începe adevărata umanitate.
În spațiul acela tăcut unde alegem să nu fugim de noi înșine.

11/06/2025

🌿 Când mintea ascultă și inima vede…

Inteligența e rapidă, clară, uneori sclipitoare.
Împarte realitatea ca o lamă fină: analizează, ordonează, rezolvă.
E logica argumentului, eficiența soluției, triumful demonstrației.

Înțelepciunea, este ceva așezat.
Ea are răbdarea tăcerii și curajul întrebărilor dificile.
Poate conține paradoxurile, nuanțele de gri.
Nu vrea să aibă dreptate, ci să înțeleagă.

Nu vine din mintea care știe, ci din inima care simte.

E o altă formă de onestitate — una lucida, dar blândă.
O privire care nu pătrunde, ci cuprinde.
Un fel de a fi care nu domină, ci primește.

In terapie, cand iti cauți calea, amândouă sunt necesare, e nevoie sa împletești claritatea minții cu căldura inimii.
Adevărata profunzime nu e nici doar în logică, nici în cunoaștere, nici în empatie ci în întâlnirea lor.

05/06/2025

În societatea românească de astăzi, proliferează soluțiile rapide, terapiile grăbite și terapeuții grăitori, care îți spun ce ai de făcut, ca și cm schimbarea ar putea fi prescrisă ca un medicament.

Dar, de cele mai multe ori, problema nu e lipsa unei direcții.
Nu e ignoranța, ci fragilitatea locului interior din care acea direcție ar putea prinde viață.
Nu e suficient să știi unde să mergi; trebuie să ai un spațiu lăuntric care să te susțină, un centru în care echilibrul să nu fie o luptă, ci o stare firească.

Altfel, orice impuls devine efemer, orice sfat se prăbușește în absența unei structuri interioare care să îl poată purta.
Se sar prăpăstii fără punți, fără timp, fără răbdare şi fără capacitatea de a asimila.

În astfel de condiții, acțiunea nu mai este eliberare, ci risc — uneori devastator.

Psihoterapia, în sensul ei adevărat, nu este o rețetă.
Este o întâlnire. O întâlnire între o clipă potrivită și un spațiu interior disponibil.
Este o așteptare tăcută a unui moment în care transformarea nu mai este o impunere, ci o nevoie profund simțită.

Uneori, tocmai pașii cei mai mici sunt cei care contează. Nu marile revelații, nu experiențele spectaculoase, ci gesturile tăcute, aproape invizibile, pe un teren psihologic delicat și, adesea, instabil.

Și da — poate că ceea ce ne lipsește nu sunt terapeuții, ci timpul. Ne lipsesc anii de educație emoțională, de așezare, de învățare a limbajului interior. Ne lipsesc acei 50 de ani de psihoterapie lipsa din comunism, în care să învățăm, cu adevărat, să fim Umani.

Address

Bucharest

Website

facebook.com

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Simbalance posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Simbalance:

Shortcuts

Want your practice to be the top-listed Clinic in Bucharest?