24/07/2025
🔁 Când terapia devine o poveste pe dos
Ea avea 29 de ani și o oboseală în tot corpul care nu trecea nici după odihnă.
Venea în terapie ca să-și găsească un colț sigur – doar că nu știa că inima ei încă funcționa după o regulă veche:
⚖ "Trebuie să am grijă de celălalt ca să merit să fiu iubită."
El, terapeutul, avea 52. Carismatic, cald, părea că înțelege tot ce spune. Dar înăuntru, era gol. Un divorț, o pierdere de sens, o criză tăcută.
Și fără să-și dea seama, a început s-o tragă după el în acel gol.
„Astăzi sunt cam jos cu moralul… sper că nu te deranjează.”
„Știi… câteodată îmi amintești de mine, am fost și eu ca tine cândva…”
„Cred că avem o relație specială, nu?…”
Ea n-a știut ce simte. A fost un amestec ciudat de confuzie, vină și loialitate.
Nu voia să-l încarce.
Nu mai spunea ce o doare. Devenise confidenta lui.
A început să aibă grijă de el. Ca de mama, când era mică.
Terapia nu mai era despre ea.
Era despre el.
Despre cm să nu-l dezamăgească.
Despre cm să tacă și să nu fie „prea mult”.
Ce n-a știut el?
Că retraumatiza un copil-femeie care venise să învețe, pentru prima dată, cm e să fii ținut în siguranță.
🧨 Dacă în terapie simți să ai grijă de starea terapeutului și te simți vinovat când nu o faci, e timpul să vorbești despre asta într-un mod direct și asertiv, să pui granițe sau să pleci.
Terapia nu e locul în care să salvezi încă un adult rănit.
https://biancamihai.com/
