20/01/2023
Acum trei ani am suferit o depresie cumplită, iar despre ea am vorbit în „O altă poveste de iubire”. M-am adunat cu greu, am dus monștrii pe umeri, mi-am târât tălpile grele prin cotidianul anodin și am încercat cu disperare să mă repar. M-am mutat într-un apartament mic, pe care l-am decorat într-un timp record, lăsând la urmă balconul îngust, cu balustradă metalică, în stil franțuzesc. Țin minte cm am plantat cu grijă mușcate, trandafiri, crizanteme, levănțică în ghivecele suspendate, puse direct pe metalul vopsit în negru. În mine era un negru lipicios, ca o pâclă. Nu mai gândeam limpede, nu mai iubeam nimic. Viața era iar o corvoadă. Dar am pus florile, le-am udat, am acomodat o măsuță galbenă în acel loc și m-am așezat să-mi mai trag sufletul. Să știți că sufletul ne poate rămâne mult în urmă, iar asta naște unele probleme. La nici o jumătate de ceas, pe minunatele legi ale naturii, au apărut albine la florile mele proaspete. Erau albine pe lavandă! Fascinat, am privit spectacolul cu uimire, mi-am zis că viața e cea mai frumoasă invenție și cel mai bun cadou oferit omului; am ieșit subit din depresie.
De atunci tot caut motive simple pentru a rămâne fericit. Și le cam găsesc, oricât de greu e greul din jurul nostru.
V.
PS: da, sunt foarte bine acum. N-am mai avut nicio urmă de depresie. Despre asta vă voi povesti cu altă ocazie.
