08/01/2026
🤰🧬👼
Copiii rămân, la propriu, parte din mamele lor Legătura dintre o mamă și copilul ei nu este doar emoțională, ci și celulară. Fenomenul se numește microchimerism. În timpul sarcinii, celule din făt trec prin placentă în corpul mamei. Ceea ce este uluitor este că aceste celule nu dispar după naștere. Ele migrează și se integrează în organele mamei: au fost găsite în inima, ficatul și chiar în creierul mamelor, trăind acolo decenii întregi. Oamenii de știință au descoperit că aceste celule fetale pot ajuta mama, grăbind vindecarea rănilor ei. Practic, o mamă poartă în ea, fizic, o mică parte din copilul ei pentru tot restul vieții.
Acest schimb biologic bidirecțional începe foarte devreme, încă din primele șase săptămâni de sarcină. Placenta, deși funcționează ca o barieră protectoare și un sistem de filtrare, permite totuși un trafic selectiv de material genetic. În timp ce mama trimite nutrienți și oxigen către făt, fătul trimite înapoi propriile sale celule stem. Acestea intră în fluxul sanguin al mamei și călătoresc prin tot corpul, căutând locuri unde să se stabilească, devenind oaspeți permanenți în organismul care le găzduiește.
Ceea ce face ca aceste celule să fie speciale este natura lor pluripotentă, similară cu cea a celulelor stem. Odată ajunse într-un organ matern, ele au capacitatea uimitoare de a se transforma și de a imita țesutul din jur. Dacă ajung în inimă, devin celule cardiace; dacă ajung în ficat, devin celule hepatice. Ele nu sunt doar vizitatori pasivi, ci devin parte funcțională a arhitecturii biologice a mamei, integrându-se perfect în structura existentă fără a fi respinse imediat de sistemul imunitar.
Unul dintre cele mai fascinante studii care a confirmat acest fenomen a avut loc în 2012, la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson. Cercetătorii au analizat creierul unor femei decedate la vârste înaintate și au găsit urme de ADN masculin (cromozomul Y) în hipocampusul acestora. Deoarece femeile au genetic doar cromozomi X, singura explicație logică și demonstrată a fost că acel ADN provenea de la fiii pe care îi purtaseră în pântece cu zeci de ani în urmă. Aceasta a dovedit că bariera hemato-encefalică, care protejează creierul, este permeabilă pentru aceste celule fetale.
Rolul acestor celule pare să fie preponderent unul de protecție și reparație. S-a observat că celulele fetale tind să se aglomereze în zonele unde mama a suferit o leziune sau o inflamație. De exemplu, la femeile care au născut prin cezariană, celulele copilului au fost identificate în număr mare în țesutul cicatricial, producând colagen și contribuind activ la închiderea și vindecarea inciziei, comportându-se ca o echipă de intervenție microscopică.
Cercetările asupra inimii au adus dovezi similare. În cazurile în care o femeie însărcinată sau care a născut recent suferă o afecțiune cardiacă, celulele fetale migrează către inimă și se diferențiază în cardiomiocite (celule musculare cardiace) și vase de sânge noi. Această asistență biologică sugerează că fătul are un interes evolutiv direct în menținerea sănătății și supraviețuirii mamei sale, oferindu-i resurse celulare proprii pentru a o ajuta să se refacă.
Există, de asemenea, dovezi că acest microchimerism poate influența riscul de apariție a anumitor boli. Studiile au arătat că femeile care au mai multe celule fetale în corpul lor au, statistic, rate mai mici de cancer la sân. Se presupune că sistemul imunitar al mamei, fiind constant antrenat și alertat de prezența acestui material genetic străin dar prietenos, devine mai vigilent în detectarea și eliminarea celulelor maligne proprii, acționând ca un sistem de supraveghere îmbunătățit.
Durata de viață a acestor celule este remarcabilă, depășind cu mult perioada sarcinii sau a copilăriei celui mic. Au fost identificate celule fetale în sângele și țesuturile unei femei de 94 de ani, ceea ce demonstrează că această coabitare biologică este, în multe cazuri, permanentă. Legătura fizică nu se rupe odată cu tăierea cordonului ombilical, ci persistă până la sfârșitul vieții mamei, indiferent de distanța fizică dintre ea și copilul adult.
Interesant este faptul că o mamă poate acumula colecții diferite de celule de la fiecare sarcină pe care a avut-o. Astfel, corpul unei femei care a avut mai mulți copii devine un mozaic genetic complex, păstrând semnături celulare de la fiecare dintre ei. Mai mult, s-a descoperit că uneori celulele de la un frate mai mare, rămase în corpul mamei, pot fi transferate ulterior unui frate mai mic în timpul următoarei sarcini, creând o legătură biologică directă între frați încă dinainte de nașterea celui de-al doilea.
Această descoperire științifică validează o intuiție veche de când lumea: ideea că o mamă nu este niciodată cu adevărat singură. Chiar și atunci când copiii pleacă de acasă, la nivel microscopic, o parte din vitalitatea și identitatea lor rămâne ancorată în ființa care le-a dat viață. Știința a transformat o metaforă poetică într-un adevăr biologic, demonstrând că maternitatea lasă o amprentă profundă, vie și indestructibilă în însăși structura organismului matern.
