Psiholog Gabriela Vitikan

08/04/2026

Există case unde atmosfera este saturată de o oboseală străveche. Nu este oboseala muncii, ci a unui sacrificiu prelungit: o perfuzie invizibilă de energie care curge de la ea spre el. Este o formă de iubire care hrănește, dar care, paradoxal, stinge dorința.

În acest scenariu, ea devine arhitecta imaturității, purtând povara complexului Mamei Universale. Fără să vrea, ea își proiectează nevoia de a fi utilă asupra partenerului, transformându-l într-un obiect al dădăcelii. Însă acest dans se dansează mereu în doi. El, la rândul său, se cuplează perfect în această dinamică, acceptând confortul de a nu crește.

Dincolo de ușa dormitorului, are loc o întâlnire a [...] continuarea pe blog, link în primul comentariu. ⬇️

17/03/2026

În practica clinică, ne întâlnim adesea cu situația în care corpul copilului începe să vorbească o limbă pe care mintea lui nu a învățat încă să o traducă în cuvinte.

Durerea de burtă matinală, greața care apare în pragul școlii sau tensiunea corporală inexplicabilă nu sunt, de cele mai multe ori, simple toane, ci manifestări ale unei realități psihice care a devenit prea densă pentru a fi procesată.

Această trecere de la emoție la senzație poartă numele de somatizare, un mecanism de apărare prin care psihicul, aflat în incapacitatea de a „digera” mental o experiență, mută conflictul din planul gândirii direct în cel al biologiei, transformând angoasa într-un limbaj mut al organelor.

Somatizarea este, în esență, un scurtcircuit al sistemului nervos [continuarea pe blog, link în primul comentariu].

26/02/2026

https://www.facebook.com/share/p/18KuGnVFHq/

Într-o lume în care ritmul vieții este tot mai alert, iar presiunile școlare și sociale afectează din ce în ce mai mult copiii, rolul unui medic psihiatru pediatru devine esențial. Mulți părinți se întreabă când este momentul potrivit să apeleze la un specialist și cm îi poate ajut...

26/02/2026

https://www.facebook.com/share/18LUrnU3t9/

24/02/2026

De foarte multe ori mamele ma intreaba cu exasperare, de ce copilul se comporta adecvat la gradinita, la scoala, cu tatal sau in alte interactiuni si cand se afla in prezenta lor, copilul se dezlantuie, face tantrumuri, crize de plans, devine prea surescitat si de nestapanit.

Si de cele mai multe ori se invinovatesc ca nu sunt mame bune, ca nu fac ce trebuie; si nu vad nici o explicatie sau solutie.

Poate, intr-adevar, fi vorba despre a-i acorda atentia de care are nevoie, despre a pune limite si a crea un mediu de crestere previzibil, structurat, cu reguli clare, mentinute cu consecventa de catre toti membrii familiei.

Dar sunt cazuri in care [...] continuarea pe blog, link în primul comentariu ⬇️

16/02/2026

Există o formă de oboseală care nu seamănă cu nimic din ceea ce cunoaștem în mod obișnuit. Este acea epuizare care nu se vindecă prin somn, ci prin sens, și care apare
atunci când viața unui părinte devine o jertfă prelungită pe altarul unei nevoi care nu se mai termină.
Când îngrijești un copil cu o dizabilitate, fie ea medicală sau mentală, efortul depus nu se măsoară doExistă o formă de oboseală care nu seamănă cu nimic din ceea ce cunoaștem în mod obișnuit. Este acea epuizare care nu se vindecă prin somn, ci prin sens, și care apare
atunci când viața unui părinte devine o jertfă prelungită pe altarul unei nevoi care nu se mai termină.

Când îngrijești un copil cu o dizabilitate, fie ea medicală sau mentală, efortul depus nu se măsoară doar în ore de veghe, ci în greutatea psihică a unei responsabilități care solicită părintele cât pentru trei vieți la un loc.

În primii ani, adrenalina începutului și speranța fragilă a recuperării funcționează ca un motor silențios. Părintele învață să se lase pe sine deoparte, să își pună propriile dorințe în așteptare și să devină un instrument perfect de reglare pentru nevoile celuilalt.
Problema apare odată cu trecerea timpului, când acest mecanism de compensare începe să dea semne de uzură.
Energia se erodează nu pentru că dragostea s-ar fi împuținat, ci pentru că
ar în ore de veghe, ci în greutatea psihică a unei responsabilități care solicită părintele cât pentru trei vieți la un loc.

În primii ani, adrenalina începutului și speranța fragilă a recuperării funcționează ca un motor silențios.

Părintele învață să se lase pe sine deoparte, să își pună propriile dorințe în așteptare și să devină un instrument perfect de reglare pentru nevoile celuilalt.
Problema apare odată cu trecerea timpului, când acest mecanism de compensare începe să dea semne de uzură.

Energia se erodează nu pentru că dragostea s-ar fi împuținat, ci pentru că [...] continuarea pe blog, link în primul comentariu. ⬇️