Anca Popa Psiholog

14/11/2025

Tocmai am atins pragul de 100 urmăritori! Vă mulţumesc fiecăruia în parte pentru sprijinul pe care mi l-aţi oferit neîncetat! Nu aş fi reuşit niciodată fără voi. 🙏🤗🎉

14/11/2025

14/11/2025

DE CE NU SUNT SIGUR CĂ RELAȚIA MEA ARE UN VIITOR?

De cele mai multe ori, certurile din cuplu nu sunt despre cine a dus gunoiul, cine a uitat să răspundă la un mesaj sau cine vorbește pe un ton nepotrivit. Aceste lucruri sunt doar suprafața. În spate se află emoții, nevoi și vulnerabilități mult mai profunde, formate în ani de experiențe și atașamente.
În realitate, nu ne certăm despre „lucruri”, ci despre ceea ce ce simbolizează ele .
Un mesaj ignorat devine un semn de „nu sunt important”.
O voce ridicată devine o dovadă că „nu sunt în siguranță”.
O promisiune uitată devine „nu mă pot baza pe tine”.
Conflictul este de cele mai multe ori o conversație emoțională mascată în gesturi mărunte.
Ce cred eu că înseamnă ceea ce ai făcut
În orice conflict apare instant un mecanism automat: ceea ce partenerul face (sau nu face) este tradus ca un mesaj despre noi.
Nu reacționăm la fapte, ci la interpretarea pe care o dăm acelor fapte.
De exemplu:
– „Dacă nu răspunde, înseamnă că nu îi pasă.”
– „Dacă ridică tonul, mă respinge.”
– „Dacă uită ceva important pentru mine, sunt pe ultimul loc.”
Aceste interpretări activează ceea ce numim „emoții-ce-înseamnă” — emoții care nu vorbesc despre situația prezentă, ci despre un sens personal pe care îl atașăm situației:
• nu sunt important
• nu sunt văzut
• nu sunt suficient
• nu mă pot baza pe el/ea
Când se activează aceste emoții, nu mai reacționăm la situația reală, reacționăm la o rană veche sau la o frică profundă. De aceea, chiar și un gest mărunt poate deveni scânteia unui conflict intens.
Astfel, conflictul devine un dialog între două răni , nu între două persoane.
Și oricât am încerca să ne explicăm sau să ne apărăm, tensiunea crește pentru că în profunzime încercăm să ne protejăm rănile, nu să atacăm persoana.
Chiar dacă uneori pare greu să înțelegi ce simți sau de ce apar îndoieli, nesiguranța nu este un verdict despre relație, ci o invitație către claritate, vindecare și apropiere. Cu pași mici, cu sinceritate și cu deschidere, orice cuplu poate transforma frica în încredere și distanța în conexiune. Relațiile nu „funcționează” singure—ele se construiesc, zi de zi, de doi oameni care aleg să fie acolo, împreună.
Anca

Call now to connect with business.

12/11/2025

Drumul vindecării nu este drept. Uneori ne rătăcim printre amintiri, alteori găsim lumina printre umbre. Important e să continuăm să mergem.

12/11/2025

Cum gestionăm durerea în perioada de doliu

Durerea pierderii unei persoane dragi nu se poate măsura, compara sau raționaliza. Este una dintre cele mai intense experiențe umane — o ruptură între ceea ce a fost și ceea ce urmează, între iubirea care continuă să existe și absența care doare. Doliu nu înseamnă doar suferința provocată de moartea cuiva apropiat, înseamnă și procesul profund prin care învățăm să trăim altfel, fără acea prezență care ne-a fost cândva sprijin, sens sau echilibru.
Ce se întâmplă în noi atunci când pierdem pe cineva drag
Mintea și corpul nostru reacționează la pierdere ca la un șoc. Uneori negăm realitatea, alteori o retrăim în valuri de durere și revoltă. Apare oboseala, confuzia, insomniile sau senzația că lumea și-a pierdut culoarea. Este firesc — durerea este modul prin care inima noastră încearcă să se repare. A trece prin doliu nu înseamnă a fi „slab” sau „blocată în trecut”, ci a parcurge un proces natural de vindecare emoțională.
Etapele doliului – un proces, nu o linie dreaptă
Specialiștii vorbesc despre etape precum negarea, furia, negocierea, tristețea și acceptarea, însă ele nu vin una după alta ca niște trepte ordonate. În realitate, le trăim amestecat: o zi putem simți pace, iar a doua zi ne cuprinde din nou disperarea. Este important să nu ne judecăm pentru acest du-te-vino emoțional. Vindecarea nu înseamnă uitare, înseamnă învățarea unei noi forme de relație cu absența.
Cum putem gestiona durerea
- Permite-ți să simți. Nu încerca să grăbești procesul sau să “fii tare” pentru ceilalți. Lacrimile, tăcerea, furia, nevoia de singurătate — toate au un rost.
- Caută sprijin emoțional. Doliu devine mai ușor de purtat când este împărtășit. Fie cu un terapeut, un grup de suport sau un prieten care știe să asculte fără judecată.
- Creează ritualuri personale. O lumânare aprinsă, o scrisoare către cel pierdut, o fotografie, o plimbare în locul preferat al persoanei iubite – gesturile mici pot aduce alinare.
- Ai grijă de corpul tău. Durerea emoțională se reflectă în corp. Mâncarea, somnul și mișcarea nu sunt simple rutine, sunt acte de grijă pentru a rămâne conectată la viață.
Vindecarea nu înseamnă să nu mai doară, ci să poți merge mai departe, purtând amintirea într-un loc liniștit din tine.
Cum onorăm memoria celor care nu mai sunt
Când durerea începe să se transforme, putem păstra legătura cu cei pierduți prin gesturi de iubire: un act de bunătate făcut în numele lor, o fotografie așezată cu recunoștință, o poveste spusă mai departe. Iubirea nu se oprește odată cu absența fizică — doar se transformă în amintire, în recunoștință, în tăcerea plină dintre două bătăi de inimă.

În loc de încheiere
Nu există o rețetă universală pentru a trece prin doliu. Există doar propriul nostru ritm, propriul mod de a găsi sens și lumină printre umbre. Durerea nu se vindecă prin negare, ci prin curajul de a o privi cu blândețe. Și, în timp, sufletul învață că iubirea adevărată nu dispare — doar își schimbă forma.

Întrebări de reflecție
1. Ce emoții apar cel mai des în această perioadă și cm le poți primi fără să te judeci?
2. Ce ritualuri personale ți-ar aduce un strop de liniște sau conexiune cu persoana pierdută?
3. Ce ai vrea să-i spui celui plecat, dacă ai avea acum ocazia?
Anca

Call now to connect with business.

10/11/2025

Când ceața ne învață să vedem mai aproape
Diminețile de toamnă cu ceață au un fel aparte de a ne opri.
Ne obligă să încetinim, să fim atenți la pași, la respirație, la ceea ce e imediat în fața noastră.
Nu mai vedem departe — și poate că tocmai asta e bine.
Într-o lume în care suntem mereu chemați să privim mai departe, mai sus, mai mult, ceața ne aduce o lecție blândă:
„Uneori, e suficient să vezi doar pasul următor.”
Când ceața se așază peste oraș, ea nu aduce doar frig, ci și o formă de liniște.
Este o pătură care acoperă gălăgia lumii, lăsând loc șoaptelor interioare.
Poate că nu e o zi pentru planuri mărețe, ci pentru a fi cu tine — în tihnă, cu o cană de ceai.
Uneori, sufletul are nevoie de zile ca aceasta: fără strălucire, fără soare orbitor, doar cu lumină difuză și respirații lente.
Pentru că în ceață nu te mai poți ascunde în agitație.
Ești doar tu, cu tine.
Și dacă asculți cu blândețe, ai să auzi:
„E suficient să fii aici, chiar dacă nu vezi tot drumul.”
Toamna asta, lasă ceața să-ți fie prietenă.
Deși nu vezi totul clar, ești exact acolo unde trebuie.
Frumusețea vieții nu stă în claritate, ci în prezență.
Poate e timpul să te așezi, să tragi aer adânc în piept și să spui:
"Astăzi nu trebuie să strălucesc. Astăzi îmi e de ajuns să fiu."
Anca

Call now to connect with business.

28/10/2025

A trăi bucuria vieții cu libertate și conștiență

A trăi cu adevărat bucuria vieții înseamnă a te deschide către experiență, curiozitate și autenticitate.
Este un act de curaj — curajul de a te descoperi și de a te așeza în centrul propriei existențe, ghidat de o scară de valori care te reprezintă cu adevărat.

Societatea, familia, credințele și mediul în care trăim ne oferă repere, dar vine un moment în care merită să le privești cu sinceritate și să te întrebi:
„Valorile după care trăiesc acum îmi hrănesc bucuria, îmi onorează esența, îmi dau sens?”

Când alegi să-ți definești propria scară de valori — bazată pe iubire, autenticitate, compasiune, libertate și respect — începi să trăiești în acord cu ceea ce e esențial pentru tine.
Fiecare zi devine o oportunitate de a exprima cine ești, nu de a demonstra ceva lumii.
Bucuria vieții devine o stare naturală, un flux care curge firesc prin tine, atunci când acțiunile, gândurile și emoțiile tale sunt în armonie cu valorile tale profunde.

Trăiește plenar, cu inimă deschisă, cu bun-simț și discernământ, dar și cu curajul de a-ți construi propria hartă a vieții.
Când valorile devin un reper viu, nu o listă impusă, viața capătă profunzime, sens și libertate autentică.

Astăzi, privește în tine și întreabă-te:
„Care sunt valorile care îmi dau energie, echilibru și bucurie?”
Scrie-le, rafinează-le, trăiește-le.
Pentru că acolo unde valorile sunt clare, bucuria devine simplă și profundă.

Cum poți descoperi scara ta de valori personală

Descoperirea propriei scări de valori este un proces de conștientizare, reflecție și alegere.
Nu este despre a găsi „valorile corecte”, ci despre a identifica acele repere interioare care te definesc și îți ghidează deciziile.

1. Reflectează la momentele în care te-ai simțit împlinit(ă) și autentic(ă).
Ce anume făceai? Ce valori erau prezente acolo (de exemplu: libertate, iubire, curaj, recunoștință)?

2. Gândește-te la situațiile care te-au tulburat sau ți-au provocat disconfort.
Ce valori au fost „călcate în picioare”? Acolo unde apare suferința, adesea se ascunde o valoare esențială neglijată.

3. Scrie o listă cu 10 valori importante pentru tine, apoi restrânge lista la 5.
Acestea sunt reperele tale de bază — farurile care te pot ghida în orice decizie.

4. Ordonează-le în funcție de importanță și observă cm se reflectă în viața ta de zi cu zi.
Unde trăiești în acord cu ele și unde e nevoie de mai mult echilibru?

Cum poți transforma scara de valori într-un reper viu

O scară de valori devine vie atunci când începi să o exprimi prin alegeri, comportamente și atitudini.

1. Fă-ți un jurnal al valorilor – notează zilnic o acțiune prin care ai trăit o valoare importantă pentru tine.
2. Creează-ți intenții săptămânale legate de valorile tale (ex: „Săptămâna aceasta cultiv recunoștința în fiecare conversație.”)
3. Revizuiește-ți periodic valorile – viața se schimbă, iar conștientizarea te ajută să evoluezi.
4. Înconjoară-te de oameni, activități și medii care hrănesc acele valori – ele vor deveni naturale în viața ta de zi cu zi.
5. Celebrează momentele în care trăiești aliniat(ă) cu valorile tale – bucuria crește atunci când recunoști frumusețea propriului drum.

Anca

20/10/2025

Să începem o nouă săptămână cu atenție la lumea noastră interioară. Fiecare emoție transmite un mesaj valoros, fiecare gând creează direcția, iar fiecare alegere conștientă susține evoluția personală. Claritatea aduce echilibru, iar grija de sine construiește puterea interioară. Să avem o săptămână cu sens, stabilitate emoțională și pași autentici către ceea ce ne dorim!
Anca

19/10/2025

Impactul iubirii asupra psihicului uman
Autor: Psiholog Anca Popa
Website: ancapopapsiholog.ro

Introducere
Iubirea este una dintre cele mai fundamentale și universale experiențe umane. Ea nu se limitează doar la romantism, ci se manifestă în multiple forme: iubirea de sine, iubirea familială, iubirea între prieteni și iubirea romantică. Studiile în psihologie arată că iubirea are un rol esențial în sănătatea mentală și emoțională, influențând modul în care gândim, simțim și ne raportăm la lume.

Din perspectiva psihoterapiei, iubirea este mai mult decât un sentiment – este un factor protector, un catalizator pentru vindecare și o sursă de reziliență emoțională. În acest articol vom explora impactul iubirii asupra psihicului uman, efectele sale benefice, riscurile relațiilor nesănătoase și modalități practice de a cultiva iubirea sănătoasă.

Ce este iubirea din perspectivă psihologică?
Psihologia definește iubirea ca un fenomen complex, format din mai multe componente interconectate:
- Conexiune emoțională: sentimentul de apropiere și încredere reciprocă.
- Angajament: dorința de continuitate și stabilitate în relație.
- Intimitate: deschiderea și vulnerabilitatea care permit exprimarea autentică a emoțiilor.
- Afecțiune: manifestarea concretă a sentimentelor prin gesturi, cuvinte sau acțiuni.

Cum influențează iubirea creierul și emoțiile?
Iubirea activează zone specifice din creier și declanșează eliberarea unor neurotransmițători care reglează starea emoțională:
- Dopamină: creează senzația de plăcere, motivație și satisfacție.
- Oxitocină: cunoscută ca „hormonul atașamentului”, crește încrederea și apropierea emoțională.
- Serotonină: contribuie la stabilitatea emoțională și buna dispoziție.
- Endorfine: reduc percepția durerii și a stresului.
- Adrenalină: intensifică emoțiile și energia resimțită în prezența persoanei iubite.

Beneficiile psihologice ale iubirii
1. Reducerea stresului și anxietății
Persoanele implicate în relații sănătoase prezintă niveluri mai scăzute de cortizol, hormonul stresului.

2. Creșterea rezilienței emoționale
Iubirea oferă sprijin psihic și emoțional în momentele dificile, protejând împotriva depresiei și epuizării emoționale.

3. Dezvoltarea siguranței interioare
Experiența iubirii autentice contribuie la formarea unui sentiment profund de siguranță psihică.

4. Susținerea stimei de sine
A fi iubit și acceptat așa cm ești validează valoarea personală.

5. Efecte pe termen lung
Relațiile de iubire satisfăcătoare sunt asociate cu o viață mai lungă, risc redus de depresie și mai multă satisfacție generală.

Riscurile relațiilor nesănătoase
Iubirea poate fi și dăunătoare dacă se dezvoltă în contexte nesigure sau toxice:
- Iubirea dependentă: bazată pe frică, insecuritate și control.
- Iubirea toxică: manipulare, gelozie excesivă și abuz emoțional.
- Iubirea idealizată: așteptări nerealiste care conduc la dezamăgiri repetate.
- Lipsa iubirii: atașament evitant sau teama de apropiere, care generează izolare emoțională.

Cum cultivăm iubirea sănătoasă?
1. Dezvoltă empatia și ascultarea activă
2. Practică vulnerabilitatea controlată
3. Exprimă aprecierea și recunoștința
4. Comunică deschis nevoile
5. Alege relații bazate pe respect și siguranță
6. Iubește-te pe tine

Întrebări de reflecție
1. Cum mă simt atunci când sunt iubit/ă?
2. Care sunt modalitățile prin care ofer iubire celor din jur?
3. Există relații în viața mea care îmi afectează negativ starea emoțională?
4. Cum pot consolida iubirea de sine în viața mea?
5. Ce gesturi mici de afecțiune pot introduce zilnic pentru a îmbunătăți relațiile mele?

Mini-checklist
- Practic empatia zilnic
- Exprim recunoștința și aprecierea
- Stabilesc limite sănătoase în relații
- Cultiv iubirea de sine
- Aleg relații bazate pe respect și siguranță

Toolbox – 3 exerciții practice
1. Jurnalul recunoștinței
2. Scrisoarea emoțională
3. Reflectarea emoțiilor

Recomandări practice
- Observ tiparele relațiilor mele
- Folosesc tehnici de reglare emoțională
- Particip la grupuri de suport sau terapie
- Educația emoțională continuă
- Investește timp în relația cu tine

Concluzie
Iubirea este mai mult decât un sentiment frumos; este un pilon al sănătății psihice și emoționale.

Call now to connect with business.

17/10/2025

Homeostazia – inteligența biologică a corpului și legătura ei cu echilibrul psihologic
În fiecare clipă, corpul tău realizează mii de ajustări subtile pentru a te menține în viață și în echilibru. Indiferent dacă ești treaz sau dormi, dacă ești stresat sau relaxat, dacă e frig sau cald afară — în interiorul tău, un sistem complex de reglare lucrează constant pentru a menține homeostazia.
Ce este homeostazia?
Din punct de vedere științific, homeostazia reprezintă capacitatea organismului de a menține constante interne relativ stabile, cm ar fi temperatura, pH-ul sângelui, nivelul de glucoză, echilibrul hidric sau tensiunea arterială, în ciuda variațiilor externe.
Termenul a fost introdus de Walter Cannon în 1926, ca o extensie a conceptului de „milieu intérieur” formulat de Claude Bernard. Homeostazia este, de fapt, un proces activ, nu o stare fixă — un dans continuu între sistemele nervos, endocrin și imunitar, care colaborează pentru a păstra organismul într-o stare funcțională optimă.
Neuroștiința echilibrului intern
La nivel cerebral, centrul principal al homeostaziei este hipotalamusul — o structură mică, dar esențială, situată la baza creierului.
Hipotalamusul funcționează ca un „termostat biologic” și un integrator între creierul emoțional (sistemul limbic) și corpul fizic.
🔹 Când percepem o amenințare (reală sau imaginară), hipotalamusul activează axa hipotalamo-hipofizo-adrenală (HPA), determinând eliberarea cortizolului și a adrenalinei — hormoni care pregătesc corpul pentru reacția de luptă, fugă sau îngheț.
🔹 După ce pericolul trece, sistemul nervos parasimpatic intră în acțiune, restabilind ritmul cardiac, respirația și tensiunea arterială — practic, readucând corpul la homeostazie.
Acest proces de „revenire la echilibru” este un exemplu al neuroplasticității autoreglatorii – abilitatea creierului de a ajusta activitatea neuronală în funcție de nevoile organismului.
🔸 Homeostazia și sănătatea psihologică
Când sistemul de reglare funcționează eficient:
• Hormonii de stres (cortizol, adrenalină) sunt eliberați doar temporar;
• Sistemul imunitar rămâne activ, dar nu hiper-reactiv;
• Neurotransmițătorii implicați în bunăstare (serotonină, dopamină, oxitocină) sunt produși în mod echilibrat;
• Creierul menține o conectivitate sănătoasă între cortexul prefrontal (zona rațională) și amigdala (centru al emoțiilor).
Pe termen lung, o homeostazie stabilă contribuie la:
• reducerea riscului de tulburări anxioase sau depresive,
• îmbunătățirea somnului,
• reglarea apetitului și a energiei,
• o mai bună reziliență la stres.
În schimb, când stresul devine cronic, iar sistemul HPA rămâne activat prea mult timp, se instalează o stare de alostazie — adică un efort constant de adaptare care, în final, obosește corpul și mintea.
Aceasta duce la dezechilibre hormonale, inflamație, tulburări emoționale și epuizare generală.
🔸 Homeostazia – puntea dintre corp și minte
În neuroștiințele contemporane, conceptul de homeostazie se extinde spre neuroștiința interocepției — adică percepția senzațiilor interne (bătăile inimii, respirația, tensiunea musculară).
Zone precum insula și cortexul cingulat anterior joacă un rol esențial în această conștientizare corporală.
Cu alte cuvinte, atunci când ne ascultăm corpul și îi oferim condițiile pentru echilibru (odihnă, hidratare, mișcare, reglare emoțională), activăm circuitele neuronale care susțin homeostazia și reduc hiperactivarea stresului.
🔸 Cum poți susține homeostazia?
Din perspectivă psihofiziologică, câteva practici susțin direct acest proces natural:
1. Respirația lentă și profundă – activează sistemul parasimpatic, scăzând cortizolul.
2. Somnul suficient (7–8 ore) – restabilește echilibrul hormonal și neuronal.
3. Mișcarea regulată – reglează dopamina și serotonina.
4. Conectarea socială autentică – stimulează oxitocina, care reduce stresul și inflamația.
5. Mindfulness și autoreglarea emoțională – cresc activitatea cortexului prefrontal și inhibă reactivitatea amigdalei.
________________________________________
🔹 Concluzie
Homeostazia este inteligența biologică și neuropsihologică care ne menține în viață, dar și în armonie cu noi înșine.
Ea nu înseamnă absența stresului, ci capacitatea de a reveni la echilibru după orice dezechilibru.
A cultiva homeostazia înseamnă, practic, a învăța să trăim în ritmul natural al corpului nostru, cu respect, conștiență și blândețe.

Call now to connect with business.

16/10/2025

Neuroștiința iubirii, stresului și schimbării:
Cum creierul modelează relațiile și vindecarea emoțională
Călătoria dintre inimă și creier
De multe ori vorbim despre inimă atunci când vine vorba de iubire, durere sau conectare. Dar în spatele fiecărei emoții profunde, se află o coregrafie complexă între creier și corp. Neuroștiința modernă ne ajută să înțelegem că dragostea, stresul și procesul de schimbare nu sunt doar experiențe psihologice, ci procese neurobiologice care pot fi înțelese, cultivate și transformate.
Neuroștiința iubirii și atașamentului
Când ne atașăm de cineva, creierul nostru activează circuite specializate pentru conexiune, siguranță și apartenență. Neurotransmițători precum oxitocina, dopamina și serotonina creează senzația de apropiere, plăcere și încredere. Atașamentul sigur se formează atunci când aceste circuite sunt consolidate prin experiențe de iubire consecventă și răspunsuri empatice. Atunci când am trăit nesiguranță emoțională, creierul poate asocia apropierea cu pericolul. În astfel de cazuri, relațiile devin spații de activare, nu de liniștire. În terapie și relații sănătoase, putem învăța să rescriem aceste asocieri, iar oxitocina joacă un rol central în refacerea sentimentului de siguranță.
„Creierul nu caută perfecțiunea în iubire, ci siguranța.”
Neurobiologia stresului și reglarea emoțională
Stresul este un răspuns natural al creierului la amenințare. În momentele de conflict, cortexul prefrontal — partea responsabilă de gândirea rațională — este temporar 'deconectat', iar sistemul limbic preia controlul. Amigdala trimite semnale de alertă, activând reacțiile de luptă, fugă sau îngheț. În relații, acest mecanism se manifestă prin reacții impulsive, retrageri sau tensiune. Reglarea emoțională nu înseamnă reprimarea reacțiilor, ci recunoașterea lor și revenirea conștientă la calm. Respirația lentă, contactul vizual blând sau atingerea sigură pot semnala creierului că pericolul a trecut.
„Reglarea emoțională nu este despre control, ci despre reconectare.”
Neuroplasticitatea și rescrierea tiparelor
Creierul este un organ al schimbării. Neuroplasticitatea reprezintă capacitatea sa de a crea noi conexiuni neuronale pe baza experiențelor repetate. Cu alte cuvinte, fiecare nouă alegere conștientă devine o șansă de a construi un alt traseu neuronal — unul care sprijină calmul, încrederea și iubirea matură. Relațiile sigure, meditația, recunoștința și practica prezenței emoționale sunt instrumente care stimulează neuroplasticitatea. Schimbarea reală nu apare peste noapte, ci prin expunerea constantă la noi experiențe care contrazic vechile convingeri de nesiguranță.
„Ceea ce exersăm devine realitate neuronală.”
Cum folosim aceste descoperiri în relațiile noastre
Înțelegerea neuroștiinței iubirii și stresului ne oferă o hartă pentru relațiile conștiente. Atunci când știm că reacțiile emoționale sunt răspunsuri ale creierului, nu defecte de caracter, putem aborda conflictele cu mai multă compasiune. A ne calma împreună – prin ascultare, prezență și ton blând – înseamnă a ne antrena creierul pentru siguranță comună.
Concluzie – Speranța și transformarea în lumina științei
Neuroștiința nu înlocuiește inima, ci o ajută să fie înțeleasă. Fiecare conexiune, fiecare respirație conștientă și fiecare act de iubire devin experiențe care modelează creierul spre echilibru. A ne vindeca înseamnă, în esență, a ne recabla pentru siguranță, încredere și iubire autentică.
Reflecție și Jurnalizare
1. Ce reacții emoționale îmi este cel mai greu să reglez și cm le pot înțelege ca răspunsuri ale creierului meu, nu ca defecte personale?
2. Ce experiențe din relațiile mele actuale sau trecute mi-au activat sentimentul de siguranță?
3. Ce obiceiuri mici pot repeta zilnic pentru a-mi stimula neuroplasticitatea spre calm și conectare?

Call now to connect with business.