Psihoterapie/Logopedie Cristina Isvan

18/11/2025

Ceea ce simți este direct influențat de locul în care își petrece mintea cea mai mare parte din timp.

Dacă rămâne prea mult:
• în TRECUT → întreține tristețea și blocajul
• în VIITOR → întreține anxietatea și tensiunea

12/11/2025

Când alegi un psiholog, verifică-l. Pentru siguranța ta.

Postarea aceasta nu este despre „laudă personală”, ci face parte dintr-o inițiativă comună a psihologilor care, în contextul scandalului „dr. Andrei”, simțim nevoia să arătăm câtă muncă și seriozitate există în spatele unei formări reale.

Psihologia nu e o credință și nici o modă. E știință.
Și da, între un profesionist format riguros și cineva care „a citit niște cărți și a văzut niște podcasturi” e o diferență uriașă.

Pentru mine, drumul până la atestatul de psihoterapeut a însemnat 11 ani de studii, formare și supervizare ( 3 ani de facultate, 2 ani de master, 2 ani de formare in psihoterapie cognitiv comportamentala, 2 ani de supervizare in psihoterapie, 2 ani de supervizare in psihologie clinica), iar la toate acestea se adaugă cursuri de formare continua. Asta nu pentru prestigiu, ci pentru că oamenii care vin în cabinet merită competență, etică și siguranță.

Pe site-ul Colegiului Psihologilor din România, la secțiunea Registre, poți verifica oricând dacă un psiholog este acreditat.
E dreptul tău să te protejezi.

Redau mai jos comunicatul din partea Colegiului Psihologilor.

02/11/2025

12/09/2025

Fiecare vede lumea prin propriile experiențe, emoții și credințe.
De aceea, înainte să judeci, încearcă să înțelegi.
Empatia ne apropie mai mult decât orice argument.

10/09/2025

11 septembrie

Unele zile încep banal, dar viața ne arată că orice moment poate căpăta un sens uriaș. Așa cm 11 Septembrie a devenit o dată simbol, o amintire a pierderii, dar și a rezilienței, a iesirii dintr-o etapa si a unui nou inceput, la fel și fiecare zi ne oferă șansa de a trăi conștient și de a aprecia ceea ce contează cu adevărat.

Privind Ground Zero, simți nu doar durerea pierderii, ci și puterea oamenilor de a merge mai departe, de a reconstrui și de a găsi sens în ce pare de neînțeles. Acest loc ne amintește că nu putem controla tot ce se întâmplă, dar putem alege să trăim cu intensitate, atenție si responsabilitate. Cat timp e viata, e speranta!

20/08/2025

Pe gânduri la final de zi...

Astăzi am trăit două experiențe aparent foarte diferite, dar care, privite mai atent, au ceva in comun.

Dimineață am fost la dentist: o măsea care nu părea să dea probleme, fără dureri, s-a inflamat brusc. Am ajuns cu optimism la un endodont cu speranta ca va putea trata infectia de pe canal. Dar era deja prea târziu. Soluția ...o programare la extracție si in viitor un implant. O lecție medicală destul de costisitoare: ce nu doare azi, poate ascunde totuși o suferință care, dacă nu e abordată la timp, se agravează. Dar problema mea medicala a pălit cateva ore mai tarziu in cabinetul de terapie.

Am avut în față un cuplu care trece printr-o criză majora. O familie aparent echilibrata, in care s-a instalat raceala si instrainarea, in care realitatea si normalitatea erau percepute total diferit, in care unul a dominat si celalalt a copt tacut un scenariu de viata paralel. Unul dintre cei doi a ales calea infidelității. Celalalt, copleșit de aflarea vestii, nu a știut cm să reacționeze. A raspuns cu denigrare, cu acuze, cu reactii si vorbe dureroase, fiind convins ca peste asa ceva nu va trece. D**a ce s-a racorit, a regretat, a inceput un drum de recastigare a partenerului, si a cerut cu insistenta impacarea, constient de greselile facute in relatie si mai ales de modul in care a raspuns la greseala partenerului. Celalalt si-a cerut iertare, a cerut o a doua sansa, apoi s-a luptat un timp cu sentimentele sale, cu reacțiile partenerului si apoi a obosit. Azi a cerut sa fie lasat in pace, si sa semneze cat mai repede actele de divort.
Amândoi erau teribil de triști. Acum amandoi au nevoie de sprijin pentru a depăși suferinta, dar separat...terapia de cuplu nu mai e o solutie.

Pentru astfel de situații nu suntem niciodată pregătiți.
"E ca si cm ti-ar fi picat cerul pe tine.
Ca si cm te-a lovit trenul.
Ca si cm esti trezit dintr-un somn dulce udat cu apa rece."
Sunt expresii pe care le-am mai intalnit la cupluri unde a aparut infidelitatea si unde divorțul este iminent.

Dar tocmai aici se află o lecție: dacă ar fi cerut sprijin mai devreme, dacă ar fi îndrăznit să caute un specialist când primele fisuri abia se conturau, poate rana nu s-ar fi adâncit atât de tare. Daca primul ar fi cautat sprijin atunci cand era nemultumit de partener... Daca cel de-al doilea ar fi cerut ajutor imediat ce a descoperit inselarea...

În relații, ca și în sănătate, prevenția contează mai mult decât reparația. Când ne prefacem că „nu doare”, de fapt pregătim terenul pentru suferințe și mai mari. Azi, atât în cabinetul stomatologic, cât și în cabinetul de psihologie am fost si eu trista; am văzut cm lucrurile neglijate ajung să doară atât de tare.

In ceea ce ma privește, soarta maselei mele este definitiva. In ceea ce ii privește, asta e decizia de azi. Poate ca timpul va vindeca sau va clarifica. Poate ca terapia individuala ii va ajuta la asta. Poate ca totuși isi vor mai acorda o șansă. Sau poate ca nu. Multe incertitudini. Dar ceea ce stiu sigur pentru ca am vazut suficient de multe cazuri, este ca după ce ai ajuns jos de tot, d**a ce te-ai rupt in mii de bucati, poti incerca sa te reconstruiește, poți învața din nou să te ridici, sa mergi încet si apoi poate chiar sa zbori...cu o singura aripa.
Nu e usor.
Nu e imposibil.

Ce e usor?
Sa va faceti azi un screening medical. Si unul de relatie.

17/08/2025

Am vazut in seara aceasta un film care ma așteptam sa fie o comedie romantica cu final fericit. Si totuși...

Filmul „Anul meu la Oxford” (cu Sofia Carson, una din actritele mele preferate) m-a răscolit. Povestea e una de dragoste intensă, dar și de alegeri dureroase.

Anna, o tanara americanca vine pentru un an la Oxford pentru a studia poezie. Incepe o relatie de "distractie" ( asa au numit-o ei pentru ca ambii vedeau relatia ca ceva finit. Ea pentru ca urma sa se intoarca la New York, el pentru ca purta un secret) cu Jamie, profesorul ei. Urcușuri si coborâșuri ca in orice film, pana la momentul in care narațiunea ia o intorsura neașteptată. Jamie suferă de un cancer genetic, fratele sau a murit de aceeași boala, iar el refuză tratamentul.
Recunosc: m-am supărat pe el. Mi s-a părut încăpățânat, poate chiar egoist. Poate că dacă ar fi încercat, ar fi avut o șansă. Poate ar mai fi câștigat timp pentru iubirea lor. Dar cu durere si respect, cei din jur ii lasa libertatea de alegere.

Ca psiholog, știu cât de greu e pentru cei rămași să accepte o decizie ca aceasta.

Și totuși, dincolo de revoltă, rămâne întrebarea: Ce preț punem pe viață? O vrem lungă și searbădă sau scurtă și intensă? Oamenii caută „mai mult”, dar uneori fug de adevărata trăire. Sau din contra, traiesc momentul ca fiind singura clipa ce le aparține.

Si totusi, in sufletul nostru e ceva ce nu poate fi satisfăcut nici de ani lungi, nici de clipe intense: gândul veșniciei pe care Dumnezeu l-a pus în om (vezi Biblia, cartea Eclesiastul 3:11).

De aceea durerea noastră e atât de mare când iubirea se lovește de moartea cuiva drag: pentru că știm, undeva adânc, că suntem făcuți pentru ceva mai mult decât acest timp scurt.

Poate că adevărata lecție nu e dacă Jamie a greșit sau nu, ci cm alegem noi să trăim azi: cu teamă sau cu intensitate, cu egoism sau cu iubire, cu orizontul timpului finit sau cu dorul după veșnicie.

Va recomand filmul pe Netflix si putina introspecție!

Săptămâna frumoasa!

08/08/2025

Săptămâna aceasta, două cliente mai vechi care au venit in terapie cu situatii de viata total diferite ( una cu dificultati in relatia de cuplu, cealalta cu somatizari puternice in legatura cu locul de munca) au spus, in cuvinte diferite si au întrebat cu aceeasi voce inecata in lacrimi..."Pana la urma pentru ce traiesc? Care e sensul meu in viata?".

Dincolo de simptome, esența era aceeași: anxietate existențială, un vid de sens și lipsă de viziune — acele întrebari fundamentale: De ce m-am născut? De ce trăiesc? Care este rostul meu in lumea asta?

Mi-au ridicat mingea la fileu si le-am spus despre valorile mele de viata si de ce pentru mine credinta răspunde la multe din aceste întrebări. A fost o ocazie buna sa le recomand lucrările lui Viktor Frankl pe care il citez adesea in terapie.
Iata câteva idei-cheie pe care le consider utile când întâlnim acest tip de suferință:

- „Voința de sens” ca mobil principal al omului — nu doar voința de plăcere (Freud) și nici voința de putere (Adler). Când lipsește un scop perceptibil, apare vidul existențial: depresie, apatie, senzație de gol interior.

- Sensul nu e ceva ce inventăm la întâmplare, ci se descoperă — în activitatea creativă, în întâlnirea autentică cu celălalt și chiar în atitudinea pe care o alegem față de suferință. Frankl identifică trei căi principale de a găsi sens: (1) prin ceea ce creezi/realizezi, (2) prin ceea ce trăiești/împărtășești (iubire, artă, natură), (3) prin atitudinea față de suferință inevitabilă.

- Frankl vorbește și despre „tragic optimism”: capacitatea omului de a rămâne deschis către sens chiar și în fața pierderii, vinovăției și a suferinței.

Frankl sintetizează folosindu-se de afirmația lui Nietzshe „Cine are un ‘de ce’ pentru care să trăiască, poate îndura aproape orice ‘cum’.”

Îmi place să lucrez cu clientii pe găsirea acelui „de ce” — nu pentru că alungă toate dificultățile, ci pentru că oferă direcție, responsabilitate și o busolă interioară.

Dacă simți acest vid sau această teamă mascată de alte simptome — depresie, blocaj în muncă, dificultăți în relații — există instrumente concrete pentru a începe reconstrucția sensului. Voi scrie intr-o postare viitoare despre ce facem in terapie. Dar pana atunci, incearcă și tu sa răspunzi la una dintre aceste întrebări.

1. Dacă ar fi să construiești o zi care să merite trăită, cm ar arăta ea?

2. Care sunt trei lucruri (mici sau mari) in care ai fi dispus să te implici în următoarea perioada de timp, chiar daca nu ai avea niciun castig material?

3. Daca ai avea șansa de a retrăi ultimii 5 ani sau ultimii 10 ani, ce ai face diferit?

Recent, am avut privilegiul să vizitez Muzeul Abraham Lincoln din Springfield, SUA — un loc încărcat de istorie și reflecție asupra curajului, sensului și perseverenței în fața adversității, iar poza de mai jos e o frumoasa amintire.

Lincoln spunea cu înțelepciune:
„Nu contează cât de încet mergi, atâta timp cât nu te oprești.”

Această idee se alătură ideilor lui Frankl: indiferent cât de grea este calea, sensul găsit în fiecare pas și atitudinea noastră, ne pot purta dincolo de suferință și neputință.

21/07/2025

„A DAT CU CAPUL DE UN UN COPAC ÎN TIMP CE FUGEA HAOTIC. DAR A RÂS. CĂ AȘA FAC BĂIEȚII. SMECHERII”

Scene ca aceasta sunt destul de frecvente în taberele de vară.
Băieți între 10 și 13 ani care se provoacă între ei, se iau la întrecere, fac glume exagerate sau își asumă riscuri inutile — doar ca să pară „tari”.
Se cațără unde nu au voie, sar peste reguli, râd mai tare decât e cazul, spun bancuri forțate.
Par siguri pe ei, dominanți, de neoprit.

Dar uneori, după ce se stinge agitația, rămâne o liniște ciudată. Un copil care stă pe margine. Care își verifică telefonul din 5 în 5 minute. Care se întreabă în tacere:
„Oare s-au plictisit de mine băieții?”

Comportamentele de bravură, riscurile prostești, glumele exagerate sau sfidările nu sunt întotdeauna semne de obrăznicie.
Uneori sunt strigăte mascate după validare, atenție și apartenență.
Sunt băieți care nu știu cm să fie „băieți” altfel. Care cred că respectul se câștigă doar prin provocări, care au învățat, de mici, că nu e loc de vulnerabilitate, doar de glume tari.

Ce poți face ca adult care îi însoțește în tabere?
– Nu-i eticheta imediat: „problematic”, „nebunatic”, „arogant”.
– Fii atent la momentul de liniște de după „spectacol”. E momentul în care e cel mai receptiv.
– Găsește o activitate unde se poate simți curajos fără să se rănească: un rol de lider, o misiune, o responsabilitate.
– Laudă-i intenția bună, nu doar acțiunea riscantă.
– Și mai ales, nu uita că în spatele băiatului care face glume pe seama altora, poate sta un copil care nu vrea, de fapt, să râdă singur.

➡️ Dacă ai un băiat care devine „prea agitat” în colectiv sau simți că exagerează în grup doar ca să fie băgat în seamă, e posibil ca în spate să existe nevoi emoționale neadresate.
Îi pot fi alături — și ție, și lui — în procesul de a învăța forme mai sănătoase de exprimare și conectare.

Cristina Isvan
Psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental
📍Soseaua Mihai Bravu 288 A, sector 3, Bucuresti

Poza e făcută de fiica mea acum cateva zile. Maine pleacă si ea intr-o tabără. Cred ca am scris postarea inspirata chiar de poveștile ei.

18/07/2025

STOP BULLYING IN TABERE

Am aflat recent această situatie de la o fată de 14 ani care s-a intors dintr-o tabără școlară. Era răsplată ei la finalul examenului de evaluare națională. Copila este
supraponderală, sensibilă, foarte atentă la ceilalți și la fiecare gest al lor.

Mi-a povestit cu zâmbetul acela ciudat — care vrea să pară „ok”, dar nu reușește — cm a fost aleasă ultima la toate jocurile. Cum, deși nu i-a zis nimeni direct ceva răutăcios, a simțit că nu e dorită în niciun cerc. Cum n-a îndrăznit să se schimbe în cameră cu celelalte fete și s-a prefăcut că uită mereu ceva în valiză, doar ca să evite acel moment.
Mi-a zis că și-a dus în tabără șapte tricouri colorate… dar le-a adus înapoi neatinse.
„Mi s-a părut că râdeau dacă purtam ceva strâmt. Așa că am rămas cu același hanorac trei zile.”

N-a fost înjurată, lovită sau izolată oficial. Dar a fost exclusă subtil, sistematic.
Cine a observat? Nimeni.

Nu întotdeauna bullyingul e strigat. Uneori, e în tăceri. În „jocuri de grup” unde un copil nu e chemat niciodată. În camere unde o fată își ține capul sub pătură și plânge în șoaptă.

Dragi profesori, învățători, lideri de grup, însoțitori de tabără, voi sunteți martorii indirecți ai acestor dinamici.
Vă rog, uitați-vă și dincolo de ce pare „ok”. Nu doar la cine e gălăgios și carismatic sau face probleme pentru ca nu respecta regulile. Uitați-vă și la cine tace, la cine rămâne pe margine.
Bullyingul nu e mereu vizibil, dar efectele lui se duc departe.

Vorbiți individual cu fiecare copil măcar o dată în tabără. Fiți acel adult de încredere la care poate veni și copilul mai „incomod”.
Fiți vocea care îl încurajează, privirea care îl vede, mâna care îl scoate din cercul excluderii.

Copiii nu uită cine i-a ignorat, dar nici pe cine i-a salvat.

➡️ Dacă însoțiți copii în tabere și simțiți nevoia unui ghidaj în gestionarea relațiilor dintre ei, sau dacă aveți un copil care s-a întors schimbat dintr-o astfel de experiență, pot fi alături de voi cu evaluare, consiliere și sprijin psihologic adaptat vârstei și nevoilor fiecăruia.

Te rog un share.
Mesajul poate ajunge mai repede la cine are nevoie de el.
—

Cristina Isvan
Psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv comportamental
📍Soseaua Mihai Bravu 288 A, sector 3, București
Tel 0751 082 473

17/07/2025

„NU ȘTIU CE E ÎN NEREGULĂ CU MINE... TOȚI PAR CĂ SE DISTREAZĂ, DOAR EU NU SIMT NIMIC.”

Mi-a scris asta o femeie în jur de 30 de ani, in timpul unei vacanțe pe care și-o dorise de luni de zile. Si eu eram plecata in concediu cand am primit acest mesaj. Chiar daca lipsesc de la cabinet, le las posibilitatea clienților mei sa îmi scrie daca e urgent. E un mod prin care le arat ca nu dispar pur si simplu, si le sunt aproape in proces, chiar si de la distanta. Unii colegi îmi spun ca nu e bine ca "ii invat prost pe clienti", dar eu cred ca disponibilitatea mea e parte din procesul de vindecare.
Dar sa revenim la mesaj....
Plajă, apusuri, mâncare bună, timp cu partenerul.
Doar că, în loc de relaxare, a simțit gol. Apatie. O oboseală ciudată. Iar în suflet... o vinovăție greu de dus.

„Cum să nu mă bucur, când am tot ce-mi trebuie? Ce e în neregulă cu mine?”
Nimic. Absolut nimic.

Doar că vara vine, uneori, cu o presiune invizibilă de a te simți fericit.
Suntem învățați că vacanța „trebuie” să ne umple. Că fericirea e obligatorie în concediu.
Că dacă ai bilet, bagaje și haine colorate, totul ar trebui să fie perfect.
Doar că mintea nu se relaxează la comandă. Trupul nu se odihnește în 5 zile. Și emoțiile adânci nu țin cont de ce zi e în calendar.

Uneori, în liniștea vacanței, ieșim din modul de funcționare automată… și iese la suprafață exact ce-am tot ascuns: oboseala cronică, relația tensionată, golul interior, nevoia de sens.

📍Dacă simți că nu reușești „să te bucuri cm ar trebui”, că ai stări inexplicabile în vacanță sau că te întorci mai obosit decât ai plecat, nu ești singur.
Nu înseamnă că ești nerecunoscător. Înseamnă că ai ajuns în punctul în care corpul și sufletul cer o formă mai profundă de îngrijire.

💬 Lucrez adesea cu oameni care ajung în cabinet după o vacanță care le-a arătat că „nu e totul în regulă”. Și acolo, de fapt, începe vindecarea.

Cristina Isvan
Psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv comportamental
📍Soseaua Mihai Bravu 288 A, sector 3, București
Tel 0751 082 473

PS. Nici eu nu m-am relaxat total in vacanta. Am fost fara copii si am stat cu gândul la ei. Sotul zice ca nu asta a fost motivul, ci ca sunt cam dependenta de munca. Oare?
Las si o poza din vacanta mea. Care dintre noi pare mai relaxat? :)

17/07/2025

🔴 VIOLENȚA FIZICĂ ÎN FAMILIE NU ESTE O SCĂPARE DE MOMENT – ESTE UN SEMNAL DE ALARMĂ CLINIC ȘI O PROBLEMĂ PENALĂ. 🔴

Scriu acest mesaj in urma implicării mele recente într-un caz în care un membru al unei familii a manifestat un episod sever de violență față de cei apropiați. Din păcate, astfel de situații nu sunt rare. Sunt realități dureroase, ascunse adesea între pereții unei case unde ar trebui să domnească siguranța.

📌 Loviturile, ieșirile violente, amenințările și răbufnirile extreme NU țin de un simplu „caracter mai impulsiv” sau de o „zi proastă”.
Aceste manifestări pot fi simptome ale unei tulburări psihice acute – episoade maniacale, psihotice sau decompensări ale unei tulburări de personalitate.
Sunt stări care necesită intervenție URGENTĂ, nu negocieri emoționale.

⚠️ Conform legii, în cazul în care o persoană devine un pericol pentru cei din jur – mai ales în spațiul familial – se poate solicita evaluarea psihiatrică de urgență, iar internarea se poate face fără consimțământ, în regim de criză.
➡️ Apelul la 112 este justificat, legal și uneori salvator.

👁‍🗨 Violența domestică, lasă urme psihologice adânci.
Copiii expuși acestor episoade învață frica și nesiguranța ca limbaj de bază al relațiilor.
Soții/soțiile victime rămân prinși în tăcere, rușine sau teamă – de cele mai multe ori în detrimentul propriei sănătăți mintale și fizice.

🧠 Sănătatea emoțională și echilibrul psihic sunt parte din siguranța familiei.
Dacă observi în jurul tău (sau la tine însuți) impulsuri de agresivitate extremă, dorința de a controla prin forță sau tendința de a-i răni pe ceilalți, fizic sau verbal, nu aștepta să treacă.
🔹 Cere ajutor.
🔹 Vorbește cu un psiholog sau psihiatru.
🔹 Nu închide ochii și nu transforma agresiunea în obișnuință.

🔔 Stop violenței în familie. Stop stigmatizării tulburărilor psihice.

Începe cu o conversație onestă.
Te astept fara prejudecăți.

Te rog un share. Postarea poate ajunge la cineva care are nevoie de ajutor de specialitate cat mai curand.

👩‍⚕️ Cristina Isvan
Psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportament

📍 soseaua Mihai Bravu 288 A, sector 3 București,
Tel 0751 082 473