31/08/2025
Școala Internațională de vară
Tema: "Oedip ieri și azi"
Câteva fragmente din lucrările prezentate pe parcursul acestor patru zile:
"Problema cea mai importantă este aceea de a ști dacă există configurații psihice umane lipsite de orice element oedipian. În ce mă privește, nu cred așa ceva. Cu cât anvelopa familială și-a asigurat o coeziune mai scăzută în jurul subiectului, cu atât adolescența va fi trăită mai mult ca o ruptura dureroasă în cadrul identității tânărului, și va suscita trăiri care vor intensifica recursul acestuia la apărări primare. Și uneori, în anumite cazuri, cadrul analitic trebuie să preia el însuși unele dintre condițiile care, în realitate, au lipsit pentru ca oedipul să ajungă să se organizeze astfel încât să structureze psihismul, făcând loc altor priorități de menținere, dacă nu chiar de supraviețuire psihică.
Donald Meltzer spunea că în orice familie sunt asumate patru funcții introiective: crearea iubirii, favorizarea speranței, conținerea depresiei și gândirea.
Desenul casei mi se pare unul tipic pentru această reprezentare, atât internă cât și externă, a conținătorului copilului: casa nu este el, ci reflectă trăirea lui de copil în cadrul familiei, cu interioritatea și inserția sa în mediul înconjurător. Orice analiză a unui desen al casei făcut de copil ne oferă indicii cu privire la maniera în care familia copilului îi poate asigura acestuia crearea iubirii, menținerea speranței, conținerea depresiei și posibilitatea de a gândi asupra situațiilor întâlnite.
Bebelușul, copilul mic și apoi copilul mai mare, ne flatează așteptând de la noi un nivel de fiabilitate și de disponibilitate pe care putem să îl oferim grație capacității noastre de a ne identifica cu ei.
Fiecare bebeluș și fiecare copil creează familia. Este adevărat că părinții fac să existe familia, dar au nevoie de ceva ce eu numesc creația individuală a copilului. Așadar, investirea insuficientă a familiei de către părinți reprezintă o rană narcisică majoră pentru copil și generează un sentiment de incapacitate mai mult sau mai puțin conștient, provocând uneori o culpabilitate sau o furie feroce.
Prematuritatea bebelușului, care induce neajutorarea , impune dependența sa absolută fața de cei care vor deveni obiectele iubirii sale. Formarea complexului oedip reprezintă o evoluție favorabilă. Propunerea iubirii pentru părintele de s*x opus, contrabalansată de rivalitatea cu părintele de același s*x (și invers, și reciproc), se constituie într-un model care permite depășirea dezvoltării biologice, deschiderea către dezvoltarea vieții psihice și desfășurarea fantasmelor care o organizează.
Adolescența va avea sarcina de a reinvesti configurația oedipiană, de a găsi noi investiri, de a dezvolta legături cu lumea. Travaliul adolescenței este unul de separare, de dezidealizare a imaginilor parentale.
Configurațiile oedipiene sunt multiple. Ele variază în funcție de istorie, epocă, mediu, cultură, mica istorie."
