http://www.psihoterapeutizabelanicoleta.ro/

Psihoterapeut Psihanalitic Izabela Nicoleta Codilinschi, Bucharest (2026)

22/11/2025

Asociația Română pentru Psihoterapie Psihanalitică
Conferință - Divanul psihanalitic, între tradiție și transformare

"Psihanaliza ca artă a Cuvântului și a Relației
Din tăcerea inconștientului se naște rostirea, iar din rostire, o nouă realitate psihică. Cuvântul nu este doar mijlocul prin care ne exprimăm, ci și forța creatoare prin care ne reconstruim. Dacă în știință cuvântul fixează și definește, în psihanaliză cuvântul dezleagă.
Psihanaliza a fost numită "arta ascultării" fiind totodată și o artă a vorbirii: o scenă unde inconștientul își spune povestea, chiar dacă vocea lui pare, la început, incoerentă. În timp, fragmentele se leagă între ele ca niște fraze uitate ale propriei vieți.
Procesul terapeutic ne permite să "trăim împreună cu părțile noastre multiple" fără a le forța să se reducă la o singură voce. Procesul psihic se desfășoară în interiorul relației.
Adevărata cunoaștere de sine "nu se scrie în monolog, ci se compune în dialog".
Psihanaliza nu este doar o știință a psihicului, ci și o artă a limbajului. În ea, cuvintele nu sunt simple semne, ci forme de viață. Ele nasc lumi, le destramă, apoi le recompun. În acest proces, omul se redescoperă ca ființă vorbitoare și creatoare.
Jocul copilului este echivalentul asocierii libere din analiza adultului: o formă primară de povestire, o scenă simbolică unde lumea interioară prinde contur. În aceeași direcție, s-a dezvoltat și perspectiva care subliniază importanța mediului facilitant și a spațiului de joc psihic, în care relația timpurie modelează capacitatea de a fi, de a crea și de a suporta experiența emoțională."

27/10/2025

Societatea Română de Psihanaliză
Conferință (25-26 octombrie 2025)
-Extremism, discriminare, violență-
Perspective psihanalitice asupra clinicii și cotidianului

* Brândușa Orășanu - Funcționarea perversă, vocație nostalgică a extremismului
* Gabriela Romaneț - Funcționări psihice extreme:paradoxul rupturii bipolare
* Monica Balașa - Afectul în vremea Inteligenței Artificiale
* Daniela Luca - Atelier de teatru și Psihanaliză:Autoritate, coerciție și control instituțional în spectacolul "Secundar" de Alexandra Badea
* Anatol Reghintovschi - Comunicarea paradoxală:dinamici transfer contratransfer
* Bogdan Sebastian Cuc - Tăcere și distructivitate,de la pasivitate la reverie
* Cătălin Popescu - În căutarea agresivității la Winnicott
* Bogdan Sebastian Cuc, Anatol Reghintovschi - Atelier film și Psihanaliză: "După amiaza unui torționar"(2001) de Lucian Pintilie

28/09/2025

CONFERINȚĂ - PSIHOTERAPIA PSIHANALITICĂ ȘI PROVOCĂRILE LUMII DE ASTĂZI

Mark Solms - Un vechi mecanism al creierului pentru a face față provocărilor lumii de astăzi
Irith Raveh, Orly G*t, Gabriel Enache - Originile relaționale ale Eului: de la dezvoltarea intrauterină la jocul simbolic
Lavinia Bârlogeanu - Afinități elective în orizontul angoasei de nenumit
Roland Havas - Ședințele la distanță: o soluție contrafobică?
Irina Adomnicăi - Cuvânt vorbit/cuvânt scris: de la spațiul tranzițional la explorarea necunoscutului inconștient
Daniela Luca - Paradoxul în psihanaliză: de la Donald Winnicott, la Didier Anzieu, René Roussillon și Catherine Chabert
Mădălina Lincă - Obiectivitatea algoritmică și subiectivitatea analistului
Diana Vasiliu - Captivi 2.0 - de la agonii arhaice la extaz high tech
Cristina Călărășanu - Cum se privește un nor? Reflecții psihanalitice în fața provocărilor lumii de astăzi
Josef Salz - Psihoterapia în lumea de astăzi și adaptarea la traumă - cm sunt influențate de personalitatea și experiența psihoterapeutului

31/08/2025

Școala Internațională de vară
Tema: "Oedip ieri și azi"

Câteva fragmente din lucrările prezentate pe parcursul acestor patru zile:
"Problema cea mai importantă este aceea de a ști dacă există configurații psihice umane lipsite de orice element oedipian. În ce mă privește, nu cred așa ceva. Cu cât anvelopa familială și-a asigurat o coeziune mai scăzută în jurul subiectului, cu atât adolescența va fi trăită mai mult ca o ruptura dureroasă în cadrul identității tânărului, și va suscita trăiri care vor intensifica recursul acestuia la apărări primare. Și uneori, în anumite cazuri, cadrul analitic trebuie să preia el însuși unele dintre condițiile care, în realitate, au lipsit pentru ca oedipul să ajungă să se organizeze astfel încât să structureze psihismul, făcând loc altor priorități de menținere, dacă nu chiar de supraviețuire psihică.
Donald Meltzer spunea că în orice familie sunt asumate patru funcții introiective: crearea iubirii, favorizarea speranței, conținerea depresiei și gândirea.
Desenul casei mi se pare unul tipic pentru această reprezentare, atât internă cât și externă, a conținătorului copilului: casa nu este el, ci reflectă trăirea lui de copil în cadrul familiei, cu interioritatea și inserția sa în mediul înconjurător. Orice analiză a unui desen al casei făcut de copil ne oferă indicii cu privire la maniera în care familia copilului îi poate asigura acestuia crearea iubirii, menținerea speranței, conținerea depresiei și posibilitatea de a gândi asupra situațiilor întâlnite.
Bebelușul, copilul mic și apoi copilul mai mare, ne flatează așteptând de la noi un nivel de fiabilitate și de disponibilitate pe care putem să îl oferim grație capacității noastre de a ne identifica cu ei.
Fiecare bebeluș și fiecare copil creează familia. Este adevărat că părinții fac să existe familia, dar au nevoie de ceva ce eu numesc creația individuală a copilului. Așadar, investirea insuficientă a familiei de către părinți reprezintă o rană narcisică majoră pentru copil și generează un sentiment de incapacitate mai mult sau mai puțin conștient, provocând uneori o culpabilitate sau o furie feroce.
Prematuritatea bebelușului, care induce neajutorarea , impune dependența sa absolută fața de cei care vor deveni obiectele iubirii sale. Formarea complexului oedip reprezintă o evoluție favorabilă. Propunerea iubirii pentru părintele de s*x opus, contrabalansată de rivalitatea cu părintele de același s*x (și invers, și reciproc), se constituie într-un model care permite depășirea dezvoltării biologice, deschiderea către dezvoltarea vieții psihice și desfășurarea fantasmelor care o organizează.
Adolescența va avea sarcina de a reinvesti configurația oedipiană, de a găsi noi investiri, de a dezvolta legături cu lumea. Travaliul adolescenței este unul de separare, de dezidealizare a imaginilor parentale.
Configurațiile oedipiene sunt multiple. Ele variază în funcție de istorie, epocă, mediu, cultură, mica istorie."

03/09/2024

O scurtă prezentare a întâlnirii dintre psihanalist și pacientul său, din cartea dnei Vera Șandor, Itinerar de psihanaliză.

”...Întâlnirea psihanalistului cu pacientul său nu este – atunci când are într-adevăr loc – o întâlnire obişnuită.
Ea nu este codificabilă în aspectul ei esenţial de comunicare inconştientă, metaforică, enigmatică, afectivă.
Nu este o întâlnire medicală deşi „pretextul”, motivul conştient, sau vârful aisbergului presupun un simptom, o boală, o cerere de vindecare.
Nu este o întâlnire amicală, deşi ea presupune posibilitatea confesiunii, ca şi încrederea în alb: „Nu ştiu daca am reuşit să vă fac să înţelegeţi problema, nevoia dumneavoastră de a fi salvator, faptul că vă simţiţi vexat că nu aţi reuşit, faptul că acest copil simte abandonul mamei…”, spun eu unui tată. El însă îmi răspunde simplu: „Nu am înţeles chiar tot, dar am înţeles că suntem pe mâini bune.”
Nu este o întâlnire religioasă deşi adesea credinţa, spovedania, culpa, secretul, angoasa sunt prezente ca într-un confesional.
Nu este întâlnirea cu un pedagog, deşi cererea de „savoir faire”, de acte, tehnici şi proceduri este şi ea nu numai prezentă, ci şi uneori chiar presantă… Şi cât de greu ne este uneori să răspundem la întrebarea pe care cu naivitate o auzim uneori semnalându-ne eşecul de comunicare şi cel empatic dintre părinţi şi copii: „Cum să procedez cu el?” însemnând de fapt „Învaţă-mă să-l iubesc.”
Întâlnirea poate fi foarte rar povestită; niciodată, chiar relatarea cea mai fidelă, nu va reuşi să redea schimbul de afecte, de reprezentări, emoţiile, trăirile empatice, felul în care a avut loc insight-ul sau felul în care pacientul – copil, părinte – s-a simţit înţeles.
În această primă întâlnire, întâlnirea seamănă adesea cu un prolog; după el urmează o poveste de viaţă complicată, dar care a fost livrată, comunicată, într-o metaforă, concentrat, la prima întâlnire, la întâlnire, atunci când ea are loc.
(Textul se continuă în imaginile de mai jos)

20/02/2024

Citisem zilele trecute dintr-o carte despre sentimentul de rușine, sentiment care nu ne dă voie să fim curajoși și care alimentează detașarea emoțională.
Rușinea nu ne permite să putem avea încredere în propriile noastre capacități.
Tot în această carte, autoarea vorbește despre faptul că cei mai mulți oameni sunt convinși că rușinea este o unealtă folositoare și asta pentru că îi face pe oameni să respecte regulile, însă există anumite studii care au demonstrat o legătură semnificativă între rușine și dependență, violență, depresie, tulburări alimentare, comportamente de intimidare. Cercetătorii au observat că nu există o legătură între rușine și un comportament bun, aceasta având la bază o latură distructivă.
"Atunci când suferim, de rușine sau doar de teama că ne vom face de rușine, mult mai probabil vom adopta comportamente auto-distructive, îi vom agresa pe ceilalți sau le vom provoca rușine".
Doar atunci când vorbim despre rușinea pe care o simțim, ne putem elibera de ea: -incredibil câtă energie cheltuim, tot încercând să evităm subiectele cu adevărat importante când ele, de fapt, sunt singurele care ar putea să ne elibereze-.

15/12/2023

Atunci când simptomul este adresat de către pacient, putând de asemenea să fie și analizat, se arată intenția spre transformare/vindecare/schimbare. Este foarte important să-i comunicăm psihoterapeutului nostru chiar și acele lucruri care ne trec prin minte în timpul ședințelor de psihoterapie și pe care le considerăm fără importanță, deoarece în și printre ele se ascund multe din apărările inconștiente care ne țin pe loc.

12/12/2023

"Nu avem cm să învățăm să fim mai vulnerabili și mai curajoși pe cont propriu"

08/12/2023

Un psihoterapeut suficient de bun este acela care are capacitatea deschiderii către o cunoaștere atât a părților necunoscute din fiecare pacient, cât și a celor proprii.

04/12/2023

- "Experiențele relațiilor individului cu ceilalți (acele experiențe pe care le avem încă de când ne naștem) devin o trăsătură a relațiilor individului cu el însuși.
Atașamentul este condus în egală măsură și de nevoia de siguranță resimțită.
Copiii sunt incapabili să-și producă propria siguranță resimțită, ei au nevoie de figura de atașament care să-i ajute să-și gestioneze propriile emoții dificile. Destinul psihologic al copilului (în termeni de atașament, siguranță sau lipsa acestuia) depinde în mare măsură de succesul sau eșecul relativ cu care primele relații reglează afectele copilului.
Sinele copilului aflat în dezvoltare izvorăște ca o funcție a acestor strategii adaptative și a sentimentelor, gândurilor și acțiunilor specifice cărora primele relații de atașament ale copilului le pot face efectiv loc. Ceea ce este integrat se poate bucura ulterior de o traiectorie sănătoasă de maturizare; ceea ce nu este integrat tinde să rămână nedezvoltat.
Dificultățile care aduc pacienții la un psihoterapeut implică abilități neintegrate și nedezvoltate de a simți, gândi și relaționa cu ceilalți (și cu ei înșiși) prin modalități care "funcționează". Rolul psihoterapeutului constă în sprijinirea pacientului pentru a gândi gânduri care au fost descurajate sau interzise de către părinții lor, pentru a trăi sentimente pe care părinții le-au descurajat sau interzis să le simtă sau pentru a lua în considerare acțiuni la care părinții le-au interzis să se gândească. Rolul unui psihoterapeut este să faciliteze integrarea și, astfel, reluarea dezvoltării sănătoase, începând de obicei cu dezvoltarea emoțională.
Părinții, ca și terapeuții, au potențialul de a favoriza o relație sinergică, reciproc consolidată, între reglarea afectului și atașament. În măsura în care părintele se poate acorda la semnalele emoționale ale copilui, există potențialul ca acesta să răspundă eficient la nevoile emoționale ale copilului (prin ameliorarea distresului sau bucurându-se vizibil de plăcerea acestuia). Astfel, părintele întărește legătura de atașament. Ca urmare, părintele, fiind perceput din ce în ce mai mult ca un sanctuar al siguranței sau ca o bază de siguranță, devine din ce în ce mai capabil să ajute copilul să acceseze, să moduleze, să diferențieze și să folosească experiența sa emoțională. Același lucru se poate spune și despre terapeut în relație cu pacientul său.
Atașamentul este o reglare în diadă a emoțiilor, iar o dezvoltare sănătoasă se sprijină pe o relație care face loc pentru experiența emoțională a copilului și ajută la găsirea sensului acesteia, sau în psihoterapie, pentru experiența emoțională a pacientului." -

28/11/2023

Atunci când explorăm părți din noi mai puțin cunoscute, ne dăm voie la mai multe oportunități

22/11/2023

"Cea mai importantă sursă pentru o structură psihică funcțională este personalitatea părinților, mai precis abilitatea lor de a răspunde cererilor pulsionale ale copilului cu o fermitate lipsită de ostilitate și cu o afecțiune lipsită de seducție. Dacă un copil este expus cronic la reacții parentale imature, ostile sau seducătoare atunci anxietatea intensă sau suprastimularea ce rezultă de aici conduce la o sărăcire a psihicului aflat în creștere."

Psihoterapeut Psihanalitic Izabela Nicoleta Codilinschi

22/11/2025

27/10/2025

28/09/2025

31/08/2025

03/09/2024

20/02/2024

15/12/2023

12/12/2023

08/12/2023

04/12/2023

28/11/2023

22/11/2023

Address

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category