16/12/2023
🌅🌠🎄🎄🎄🌠🌅
Mă gândeam la perioada aceasta de final de an. La sărbătoarea Crăciunului, la Revelion...
Ce înseamnă toate astea? Ce înseamnă toate astea în contextul anului? Nu celebrăm cu atâta consecvență și atâta unison primăvara, vara sau toamnă. Ce ne face ca acum să o facem în această manieră?
𝕀𝕒𝕣𝕟𝕒
Ne aflăm în plină iarnă dar ce înseamnă iarna? Poate acum, această plină iarnă nu mai arată ca odinioară. Troieni ample și gerul înțepător ce obligă să traversăm realitatea de la un spațiu cald la un alt spațiu cald.
A existat o vreme, nu foarte îndepărtată, în care principală sursă de a fi era realitatea fizică, nu cea digitală. Priveam lumea așa cm este și nu cm ar putea fi. Iarna este un anotimp al retragerii. Vegetația intră în repaos și se retrage în sine iar animalele se adăpostesc și caută un petic de căldură care să le ofere ceva alinare. Acum ne procurăm hrana de la supermarket dar până mai demult hrana reprezenta un subiect crucial pentru străbaterea iernii. Furnica din fabule aduna cât e ziua de lungă provizii pentru iarnă iar greierele leneș... Ehee! La fel și cu căldura. Pentru noi, oamenii urbanizați, căldura vine singură în casă, nu mai trebuie să mergem în pădure, să aducem lemne, să facem focul… Winter is coming! ca în Game of Thrones. Ce face ca temperaturile să scadă este perioada tot mai scurtă a prezenței soarelui pe bolta cerească. Boltă cerească care și ea devine gri pe perioada iernii parcă vrând să potențeze această stare de repaus.
Iarna însemna și încă mai înseamnă pentru unii și în unele zone, o trecătoare. Un timp și spațiu al trecerii.
𝔹𝕣𝕒𝕕𝕦𝕝
În tot acest tablou, mi-a atras atenția bradul. Când eram copil, avem un brad imens în grădină. Era atât de înalt, iar eu atât de mic, încât nu mă puteam uita la el fără a privi cerul. Era gros și împrejurul său era înconjurat de iedera ce se cățăra pe el până în vârf. Nu părea să-l deranjeze, ba cred că îi ținea și de cald. Dinspre el se auzeau mereu păsări care își închiriau un cuib acolo sau își construiau unul, probabil prin prima casă :). Îmi dau seama acum că el era copacul vieții. Relația de simbioză dintre el și iederă, dintre el și păsări, dintre el și tot ce în înconjura. Legătura dintre cer și pământ la care mă uitam uneori cu teamă și admirație pentru ce umplea înăuntrul meu prezența lui.
Imaginea lui a rămas cu mine iar acum simbolul lui devine altceva pentru mine. Bradul e copacul veșnic verde. El nu-și schimbă frunzele și rezistă neschimbat prin iarnă. Când vine iarna, natura intră în repaos, în stagnare și peisajul devine gri, spălăcit, parcă lipsit de viață. Lipsa soarelui întărește această senzație iar căldura adusă de el dar și culorile pe care le potența cu lumina sa, devin ceva dezirabil pentru noi.
În tot acest tablou ar naturii, bradul rămâne indiferent vicisitudinilor ce par să nu îl afecteze.
Legătura omului cu bradul nu e singulară și o dată pe an. Bradul mai apare odată în viața omului și tot într-un peisaj lipsit de speranță. Coroanele funerare sunt făcute din crenguțe de brad, în cultura noastră. Speranța că există viață după moarte o regăsim în felul în care religiile lumii se raportează la acest subiect. La înmormântări mirosul bradului este unul nelipsit, la fel ca prezența sa. Cu toate astea, bradul este un lemn de esență moale. Mă gândesc, ce asemănare cu omul fragil în iureșul vieții.
Ce facem noi? Luăm bradul veșnic verde și-l băgăm în casele noastre dar ce băgăm înăuntrul caselor noastre ca însemnătate? Ce dorim să obținem prin aceste gest și prin acest ritual sacru pe care îl refacem negreșit?
ℂ𝕦𝕝𝕠𝕣𝕚𝕝𝕖
Îl împodobim cu culori vii, mai ales roșu. Roșu care este o culoare critică și plină de însemnătate pentru psihicul uman. El reprezintă viața, prin asemănarea cu sângele roșu, element care e indispensabil vieții. Împodobirea bradului reprezintă colorificarea vieții monotone din sezonul auspiciului termic. Spectacolul Crăciunului este menit să coloreze peisajul și sufletele înfrigurate de iarnă. Beteală, globuri, instalații luminoase…
Bradul reprezintă simbolul rezilienței. Privesc bradul ca fiind speranța. Știi cm se zice că speranța moare ultima? Dacă ar fi să mă uit la ciclul anual și felul în care natura se întâmplă pe parcursul anului, bradul e cel care moare ultimul, iar asta fiindcă omul îl taie dar ăsta e alt subiect. :)
Iisus s-a născut în mijlocul iernii pentru că nașterea sa simbolizează speranța omului că există primăvară după iarnă și că toate astea se vor sfârși iar primăvara va reveni și ne vom trezi la viață! Ne vom trezi! Vom învia ca natura. Până și sărbătoarea învierii creștine are loc în anotimpul învierii naturii și anume primăvara! Totodată, în această perioadă de iarna, în mod ritualic ne raportăm ca la o ruptură în timp. O ruptură menită să simbolizeze începerea unui nou timp. New year, new me.
𝕊𝕥𝕖𝕒𝕦𝕒 𝕤𝕚 𝕤𝕥𝕖𝕝𝕖𝕝𝕖
Primăvara reprezintă trezirea la viață a naturii. Vegetația înverzește, animalele ies din vizuini. Speranța că viața se va trezi după moarte rămâne în noi pe tot parcursul vieții. Acest ciclu compune repetiția dharmică a cercului viață-moarte. Viața presupune moartea care lasă urmele viețuitoarelor în zăpadă și scheletele copacilor în păduri. Odată cu revenirea soarelui în tabloul ceresc, toată viața renaște și împreună cu ea speranța că având încredere și speranță, soarele va apărea cândva. Și că veni vorba de soare… Ce punem în vârful bradului? O stea… Și soarele e tot o stea! Instalațiile luminoase care seamănă mai degrabă cu cerul înstelat…
În mod ciudat, pe timpul zilei, ce ies în evidență sunt globurile, beteala și steaua din vârf la fel ca soarele șo viața pe care vrem să o simțim colorată. Pe timpul nopții, luminițele, asemeni stelelor de pe cerul înstelat. O recreere ritualică a unor vremuri mai blânde, mai călduroase și mai luminoase.
Pentru mine e mișcător acest tablou! Felul în care, omul a reușit să creioneze în mijlocul pustiului iernii, viața. Bradul cu o stea în vârful lui. Redus robust în forme, bradul ca structură a sa, este format dintr-o serie de triunghiuri, de săgeți îndreptate în sus adică spre vârful său. Iar în vârful său noi punem steaua, adică soarele. Oare are rost să amintesc de ritualul mersului cu steaua? „Steaua sus răsare…”
Omul și lumea simbolurilor… Ce univers fascinant și pe deasupra… magic, nu?
Aceast totem a speranței este construită pe suportul dintr-un copac verde, fragil și viu! Un lemn parfumat și un lemn care întruchipează traseul vieții prin moarte, iarnă și greutăți și nu către ele. Și reiau ultima parte. Întruchipează traseul vieții prin moarte, iarnă și greutăți și nu către acestea!
