23/10/2025
Posibil că apăs un buton pe care l-am mai apăsat, dar... e necesar, pentru trezire. Ce mi-a declanșat iarăși postarea? Două anunțuri publicitare - o punere în scenă 'remarcabilă' a meșterului Manole, respectiv un spectacol pentru copii, Frumoasa și Bestia - și postarea unei cunoscute constelatoare, cu un banner publicitar 'dacă ne rănim în relații tot în relații ne și vindecăm'.
CLAR CĂ AM OBSERVAȚII DE FĂCUT ! :))
(tonul e glumeț, să nu vă aprindeți de la el; citiți și luați esența) dar 1) nu duceți copiii la niciun spectacol în care fiica plătește datoriile tatălui 2) nu romantizați uciderea femeilor 3) femeile care se află într-o relație toxică sau nu au vindecat încă trauma, sunt rugate să iasă cât mai repede de acolo și să stea _cât mai departe de relații_ până se vindecă; ideal ar fi să-și dea timp și spațiu și să reconsidere ulterior decizia de a sta sau nu cu cineva. În ritmul lor, în modul lor, la latitudinea lor.
(tonul acestor ultime trei puncte e cât se poate de serios).
Hai să vă explic și perspectiva mea:
ne place să credem că în legendele noastre locuiește doar frumusețea spiritului creator, însă, dacă privim cu atenție, descoperim în ele o rană adâncă, a sacrificiului impus, a suferinței transformate în monedă de schimb pentru artă, iubire sau datorie.
În Meșterul Manole, zidurile mănăstirii se ridică doar cu prețul vieții unei femei, iar gloria creației devine mai importantă decât viața însăși: bărbatul își îngroapă soția în piatră pentru a-și înălța opera.
(btw: ce legendă cunoașteți în care femeia să-și îngroape bărbatul de dragul artei, îmi spuneți?)
Zice criticul că e o figură de stil, că de fapt femeia reprezintă Suferința, adică prețul ridicării oricărei opere valoroase de artă.
Pot fi de acord ... dar mă întreb: suntem siguri - când punem pe piață așa ceva - că mesajul e citit și interpretat corect de criminalii în circulație? E lumea suficient de empatică, înțeleaptă, cultivată, etc... să înțeleagă mesajul, să nu ia cuvintele ad litteram?
Sau asta nu mai e responsabilitatea artistului ?
Mie îmi pare o poveste obsoletă despre putere și posesiune și despre incapacitatea de a crea fără a distruge. Chiar nu putem altfel ???
În Frumoasa și Bestia, Suferința capătă o altă formă: aici nu mai vorbim despre sacrificiul fizic, ci despre o datorie morală. Fata plătește pentru eroarea tatălui, acceptând să trăiască cu un monstru, într-un pact care, sub masca iubirii, ascunde ideea că femeia trebuie să îndure, să îmblânzească, să repare și să transforme un animal într-un prinț (upgrade, de la broască la o fiară păroasă). Auziți voi așteptări !
Ce ne sugerează ? Că frumusețea și bunătatea unei femei vindecă orice rău, cu condiția să rabde în tăcere, să se supună, că doar bărbații câștigă (și tatăl care poate fura liniștit cât timp are fete de dat la schimb și dihania care are drept la o frumusețe de fată ... cu condiția să aibă un castel). Asta vrem să transmitem mai departe copiilor ? Serios?
Hai să zicem că morala stă în înțelegerea că monstrul altceva nu e decât moștenirea karmică (poate un viciu, un tipar, o nelegiuire?) pe care tatăl nu o rezolvă ci o transmite urmașei sale pentru vindecare (asta fiind transformarea). Unde urmașă nu reprezintă fata ci 'anima' - acea parte de suflet necesară procesării evenimentelor și alegerilor coerente, empatice, în serviciul umanității nu împotriva ei.
Din nou: cheie de citire și interpretare dăm?
(acum că îmi vine în minte, poate e 'anima' de care zic eu, cheia, și nu Suferința de care vorbește criticul. atunci, în legenda meșterului, s-a strecurat un paradox, ca el să îngroape exact partea de suflet care dă naștere operei de artă ... pentru a ridica opera de artă! S-ar traduce cu 'îmi calc pe suflet pentru a construi un loc măreț, la care alții să se închine'. Hmm...poate fi. Cei care azi construiesc imperii nu asta fac?? again, mesaj bun e acesta?)
Oricât de poetice ar fi legendele și poveștile de acest gen, să ne reamintim că au fost create în timpuri demult apuse și au devenit oglinda unei lumi arhaice, obsolete, care nu ni se mai potrivește.
Nu ne mai reprezintă, nu reflectă pregătirea pe care o avem, evoluția la care am ajuns.
Azi nu mai există justificare pentru a romantiza suferința și a o ridica la rang de virtute. Nu mai e cazul să vedem în durere un drum spre înălțare și în renunțare o dovadă de iubire.
E timpul să înțelegem că nici arta nu pretinde moartea și nici iubirea nu cere sacrificiu; că adevărata creație nobilă începe când predăm copiilor o altă istorie, când creăm pentru ei alte povești și le lăsăm alte moșteniri; când refuzăm să pornim un război pentru a aduce pacea, să bombardăm o țară pentru a croi un bulevard spre mare sau să despicăm pământul pentru diamantul nr 25485764i3248y3748637829482489i04538u5093209093245
Așa citesc eu știrile. Și, din șoșonii mei vă întreb: când mergeți la film, teatru, etc... alegeți ce trend vreți să perpetuați sau mergeți pentru 'spectacol'?
Pâine și circ, secolul 1, Satira lui Juvenal.
Anul 2025: puneți paie pe foc, plătind biletul, sau - declarând că vreți o societate mai bună - chiar decideți să faceți ceva, un gest cât de mic, care să aducă o schimbare reală?
Atunci lăsați să moară aceste povești și scrieți altceva.
Ceva pentru care se merită să trăim.
No political talk here. Just common sense.
