
24/07/2025
Copiii învață mai puțin din ce le spunem și mult mai mult din ceea ce trăim și exprimăm inconștient.
Rănile noastre nu dispar doar pentru că le ignorăm. Ele ies la suprafață în felul în care vorbim, reacționăm, punem limite sau... nu le punem.
Poate ridicăm vocea când ne simțim neascultați.
Poate devenim reci sau absenți când ne simțim copleșiți.
Poate ne simțim vinovați sau rușinați când ne pierdem răbdarea.
Toate acestea sunt semne că o parte din noi – rănită, speriată, flămândă de validare sau iubire – încă cere să fie văzută.
Vindecarea începe când avem curajul să ne întoarcem spre noi înșine cu blândețe.
Să ne întrebăm: Ce parte din mine se activează aici? Ce rană reacționează?
Pentru că doar atunci când ne recunoaștem rănile, le putem transforma. Și doar atunci putem rupe ciclul care riscă să se repete din generație în generație.
Vindecarea nu înseamnă să fim părinți perfecți. Ci părinți conștienți.
Să ne cerem iertare când greșim.
Să creștem alături de copiii noștri.
Să ne dăm voie să fim învățători și învățăcei, în același timp.
Copiii noștri nu au nevoie de părinți fără răni.
Au nevoie de părinți care au grijă de propriile răni, ca să nu le facă pe ale lor.