Psihoterapeut Vlad Ibănescu

11/08/2025

În situațiile de abuz și neglijare, copiii sunt profund neînțeleși, respinși sau răniți, fapt care îi poate determina să experimenteze o suferință emoțională și fiziologică intensă pentru perioade îndelungate.
Îngrijitorii abuzivi se confruntă cu propria lor dereglare emoțională și nu sunt disponibili pentru a-și ajuta copiii să se simtă calmi și în siguranță. Ca urmare copiii interiorizează mesajul că suferința lor este inacceptabilă și intolerabilă. E posibil să creadă că nu pot fi iubiți sau că sunt prea mult pentru cât pot ceilalți să suporte…
Copiii care cresc cu îngrijitori distanți sau neimplicați ar putea să se adapteze prin evitarea apropierii, deconectându-se emoțional sau devenind excesiv de independenți.
O persoană care a fost respinsă în mod sever în copilărie ar putea continua să experimenteze sentimente de izolare sau să aibă convingerea ca nu poate fi iubită. Probabil se simte excesiv de dependentă de ceilalți sau se comportă neintenționat într-o manieră care să determine pe cineva să se depărteze de ea. Invers, e posibil să simtă o teamă profundă de intimitate care o determină să îi îndepărteze pe ceilalți atunci când se apropie prea mult. Uneori ar putea acționa agresiv sau impulsiv atunci când apar emoții intolerabile. Toate aceste interacțiuni relaționale imită abuzul suferit în copilărie.

21/02/2025

“Dragostea nu înseamnă să fiți mereu și în orice moment împreună, depinzând unul de celălalt, ci mai degrabă învățând să împărtășiți viața păstrându-vă în același timp individualitatea."

Și împreună și separat

"O legendă sioux spune că a existat odată un tânăr cuplu format din Toro Bravo și Nube Azul, care se iubeau profund. Dorind să rămână împreună pentru totdeauna, amândoi s-au dus la bătrânul tribului pentru a le oferi un talisman pentru a fi mereu împreună.

– Bine, spuse bătrânul către Nube Azul, vezi muntele la nord de satul nostru? Va trebui să-l urci singură, fără arme doar cu un sac și cu mâinile goale. Va trebui să vânezi cel mai frumos și mai viguros șoim de munte. Dacă îl prinzi, trebuie să îl aduci aici viu în a treia zi cu lună plină.
Tânăra dădu din cap în tăcere.
– Iar tu, Toro Bravo, a continuat bătrânul, trebuie să urci pe muntele din sud. Când vei ajunge în vârf, caută cel mai curajos dintre vulturi și, doar cu mâinile tale și cu un sac, trebuie să-l prinzi fără al răni și să-l aduci viu în fața mea.
Tinerii s-au privit cu tandrețe și după ce și-au zâmbet au ieșit să îndeplinească misiunea, ea la nord, el la sud.

În ziua stabilită, cei doi tineri așteptau cu sacii în care aduseră păsările. Bătrânul i-a rugat să le scoată cu grijă din saci și le-a cerut să lege picioarele șoimului și vulturului împreună și să îi lase să zboare liberi.
Zis și făcut.

După ce păsările au fost legate, au încercat să își ia zborul însă au căzut la pământ, reușind doar să se rostogolească. După mai multe încercări, iritate de neputință, păsările au început să se atace.

Bătrânul le-a spus atunci:
– Să nu uitați niciodată ce ați văzut. Sunteți precum vulturul și șoimul. Dacă sunt legați unul de celălalt, chiar dacă o fac din dragoste, nu numai că vor trăi târându-se, ci mai devreme sau mai târziu vor ajunge să se rănească.

Morala: Dragostea nu înseamnă să fiți mereu și în orice moment împreună, depinzând unul de celălalt, ci mai degrabă învățând să împărtășiți viața păstrându-vă în același timp individualitatea."

https://ro.warbletoncouncil.org/historias-cortas-4193

Sursa fotografiei: pinterest.com

21/02/2025

Tu pentru ce te antrenezi?

Sportul în sala de fitness nu este doar despre dorința de sănătate și performanță, el poate fi și despre o căutare profundă de validare, uneori legată de răni emoționale timpurii.

Nevoia de atenție, privirile căutătoare în oglinzi, exhibiționismul vestimentar, postările pe social media meticulos editate, exercițiile împinse dincolo de limite – toate pot avea rădăcini într-o poveste nespusă. Când copilăria nu ne-a oferit suficientă recunoaștere, putem ajunge să o căutăm obsesiv în privirile celorlalți, folosind corpul ca pe un instrument de confirmare a valorii noastre.

Este regretabil dar pentru mulți fitness-ul devine un limbaj nonverbal al durerii: corpul, transformat și modelat, cu multă trudă, într-un comportament de supraviețuire, devine un mijloc de împlinire a unor nevoi neglijate în copilărie - “nevoia de a fi văzut, apreciat și acceptat”. Dacă o persoană nu s-a simțit văzută, apreciată sau suficient de bună în trecut, “sala de fitness” devine acel “spațiu” in care persoana încearcă să “rezolve” neglijările trăite în trecut, cu acel „uite-mă acum!”. Problema? Aplauzele sunt efemere, iar senzația de gol rămâne.

Adevărata validare nu vine din like-uri, priviri admirative sau comparații. Vine din acceptarea de sine, din conștientizarea propriilor răni și din efortul de a construi o identitate care nu depinde de atenția celorlalți.

Când sportul devine un act de grijă față de sine, și nu o formă de fugă de sine, el poate fi o sursă autentică de echilibru și putere interioară. Poate că adevărata forță nu stă doar în greutățile ridicate, ci și în curajul de a privi dincolo de ele…

10/02/2025

Cum ar arăta viața ta dacă scopurile tale ar veni dintr-un loc de autenticitate, nu dintr-un loc de supraviețuire?

Trauma poate distorsiona modul în care percepem scopurile în viață, ceea ce ne determină să urmărim obiective care nu ne reflectă adevăratele dorințe și nevoi.

Franz Ruppert, în teoria sa despre psihotraumatologie și identitate, abordează scopurile vieții dintr-o perspectivă profund legată de procesul de vindecare emoțională și integrarea identității autentice.

Scopurile nu sunt întotdeauna alese conștient, ci pot fi formate ca răspuns la traume. De multe ori, scopurile sunt mecanisme de apărare care sunt menite să evite durerea trecutului sau să răspundă nevoii de supraviețuire emoțională.

Scopurile în viziunea lui Franz Ruppert:
1. Scopul de a deveni autentic – Ruppert consideră că multe dintre alegerile noastre sunt influențate de traume timpurii și de mecanismele de supraviețuire pe care le dezvoltăm. Un scop esențial al vieții este să ne recunoaștem aceste mecanisme și să ne întoarcem la un sine autentic.
2. Scopul de a ne separa de identificările toxice – Multe persoane trăiesc conform dorințelor și așteptărilor impuse de familie sau societate. Ruppert subliniază importanța de a diferenția ceea ce vine din noi și ceea ce este un „implant psihologic” transmis de alții.
3. Scopul de a ne elibera de traume – Potrivit lui Ruppert, trauma fragmentează identitatea și duce la o deconectare de sine (esența traumei). Astfel, un scop fundamental este să ne reintegrăm părțile disociate ale psihicului printr-un proces conștient de auto-explorare și acceptare.
4. Scopul de a construi relații sănătoase – Ruppert subliniază că relațiile toxice sunt adesea rezultatul unor traume nerezolvate. Prin urmare, un scop valoros este să recuperam părți din noi pentru a putea forma legături bazate pe autenticitate și nu pe nevoia de supraviețuire.
5. Scopul de a trăi în prezent – Ruppert arată că trauma ne ține blocați fie în trecut, fie într-un viitor proiectat pe baza fricilor noastre. Un obiectiv real este să ne ancorăm în prezent și să ne permitem să simțim realitatea așa cm este.

Atunci când trăim din autenticitate, scopurile noastre nu sunt dictate de mecanisme de supraviețuire, ci sunt o expresie a valorilor și dorințelor noastre cele mai profunde.

Alegerea de a trăi și acționa dintr-un loc autentic, este cheia pentru a trăi o viață plină de sens și de adevăr.

09/02/2025

De multe ori, experimentarea trăirilor profunde traumatice ne determină să căutăm strategii de supraviețuire care să ne împiedice să mai simțim din nou teama, neputința, vulnerabilitatea și durerea emoțională. Astfel că una dintre aceste strategii de supraviețuire poate fi folosirea esteticii și a îngrijirii imaginii personale.

Când „frumusețea” devine o strategie de supraviețuire, ea nu mai este doar o expresie naturală a sinelui, ci un mecanism disfuncțional prin care încercăm să obținem siguranță, acceptare și control într-un mediu perceput ca amenințător. În acest caz frumusețea nu este doar estetică, ci este folosită ca un scut, o armură emoțională care ne protejează împotriva durerii psihice.

Frumusețea poate fi folosită ca răspuns la experiențele de respingere sau neglijare emoțională. Într-un trecut în care ne-am simțit invizibili, neimportanți sau lipsiți de valoare, putem dezvolta convingerea că frumusețea este cheia pentru a fi văzuți, doriți și acceptați. Putem ajunge să dezvoltăm mecanisme precum:
- Compensarea unei stime de sine fragile – dacă nu mă simt suficient de valoros/valoroasă în esența mea, îmi construiesc valoarea prin estetică;
- Controlul percepției celorlalți – dacă arăt impecabil, evit criticile, respingerea sau judecata;
- Evitarea durerii emoționale – în loc să confrunt rana interioară, mă ocup obsesiv de aspectul exterior;
- Un scut împotriva vulnerabilității – dacă sunt frumos/frumoasă, îmi ascund fragilitatea sub o imagine puternică, idealizată.

De ce frumusețea devine un scut împotriva traumei?
- Pentru evitarea durerii emoționale - investim toată energia în aspectul exterior pentru a nu simți rana interioară;
- Pentru a căpăta un control asupra imaginii de sine - schimbarea aspectului fizic ne dă o iluzie de putere;
- Pentru căutarea iubirii și acceptării - frumusețea devine o monedă de schimb pentru afecțiune și siguranță emoțională;
- Pentru disocierea de sinele autentic, prin concentrarea pe exterior, evităm să ne confruntăm adevăratele nevoi emoționale.

Pentru ca frumusețea să nu fie un scut împotriva suferinței, ci o expresie autentică a sinelui, este esențială integrarea emoțională. Aceasta presupune:
- Recunoașterea motivelor ascunse – conștientizarea legăturii dintre frumusețe și fricile interioare;
- Construirea stimei de sine din interior – valoarea nu trebuie să depindă de imaginea reflectată în ochii altora;
- Învățarea acceptării vulnerabilității – perfecțiunea nu este condiția iubirii și apartenenței;
- Reîntoarcerea la autenticitate – Frumusețea poate fi o formă de exprimare, nu o mască de supraviețuire.

Cu toate acestea, frumusețea nu trebuie demonizată, ea poate fi o formă de exprimare și îngrijire personală. Diferența stă în intenție: vine dintr-o nevoie autentică sau dintr-o fugă de sine? O abordare sănătoasă implică integrarea sinelui interior cu exteriorul, astfel încât frumusețea să fie o reflexie a echilibrului, nu un scut împotriva durerii.