08/10/2020
Ce este umbra
DEFINIŢIE. CONTRIBUŢIA LUI JUNG
Termenul de "umbră" a fost introdus în circuitul psihologiei şi psihoterapiei de Carl
Gustav Jung, un fost elev al lui Sigmund Freud. Nu orice fel de discipol, trebuie să
notez, ci unul genial, care şi-a depăşit maestrul. Pentru Jung, umbra este o parte
inacceptabilă din noi înşine, un fel de fiinţă inferioară care doreşte să facă ceea ce e
interzis. Definită ca un complex inconştient, umbra conţine impulsuri, dorinţe şi
emoţii primitive, evaluate ca incompatibile cu standardele sociale în vigoare şi
idealul de personalitate la care aspirăm, un fel de Mr. Hyde din faimoasa nuvelă a lui
Robert L. Stevenson. Lesne de înţeles, cu cât normele societăţii sau grupului social
de care aparţinem sunt mai restrictive, cu atât umbra este mai mare.
Nu a trebuit însă ca Jung să se nască pentru ca oamenii să afle că sufletul are o
parte întunecată, o parte animală, grosieră sau greu de acceptat. Dintotdeauna,
oamenii au ştiut sau au intuit asta. Acest aspect al fiinţei umane îl voi analiza în
continuare, aspect pentru care nu găsesc un nume mai bun decât cel găsit deja de
Jung. Umbra îmi pare un nume nu doar foarte relevant, ci şi poetic.
Inţeleg prin "umbră" ansamblul conţinuturilor psihice condamnate, negate, evaluate
ca inferioare sau inacceptabile şi respinse în inconştient. Prin "conţinuturi psihice"
înţeleg pulsiuni, dorinţe, trăsături, gânduri şi trăiri emoţionale. Altfel spus, umbra
conţine toate acele aspecte psihologice ale fiinţei noastre pe care le ascundem nu
doar de ceilalţi, ci şi de noi înşine.
Fizic vorbind, umbra este o porţiune de spaţiu întunecoasă, unde nu ajung direct
razele de lumină. Umbra este asociată cu întunericul, obscuritatea, nuanţele închise,
lipsa de lumină. Ceea ce este "fără umbră" e considerat desăvârşit şi pur. A acţiona
"din umbră'" înseamnă a acţiona pe ascuns, pe furiş, fară a se arăta la faţă. Cineva
care rămâne "în umbră" este cineva care stă ascuns, deoparte.
Aproape că nu mai am ce să comentez. Umbra nu există fără soare şi nici umbra în
sens psihologic nu există fără soarele Eului conştient. Deja din capitolul despre
polarităţi (vezi "Psihoterapeutul de buzunar", 2003) eşti la curent cu jocul perechilor
polare din care este creată lumea. Soarele şi umbra, lumina şi întunericul sunt astfelde perechi. Prin urmare, umbra este necesară în economia creaţiei. Fără umbră
omul este incomplet şi, câtă vreme îşi are reşedinţa pe Pământ (adică în corpul
fizic), umbra este inevitabilă.
Umbra conţine, e adevărat, toate acele aspecte din noi înşine pe care le negăm, pe
care nu le iubim, de care ne este ruşine sau teamă, tendinţe, emoţii sau gânduri
care ne par cumva de neacceptat şi pentru care ne simţim vinovaţi. Dar aceste
aspecte sunt Ia fel de mult noi înşine ca şi ideile, sentimentele sau acţiunile pe care
le exprimăm pe scena socială, în marele spectacol al măştilor. Putem funcţiona şi
fără ele. într-o stare de divizare sau disociere, dar într-un fel care, sper să se vadă
din rândurile următoare, este departe de a fi considerat sănătos sau generator de
împliniri.
Oamenii care, negăsind o modalitate de a trăi cu latura lor întunecată, o neagă şi o
reprimă, îmi par asemenea unor persoane care folosesc doar piciorul sau braţul
drept, deoarece piciorul sau braţul stâng au fost evaluate ca imorale şi primitive. Ţi-
ar plăcea să mergi toată viaţa într-un picior? La o scară mult mai mică, ţi-ai dori ca
pe durata a 24 de ore să nu poţi folosi mâna stângă? Dacă nu ştii la ce mă refer,
încearcă! Complică puţin sarcina şi, ieşind afară, încearcă să ţii mâna stângă cât
mai ascunsă, astfel încât nimeni să nu o observe. Sau, dacă te ajută un alt exemplu,
plimbă-te prin oraş ţinând în mână un grapefruit, fară însă ca cineva să-şi dea
seama ce ai tu acolo. E caraghios, nu-i aşa? Nici un om rezonabil n-ar accepta să
renunţe la folosirea unui braţ sau picior pentru că cineva îi spune că sunt rele.
necivilizate sau malefice.
Totuşi, exact acest fenomen se întâmplă, la nivel psihologic, în cazul conţinuturilor
condamnate şi stocate în umbră. Cândva prin copilărie, unele pulsiuni, dorinţe sau
reprezentări sunt judecate şi devalorizate, sunt evaluate ca nepermise, indecente,
urâte sau rele, fiind trimise în subteranele inconştientului. Speranţa secretă din
spatele acestor reprimări este că ceea ce a fost trimis la subsol, la subsol rămâne.
Poate că aşa se întâmplă în cazul lucrurilor. în ce priveşte conţinuturile psihice,
acestea au o particularitate interesantă: sunt vii! Este ca şi cm ai încerca să închizi
în debara o pisică neastâmpărată. Crezi că va sta cuminte acolo, torcând?
Ce se întâmplă cu aspectele blocate în umbră?
Mai întâi, ele nu se mai dezvoltă. Nefiind exprimate şi integrate în comportamente,
rămân la stadii primitive, în acelaşi fel în care un copil crescut de maimuţe în junglă
nu depăşeşte un nivel rudimentar de a simţi şi a gândi. Sexualitatea sau
agresivitatea, de pildă, vreme îndelungată blocate în umbră, atunci când totuşi se
manifestă, au nuanţe şi tonuri în mod evident sălbatice (primare sau neevoluate). In
cazul în care ţi se pare incitant să ai o relaţie sexuală cu o astfel de persoană,
imaginează-ţi, te rog, că partenerul tău e o gorilă sau un urangutan. Ihm? Simţi
pasiunea?
In al doilea rând, conţinuturile psihice respinse în umbră încep, încet-încet, să
funcţioneze autonom, adică să se insinueze în atitudinile şi interacţiunile sociale.
Când energia acumulată în umbră depăşeşte pragul de rezistenţă specific Eului,altfel spus, când cenzura nu mai face faţă presiunilor din inconştient, umbra se
infiltrează, se strecoară asemenea unui şarpe în conduite, proiecte, gânduri şi idei
iraţionale, nesocializate şi chiar inumane. Cazurile cele mai grave sunt acelea în
care umbra posedă sau domină Eul, folosindu-se de el ca de o jucărie. Nu mai
departe decât în secolul trecut, aspectele colective ale umbrei au invadat conştiinţa
germanilor, dând naştere la atrocităţi de neînchipuit. Mai aproape de noi,
mineriadele sunt exemple elocvente. Cine a fost în Bucureşti în 13-l5 iunie 1990 ştie
la ce mă refer. Dacă erai prea mic sau prea mică atunci, caută o înregistrare video.
Vei afla în ce ţară trăieşti.
Oricât ne-am strădui, umbra nu poate fi ferecată în inconştient. Din când în când, ea
se manifestă, iese la iveală, scoate capul. Sunt momentele când spui "nu ştiu ce a
fost cu mine", "parcă n-am fost eu", "nu ştiu ce mi-a venit". Pare ceva străin, venind
din nişte abisuri pe care tinzi să nu le recunoşti ca fiind ale tale.
Alteori umbra apare în vise, personificată de fiinţe abjecte sau inferioare, de
persoane^ care săvârşesc gesturi reprobabile şi dezgustătoare. în vis nu mai există
bariere şi ai ocazia să faci tot ceea ce în stare de veghe îţi vine, dar reprimi. în vis îţi
poţi maltrata copiii, îţi poţi ucide părinţii, îţi poţi înşela soţia, acţiuni care în viaţa
obişnuită sunt intolerabile şi îngrozitoare. Chiar şi acum, când citeşti doar despre
ele, nu ţi se face pielea găină? (Dacă da, ce crezi că te face să ai această emoţie?).
Când este sublimată în activităţi creatoare, umbra autorilor poate fi identificată în
romane sau film de groază, în producţii încărcate de acţiuni violente şi er***sm
sălbatic. Filmele cu cele mai mari încasări sunt cele care ating niveluri colective ale
umbrei, fiind fascinante pentru oameni tocmai pentru că îi pun în contact, fie şi
temporar, cu propriile lor abisuri.
DEGHIZĂRILE UMBREI: DE LA DUREREA DE CAP LA CANCER
Dezvoltarea psihologică este relansată atunci când Eul acceptă să trăiască
împreună cu această latură întunecată, înţelegând că nu el este stăpânul vieţii
psihice, fără ca prin aceasta să înceteze a mai acţiona responsabil. Mai degrabă, din
clipa în care Eul îşi acceptă limitele, posibilităţile ca umbra să fie asimilată cresc. Din
clipa în care sunt recunoscute, energiile teribile ale umbrei pot fi canalizate spre
scopuri social pozitive sau dezirabile. E nevoie, desigur, de curaj pentru a privi drept
în faţă aceste aspecte ale naturii umane. însă fără acest curaj, fără dorinţa de a
evolua cu adevărat, nu de a mima evoluţia, nimic nu se schimbă. Ba, îmi vine să
spun, chiar se agravează. Capacitatea Eului de a recunoaşte şi de a trăi cu umbra
sa este o expresie a sănătăţii psihologice. Şi chiar a sănătăţii fizice, dacă eşti de
acord că umbra pe care nu o exprimi se exprimă singură, nu doar în psihic, ci şi în
corp.
Poate te surprinde această idee. Nu-i nimic, mereu mai e de învăţat câte ceva. Când
Euî nu face faţă inconştientului, o altă parte din tine îşi asumă responsabilitatea
exprimării. Această parte este corpul. Corpul este acea parte a fiinţei tale care se
sacrifică pentru Eu. Corpul se însărcinează să exprime inconştientul, adică sădescarce frici, complexe sau frustrări reprimate. Aceste conţinuturi psihice respinse
de Eu presează până reuşesc să iasă la suprafaţă sub forma unor boli sau tulburări
organice, fie punctiforme, fie sistemice. Dacă ai auzit vreodată despre unitatea
minte-corp, acum ai şi o reprezentare a consecinţelor acestei unităţi psihosomatice.
De la banala migrenă, trecând prin ameţeli, palpitaţii, afecţiuni gastrice sau dureri de
dinţi şi până la necruţătorul cancer poţi identifica, dacă eşti atent, chipul umbrei. Nu
fac aceste afirmaţii pentru a te înfricoşa, deşi în primă instanţă, e posibil să te
confrunţi şi cu aceste stări, ci pentru a profita de semnalul de alarmă pe care îl trage
durerea fizică pentru a căuta şi a deveni conştient de originile psihologice ale bolii. în
ce mă priveşte, sunt convins că bolile fizice traduc perturbări sau dizarmonii din
planurile mai subtile ale fiinţei, aceasta fiind şi explicaţia pentru capacitatea
extraordinară a anumitor persoane de a pronostica o boală, cu mult înainte de
primele ei semne în corpul fizic. Evident, nu susţin că toate bolile sunt manifestări
ale umbrei, dar chiar şi în acest caz admit că atitudinea psihologică amplifică,
slăbeşte sau împiedică evoluţia unei boli.
Pulsiunile care apar înăuntrul nostru caută în mod activ să se descarce, aşa cm o
minge pe care o ţii sub apă caută să iasă la suprafaţa. Fizice sau psihologice, legile
nu pot fî ignorate. Pardon! Ele pot fî ignorate, dar cu un anumit preţ. Poţi ignora
legea gravitaţiei şi să te arunci de la etajul 3. In cazul în care nu eşti pisică, şi am
motive să cred că nu eşti, preţul va fi o vizită, nu tocmai de curtoazie, la clinica de
ortopedie. Similar, dacă nu ţii cont de faptul că pulsiunile nu pot fi reprimate decât
temporar, preţul va fi întărirea legăturilor de prietenie cu branşa terapeuţilor. în cazul
în care nu ştii, te informez că această prietenie, adesea de lungă durată, este
costisitoare. Morala povestirii: caută să te pui la punct cu legile şi să le respecţi, în
măsura posibilului.
In termeni psihanalitici, pulsiunile nu pot fi satisfăcute fie din motive practice
(presiunea realităţii), fie din motive morale (presiunea normativă a Supraeului).
Indiferent însă de ceea ce blochează descărcarea pulsiunii, tensiunea care se
acumulează nu poate fi reţinută decât până la o anumită intensitate. La unii pragul
este mai mic, la alţii mai mare. Dar toţi au o limită! Dincolo de această limită, prag
sau punct de toleranţă începe boala. Conţinuturile psihice respinse în inconştient
încep să afecteze corpul, exprimându-se prin el. Este ca şi cm inconştientul s-ar
revărsa în corp. Nevoile sistematic frustrate şi dorinţele nerealizate sau interzise
sunt surse de tensiune pentru organism. Metaforic vorbind, încărcătura negativă a
acestor frustrări constante e un fei de substanţă nocivă, un fel de otravă pentru
organism. în timp, suferinţa psihologică reprimată se manifestă ca suferinţă fizică.
Este ca şi cm ai avea unele nemulţumiri legate de serviciile administraţiei locale şi,
ca orice cetăţean civilizat, depui o reclamaţie sau o sesizare Ia Primărie. Nu-ţi
răspunde nimeni şi mai depui una. Şi încă una. La un moment dat, cedezi şi te duci
glonţ in biroul primarului, unde începi să ţipi. Suferinţa fizică este ţipătul
inconştientului tău supraîncărcat.
Boala fizică exprimă toxinele psihologice reprezentate de pulsiuni frustrate, frici sau
culpabilităţi. Aceste energii negative sunt împiedicate să. iasă în afară de barierele
rigide ale Euîui până în momentul când forţa lor de apăsare atinge un asemeneanivel încât "digurile" conştientului se rup. Eul este invadat de suferinţă, simţindu-se
complet neajutorat. Ceea ce trăiesc în astfel de clipe îi constrânge pe oameni să
apeleze la un specialist, din domeniul sănătăţii fizice sau psihice. Din păcate, nu
prea am auzit de oameni care să aibă de făcut faţă unei afecţiuni fizice şi să se
întrebe dacă aceasta are vreo legătură cu modul lor de funcţionare psihologică.
Credinţa mea este că există o legătură, şi încă una mare. Să nu uităm că trăim într-
un univers în care totul este interconectat. Nu suntem foarte conştienţi de
conexiunile noastre cu exteriorul, dar măcar de conexiunile dinăuntrul nostru ne-am
putea interesa. Corpul semnifică, adesea cu un mare rafinament, dizarmoniile
psihologice pe care le conţinem, dar refuzăm să le admitem. Corpul îşi "asumă"
durerea pe care Eul o refuză. Este un gest de mare compasiune al corpului despre
care avem tendinţa să credem că este inert. într-un fel, corpul acceptă să fie
"crucificat" pentru păcatele pe care sufletul nu vrea să le recunoască. îţi sună cumva
a ceva cunoscut?
Desigur, este de o sută de ori mai avantajos să previi această situaţie, exprimând,
pe alte căi, şi într-o manieră adecvată, ceea ce ai de exprimat. Funcţia psihologilor
şi, a terapeuţilor este, în acest caz, foarte limpede. Ţinând seama de direcţia în care
evoluează societatea, nu văd cm necesitatea ei ar putea să dispară în viitor. Dacă
nu ai pe nimeni apropiat care să te asculte fară să te judece, dacă nu ştii cm sa te
debarasezi de mizeriile cu care vii în contact, nu ştii cm să scapi de otrava care se
trezeşte în tine, va trebui să scoţi nişte bănuţi din buzunar şi să mergi la un terapeut.
Există riscul ca el să se "încarce" cu ceea ce te "descarci", dar, trebuie să ştii,
aceasta e problema lui. Dacă ştie să gestioneze gunoiul pe care tu ÎI oferi cu
generozitate, toată lumea va fi fericită. Dacă nu ... nu vreau să mă gândesc.
Aceasta însă nu e decât o soluţie temporară. Un terapeut profesionist te va încuraja
şi te va stimula să faci singur curăţenie în ograda ta. El nu-ţi va hrăni dependenţa. S-
ar putea să nu-ţi convină munca la salubritate şi să ai suficienţi bani pentru a
prelungi această relaţie ani în şir. Este în regulă, cu condiţia de a-ţi reprezenta
consecinţele acestei opţiuni. (Nu, n-o să-ţi spun care sunt. Trebuie să plăteşti mai
întâi!)
Ideea că suferinţele corpului sunt modalităţi de a traduce suferinţa psihologică
reprimată îţi poate părea nouă sau-chiar incredibilă. Te asigur că nu este nouă.
Ştiinţele esoterice, în special cele orientale, sunt din vremuri străvechi conştiente de
reflectarea în corpul fizic a perturbărilor vibratorii din structurile sau "învelişurile" mai
subtile ale omului. Nimic nou sub soare. Ea nu este nici incredibilă. Oamenii care îşi
asumă responsabilitatea pentru trăirile şi gândurile negative, reuşind să le
gestioneze mai adecvat, se eliberează de simptome fizice extrem de supărătoare
sau neplăcute.
De aceea, a fi mai atent la ceea ce se întâmplă în interiorul tău, eventual asistat de
un expert al domeniului, este un mod de a-ţi păsa şi de sănătatea ta fizică. De
exemplu, dacă ţi-aş spune că resentimentele intense şi ura neexprimată se pot
manifesta într-un cancer, ai ciuli urechile? Ai deveni oare mai preocupat pentru a-ţi
pune sentimentele negative în cuvinte? Ştiu pe cineva care s-a gândit să-şi cumpere
un sac de box pentru a se elibera de furia acumulată în raport cu o figură parentală.Poate ţi se pare ciudat. Te asigur că este o decizie înţeleaptă. Mai bine loveşti un
obiect care este făcut pentru aşa ceva decât să te loveşti pe tine însuţi, pe
dinăuntru.
Nu vreau să te înspăimânt de-a b inel ea, dar ştii ce se va întâmpla dacă îţi tratezi
boala fără să ai acces la semnificaţia ei psihologică? Vei face altă boală peste un
timp. într-un limbaj mai alambicat, dacă îţi îngrijeşti doar corpul, neglijând sufletul, nu
vei face decât să deplasezi simptomul.
Te-ai gândit vreodată că ţi-a slăbit vederea deoarece nu vrei să mai vezi ceva sau
pe cineva? Din punct de vedere psihologic, degeaba ţi-ai pus ochelari. Problema nu
s-a rezolvat. Te-a trăznit gândul că faci pietre la rinichi, adică concretizezi în interior,
tocmai pentru că nu-ţi dai voie să concretizezi în afara ta? Că te constipi deoarece
nu "dai drumul" anumitor gânduri sau trăiri afective?
In virtutea acestei teorii, mă aştept ca oamenii care se armonizează la nivel spiritual,
mental şi emoţional să se confrunte cu tot mai puţine probleme de sănătate. Altfel
spus, oamenii cu nivele înalte de integrare trebuie să aibă şi o sănătate înfloritoare,
cu excepţia cazurilor în care acceptă să preia, voluntar, o parte din suferinţa unei
persoane dragi. (Nu, nu voi intra în amănunte!)
Viaţa este în aşa fel creată încât nimeni nu este scutit de conflicte, tensiune sau
complexe. Ele ne împing permanent spre evoluţie, ne împiedică să ne culcăm pe-o
ureche şi să trecem prin viaţă ca gâscă prin apă. Ceva-ceva tot trebuie să se prindă.
Cred că asta a fost speranţa secretă a lui Dumnezeu atunci când a conceput
pulsiunile. Prevenitor din fire, s-a asigurat că frustrările, anxietăţile şi durerea nu pot
fi reprimate la nesfârşit în inconştient. Nu există scăpare, sper că realizezi şi tu asta.
Mecanismul e perfect proiectat şi ne obligă să devenim conştienţi. Ei, poate nu chiar
de azi. E şi mâine o zi!
