13/04/2025
Merg copiii pe strada imbracati in trupuri de adulti.
Si tot continua sa mearga, fara sa creasca, blocati la anumite varste, cu emotiile lor de copil rasunand prin buzele adultului.
Asta vedem azi pe strada. Si cat timp vom mai vedea….
Sunt pa cale sa spun ca nu exista adult fara un copil interior ranit, dar cm stiu deja ca unii vor spune ca exagerez, ma abtin si pun ca majoritatea oamenilor au inauntrul lor un copil ranit, care respira si traieste inauntrul lor. Un copil care a suferit la un moment dat, fie prin abuz fizic, fie prin tradare, fie prin nedreptate, fie prin abuz emotional, fie prin deprivare emotionala, un copil care a trecut prin durere si a invatat sa faca fata durerii.
Marea problema este ca un copil a invatat sa faca fata durerii la varsta lui, la 2 ani, la 5 ani, la 10 ani, cu emotiile aferente acelei varste. La maturitate, lectia invatata in copilarie va fi procesata prin emotiile de atunci, nicidecum prin emotiile unui adult, ci prin emotiile unui copil care a invatat cm sa faca fata durerii.
O rana de nedreptate in copilarie te-a invatat sa lupti si sa priveti oamenii cu neincredere, sau sa fugi, sa te ascunzi pentru ca undeva te pandeste un fel de pericol.
Copiii din noi au nevoie sa fie recunoscuti, copiii din noi au nevoie de voci, copiii din noi au nevoie de protectia noastra, a adultilor care am devenit.
Nu despre vindecarea copilului interior vreau sa vorbesc, ci despre retraumatizarea lui, acum, in prezent.
In copilarie ai tacut pentru ca ti s-a spus: ‘ Nu mai vorbi atat, nu vezi ca am treaba!. Pleaca de aici, ca deranjezi, aici suntem doar oamenii mari! Stai si tu potolit ca deranjezi, nu vezi ca toti copiii sunt cuminti! Nu mai rade asa tare, ca deranjezi! Numai prostii spui, mai bine taci! Taci si du-te in camera ta! „
Si ai tacut! Ai tacut pentru multi ani si cand vorbesti tot timpul ai grija sa spui ceva cu sens, sau tot timpul te intrebi daca e corect ce zici, daca nu cumva vei fi judecat, ai tacut si ai ramas cu o senzatie acuta de impostor. Ai invatat in copilarie ca tu nu meriti sa fii ascultat.
Cum reusesti azi sa iti retraumetizezi copilul interior? Raspunsul e simplu: pastrand reactiile copilului interior ranit si reactionand in acelasi fel. Ai fugit atunci, fugi si acum, ai preferat in copilarie sa fii nevazut si acum preferi la fel. Doar ca azi tu esti adultul si te intreb: Cine reactioneaza, tu sau copilul tau interior ranit?
Din ce in ce mai multi dintre voi au fost la psiholog, si va felicit din tot sufletul. Ati aflat despre copilul interior si despre ranile lui. Ati aflat ca trebuie sa il recunoasteti, sa il ascultati, sa aveti iubire si compasiune pentru el. Total adevarat.
Doar ca a avea iubire si compasiune nu inseamna sa ii pastram reactiile de atunci, Acele reactii sunt reactiile durerii. Pastrarea lor inseamna pastrarea durerii, perpetuarea durerii.
Copilul din noi are nevoie sa fie recunoscut - te vad, te aud, sunt aici cu tine.
Are nevoie de iubire, de afectiune - iti imaginezi ca il iei in brate si devii parintele copilului interior.
Are nevoie sa fie ascultat - o sa il „auzi” vorbind despre el si cm vrea sa fuga, sa se ascunda, cm nu mai vrea sa primeasca in fata durerea. Il asculti si il imbratisezi.
Are nevoie sa treaca peste durerea lui: Ii vorbesti - „ Dragul meu Eu, sunt aici, cu tine. O parte din Noi a crescut si acum eu sunt adultul si te iubesc si te protejez si sunt langa tine orice ar fi. Ai venit pe lume sa stralucesti si impreuna vom gasi o cale sa facem asta. Acum vom vorbi, acum vom straluci impreuna, acum, impreuna, vom Fi. „
De prea multe ori aud : copilul meu interior si tu mi-l ranesti din nou. Asta nu inseamna decat o pastrare a reactiilor acelui copil, o pastrare a durerii.
A venit timpul sa ii oferi o voce acelui copil, sa il lasi sa spuna - Nu imi place cm vorbesti si nu te mai ascult. NU e ok sa imi spui sa tac, sau sa imi spui sa nu mai rad atat de tare. O sa fac cm stiu eu si cm simt eu. Daca vrei sa continuam dialogul, iti sugerez sa schimbi….
A venit timpul sa ii spui copilului interior : „ eu am crescut si eu acum sunt adultul si sunt langa tine si te voi iubi si te voi proteja si te voi creste cu iubire si cu intelepciune calda, plina de compasiune”
Vindecarea copilului interior ranit presupune cresterea lui, un reparanting, pana cand copilul interior ranit se vindeca si creste cu emotiile sanatoase si libere, pline de bucurie, de entuziasm, de spontaneitate.
Ma veti intreba : Bine si daca imi cresc copilul interior, ma voi mai putea bucura de jocurile copilariei?
Da, cu siguranta ta. De abia atunci vei redescoperi naturaletea fireasca a copilului, de abia atunci vei dansa in ploaie, te vei bucura de fiecare raza de soare si de zborul unui fluture si de prima gargarita care iti aterizeaza pe mana.
Si asta pentru ca inauntrul tau vor putea sa respire libere emotiile firesti ale copilariei, acea bucurie entuziasta, firescul lipsei de griji, firescul si entuziasmul jocului de dragului jocului.
Si daca vreti, vindecarea copilului interior este un act de iubire de sine.
Iubeste-l, iubeste-te si joaca-te cu viata.
Din iubire pentru mine si pentru voi❤
Mariana Dragan
