25/07/2025
Când adulții devin mici
Când ești mic, adulții îți spun ce să faci. Ți se pare uneori nedrept, dar accepți – pentru că „așa stau lucrurile”, pentru că așa funcționează lumea. Ei decid, tu urmezi. Îți spun cm să te îmbraci, când să mănânci, la ce oră să te culci. Îți spun ce e periculos, ce e rușinos, ce e bine și ce nu.
Crești, te lovești, înveți. Îți construiești o voce, o părere, o direcție. Începi să alegi tu. Și e ceva eliberator în asta: faptul că ești adult și nu-ți mai spune nimeni cm să-ți trăiești viața.
Sau... așa ai impresia.
Dar, mai devreme sau mai târziu, realitatea te aduce într-un punct neașteptat: cel în care, în jurul tău, oamenii pe care îi iubești, care au fost „adulții” tăi încep să devină vulnerabili. Mai ezitanți, mai uituci, mai obosiți. Și, într-un fel greu de pus în cuvinte, parcă dintr-odată, tu ajungi să le spui ce să facă.
Recent am trăit cateva astfel de experiențe, aparent banale, in viața mea personală. Situații diferite, dar cu același punct comun: adulți în vârstă pe care, fără să vreau, sau să îmî dau seama, îi tratam cu graba și cu nerăbdare.
Cu un ton superior pe care, sincer, l-am mai folosit și in trecut. „Ți-am zis că nu ai grijă de tine!” „Nu mai mânca dulce!” „De ce nu asculți ce-ți spune medicul?” Tonul acela de corectare continuă, ca și cm noi, cei de acum, știm mai bine – și e datoria noastră să-i „convingem” să se poarte ca atare.
Și adevărul este că da, oamenii în vârstă trec prin schimbări pe care nu și le doresc. Corpul nu mai funcționează la fel. Memoria mai scapă lucruri. Ritmul devine mai lent. Unele decizii par neobișnuite sau greu de înțeles pentru noi, cei care ne mișcăm (încă) repede, care avem mintea (încă) ageră, agenda (încă) plină, totul (încă) sub control.
Dar uităm ceva esențial: și ei trec printr-o etapă de viață. Una grea. Una care vine, de cele mai multe ori, cu pierderi – de sănătate, de autonomie, de roluri sociale. Și, ca orice nouă etapă, are nevoie de timp, adaptare, sprijin și răbdare.
Îmi dau seama tot mai des că, în loc să le vorbim ca unor adulți care „nu mai sunt ce-au fost”, ajungem, dintr-o grabă inconștientă, să le vorbim ca unor copii neascultători. Ca și cm transformările prin care trec ar fi o vină. Iar noi ne încruntăm, ridicăm tonul, explicăm a treia oară cu nervi – în loc să respirăm și să observăm cu adevărat ce se întâmplă.
Pentru că nu e vorba doar despre ce fac sau nu fac ei. E și despre cât putem noi să fim langa ei, atenți, umani, calzi. Nu perfecți, dar prezenți.
Nu e ușor. Mai ales când tu ai o viață plină, alertă, aglomerată și ți se pare că ai în față o persoană care „te ține pe loc”. Dar tocmai atunci e cel mai important să faci un pas în spate și să-ți reamintești că, la originea comportamentului care te irită, este o persoană care a avut poate 60-70 de ani de viață activă, cu responsabilități, alegeri, contribuții. Un om întreg. Iar acum, acel om este într-o etapă care vine cu neputințe. Nu pentru că a ales asta. Ci pentru că așa funcționează viața.
Și poate că nu mai are claritatea de altădată. Poate că se simte frustrat sau rușinat. Poate că se teme să nu fie o povară. Sau poate că nici nu conștientizează tot ce se schimbă – dar simte în jurul lui un soi de nerăbdare care îl apasă, o presiune care îl face să se închidă.
În multe feluri, bătrânețea seamănă cu copilăria. Nu prin lipsa de valoare – ci prin fragilitate. Prin nevoia de a fi văzuți, validați, înțeleși.
Și da, uneori ghidați – dar cu blândețe, nu cu reproș. Cu empatie, nu cu superioritate.
Poate că n-ar trebui să ne grăbim să-i „corectăm” pe cei mai în vârstă. Ci mai degrabă să fim martori ai transformării lor. Cu răbdare. Cu inima deschisă. Cu înțelegerea faptului că, într-o zi, și noi vom ajunge acolo. Și atunci nu ne va fi de niciun folos o explicație logică, spusă apăsat. Dar ne va face bine o voce caldă. O privire blândă. O liniște în care să nu ne simțim judecați.
Cred că despre asta e vorba: să păstrăm demnitatea acolo unde vârsta aduce slăbiciune.Și să nu uităm că și noi am fost, cândva, cei mici. Și că, în cele din urmă, toți ajungem din nou la fragilitate.
