09/04/2025
Jurnal de educație parentală. Tu știi ce fel de părinte ești?
Îți voi povesti, în următoarele mele postări de pe blog, dragă părinte, despre ingredientele mele preferate în rolul de părinte și despre cm acestea te pot face să deraiezi de pe traseu, dacă le folosești în exces, sau cm te pot împiedica să ajungi cu adevărat la copilul tău, dacă le folosești prea puțin.
Primul ingredient sau prima dimensiune parentală esențială în acest rol este structura. Uite cm arată lipsa de structură în relația cu copilul tău:
* Îl întrebi tot timpul „Vrei?”, la orice aveți de făcut pe parcursul zilei.
* Îi permiți, uneori, să facă alegeri grele, de tipul: „Vrei să mergi la grădinița asta sau cealaltă?” sau „Vrei să ne mutăm în casa asta sau în cealaltă?”.
* Iei decizii majore din viața voastră de familie doar în funcție de copil.
* Ești frecvent în rolul de cel mai bun prieten al copilului sau, mai mult, doar în rolul de partener de joacă.
* Îi îndeplinești orice nevoie sau dorință, indiferent dacă este posibil sau nu. Exemplu: vrea copilul orez cu lapte cald și puțină scorțișoară atunci când sunteți în vizită la altcineva și modul în care gazda voastră face orezul este diferit. Insiști ca gazda să pună scorțişoară pe orez.
* Încerci să modifici mediul pentru a acomoda nevoile copilului tău și nu îl provoci, în niciun fel, să se adapteze la mediu. Exemplu: copilului nu i-au plăcut activitățile dintr-un grup de joacă pentru că a fost solicitat să urmeze niște principii de funcționare în grup sau pentru că activitățile au fost diferite de cele cu care este obișnuit si atunci plecați imediat din grup/ critici grupul de față cu copilul.
* Îl lași să facă haos oriunde (mizerie, dezordine, stricăciuni), de dragul explorării copilărești, fără a-i cere să strângă materialele sau jucăriile la final sau să reparați împreună stricăciunea.
* Nu îi spui „Nu” copilului, pentru a nu-i limita creativitatea și plăcerea.
* Sau nu îi spui „Nu” pentru că ți-e teamă de reacțiile sale emoționale (ex. furie, frustrare, tristețe, dezamăgire, plictiseală, frică) — toate acele emoții care, adesea, au nevoie de cea mai mare coreglare.
* Sau nu îi spui „Nu” pentru că ți-e teamă că nu te va mai iubi sau plăcea ca părinte.
* Dacă îi ceri ceva copilului și acesta apelează la comportamente de protest (ex. plânge, țipă, lovește etc.), renunți imediat la cerința ta.
Aceste comportamente sunt exemple prin care structura poate lipsi din relația cu copilul tău, pe care le-am observat frecvent în interacțiunile dintre părinți și copii, atunci când folosesc metoda m&M de evaluare a calității relației de atașament părinte–copil sau le-am văzut în jurul meu, în diferitele contexte sociale în care m-am aflat.
Te regăsești într-unul sau mai multe dintre aceste moduri de a interacționa cu copilul tău?
Atunci, probabil, stilul tău parental este unul PERMISIV și se încadrează în tiparul neglijenței, prin faptul că nu ești în rolul de adult, iar puterea și stabilitatea relației voastre nu vin de la tine, ci sunt plasate în mâinile copilului tău.
Asta înseamnă că relația voastră poate deraia rapid, iar afectarea se va vedea în primul rând asupra copilului. Cum?
Copilul tău va manifesta, la un moment dat, cel puțin una dintre următoarele dificultăți:
1. Probleme de autoreglare – poate avea dificultăți în gestionarea emoțiilor și impulsurilor.
2. Lipsă de responsabilitate – neavând obișnuința regulilor și a consecințelor, poate evita asumarea responsabilității pentru acțiunile sale.
3. Comportamente problematice – poate manifesta agresivitate, lipsă de respect față de autoritate sau comportamente antisociale.
4. Scăderea performanței școlare – lipsa unei structuri și a unei motivații externe poate duce la rezultate academice slabe.
5. Stima de sine fluctuantă – în lipsa unui feedback realist și a unor limite sănătoase, copilul poate oscila între încredere excesivă și nesiguranță profundă.
6. Relații sociale dificile – comportamentele egocentrice sau lipsa empatiei pot îngreuna formarea și menținerea relațiilor pozitive cu ceilalți.
Astfel, calitatea relației voastre de atașament este scăzută, pentru că ingredientele esențiale ale acesteia sunt dezechilibrate:
* ai structură prea scăzută,
* ai angajament prea ridicat,
* empatia, compasiunea și mindsight-ul sunt și ele prea ridicate,
* ai provocare prea scăzută.
(P.S. Am povestit ce înseamnă fiecare dimensiune parentală în postările mele video anterioare sau le găseşti explicate în manualul de curs Consiliere Parentală, de pe site-ul meu).
Așa se creează rețeta perfectă pentru ca puterea să fie preluată de copil în relația voastră de atașament, iar el să intre în rolul de copil Alpha (vezi conceptul dezvoltat de Gordon Neufelt şi Deborah MacNamara).
Poate te regăsești în această descriere, dar nu consideri că e vreo problemă în modul în care îți crești copilul.
Și, cu siguranță, nu va fi o problemă, dacă lumea în care îl pregătești va avea mereu resursele necesare pentru a-i îndeplini toate nevoile și dorințele.
Însă realitatea majorității părinților cu stil parental permisiv este că lumea în care copilul intră, după ce iese din bula libertății excesive oferite de părinte, este una dureroasă, care îl lovește direct și îl destabilizează. O lume în care Sinele exacerbat al copilului și tendințele sale Alpha nu mai au loc, pentru că apar:
* limitările sociale ale mediilor școlare, unde grupul primează, nu individul;
* regulile locurilor de joacă, unde copiii negociază între ei, nu adulții;
* provocările grupurilor de covârstnici, unde copilul prea centrat pe sine este respins direct, fără empatia și răbdarea adulților.
Vestea bună este că orice stil parental se poate schimba.
Stai aproape, pentru că voi reveni cu postări despre cm putem modifica dimensiunile fiecărui stil parental.
Dacă totuși vrei să afli mai multe despre stilurile parentale — ce funcționează, ce nu și cm le poți schimba — găsești pe blogul meu câteva cărți excelente pe această temă.
Scrie PERMISIV în comentarii și îți trimit linkul articolului.
