Shen Centre of Oriental Medicine

Shen Centre of Oriental Medicine Singura clinica de acupunctura din Ro unde se integreaza partea emotionala in diagnostic si tratament

In ultimii ani am adaugat misiunii mele dorinta de a instrui si forma pe cei ce vor sa studieze tainele acupuncturii (ambele stiluri), asa cm si eu la randul meu am fost si sunt format de cei mai buni in domeniu. In acest sens am fondat „Bucharest College of Oriental Medicine” (colegiul de medicina orientala Bucuresti), singura scoala din Romania care pune la dispozitie cursuri de acupunctura care corespund standardelor europene sugerate de catre European Traditional Chinese Medicine Association (ETCMA).

15/11/2025

Există un moment în evoluția ta în care nu mai e vorba nici de „nu”, nici de „da”. E vorba de liniște.

A treia eră este etapa în care nu te mai definește lupta. Nu mai ai nevoie să demonstrezi, să te aperi, să te limitezi sau să te explici. Identitatea ta devine stabilă. Alegerile sunt naturale. Emoțiile nu te mai încarcă, ci te ghidează. E perioada în care integrările devin profunde, în care îți cunoști ritmul, nu te mai sperie schimbarea și nu mai cauți aprobarea altora. Viața nu e neapărat mai ușoară, e mai clară.

Este etapa în care trăiești din tine, nu împotriva ta. Dacă vrei să ajungi aici, primele două ere nu pot fi sărite: ele sunt fundația care te aduce în punctul în care apare adevărata armonie interioară.

12/11/2025

După ce în prima etapă înveți să spui „nu” și să-ți recapeți forța interioară, ceva se schimbă. Brusc, viața devine mai ușoară.

Emoțiile nu mai sunt atât de dense, nu mai cari totul ca pe un sac de ciment. Începi să simți că te ridici exact ca un avion care decolează. Ai consumat multă energie ca să pleci de la sol, dar de aici totul curge mai lin. În etapa asta, evoluția e mai rapidă, percepțiile se schimbă profund, iar durerea e mult mai mică.

E momentul în care viața capătă sens. Dar nu poți ajunge aici fără prima etapă fără acel „nu” care ți-a construit demnitatea.

Tu în ce etapă ești acum?

10/11/2025

Ai învățat să spui nu. Dar știi ce urmează? Să descoperi la ce spui da.

A doua eră a dezvoltării umane începe atunci când nu mai fugi de cine nu ești, ci începi să cauți cine ești cu adevărat.
E despre inimă, prezență, discernământ și direcție.
Despre a-ți aminti drumul tău, nu a-l inventa.

Dacă prima eră era despre limite, a doua este despre sens.
Rămâi cu mine ca să descoperi ‘sensul’ tău.

06/11/2025

Ai vindecat anxietatea.
Dar cm arată viața după asta? 👇

Nu mai trăiești ca să împaci pe toată lumea.
Nu mai ești cel care menține echilibrul cu prețul propriei liniști.

În sfârșit spui NU. Și o faci fără teamă, fără vinovăție, fără să te mai gândești ce o să creadă ceilalți.

Nu mai atragi relații toxice.
Nu mai repeți aceleași tipare. Și nu mai cauți echilibrul acela fals, în care doar tu te străduiai să păstrezi liniștea.

Pentru prima dată, simți libertatea de a fi tu.
De a-ți auzi vocea.
De a fi în relații bazate pe reciprocitate, nu pe dependență.

Este o etapă în care nu mai „gestionezi” viața, ci o trăiești.
Plin, prezent și conștient.

🎯 Dacă vrei să înțelegi cm ajungi aici, urmărește reel-ul complet.

04/11/2025

Ce se întâmplă, de fapt, când vindeci anxietatea și îți crești stima de sine?
Nu devii doar mai liniștit. Devii mai viu.

Pentru că odată cu liniștea, apare și forța, puterea. Și odată cu forța, vine curajul de a spune „nu”.
La început, reacțiile pot fi intense: furie, tristețe, oboseală. E firesc. Corpul tău se reașază, învățând să trăiască altfel.
Nu mai acționezi din frică sau conformare, ci dintr-un loc mai autentic.

În episodul următor, vorbim despre a doua etapă a acestui proces, ce urmează după ce limitele se reașază.

Work hard, play harder!
02/11/2025

Work hard, play harder!

31/10/2025

Toată lumea își imaginează vindecarea ca pe o liniște care vine treptat. Dar nu e chiar așa.

Când începi să te vindeci de anxietate sau de stimă de sine scăzută, nu dispare doar disconfortul.
Se deschide ceva mult mai mare: viața ta reală.
Te simți mai viu, mai prezent, mai autentic. Dar odată cu asta, ies la suprafață și emoțiile reprimate: furia, tristețea, frustrarea.
Vindecarea nu e vreo poveste roz. E o eliberare. Și uneori, o „curățare” emoțională profundă.

Următorul episod va fi despre „detoxul emoțional” care apare în procesul de vindecare.
💬 Spune-mi în comentarii: ți s-a întâmplat să te simți „mai rău” înainte să te simți mai bine?

30/10/2025

Poate feng shui-ul să-ți afecteze stima de sine?
Da, mai mult decât crez.

Feng shui-ul nu e doar despre bani, ci despre felul în care te simți în interior.
Forma casei, echilibrul dintre stânga și dreapta, toate pot influența cât de susținut te simți.
Când lipsește o parte din această „îmbrățișare” a spațiului, se poate simți și în interiorul tău: prin lipsă de încredere sau dezechilibru emoțional.

Spațiul în care trăiești îți modelează energia.
Iar echilibrul interior începe adesea cu armonia din jurul tău.

Crezi că spațiul în care trăiești îți susține energia sau o consumă?

28/10/2025

Știai că stima de sine se poate „citi” în harta ta BaZi?

În sistemul chinezesc, totul e interconectat: astrologia, acupunctura și feng shui-ul.
Un element metal slăbit sau în conflict (reprezentat de zodiile Maimuță, Cocoș sau Câine) arată o lecție karmică legată de valoarea personală.
Acolo unde există dezechilibru, există și o traumă de vindecat.

Vindecând acea relație interioară, vocea critică se domolește și apare curajul de a fi tu.
Asta e frumusețea astrologiei chineze: te ajută să te înțelegi, nu doar să te descrii.


💬 Scrie în comentarii ce element crezi că e cel mai prezent în harta ta.

Uneori, nu știi ce vrei. Și nici de ce.Pentru că ai învățat devreme să te adaptezi.Să fii pe plac, să nu deranjezi, să t...
23/10/2025

Uneori, nu știi ce vrei. Și nici de ce.

Pentru că ai învățat devreme să te adaptezi.
Să fii pe plac, să nu deranjezi, să te conformezi.
Iar în tot acest proces, ai pierdut contactul cu tine.

Vindecarea nu înseamnă să devii altcineva, ci să-ți amintești cine erai înainte să te adaptezi.

📌 Salvează postarea ca reminder pentru zilele în care nu mai știi cine ești.🙏

21/10/2025

Ai observat că uneori anxietatea nu vine din “ce se întâmplă”, ci din felul în care te percepi pe tine?

În medicina chineză, anxietatea e legată nu doar de “rădăcinile” tale, elementul Pământ, care oferă stabilitate, ci și de elementul Metal, asociat cu plămânii și colonul.
Iar acest element are legătură directă cu valoarea de sine.
Atunci când simți că nu ești suficient, apare o formă subtilă de anxietate, una care se vindecă atunci când înveți să te “înrădăcinezi” în încrederea că totul are sens și locul lui.

Înțelege cm funcționează sistemul tău emoțional și ce spune corpul tău despre tine, urmărește și următorul clip din serie.

Știi senzația aceea când te simți vinovat, chiar și atunci când n-ai făcut nimic greșit?⠀Nu e ceva “greșit” la tine.E un...
19/10/2025

Știi senzația aceea când te simți vinovat, chiar și atunci când n-ai făcut nimic greșit?

Nu e ceva “greșit” la tine.
E un reflex vechi.

Când erai mic, ai învățat că liniștea celor din jur depinde de tine.
Azi, corpul reacționează la fel, se învinovățește ca să se simtă în siguranță.

Nu pentru că ești ‘greșit’ ci pentru că mintea ta încă te protejează.

💬 Spune-mi dacă te-ai regăsit.

Address

27 Galileea Street
Bucharest
012244

Opening Hours

Wednesday 08:00 - 18:30
Thursday 08:00 - 18:30
Friday 08:00 - 18:30
Saturday 09:00 - 17:00

Telephone

+40769298091

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Shen Centre of Oriental Medicine posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Shen Centre of Oriental Medicine:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category