Psiholog Dr. Lupuleac Claudia - Cabinet individual de psihologie

27/02/2026

Sindromul impostorului: ce crezi vs. ce simți

📌 Nu lipsa competenței doare, ci felul în care este interpretată reușita.

👉 Ce crede persoana:
„Am avut noroc.”
„Nu sunt suficient de bun(ă).”
„În curând își vor da seama.”

👉 Ce simte:
Anxietate.
Rușine.
Teamă de a fi „demascat(ă)”.

Succesul nu aduce bucurie, ci presiune.

💡 Emoțiile nu vin din performanță, ci din credințele despre performanță.
Când învățăm să schimbăm filtrul, se schimbă și trăirea.

21/02/2026

12/02/2026

DISFORIA LA RESPINGERE ÎN ADHD/ADD – CE TREBUIE SĂ ȘTIM💜

Persoanele cu ADHD – copii sau adulți – pot trăi respingerea mult mai intens decât cei din jur.
Un refuz, o critică sau chiar o expresie neutră pot fi resimțite ca o durere emoțională puternică.
Acest fenomen poartă numele de disforie la respingere.

🔹 Nu este „dramă” sau „sensibilitate exagerată”.
🔹 Este o reacție emoțională reală, rapidă și profundă.
🔹 Poate duce la rușine, retragere, furie sau evitare.

La copii, se poate vedea prin:
– plâns intens după corecții minore
– refuzul de a mai încerca de teamă să nu greșească
– izbucniri emoționale atunci când se simt criticați

La adulți, apare frecvent ca:
– perfecționism sau teamă de evaluare
– hipersensibilitate la feedback
– evitare socială sau relațională
– autocritică dură

💡 Ce ajută?
– validarea emoțiilor („Înțeleg că te-a durut…”)
– diferențierea între persoană și comportament
– antrenarea toleranței la frustrare
– psihoterapie și, uneori, tratament medicamentos

Disforia la respingere nu definește persoana cu ADHD.
Cu sprijin potrivit, sensibilitatea emoțională poate deveni empatie, profunzime și conexiune autentică.

Lupuleac Claudia
psiholog clinician – psihoterapeut dr.

12/02/2026

DISFORIA LA RESPINGERE ÎN ADHD/ADD – CE TREBUIE SĂ ȘTIM!

Persoanele cu ADHD – copii sau adulți – pot trăi respingerea mult mai intens decât cei din jur.
Un refuz, o critică sau chiar o expresie neutră pot fi resimțite ca o durere emoțională puternică.
Acest fenomen poartă numele de disforie la respingere.

🔹 Nu este „dramă” sau „sensibilitate exagerată”.
🔹 Este o reacție emoțională reală, rapidă și profundă.
🔹 Poate duce la rușine, retragere, furie sau evitare.

La copii, se poate vedea prin:
– plâns intens după corecții minore
– refuzul de a mai încerca de teamă să nu greșească
– izbucniri emoționale atunci când se simt criticați

La adulți, apare frecvent ca:
– perfecționism sau teamă de evaluare
– hipersensibilitate la feedback
– evitare socială sau relațională
– autocritică dură

💡 Ce ajută?
– validarea emoțiilor („Înțeleg că te-a durut…”)
– diferențierea între persoană și comportament
– antrenarea toleranței la frustrare
– psihoterapie și, uneori, tratament medicamentos

Disforia la respingere nu definește persoana cu ADHD.
Cu sprijin potrivit, sensibilitatea emoțională poate deveni empatie, profunzime și conexiune autentică.

Lupuleac Claudia
psiholog clinician – psihoterapeut dr.

08/02/2026

ABC-ul comportamentului – Ghid rapid pentru părinți

Comportamentul copiilor nu este „rea voință”, ci comunicare.
Iată câteva exemple simple care te pot ajuta să reacționezi calm și eficient în situații dificile:

🔹 Criză de furie când luăm jucăria
Rămânem calmi, validăm emoția, ducem decizia la capăt și lăudăm calmarea.
➡️ Copilul învață că liniștirea aduce atenție, nu criza.

🔹 Lovește când aude „nu”
Blocăm calm, explicăm că lovitul doare, retragem atenția scurt și oferim alternative de comunicare.
➡️ Oprim lovirea și învățăm exprimarea nevoilor.

🔹 Fuge în spațiul public
Asigurăm siguranța, oferim reguli clare și lăudăm cooperarea.
➡️ Consecvența creează predictibilitate.

🔹 Plânge la mâncare nepreferată
Nu forțăm, oferim alegeri mici și lăudăm încercarea.
➡️ Creștem toleranța fără lupte de putere.

🔹 Aruncă obiecte când e frustrat
Blocăm aruncarea, modelăm cererea de ajutor și returnăm jucăria după calmare.
➡️ Învață rezolvarea problemelor.

🔹 Țipă pentru atenție
Ignorăm țipătul (dacă e sigur) și oferim atenție imediat pentru voce calmă.
➡️ Atenția merge către comportamentul potrivit.

🔹 Refuză să strângă
Folosim „mai întâi–apoi”, ajutăm începutul sarcinii și lăudăm efortul.
➡️ Așteptări clare și realizabile.

🔹 Se lasă pe jos la tranziții
Oferim avertizare, alegeri simple și lăudăm reușita.
➡️ Tranzițiile devin mai ușoare și previzibile.

⭐ De reținut:
• Comportamentul este comunicare
• Calm = învățare mai rapidă
• Consecințele trebuie să educe, nu să pedepsească
• Consecvența este mai importantă decât perfecțiunea

Dacă ți-a fost util, distribuie mai departe pentru alți părinți!💜

25/01/2026

Ce este AuDHD?

AuDHD este un termen folosit pentru a descrie persoanele care au atât trăsături din spectrul autist (ASD), cât și ADHD (Tulburare de Deficit de Atenție și Hiperactivitate). Nu este un diagnostic oficial separat, ci o realitate clinică frecvent întâlnită: două moduri neurodivergente de a funcționa coexistă în aceeași persoană.

Persoanele cu AuDHD trăiesc adesea o experiență „paradoxală”:
• au nevoie de structură și predictibilitate, dar tânjesc după noutate și stimulare;
• pot intra în hiperfocalizare intensă, urmată de epuizare bruscă;
• gândesc rapid, dar au nevoie de timp pentru procesare;
• sunt adesea foarte creative și analitice, dar se pot bloca când trebuie să înceapă;
• simt emoțiile mult mai intens;
• pot „masca” funcționarea în public și să se prăbușească în privat;
• sunt frecvent sensibile la zgomot, lumină, haos.

Din exterior, aceste persoane pot părea „contradictorii”:
organizate și dezorganizate, energice și epuizate, sociabile și retrase.
În realitate, nu este vorba despre inconsecvență, ci despre un sistem nervos care procesează lumea diferit.

AuDHD nu este o „problemă de voință” și nici un defect de caracter. Este o formă de neurodivergență care are nevoie de:
• înțelegere,
• adaptări reale,
• flexibilitate,
• compasiune – din partea celorlalți și, mai ales, din partea propriei persoane.

A vorbi despre AuDHD înseamnă a normaliza diversitatea modurilor în care funcționează mintea umană.
Nu toate creierele sunt construite la fel – și nici nu trebuie să fie!

20/01/2026

🧩 Autismul nu arată la fel la toți copiii

Autismul este o tulburare de neurodezvoltare care se manifestă diferit de la un copil la altul. Nu există „un singur tip” de autism – fiecare copil are propriul mod de a simți, înțelege și interacționa cu lumea. De aceea, specialiștii vorbesc despre niveluri de suport, nu despre etichete rigide.

🔹 Nivelul 1 – nevoie redusă de sprijin
Copiii pot comunica, dar întâmpină dificultăți subtile în relaționare și adaptare.
Pot avea:
• ușoare dificultăți de comunicare
• nevoie ocazională de ghidare pentru gestionarea comportamentului
• rezistență la schimbări și rutine noi

🔹 Nivelul 2 – nevoie moderată de sprijin
Dificultățile devin mai vizibile și afectează viața socială și școlară.
Pot apărea:
• probleme semnificative de comunicare și socializare
• stres accentuat la schimbări
• nevoie constantă de sprijin pentru adaptarea la medii diferite

🔹 Nivelul 3 – nevoie intensă de sprijin
Copiii se confruntă cu provocări majore în funcționarea zilnică.
Pot exista:
• dificultăți severe de comunicare (uneori nonverbalitate)
• adaptare extrem de dificilă la orice schimbare
• comportamente repetitive intense

💙 Fiecare copil cu TSA are potențial, emoții și nevoi reale. În spatele fiecărui „nivel” se află un copil care merită înțelegere, răbdare și sprijin adaptat. Autismul nu definește valoarea unui copil – doar modul lui unic de a fi în lume.

20/01/2026

19/01/2026

Imaginează-ți că fiecare copil poartă în interior un pahar cu apă limpede

De fiecare dată când un adult îi spune:
„Ești capabil”, „Te descurci”, „Sunt mândru de tine”,
în pahar cade o picătură caldă de lumină. Apa rămâne clară, liniștită, gata să reflecte lumea.

Când însă aude des:
„Ești leneș”, „Nu ești bun de nimic”, „Mereu greșești”,
în apă cad picături reci, tulburi. Nu sparg paharul, dar încețoșează ceea ce copilul vede despre sine.

Copiii nu se nasc cu apa murdară.
Noi, adulții, suntem cei care „vorbim” în ea, zi de zi.

Și poate că apa nu se schimbă fizic,
dar sufletul copilului o face.
Iar felul în care vorbim devine, în timp, felul în care el va vorbi cu sine. Sursa: Masaru Emoto

18/01/2026

Epuizarea parentală emoțională la părinții copiilor care au condiții medicale complexe, un adevăr prea des ignorat‼️

A fi părintele unui copil cu probleme de sănătate fizică sau psihică cronică (afectiuni care necesită tratament permanent sau timp indelungat) nu înseamnă doar iubire necondiționată, înseamnă vigilență permanentă, frică pentru viitor și foarte puțin timp pentru el ca individ.
🔻 Epuizarea parentală emoțională apare atunci când:
• resursele emoționale ale parintelui sunt consumate pe termen lung;
• stresul devine cronic;
• părintele simte că „nu mai poate”, dar continuă din obligație;
📉 Semnele frecvente includ:
•oboseală extremă sau ,, odihna nu mai poate repara oboseala";
•iritabilitate, vinovăție, sentimente de neputință;
•detașare emoțională: funcționare pe pilot automat, dificultatea de a oferi empatie la problemele celorlalți;
•rușine pentru gânduri de genul: „nu mai fac față”)
⚠️ Important de știut:
Epuizarea parentală nu este un eșec, nu este lipsă de iubire și nu înseamnă că ești un părinte „rău”, este consecința unei poveri emoționale susținute, adesea trăite în singurătate.
🧩 Părinții copiilor cu probleme de sănătate grave sunt expuși unui risc mult mai mare de:
• anxietate și depresie
• burnout emoțional
• izolare socială
• probleme somatice
💬 Mesaj esențial:
👉 Un părinte epuizat nu are nevoie de judecată, ci de sprijin real.
✨ A avea grijă de tine nu este egoism.
Este o condiție pentru a putea avea grijă de copilul tău.
🤍 Dacă ești părinte și te regăsești aici: nu ești singur. Și este în regulă să ceri ajutor.