17/08/2025
Rana respingerii, ca și cea a abandonului vine cu credința că nu ești bun, că ar trebui sa fii într-un fel ca sa ajungi sa fii văzut și validat. Se formează în relația cu persoanele importante din viața ta, în special în relația cu mama. Dacă aceasta, spre exemplu, ți-a spus că nu te-a dorit ori a avut o atitudine critică, te-a comparat cu ceilalți ori poate doar i-a admirat pe alții fara sa te includă în aprecierile ei, în pofida faptului că și-a făcut datoria și ai avut tot ce are nevoie un copil (mai degrabă material), tu poți ajunge un adult care în sine se simte "mai puțin/mai mic/mai neimportant" decât alții cu care tinzi să te compari. Te poți simți nevăzut și neapreciat iar daca cineva te va aprecia în mintea ta îți vei spune că sigur se înșeală sau nu a apucat sa te cunoască chiar așa cm ești.
Poți trăi cu sentimentul acesta ani de zile. Te poți simți ani la rând lipsit de valoare și rușinat de ceea ce ești, indiferent de poziția ta socială și de realizări ori poți avea realizări sub nivelul capacităților tale. Stima de sine este scăzută și doar crezi că făcând anumite lucruri și ajungând într-un anumit punct vei reuși să te simți altfel, mai echilibrat. Chiar daca atingi țelurile propuse, după o vreme te vei simți din nou insuficient pentru că adevărata stima de sine este de fapt intrinsecă, vine din tine, tu trăiești cu sentimente bune despre tine chiar și atunci când cazi pentru că ai încredere că te poți echilibra. Atunci când însă trăiești cu rana respingerii te ridici greu după un eșec ori te simți rănit foarte ușor chiar și în situații care pot părea nesemnificative pentru alții - spre exemplu un prieten a uitat sa te felicite după o reușită iar tu interpretezi gestul lui ca indiferență și îți întărești rana.
Ce răsuna cel mai mult în mintea unei persoane care trăiește cu sentimentul respingerii: "Nu sunt bun de nimic., "Iar mi s-a dovedit că X mă are de rezervă.", "Sunt neimportant.", "Sunt prost/lipsit de valoare." etc. Aceste gânduri de multe ori nu apar în mod conștient, ele rulând în subconștient aproape imperceptibil. Ceea ce se simte este însă emoția intensă: descurajarea, deprimarea, tristețea profundă, sentimentul profund de rușine, depresia. Având aceste emoții negative persoanele care trăiesc cu aceasta rană tind să facă alegeri care de cele mai multe ori le întăresc credințele și totodată ii fac să resimtă, recurent, aceste emoții.
Rana respingerii și abandonului sunt profunde și necesită din partea celui care le poartă cu el multă conștientizare și deschidere spre a lucra intens cu gândurile, credințele dar și alegerile pe care le face. Nu e ușor și nimeni nu garantează că rana se stinge de tot însă fiind conștienți de rănile pe care le avem putem avea și un minim de control care funcționează ca un antidot pentru orice rană am avea. E că atunci când spui: "Mă doare capul și știu ce trebuie sa fac ca să îmi treacă."
Ca urmare, atunci când lucrăm cu noi și învățăm să recunoaștem ceea ce se declanșează în interior avem posibilitatea să recurgem la metode blânde care să ne reașeze mai repede în echilibru. Practic, o situație declanșatoare nu ne va mai destabiliza o săptămână ci maxim o zi iar atunci când suntem pe un teren vulnerabil (spre exemplu suntem bolnavi sau avem situații complicate care sunt în afara controlului nostru) ne vom reaminti să fim mai blânzi cu noi așa încât să nu mai suprapunem peste dificultăți și aceasta problemă dureroasă.
