25/11/2025
Profesorul Ion Cantacuzino – 162 de ani de la naștere
Ion Cantacuzino, un spirit însetat de cunoaștere, cu o curiozitate nemărginită, și-a petrecut copilăria printre figurile marcante ale culturii românești și europene. De la vârsta de opt ani a studiat latina, apoi greaca și franceza, urmate de engleză și germană. Văditele lui calități intelectuale i-au determinat familia să-l îndrepte către instituții prestigioase din Franța: a absolvit la Paris, Liceul Louis-le-Grand apoi, în perioada 1882-1894, și-a continuat studiile, obținând licența, pe rând în filosofie, în științe naturale și în medicină, iar un an mai târziu, titlul de Doctor în Medicină la Sorbona devenind doctor pe frontul științei.
Perioada studiilor din Franța s-a dovedit extrem de benefică prin întâlnirile providențiale cu personalități ale vremii, legând prietenii pe viață care l-au influențat decisiv în ceea ce avea să etaleze mai târziu ca om de cultură și opinie socială. Printre personalitățile care și-au lăsat amprenta în formarea morală și intelectuală se numără savantul Ilia Mecinikov care avea rădăcini româno-basarabene, după tată. Cu toată experiența acumulată, cu susținerea, aprecierea, convingerea și mai ales dorința de a aplica și în țară modelul francez, la revenirea în țară, în anul 1904, înființează laboratorul de medicină experimentală din cadrul Facultății de Medicină.
Revenit în patrie, Ion Cantacuzino pune bazele unui sistem public de sănătate gândit prin prisma sistemelor similare din țările occidentale. Acțiunea începe în 1907 și se încheie în 1910. Multe dintre principiile de funcționare și organizare enunțate de Cantacuzino la lansarea acestui sistem de sănătate se regăsesc și astăzi în legislație. Din postura de director al Direcției Sanitare introduce reguli de igienă comunitară și de igienă a muncii. Este, totodată, un susținător declarat al vaccinării pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile, drept pentru care introduce încă din 1907 vaccinarea contra febrei tifoide.
Înființarea, în anul 1921, a Institutului de Seruri și Vaccinuri, a constituit un eveniment de mare rezonanță națională. Numeroase personalități au salutat apariția institutului care a fost gândit ca un fel de cartier general de luptă pentru prevenirea și combaterea bolilor infecțioase și prin care s-au derulat, de-a lungul vremii, numeroase programe naționale de sănătate.
Pe lângă activitatea de savant, a fost un creator a mai multor organizații, asociații, instituții aflate în slujba sănătății făcătoare de bine. A sprijinit construcția de sanatorii pentru tuberculoși și a organizat campanii împotriva epidemiilor de holeră, tifos, tuberculoză, malarie, scarlatină sau febră tifoidă. Prin laboratorul său, ori la catedra sa, au trecut oameni care aveau să marcheze, la rândul lor, prin competentă și profesionalism, medicina autohtonă și nu numai.
Fără doar și poate, Nicolae Iorga, îl admiră pe profesorul Cantacuzino pentru faptul că, în iunie 1920, a fost primul demnitar român care și-a pus semnătura pe Tratatul de la Trianon, ce consfințea noile frontiere ale României.
Deosebit de importantă este implicarea sa în protecția populației civile și a militarilor Armatei Române în al Doilea Război Balcanic (1913) prin lichidarea focarelor de holeră ce au decimat aproximativ 1000 de persoane. A continuat, ca medic militar, să coordoneze acțiunile pentru combaterea tifosului exantematic și a holerei în timpul Primului Război Mondial, fapt dovedit ca fiind de o importantă contribuție la victoria armatei române în triunghiul de foc de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Pe toată perioada războiului a fost Director General al Serviciilor sanitare, civile și militare. Pentru toate aceste i se acordă, în anul 1928, gradul de medic general de brigadă.
Dincolo de preocupările medicale ce i-au marcat întreaga existență, Ion Cantacuzino a avut o puternică înclinație către cultură și artă. Desenator pasionat și talentat, a fost un asiduu colecționar de schițe și gravuri ale unor renumiți pictori europeni. Cânta la pian, cu pricepere, după cm povesteau cei care l-au cunoscut, și era realmente fascinat de muzica lui Wagner.
În anumite privințe, tânărul Cantacuzino îl moștenise probabil (după cm spunea el însuși mai târziu), pe bunicul din partea mamei, generalul Mavros, organizatorul primelor carantine antiholerice din istoria României, dar și primul colecționar român important, cu o mare vocație de donator. Mavros donase statului român propria colecție de numismatică, piese ceramice și epigrafice, donație pe baza căreia s-a înființat Muzeul Național de Antichități, precursorul Muzeului Național de Istorie.
Cunoscut și apreciat deopotrivă de colegi, de studenți și de cei cu care a parcurs etape de viață, Ion Cantacuzino a fost la rândul lui iubitor de oameni, excelând și în activitatea didactică. Calitatea sa de mentor i-a adus recunoștința studenților fiind considerat unul dintre cei mai mari dascăli pe care i-a avut universitatea românească: „Cea mai mare bucurie a mea a fost de a împărtăși tinerilor știința pe care o dobândisem și de a deștepta în mintea lor dorința de a ști mai departe și de a-și adânci cunoștințele […] Egoismul nu poate fi creator; unde nu este dragoste, de acolo fuge tineretul”, spunea Profesorul.
Viziunea definește modul în care îți vei îndeplini misiunea. Profesorul Ion Cantacuzino a fost un Român cu viziune, îndeplinindu-și cu succes misiunea, acea de a face Binele.
