10/01/2026
Ce m-a învățat anul 2025.
2025 mi-a pus în față un adevăr greu de dus: oamenii pe care îi iubim pot dispărea dintr-odată. Fără avertisment. Fără timp de pregătire.
Astăzi vorbești cu cineva, îți continui ziua, iar mâine afli că viața lui s-a oprit. Și odată cu ea, ceva din tine.
Există un moment — o singură secundă — care împarte viața în „până atunci” și „după”. Iar „după” nu mai seamănă deloc cu ce era înainte.
Scriu asta pentru că știu cât de izolat poți să te simți în doliu. Lumea din jur merge mai departe, iar tu parcă rămâi suspendată într-un gol care nu se vede, dar se simte în fiecare respirație.
Despre doliu se vorbește prea puțin și, adesea, superficial. Nu este doar tristețe.
Este amorțeală.
Este furie care apare pe neașteptate.
Este vinovăția aceea obositoare: dacă aș fi făcut mai mult… dacă aș fi sunat… dacă n-aș fi amânat…
Este dorul care te ia prin surprindere: într-o melodie, într-un miros, într-o replică banală, într-un moment în care, pentru o clipă, uiți. Iar apoi îți amintești. Și doare din nou.
Pentru că, de fapt, nu ai pierdut doar un om.
Ai pierdut o relație. O lume comună. O versiune de tine care exista doar în legătură cu el.
Și mai e ceva greu de dus: singurătatea durerii.
Unii se feresc pentru că nu știu ce să spună.
Alții spun „fii tare”, fără să-și dea seama că nu ajută.
Unii dispar, pentru că durerea ta îi confruntă cu propriile frici.
Și ajungi să simți că trebuie să te descurci singur/ă, să nu „încarci”, să nu fii prea mult. Dar doliul e prea greu ca să fie purtat în tăcere.
Ce am învățat, cu durere și cu onestitate, este asta:
nu există un mod corect de a suferi.
Există doar un mod mai sănătos — acela în care nu te abandonezi pe tine.
Să ai un spațiu în care cineva să stea cu tine în durere, fără să te grăbească.
Să te ajute să pui ordine în haosul din minte.
Să te susțină când simți că te sufoci.
Să nu te împingă spre „a fi bine”, ci să te lase să fii exact acolo unde ești.
Doliul nu înseamnă să uiți.
Înseamnă să înveți să trăiești cu dorul, fără să te distrugă.
Dacă treci acum printr-o pierdere și:
– te simți epuizat/ǎ chiar și de lucrurile simple
– te învinovățești, deși știi rațional că nu puteai controla
– ai momente în care pari „ok”, iar apoi durerea revine brusc
– simți că cei din jur nu mai au răbdare cu suferința ta
vreau să știi asta: nu ești prea sensibil/ǎ.
Ești în doliu. Și doare pentru că ai iubit.
Lucrez 1:1 cu persoane aflate în doliu, oferind un spațiu sigur, fără presiunea de a te „repara” rapid.
Dacă simți că ai nevoie de sprijin, scrie-mi în privat cuvântul DOLIU și îți trimit detaliile pentru programare.
Nu trebuie să treci singur/ă prin asta.
Cu grijă,
Al Kabbani Sara
psiholog
